FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Iarba și bunele maniere - Ură în lift

Ce te faci când te blochezi în lift cu un moșuleț senil și dement? a) suni la pompieri; b) îl iei la bătaie; c) îți împletești o funie din mațele lui și te salvezi.

Foto via utilizatorul Flickr lrargerich

În timp ce unii bieți oameni sunt obligați să fumeze iarbă ca să scape de monotonia de la job, eu am norocul să lucrez într-un domeniu creativ unde pot fuma iarbă la locul de muncă. Nimic nu-mi stârnește creativitatea mai tare ca un mugur de ierbișoară plin de polen amestecat cu niște tutun auriu delicios. Rulez un spliff mic, trag unul-două fumuri, îl las deoparte și continui să scriu, după care îl redescopăr 15 minute mai târziu. Metoda asta a funcționat destul de bine până când am început să lucrez cu oameni care fumează în așa hal încât pe lângă ei par mic copil.

Publicitate

Înainte lucram la sediul VICE din Brooklyn, dar mi-am schimbat jobul de curând, după ce am primit o ofertă tentantă în Manhattan. Am 29 de ani într-un mediu în care sunt un boșorog și nu am energia profesională și capacitatea de a consuma iarbă pe care o au tipii mai tineri cu care lucrez. Bestiile astea productive lucrează non-stop și toată ziua fumează cui după cui, pline cu muguri super potenți cumpărați de la dealeri de lux. Când am început să lucrăm împreună în același birou, regimul lor l-a făcut pe al meu țăndări. Am intrat și eu cu gogoașa și ceașca mea de ceai, m-am apucat de sarcinile zilei și am rulat obișnuitul cui. Imediat ce au simțit mirosul, ceilalți colegi au zis: „Aaaa, a venit momentul, frățicule!” și au rulat primul joint. Rutina mea zilnică a devenit butonul de start pentru un festival al jointurilor care ne-a sleit pe toți – sau cel puțin i-a sleit pe ei, iar eu am stat și m-am uitat la linkuri mișto pe net juma' de oră, după care m-am sleit și eu vreo oră, după care iar am început să umblu din site în site pe internet. Fix tiparul ăsta încercam să-l evit săptămâna trecută când am decis să-mi aprind o țigară în loc de al treilea joint.

Manhattan e un oraș al cerului și în orice zi lucrătoare, milioane de oameni lucrează undeva mult deasupra pământului. Conexiunea noastră cu pământul e mediată de poate cea mai importantă invenție a secolului 19 după bec: liftul. Primul lift pentru pasageri a fost instalat în Manhattan în 1857. Ar putea fi chiar cel pe care eu îl folosesc zilnic.

Publicitate

Am așteptat liftul să mă ia de la etajul patru. În cele din urmă a sosit și și-a deschis ușile urgent, ca și cum ar fi vrut să tragă aer în plămâni. Am intrat și am apăsat 1. Ascensorul a coborât până la etajul trei și ușile s-au deschis din nou, lăsând să intre un bătrânel chinez de 100 de ani cu o plasă de plastic în mână. Bătrânel care a intrat hotărât și a apăsat cel puțin șase butoane diferite. M-am uitat peste umărul lui în timp ce futea toate butoanele și l-am întrebat, cu țigara dansând în colțul gurii: „Ce dracu' faci, omule?” Ușile s-au închis și eu tocmai clătinam din cap când ascensorul s-a oprit. Bătrânul s-a uitat la mine. „Da, cred că stăm pe loc,” i-am spus. S-a uitat la mine cu o privire goală, lăsând să se înțeleagă că nu vorbea engleza, și a continuat să apese pe butoane.

„Nu mai da în butoanele alea, omule, n-ajută la nimic,” i-am zis. A continuat să le zăpăcească, pentru că, dacă nu vorbeam limba lui, era ca și cum n-aș fi zis nimic. Mi-am pus mâinile între el și butoane și abia atunci s-a oprit și a făcut un pas înapoi. Cum liftul nu avea niciun număr de urgență la care aș fi putut suna, l-am sunat pe colegul meu din biroul de sus care, deși era super spart, mi-a sărit prompt în ajutor, dar a aflat imediat că nu prea avea nicio soluție. În momentul ăsta mi-am dat seama că s-ar putea să fiu blocat în chestia asta mai mult de câteva minute și, fiind super fumat, m-a apucat imediat o senzație de claustrofobie. Nu numai că eram blocat într-o cutie de metal, dar eram blocat împreună cu idiotul care cauzase catastrofa – am început să mă enervez. Întors cu spatele la boșorog, am murmurat de câteva ori printre dinți, plin de frustrare, „căcat retardat”.

