FYI.

This story is over 5 years old.

Fashion

Întrebarea zilei: Ce-ai în cap de te-ai îmbrăcat așa?

Ai văzut vreodată un manelar de mână cu o hipioată?

Mi-a venit ideea să fac vox-ul ăsta, când am văzut un cuplu hetero cu pălării ciudate foarte asemănătoare şi feţe deprimate, care nu se potriveau cu ținuta. Nu ştiu dacă ai observat, dar cuplurile au o problemă dacă nu adoptă acelaşi stil de ţoale. Ai văzut vreodată un manelar de mână cu o hipioată, sau un costumat care ține pe după umeri o hipsteriţă?

Prin haine, un timid poate să facă pe durul sau o tipă care se crede urâtă să-şi pună la bătaie armamentul prin decolteuri adânci, haine mulate și fuste scurte. Unii nu dau doi bani pe cum arată, alţii stau o oră în fața oglinzii ca să pară cât mai neglijenţi. Am încercat să trec dincolo de aparenţe şi să văd ce e cu oamenii care îmi atrag atenţia pe stradă. Cel mai absurd gând care mi-a trecut prin minte în timpul ăsta a fost că, e greu să intri în vorbă cu astfel de persoane. De fapt, hainele sunt ceea ce vor să spună despre ei.

Publicitate

VICE: Ce e cu voi? Cu ce vă ocupaţi?
Andronis: Eu fac picturi digitale şi am un proiect muzical cu el.
El: Eu sunt Liar.

De ce te-ai îmbrăcat aşa?
Ea: Mi-am pus strasuri la ochelari, că mă plictisisem de ei. De obicei nu mă îmbrac cu fustă, dar am zis că n-o să mă vadă nimeni și era cald. Îmi place mai mult negru și stilul androgin. În adolescență eram rockeriţă. Platformele astea sunt singurele care erau de ieşit pe afară. Bluza e cu anime-uri şi cu pete de la proaspătul tatuaj de pe mână.

Ce scrie pe şosete?
„Hey!” E unul din desene, plin de steroizi. Mai am borsetă, în loc de buzunare, brelocul cu tigru l-a lăsat un copil şi l-am luat eu, stickerul l-am găsit prin parc şi l-am lipit şi pe el.

Tu de ce te-ai îmbrăcat aşa?
El: Ca să mă simt confortabil. Nu suport mânecile. Împrumut foarte mult din moda de cocalari. Lanțul ăsta mai auriu l-am luat din mall, de la un magazin de femei, celelalte sunt din India, de când am fost acolo. Un fel de confesiuni. Unele pentru sănătate, altele pentru finanţe, anti-deochi…

Încălţările au şi blăniţă. De unde obsesia asta?
Sunt cele mai scumpe chestii de pe mine, 150 de euro. Sunt obsedat de leopard. Au blăniță pentru că sunt leu, deci îţi închipui.

Cum nu v-aţi îmbrăca, nici să vă plătească cineva?
Ea: Nu aş purta ce poartă cocalarele pe aici, pe la Unirea, vara. Rochii de-alea pe elastic, cu imprimeuri florale.
El: Eu urăsc hipioțeala.

VICE: Ce stil vestimentar abordezi de obicei?
Spirituala: E un feng-shui, depinde de starea de spirit. Abordez casual, retro, business, rock, uneori până la extrem. Moda străzii nu mă influenţează. Îmi caut modele în moda internaţională.

Publicitate

Ai ca model anumite vedete?
Mi-aş pierde din personalitate, care e vastă, aşa că stilul nu este unul clar. Haina face pe om şi omul sfinţeşte textila.

Astăzi ce efect ai vrut să obţii?                           
Să mă simt confortabilă şi să ies din tiparul clasicismului. Dacă aș fi pus niște colanți la rochiţa asta ar fi fost prea clasic, prea comun, n-aş fi fost eu. Am vrut să obţin ceva de vestul sălbatic.

Cum nu te-ai îmbrăca niciodată?
Nici să fiu arsă cu ulei încins n-aş purta cizmele alea de cauciuc care sunt la modă acum. Unele mai au şi detalii de blăniţă. Sunt oripilante.

Ai ieşit vreodată cu un tip îmbrăcat atât de prost încât ai vrut să fugi?
Nu, dar văd că tot mai mulţi se îmbracă cu geci care au pe spate diverse nume de firme fantomă, scrise mare, care mai şi sclipesc. Sclipiciul nu e bun nici la bărbaţi, nici la femei.

VICE: Ce stil de haine preferi?
Cristina: Depinde unde mă duc. Îmi elegant şi sport. Mă atrage mult stilul londonez.

