Adolescenții americani sunt închiși în centre de reabilitare abuzive

Josh Shipp de la emisiunea Teen Trouble de pe Lifetime TV (Imagine via)

Dacă vă plac Soții de soldați, Fete de Preoți, Mamele dansatoare sau orice alte emisiuni TV care clasifică femeile în funcție de profesia soților, a taților și a copiilor lor, atunci s-ar putea să fi văzut și un episod din Adolescenți cu Probleme. E un reality-show care rulează la televiziunea americană Lifetime, în care un tip pe nume Josh Shipp trimite adolescenții cu probleme în centre de reabilitare alternative, unde sunt obligați să îndure abuzuri emoționale și fizice, după care sunt eliberați înapoi în societate.

Shipp e genul de terapeut din categoria lui Jerry Springer – fără calificări reale, fără experiență, cu un ego imens și o înclinație spre bani și spre scandal în defavoarea științei și a psihologiei adevărate. „Sunt specialist în comportamentul adolescenților,” spune el în prezentare. „Metoda mea e dură, invazivă și verde-n față.”

Dar emisiunea e mult mai dură decât te-ai aștepta când vezi reclama. Industria bazată pe adolescenți cu probleme rezistă în continuare în ciuda numeroaselor acuzații de abuz fizic și sexual, tortură și chiar moarte în anumite instituții, iar Shipp exploatează acest sistem pentru câștig financiar. Chiar și atunci când nu sunt abuzive și/sau mortale, practicile pseudoștiințifice folosite în centrele alternative s-au dovedit adesea ineficiente și pot duce la anxietate, depresie și dependență de droguri. Maia Szalavitz, autoarea cărții Ajutor cu orice preț: Cum păcălește industria adolescenților cu probleme părinții și cât rău le face copiilor, mi-a spus câte ceva despre poveștile de groază pe care investigațiile ei le-au scos la iveală.

„Pe lista clasică de practici intră privarea de mâncare, privarea de somn, umilirea în public, bătaia și interdicția de a folosi toaleta până în punctul în care faci pe tine. Dar am auzit mereu și povești cu persoane care au fost obligate să participe la reconstituirea traumelor prin care au trecut, cum ar fi violul,” mi-a spus ea.

Un copil din Tabăra de Creștere din California e obligat să care un cauciuc de camion și toți zbiară la el până acesta cedează nervos.

Szalavitz a continuat: „La Academia Mount Bachelor, o investigație a descoperit niște cearșafuri care fuseseră folosite în timpul reconstituirilor și pe unul dintre ele scria: 'Sunt fata care spune mereu da, împroașcă-mi țâțele cu spermă'. Să fim serioși, asta nu e terapie.”

Metodele folosite în aceste facilități își au originile într-un cult anti-drog din anii '60 numit Biserica Synanon. Stilul lor era să închidă dependenții și să-i „reabiliteze” prin bătaie și umilințe. „Am descoperit că toate programele din ziua de azi care folosesc tactici dure au fost fondate fie de foști membri Synanon, fie de foști pacienți ai facilității,” mi-a spus Szalavitz.

Foștii pacienți și-au pus poveștile pe Reddit și alte site-uri, așa că i-am contactat pe câțiva ca să aflu mai multe. În scurt timp, mi-a fost clar că centrele rezidențiale pentru tratarea adolescenților din ziua de azi se aseamănă toate cu un cult.

Într-o noapte, Nick Quinn a fost trezit din somn la el acasă și dus să participe la programul Outback al institutului Aspen Education din Utah (același program la care Josh Shipp l-a trimis pe Jacob în episodul doi din Adolescenți cu Probleme) pentru că părinții lui îl prinseseră fumând iarbă.

„La ora 4:30 dimineața, am fost trezit de doi necunoscuți cu cătușe în mâini. Mi-au luat portofelul și telefonul și mi-au spus că dacă nu vreau să vin cu binișorul, vor folosi metode mai severe. Am crezut că sunt răpit. M-am trezit într-un camion mare și alb pe drum spre aeroport,” mi-a spus el.

La sosire, Nick a primit haine noi și echipament de supraviețuire, a fost legat și trimis în sălbăticie, unde a rămas timp de opt săptămâni. Noaptea i se luau ghetele ca să nu poată evada fugind pe pământul înghețat. Tactici cam agresive pentru un băiat care a fumat un amărât de joint.

Nick Quinn în timpul programului Swift River Academy.

După ce a trecut prin aceste chinuri, Nick a fost trimis la un alt institut Aspen – Swift River Academy din Massachusetts – unde a fost ținut timp de șapte luni. „Am avut noroc că părinții m-au retras de acolo până la urmă. Era clar că voiau să țină copiii internați cât mai mult timp posibil ca să-i stoarcă de bani pe părinți. Părinții mei au cheltuit cam 150 000 de dolari.”

