FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Un bar în care mergeam şi n-o să mai merg

Ionuţ Chiva a debutat ca romancier cu "69" iar ce urmează e un fel de short story.
23 Aprilie 2012, 3:30pm

După ce a debutat ca romancier cu "69", Ionuţ Chiva a publicat recent volumul de poezie "Instituţia moartă a poştei". Acum locuieşte mai mult în Luxemburg, unde în weeekenduri se duce la un adăpost pentru câini pe care "îi repară" psihic cu o plimbare. I-am spus că ar fi tare dacă ar putea să facă asta şi cu oameni. N-a răspuns. Ce urmează e un fel de short story.

- Vai tu ce vreme.

- Păi trebuia să vină și-așa a ținut mult frumos.

- Păi da, dar.

Mergeam prin pădure. Ploua și se întunecase. Farurile treceau calm, în faza lungă, ca într-o seară de duminică pe un drum din pădure, peste frunze roșcate, jilave, așa cum tot luam curbe pe drumul îngust și ud, printre copaci cu trunchiurile negre și ude. Fumam ferindu-mă de stropii care se mai scurgeau de pe capotă prin geamul crăpat.

- Îmi dai o țigară te rog?

Am scos o țigară, am aprins-o ținînd în același timp și țigara mea între buze pentru că așa-mi place mie să fac, după care i-am întins-o și ea apucat-o zîmbindu-mi scurt.

- E și ceață puțin dar nici nu se compară cu ce era cînd mă întorceam seara în Gostingen, mi-a zis și a luat o gură de Red Bull.

- Păi da, că nu știu exact, dar cred că se face ceață mai multă cînd nu plouă și e frig – cred că e de la aer că e rece și pămîntul respiră cald și se face ceață, pe cînd atunci cînd plouă e și pămîntul mai rece.

- Da, pe cînd, face și-mi strînge genunchiul cu mîna dreaptă.

Astea sunt chestiile pe care le vorbim noi pe mașină, speculații, aproximări, inexactități, informații eronate dacă nu direct mincinoase.

În după-amiaza aia de duminică ziceam că să luăm mașina și să mergem undeva să ne plimbăm, la lac sau la pădure. Eu am coborît mai devreme ca să-mi iau țigări din cîrciuma lui Fritz de la parter după care am așteptat la mașină uitîndu-mă din cînd în cînd îngrijorat la cerul jos, greu, încărcat de nori. La cinci minute după ce am plecat a început să plouă rău și pînă azi nu s-a mai oprit – azi e marți dimineață, aznoapte am dormit o oră după care m-am mai zvîrcolit prin pat fără folos și pînă la urmă m-am sculat cu niște cearcăne omarsharif gen și acum îmi crapă capul și pînă deschide dracu la farmacie stau și mă uit pe geam la frunzele ude care se scurg prin rigole purtate de șuvoaie de apă. Vîrsta, singurătatea asta firavă și accesele de mizantropie mă fac să-mi doresc să nu mai fac altceva toată viața decît catatonice descrieri de natură. Și totuși sunt o grămadă de semeni în viața mea cu care tot trebuie să mă amușin precum cîinii dar să lăsăm.

- Păi nici n-are rost să ne mai dăm jos din mașină, hai să mergem doar așa, a zis la un moment dat după ce ne-am dat seama că nici vorbă să se oprească ploaia. Hai să mergem spre Germania că-i mai frumos încolo și pe urmă ne-ntoarcem pe lîngă Mosela pe la Ehnen, vrei așa?

- Da, clar, ce pizda pizdelor morminților pizdii, hai să mergem așa, nu da că am Tourette.

Apucase deja să-mi fută una după ceafă și în același timp să iasă corect din giratoriu pentru că așa-i fata asta cu care ies eu, supranaturală. Ne-am oprit într-o benzinărie tristă în ploaie ca să luăm două energizante și niște jeleuri cu cola.

Ne întorceam din marea plimbare prin ploaie, Mosela curgea neagră pe stînga și eu nu-mi dădeam seama dacă mergem spre lac sau invers și încercam ca dracu să-mi dau seama însă nimic. De cînd se făcuse întuneric n-am prea mai avut la ce să mă uit din mașină și asta e de obicei un impas, în fine, nu s-a întîmplat nimic grav pînă la urmă doar că am fumat puțin mai mult. Sperînd că mi se pare doar, că e din cauza ochelarilor de vedere pe careși-i pune cînd conduce, niște ochelari care-i fac o față simpatică dar rece, lipsită de expresie, o mai surprindeam uitîndu-se la mine puțin ciudat.

- Tu, dar nu-i normal, cum să lași animalul în ploaie așa, a revenit asupra discuției despre vacile pe care le văzusem pe drum și care, da, stăteau în ploaie pe pășunea pizdii.