Cum nu te-ai îmbrăca niciodată?
În trening. Mi se pare aiurea.

Am observat că membrii unui cuplu se îmbracă cam la fel.
Trebuie să fii la unison cu cel de lângă tine. Nu poţi să te îmbraci în trening dacă celălalt e în sacou.

În club cu ce te îmbraci?
Cămaşă sau tricou, sacou, blugi, pantofi cu şiret.

Te-ai îmbrăca vreodată, cum îmi ceruse mie un fost prieten, în rochie roşie mulată şi pantofi cu toc cui?
Nu e stilul meu, dar apreciez persoanele care se îmbracă aşa, dacă fusta şi pantofii sunt de bun gust.

Publicitate

VICE: La ce vă gândeați azi când v-ați îmbrăcat așa?
Ea: La nimic. Aşa ne îmbrăcăm noi, că suntem fashionişti. Avem şi blog. Asta de pe mine e o vestă de blană artificială, pentru că încerc să fiu vegană. Am purtat cu ea şi rochii, şi treninguri.
El: Cât mai simplu şi comod. Nici n-am avut chef să-mi aranjez părul, aşa că mi-am pus căciula. Dar ştiu că ne place să ieşim în evidenţă.

Ce credeți despre oamenii care nu ies în evidenţă prin haine?
Ea: Nu au imaginaţie.
El: Nu au curaj, le e frică de bârfă. Oamenilor care ies în evidenţă, ca noi, nu le pasă de ce zic ceilalţi.

De ce se îmbracă un bărbat cu blugi rupţi?
El: Mi-i rup eu. Pentru că e cool.

În calitate de profesionişti, daţi-mi şi mie un sfat gratis. Am nimerit-o astăzi?
El: La ce faci tu, ar trebui să te îmbraci mai hipster. Trebuia să-ţi iei altceva în loc de blugi. Dar dacă am stat de vorbă cu tine, însemnă că eşti ok.
Ea: Dar poţi să mai lucrezi la asta. Dacă nu prea ai bani, te sfătuiesc să te duci la SH.

Mulţumesc!

De ce ţi-ai pus fundiţele astea?
Black-Beauty: Mi-am propus să fiu mai ciudăţică. Dar și de nevoie. Am avut o şedinţă foto, pentru mine.

E foarte interesantă rochiţa.
E bluza mamei mele, care e mult mai mare decât mine. Am accesorizat-o cu un brâu pe care îl folosesc la animaţie. Dansez într-un club.

Ai cercei cu cap de mort, sclipitori. Înseamnă ceva pentru tine simbolul?
Nu, mi s-a părut că se potriveşte cu tunsoarea rasă într-o parte.

Publicitate

S-a întâmplat vreodată să nu te simţi confortabil cu ceea ce porţi?
Doar când mă grăbesc şi nu am timp să mă pregătesc înainte, să mă uit mai mult în oglindă.

S-au luat tipi de tine astăzi?
Da, mi se întâmplă des. Dacă sunt comentarii pozitive, nu mă deranjează, dar dacă sunt nesimţiţi, îi ignor.

VICE: Bună! Ce-i cu outfit-ul ăsta?
Hooligan: Eşarfa are un rol pur funcţional. Aerul e foarte jegos în Bucureşti. Am răcit şi aşa mă simt în siguranţă.

Cum te ajută?
Nu mă ajută în mod deosebit. Mai am şi o mască anti-poluare. Aia e mai nesuferită ca senzaţie. Dar mă mai protejez şi de microbi. Nu ştii că au dat în Ucraina cu viruşi? Au fost scurgeri de informaţii. O să-ţi trimit un link.

Mai ai succes la femei cu accesoriul ăsta?
Da. Mai devreme o punkeriţă mi-a cerut un leu. I-am dat, sunt mărinimos. A strigat după mine „Hey, hooligan!”. Zicea că e străină, vorbea în engleză. Dar era de la noi.

Mai abordezi şi alte stiluri?
Cel dezinteresat. Acum sunt ordonat, am încercat să respect o igienă estetică.

Ok, mersi.
Dacă vrei, pot să fac mai multă panaramă.

E suficient.

În concluzie, mi-aş dori să trăiesc într-o lume în care toţi se îmbracă aşa, ca într-un videoclip de la Aerosmith, Michael Jackson, Red Hot Chilly Peppers sau care or mai fi. În Bucureşti, trebuie să aştepţi vreo cinci minute într-un loc aglomerat până să apară un astfel de specimen. Cei care au turuit de nu-i mai opreai, sigur se simţeau confortabil cu ceea ce purtau. Despre ceilalţi, nu ştiu ce să zic.