La Swift River, Nick a îndurat același tip de „terapie” ca toate celelalte victime tinere cu care am vorbit și care, spun numeroși psihologi, pot duce la tulburări post-traumatice. Szalavitz e de părere că scopul lor e de a distruge copilul din punct de vedere psihologic ca să-l poată spăla pe creier. „Aceste tactici sunt similare tehnicilor de interogare și tortură din cadrul poliției pentru că sunt metode prin care poți face oamenii să cedeze nervos și să rămână marcați.”

Acum, ani de zile mai târziu, Nick a dezvoltat tulburări de anxietate, are coșmaruri cu experiențele trăite în perioada „terapiei” și încă fumează iarbă. Evident, părinții lui regretă că l-a trimis acolo, pentru că programul i-a făcut mult mai mult rău decât bine – la fel ca și celorlalte victime din taberele de „reabilitare”.

„Aproape toți copiii [din aceste tabere] cu care am ținut legătura au renunțat la școală,” mi-a spus Nick. „Majoritatea s-au apucat din nou de droguri. Când ieși de acolo, ai atâta libertate și nu știi ce să faci cu ea. Îți pierzi controlul.”

Aria Leonard, care a fost trimisă la școala Monarch din Montana acum șapte ani, a avut experiențe similare. Aria mi-a spus că mama ei o trimisese acolo din cauză „nu-i plăceau prietenii pe care și-i făcuse pentru că erau diferiți – negri, gay etc.” După o vizită costisitoare (de 2000 de dolari) la un „consultant educațional”, Aria a fost diagnosticată cu depresie și dependență de droguri și părinții i-au spus că o vor da la „internat”.

Aria și-a dat seama că nu era vorba de un internat obișnuit când i s-au luat toate bunurile și a fost percheziționată la pielea goală la intrarea în instituție.

Aria Leonard în timpul programului de la școala Monarch.

„Imediat ce am ajuns, am fost dusă direct la o ședință de grup. Oamenii vorbeau despre droguri, sex și alcool, după care toți au început să urle și să plângă. Eram foarte confuză și am început să mă întreb dacă nu mă aflam cumva acolo din greșeală. A fost întrebată ce droguri luasem în trecut și – în ciuda insistențelor mele că nu luasem droguri niciodată, că eram virgină și că nu fusesem niciodată agresivă – nu m-au crezut.”

Aria a fost obligată să facă muncă fizică grea inutilă, cum ar fi să taie copaci imenși și să-i târâie pe pământ timp de jumătate de oră. Sa i s-a cerut să stea toată noaptea în fața unui zid pe care să scrie încontinuu lucruri precum „Sunt o curvă” și „Nu sunt destul de bună.”

Ca majoritatea victimelor industriei adolescenței, Aria a fost obligată să divulge tot felul de intimități – un fel de spovedanie invazivă. „Trebuia să scrii despre absolut orice lucru rău pe care l-ai făcut, în special despre experiențele sexuale. Eu nu aveam deloc experiență pe plan sexual, dar nu m-au crezut, așa că a trebuit să inventez ceva ca să mă lase în pace,” a spus ea.

Aria a trecut prin acelea și ședințe de distrugere emoțională ca și Nick. În timpul procedurilor, adolescenții nu aveau voie la baie și erau privați de mâncare și de somn timp de trei până la cinci zile. Erau obligați să îndeplinească exerciții pe roluri în care își jucau propria moarte – exerciții pe care Shia le-a asemănat cu genul de „terapie” din acest videoclip bizar.

Aria a rămas la centru timp de 18 luni. Ca și Nick, a fost diagnosticată cu anxietate și depresie în urma experienței și continuă să aibă coșmaruri despre perioada petrecută acolo.

Liz a trecut prin 39 de centre de tratament și spune că a fost abuzată și violată de mai multe ori. Acuzațiile de viol sunt obișnuite în această industrie, dar – cum copiii sunt controlați de personalul instituției ani de zile – acestea ies rareori la suprafață.

„Folosirea excesivă a pedepselor și a procedurilor umilitoare nu e doar ineficientă, ci și traumatizantă pentru tineri,” spune profesorul Robert Friedman, psiholog pediatru. „La fel e și tehnica prin care necunoscuții trezesc copiii în miezul nopții și îi transportă pe distanțe mari fără niciun fel de avertisment sau pregătire.”

Și nu doar metodologia traumatizantă pune industria sub semnul întrebării, ci și diagnosticele. „Ce înseamnă un 'adolescent cu probleme'?” se întreabă Szalavitz. Ideea de a aduna la un loc copiii cu Asperger, cei dependenți de heroină, cei depresivi și cei anxioși într-un singur program rigid cu reguli strict e absurdă. Cum să te aștepți să îi ajute?