Publicitate

Bătrânul idiot care m-a băgat în căcat.

Chestia asta l-a speriat pe bătrân, care s-a ghemuit într-un colț. Mi-am cerut scuze că l-am speriat, i-am promis că vom ieși de acolo repede și am sunat la 911. În timp ce dispecera îmi făcea legătura cu departamentul de pompieri, boșorogul dement s-a întors la panou și a început iar să fută butoanele. Tocmai când primisem legătura cu departamentul de pompieri, am strigat: „Omule, ce pula mea faci? Vrei să ne omori?!!?” Tipul de la telefon a trecut cu vederea această exclamație, probabil pentru că știa că sunt blocat în lift. I-am dat adresa, i-am spus la ce etaj ne blocaserăm și am închis repede ca să pot să mă uit urât la bătrânel, care se uita la mine așa cum se uită un câine la stăpânul lui după ce s-a căcat prin casă.

20 de minute mai târziu, fără să am cunoștințe despre tehnologia ascensoarelor, am tras concluzia că bătrânul distrusese liftul copleșindu-l cu prea multe comenzi și că dacă va mai apăsa pe un singur buton, o să cădem amândoi în gol. Cel mai tare mă enerva că el nu părea să aibă nimic de pierdut din faza asta. Dacă te uitai la el, era clar că-și petrecuse un secol pe pământul ăsta cărând lucruri inutile în pungi de plastic și blocând oamenii nevinovați aiurea în lifturi. Până atunci intenționasem să îl salvez și pe el, dar acum mă gândeam că, dacă va fi cazul, o să-l dezmembrez pe moș și o să fac din intestinele lui o funie pe care o să cobor ca să scap din lift.

Publicitate

Tocmai atunci am auzit sirenele mașinilor de pompieri care opreau în fața clădirii. Pe când încercam să ascult vocile pompierilor și să înțeleg ce dracu' era de făcut, moșul s-a gândit s-o sune pe nevastă-sa, ca s-o bage și pe ea în căcatul ăsta. Din tonul vocii, părea exasperat. După 80 de ani petrecuți cu descreieratul ăsta, ai fi zis că nevastă-sa o să se bucure de miracolul cu liftul, o să închidă telefonul și o să cadă în genunchi să-l roage pe Dumnezeu să ducă treaba până la capăt și s-o scape de pacoste. Dar nu. A început să se jelească și să se dea de ceasul morții prin speaker, făcând ecou între pereții înguști de metal și scrijelindu-mi creierul. În cele din urmă, i-am zis să tacă dracului și să închidă telefonul. Și am adăugat: „Hai că asta sigur știi ce înseamnă, ai auzit-o toată viața.” S-a conformat, supus. Pompierii au ajuns la ușile ascensorului, ne-au pus câteva întrebări și au început să lucreze ca să-l deschidă. A durat ceva vreme. Nu știu dacă moșul se simțea dubios, dar eu așa mă simțeam. Tocmai răcnisem la el. Mă simțeam prost. M-am uitat la el. Transpira. S-a rezemat de perete și a murmurat primele cuvinte în engleză. Ștergându-și sprânceana de transpirație, mi-a aruncat o privire jalnică și a spus: „E foarte cald…”

M-am enervat la loc. I-am spus: „Hai, nu începe să te plângi iar.” I-am rugat pe pompieri să mă scoată dracului de acolo până nu începea boșorogul să se panicheze. Acum că-mi amintesc, mi se pare un gest egoist și lipsit de empatie din partea mea. Imediat ce au deschis ușa, am sărit afară și le-am spus pompierilor: „Dacă mai stăteam cinci minute, îl mâncam pe omul ăsta.” Au pufnit în râs. Chinezul a boscorodit ceva și a șters-o din cameră rapid – mai avea de enervat și alți necunoscuți. Pompierii mi-au arătat cum pot deschide ușa de dinăuntru în caz de urgență. Le-am mulțumit și le-am spus că mă întorc la lucru. Unul dintre ei a zis: „A, lucrezi la etajul patru? Nu știu cât ai stat închis acolo, dar du-te repede înapoi. Au început petrecerea fără tine.”

@ImYourKid

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: Iarba şi bunele maniere – Taică-miu e un încuiat