Am vorbit cu tipul care vrea să strângă 6 milioane de dolari ca să distrugă noul album Wu-Tang

Există anumiți fani pe care nu vrei să-i enervezi. Fanii lui Justin Bieber, de exemplu. Nu ratează nicio ocazie de a sări în apărarea lui JB și de a amenința cu moartea orice femeie care se apropie prea tare de el. Apoi mai sunt fanii subculturilor: cei care stau la adăpost într-un dormitor și râd de toată lumea până îi înțeapă ceva și atunci își dezlănțuie genul de furie pe care oamenii normali o direcționează spre pedofili sau Donald Trump. Fanii hip-hop sunt cei mai descreierați în sensul ăsta și fac praf pe oricine îndrăznește să-l vorbească de rău pe DOOM sau, mai rău, uită să-i scrie numele cu majuscule. Multe trupe rap au baze de fani nebuni la cap, dar niciuna dintre ele n-are fani așa de duși cu capul ca Wu Tang Clan.

Ai zice că Wu au destul experiență să știe că n-ar trebui să se pună rău cu legiunea lor de fani. Dar au făcut-o: trupa a început o licitație pentru singura copie a noului lor album dublu din argint și nichel The Wu – Once Upon A Time In Shaolim. Înainte să fie vândut, albumul se va plimba pe la galerii și festivaluri – unde fanii doritori îl vor putea asculta în schimbul sumei de cincizeci de dolari. Pentru a sabota această perversă schemă de marketing, fanii Wu și-au unit forțele și au deschis o campanie Kickstarter pentru a strânge bani, în speranța că vor câștiga albumul și-l vor răspândi în toată lumea în numele democrației culturale în loc ca acesta să ajungă în buzunarul unui singur bogătan.

Chris Everhart – unul dintre cei mai demenți fani Wu Tang – a luat singur taurul de coarne. Și-a făcut propriul proiect Kickstarter cu scopul de a strânge șase milioane de dolari ca să cumpere și apoi să distrugă elaborat noul album Wu „într-o manieră artistică și grandioasă”. Campania oficială Wu s-a încheiat ieri cu 15 400 de dolari strânși de la 700 de susținători, iar Everhart vine tare din spate cu 10 400 de dolari de la doar 25 de susținători – dar campania lui mai are 48 de zile până la încheiere.

Noisey: Chiar crezi că o să strângi șase milioane de dolari?
Chris Everhart: Chiar cred că am șanse. Cred în cauza mea. Dacă voi reuși să-mi fac cauza cunoscută pe tot globul, cred că voi găsi destui oameni dispuși să contribuie. Bine, e posibil să nu reușesc să strâng banii în cele 60 de zile pe care le oferă Kickstarter. Dacă nu, am un plan B. Nu am inițiat campania doar ca să atrag atenția. Chiar vreau să pun mâna pe album.

Care e planul tău B?
Voi începe o nouă campanie care nu mă limitează la 60 de zile și le voi da banii înapoi tuturor celor care m-au susținut pe Kickstarter.

Foarte frumos. Ai spus că vei transmite distrugerea live și că va fi un soi de ritual – ce ai de gând să faci?
E un proiect în lucru. Din păcate, răspunsul la această întrebare este, momentan, „depinde”. Dacă va trebui să cheltui toți banii strânși pe album, o să-mi rămână puțini pentru a pune în practică ritualul. Dacă îmi mai rămân, voi putea face un show mai impresionant. Momentan mă gândesc să recurg la lichefiere sau să redau lucrarea înapoi pământului. N-o să-l ard în cinci secunde, poți fi sigur.

Cu ce l-ai compara, ca ritual?
Cu răstignirealui Iisus sau poate înălțarea lui Muhammad. Nu știu multe despre Națiunea Celor Cinci procente, dar știu că Wu sunt preocupați de subiect. Deci le voi respecta tradițiile.

Cool. Ce vrei să dovedești distrugând albumul în manieră grandioasă?
N-am nimic de dovedit.Vreau doar să creez artă. Arta poate fi definită în termeni rigizi sau relaxați în funcție de context și de motivația persoanei care o creează. Pentru mine, arta se întâmplă pur și simplu. Creația și distrugerea pot deveni artă. Performance-ul meu poate fi considerat artă de protest – protestez împotriva deciziei de a limita o lucrare artistică pentru burghezie cu scopul unui câștig financiar cât mai mare. Eu fac parte din proletariat și nu voi accepta așa ceva.

I-ai acuzat pe Wu Tang de snobism, dar tu nu faci o chestie similară?
Interpretez acest gest al Wu Tang ca fiind unul snob la mai multe nivele. Ideea că lucrarea lor artistică valorează un preț atât de mare e una foarte egocentrică. Din păcate, va fi confirmată doar dacă cineva o să plătească suma asta mare în valoare de câteva milioane de dolari. Rămâne de văzut.

RZA a comparat lucrarea cu opera lui Mozart. WTF? E o blasfemie din partea unui muzician. Muzica lui Mozart a rezistat testului timpului vreo două secole. Nu mă interesează cât de plin de tine poți să fii, dar așa ceva nu se spune. Și nu-mi amintesc ca Mozart să fi creat piese ca să facă reclamă la lichior. Lasă istoria să te compare cu Mozart, nu propria gură. Genul ăsta de afirmații îmi sună a Kanye West.

De ce nu vrei măcar să asculți albumul?
Din două motive: pentru a protesta împotriva acestui gest cu motivație politică și financiară și din cauză că ultimele două albume ale trupei au fost o pierdere de vreme. Lumea va fi bine mersi și cu un album mai puțin în sufrageria unui miliardar.

Și ce faci ca să răspândești vestea?
Nimic. Cred că o cauză care merită reușește să atragă atenția maselor fără promovare. Sunt un optimist care crede (poate în mod naiv) că binele va învinge și răul va pieri din lume.

Îmi pare rău, Chris, n-avem bani să te sponsorizăm. Ai spus și că arta ar trebui împărtășită cu lumea întreagă – cum e diferită chestia asta față de orice cântec disponibil pe iTunes?
Pentru că miliarde de oameni din toată lumea au acces la iTunes și pot cumpăra cântece. Dacă nenorociții ăștia cred că orice cacă ei e aur, de ce nu dau aurul ăsta și săracilor? Nu, se pare că le place să se cace aur și să-l vândă unui bogătan care să-l țină încuiat în seif și să se laude cu el.

Dacă te-ai întâlni cu RZA sau oricare alt membru Wu Tang, ce i-ai spune?
Nu i-aș spune nimic.

Atunci ai niște cuvinte de încheiere pentru cititori?
Sunt fan Wu Tang. Îmi amintesc când eram mic și am ieșit de la școală, m-am urcat pe bicicletă și am fugit la magazin să-mi cumpăr Wu-Tang Forever. Tipii au ajuns milionari între timp și au impresia că sunt deasupra fanilor. Ei bine, Walter Cronkite, află că nu sunteți. Ascultați-l pe prietenul vostru Hank Moody, ăla e un tip ok. Fanii v-au făcut ceea ce sunteți. Nu pot lua înapoi milioanele pe care le-ați câștigat datorită fanilor. Voiam să-i spun fiului meu: micuțule, nu e nevoie să mergi la școala de vară – ascultă CD-ul Wu Tang și o să primești toată educația de care ai nevoie anul ăsta – dar nu pot face asta. Pentru că un bogătan îl are în CD-playerul lui aurit cu piesa trei pe repeat.

Wu-Tang nu va fi aici pentru totdeauna, motherfuckers!

Traducere: Oana Maria Zaharia