Americanii au impresia că dependența și consumul de droguri au legătură cu abandonul hedonist, cu plăcerea și sfidarea părinților. Nu-și dau seama că oamenii dependenți de droguri sunt oameni îndurerați care își caută alinarea. „Ideea lor e că oamenii ăștia nu au parte de destulă durere, așa că le cauzează și mai multă durere ca să-i repare,” a spus ea.

Indiferent de intenția lor, aceste forme de terapie nu sunt doar inutile și demodate, ci și crude și nocive. Traumele emoționale pe care le suferă adolescenții în instituțiile de educație Aspen pot fi comparate doar cu durerea de a fi abandonați de părinți într-o parte importantă de transformări din viața lor.

Deși aceste practici par îngrozitoare, industria adolescenței e imensă, puternică și cu experiență în negarea acuzațiilor. În 2002, revista Forbes a estimat valoarea ei la 2 miliarde de dolari. Și de atunci a fost în creștere. Industria a reușit să rămână la putere din anii '60 încoace datorită rădăcinilor ei republicane și creștine. Multe programe își au originea în Straight, Incorporated, programul anti-drog favorit al lui George Bush Sr. și al lui Nancy Reagan care a fost închis în urma unor acuzații de abuzuri la începutul anilor '90.

Astăzi, fondurile furnizate de firma privată a lui Mitt Romney, Bain Capital, a permis înflorirea industriei. Cea mai cunoscută instituție din domeniu, Aspen Education, e deținută de CRC Health Group, care a fost cumpărat de Bain Capital în 2006 și care e responsabil de multe dintre instituțiile folosite în show-ul lui Shipp. De la această schimbare de management, în instituțiile Aspen au avut loc șase morți, în special din cauza neglijenței. Ce e și mai îngrijorător e că Departamentul American de Stat face reclamă programelor Aspen pentru adolescenți pe site-ul lui.

L-am întrebat pe Shipp ce părere are despre această schimbare, dar a spus că a fost vorba doar de o nefericită schimbare de personal în câteva dintre programe, și nu de o industrie puternică și distrugătoare care cuprinde toată țara. „Instituțiile de tratament își pot schimba proprietarii, managementul și personalul destul de regulat,” mi-a spus Shipp. „Părinții trebuie să se înarmeze cu prudență înainte de înscrierea copilului într-un program și să pună întrebările potrivite.”

Shipp m-a asigurat și că „un terapeut de familie alege programul pentru fiecare copil în funcție de situația prin care trece acesta.” Dar dacă mai există un motiv în afară de bani pentru care industria a reușit să supraviețuiască, acesta e faptul că tratamentele psihologice nu sunt supravegheate în America, ceea ce contrazice spusele lui Shipp. După cum mi-a spus Szalavitz: „Dacă aș vrea să înființez mâine un centru de reabilitare pentru dependenți care să fie tratați stând în cap pe anumite perioade de timp, aș putea s-o fac pur și simplu.”

Mitt Romney (Imagine via)

Nu le e greu deloc acestor centre să devină legitime. Profesorul Friedman mi-a spus că „grupările precm Aspen încearcă să dovedească că programele lor sunt empirice angajând evaluatori care să conducă studii independente care să valideze eficiența programelor. Aceste studii nu sunt independente și sunt mai mult o mișcare de marketing decât o evaluare autentică.”

Acest gen de terapie provine dintr-o Americă veche, una care crede că societatea a decăzut moral și că soluția e să-i forțeze pe rebeli să se conformeze idealurilor republicane și creștine de abstinență și muncă silnică. E o țară care preferă scandalurile emoționale din evanghelismul TV și programele de „dragoste cu severitate” în defavoarea metodelor științifice testate ale psihologiei moderne.

Noi vedem agresivitate și depășirea limitelor morale, ei văd păcate și corupție socială care trebuie scoase cu brutalitate din oameni. Adolescenților normali li se spune că sunt niște ratași care nu valorează nimic, sunt distruși psihic și abuzați cu scopul de a-i face să simtă că „s-au născut din nou” ca adulți maturi și responsabili. Și în tot timpul ăsta, conturile bancare ale părinților lor sunt golite fără jenă chiar în buzunarele celor mai bogați oameni din America. (Recesiunea a afectat dezvoltarea industriei, dar CRC Health a declarat că venitul investit in programe pentru copii e de 438,96 de dolari pe zi/copil, iar cel investit în programe rezidențiale e de 257,87 de dolari pe zi.)

Și totuși, deși câteva investigații minore au obligat centrele de reabilitare să-și schimbe personalul, industria continuă să înflorească. Asta din cauză că aceste instituții folosesc aceleași metode, au aceleași rădăcini și sunt fondate de aceiași oameni. Ceea ce te face să te întrebi: De ce nu s-a încercat regularizarea de stat a acestor centre de tratament? Până atunci, copiii americani vor continua să sufere în aceste instituții abuzive.

Urmăriți-l pe Matt pe Twitter: @Matt_A_Shea

Traducere: Oana Maria Zaharia