Am văzut un om arzând de viu pe străzile din Tel Aviv

Fotografii: Dan Dennison 
Video: Alice Wagstaffe 

Anul trecut pe 14 iulie, o fată pe nume Daphni Leef și-a ridicat un cort în centrul Tel Aviv-ului. Protesta împotriva costurilor ridicate din Israel din cauza cărora nu-și mai putuse plăti chiria, iar lipsa de oportunități pentru tineri o făcuse pe o prietenă de-a ei să se sinucidă.

În câteva săptămâni, jumătate de milion de oameni i s-au alăturat, dând naștere celui mai mare protest din istoria Israelului. Acesta a fost începutul unei noi mișcări sociale justițiare din țara numită J14. Membrii ei cereau sfârșitul erei bogătașilor și reîntoarcerea bunăstării statului.

Ieri, J14 și-a sărbătorit prima aniversare cu un alt protest la scară largă. Rezultatul nu a fost atât de spectaculos ca anul trecut, dar totuși, 10 000 de oameni s-au adunat pe bulevardul Rothschild ca să marseze de-a lungul străzii Kaplan spre districtul financiar, strigând chestii de genul „Dreptate socială pentru oameni!” și „Oamenii sunt uniți în opoziție!”

Daphni Leef (stânga) 

Când marșul a ajuns la destinație, s-a transformat într-o mare petrecere de stradă cu muzică bubuind din toate părțile.

Dar deodată, au țâșnit flăcări din pământ la marginea unui grup mare. Nu era un coș de gunoi incendiat de niște puștani, cum au crezut mulți inițial când au alergat la fața locului să vadă ce se întâmplă. De fapt, era corpul arzând al unui bărbat de patruzeci și ceva de ani pe nume Moshe Silman.

Cei care erau lângă Silman când și-a dat foc ne-au spus că acesta le-a înmânat mai multe copii ale unei scrisori de adio înainte să-și toarne în cap o sticlă cu lichid și să se incendieze. După câteva secunde bune de panică, martorii au reușit să stingă flăcările stropindu-l cu apă înainte să ajungă Salvarea.

Avea arsuri severe, dar se putea mișca totuși. Înainte să fie luat cu ambulanța, stătea în fund pe stradă mâncând o înghețată pe care i-o dăduseră paramedicii pentru a-l răcori.

Scrisoarea pe care o distribuise celor din jur era o scrisoare de adio. Îi conținea numele și alte detalii personale, după cum urmează: 
  
 „Statul Israelului m-a jefuit și m-a lăsat fără nimic,  
 iar Curtea de Justiție din Tel Aviv nu mi-a făcut dreptate. 
 Au încălcat legea, n-au respectat procedurile legale 
 Nu m-au ajutat cu chiria. 
 Doi angajați ai Ministerului de Locuințe m-au respins, deși am trecut printr-un atac cerebral 
 și am fost declarat 100 la sută inapt de muncă. 
 Întrebați-l pe managerul companiei Amidar din Hafia, de pe strada Hanevi'im. 
 Învinuiesc statul Israelului 
 Îl învinuiesc pe Bibi Netanyahu 
 și pe Ministrul Finanțelor Yuval Steinitz 
 ambii niște nenorociți, 
 pentru umilințele prin care trec cetățenii zi de zi, pentru faptul că iau de la săraci 
 și dau la bogați, și pe funcționarii publici 
 care servesc statul Israelului, 
 Compania Națională de Asigurări de Sănătate, mai ales directorul lor și pe cel care se ocupă de plângeri, pe strada Lincoln din Tel Aviv, care mi-au ridicat ilegal echipamentul de muncă pentru camion. 
 Institutul Național de Asigurări Haifa, care m-a abuzat timp de un an de zile până m-a declarat inapt de muncă. 
 Plătesc taxe de asigurări de sănătate de 2300 NIȘpe lună și mai mult de atât pentru medicamente. 
 N-am bani nici pentru medicamente, nici pentru chirie. Nu pot obține banii ăștia după ce am plătit taxe imense toți anii aceștia si am făcut și armata. 
 Refuz să rămân pe străzi, fără casă, de aceea protestez 
 împotriva tuturor nedreptăților comise de către stat împotriva mea și a altora ca mine…

Protestul J14 de ieri trebuia să fie o sărbătoare a mișcării de justiție socială, dar în loc să fie o petrecere, s-a încheiat dramatic. Daphni Leef a plecat de la protest cu lacrimi în ochi.

E imposibil prezis cum va afecta gestul disperat al lui Moshe Silman decursul protestului. E greu să nu-l compari cu actul de autoincendiere comis de vânzătorul de fructe tunisian Mohammed Bouazizi, care a stârnit Primăvara Arabă. Ar putea întări mișcarea și încuraja protestatarii sau i-ar putea speria pe oameni care n-o să mai aibă curajul să iasă să protesteze.

Doar 50 de oameni l-au însoțit pe bărbat la spital și au fost dezgustați de cât de rapid s-a dispersat mulțimea. Un protestatar mi-a spus:

„A durat mai puțin de o oră până poliția a reușit să elibereze străzile pentru continuarea traficului, deși mulți activiști i-au rugat să ne lase să mai stăm acolo pentru a digera ceea ce tocmai se întâmplase. Nu mă surprinde că cei de la putere rămân neimpresionati de astfel de incidente, dar mă surprinde că oamenii se lasă atât de ușor dați la o parte pentru continuarea traficului.”

„Distanta geografică dintre strada Rothschild până la cartierul clasei muncitoare Hatikva e foarte mică, dar azi am simțit, mai mult ca-n alte zile, distanța reală dintre noi și ei. În ciuda eforturilor noastre de a o depăși, am dat greștotal.”

„Moshe Silman, omul care și-a dat foc, nu e nebun sau ciudat, e o ființă normală ca mine și ca tine, care a căzut pentru că nimeni nu i-a întins o mână de ajutor. Asta li se întâmplă zilnic, la orice oră, multor oameni, fiecare cu povestea lui - un refugiat din Sudan, o femeie palestiniană din Jaffa, un beduin dintr-un sat necunoscut sau lui Moshe din Haifa.”

A avut loc o nouă demonstrație a doua zi, la ora 8, în fața birourilor guvernului de pe strada Kaplan.

Urmăriți-i pe Twitter pe Milene, Dan și Alice. 

Traducere: Oana Maria Zaharia