- Tu, sunt vaci, e ok. Ce căcat vrei să facă, să nu le mai scoată cîte o săptămînă cît țin ploile în ducatul pizdii pizdelor morminților mă-sii? mi-am pierdut puțin cumpătul după care am pupat-o scurt pe obraz și am tras de volan dar s-a redresat ok.

- Să le dea fîn, asta să facă! Să le țină în grajdul lor și să le dea fîn! Proasto.

- Nu se zice grajd, grajd e la cai, la vaci se zice șopron.

- Bine, șopron, whateva.

Eram în Ehnen cînd a zis asta, după care a ieșit brusc de pe drum și a oprit într-o parcare mare și goală, neagră și tristă sub ploaia aia penibilă.

- Era mai bine să fi fost mai multă lumină dar asta e, a bălmăjit căutînd nu știu ce pe la pedale, după care a aprins lumina și-a desfăcut centura și s-a uitat iar la mine cu privirea aia, doar că acum puțin mai îndelung.

”Mamă, asta vrea să mi-o pună”, m-am speriat, dar nu despre asta era vorba pentru că imediat a început să-mi explice repezit:

- Deci uită-te, te uiți? ăsta-i ambreiaju, asta-i accelerația, aia din mijloc e frîna. Ca să-i dai drumul bagi cheia în contact, bagi într-a-ntîia cum ți-am arătat – ambreiajul să fie apăsat pînă la podea și apoi faci foarfecă adică apeși pe accelerație și în același timp lași ambreiajul ușor la loc ok ți-e frică?

- Căcat nu că mi-e frică dar mi-e să nu-ți fac ceva la mașină sau să ne vadă, în fine.

- Hai lasă, uite ți-o potrivesc aici să ai și loc. Haide.

Mi-a zîmbit și mi-a ciufulit părul ca o mare pedagoagă, după care ne-am dat jos din mașină, eu mi-am tras fermoarul la scurtă, mi-am ridicat gulerul de la plovăr și m-am așezat hotărît la volan.

- Potrivește-ți scaunul ca să ai loc.

Am făcut.

- Ia vezi - găsești pedalele, te descurci?

- Da. Ne mai punem centurile?

- Lasă, dă-le dracu. Hai, dă-i drumu.

Am învîrtit de marea cheie și motorul a început să mormăie eu simțind pizdele pizdelor morminților a milioane de pizde de cai putere gen care tropăie nervos pe loc, m-am recules o clipă și apoi am lăsat ușor ambreiajul apăsînd pe accelerație pînă la podea.

- ... shit so you hit the tree, mă-ntreabă Jean-Mathieu cînd îmi aduce halba de Diekirch.

- No, see, am apăsat accelerația pînă la podea că așa înțelesesem, las ambreiajul de la podea pînă sus și în același timp fac invers cu accelerația, o duc de sus pînă la podea – așa că am pornit cu o viteză uluitoare (într-a 1-a dar oricum înțelegi ce zic) și pentru că volanul rămăsese strîmb am luat-o în diagonală, spre copac.

- Yes. Well what can you do, shit like that happens.

- No, man, coz I didn’t hit it, see I somehow managed să găsesc frîna și să apăs pe ea în timp ce ea a tras frîna de mînă, ca în orice relație perfectă.

- Oh, so it’s ok.

- Ye tiz ok. But tzwear I was pale as dog shit after that and I smoked three cigarettes.

- And your girlfriend?

- She was scared too da mă tot futea că am reflex și talent dacă am pus frînă și că oricum am pornit-o.

- She was right. Cei mai mulți nu reușesc să pornească o mașină cînd încearcă asta pentru prima oară. Cred că de aia s-a și speriat, nu se aștepta să o pornești așa.

- Ye she told me, dar nu știam dacă nu minte ca să mă încurajeze.

- She wasn’t it’s true, face Jean-Mathieu zîmbindu-mi cu o anumită curtoazie, așa cum făcea probabil acum cîțiva ani pentru clienții hotelului la care lucra ca recepționer.

Acum e barman aici, în Liquid, un bar din Grund în care merg eu și s-ar putea să nu mai merg. E o fostă pivniță, așa că are tavanul jos și afumat, susținut de grinzi mari de lemn închis la culoare, așa cum e și tejgheaua barului la care stau cînd merg singur pentru că de obicei noaptea se adună destul de multă lume aici și m-aș simți foarte prost să ocup singur o masă de două persoane. Discuția de care zic mai sus era luni noapte, afară ploua mereu. Nu se strînsese prea multă lume, erau cîțiva puști în partea din spate și vreo patru oameni la bar. Barul e în formă de U și e așezat în mijlocul fostei pivnițe, delimitînd simbolic cele două încăperi. În prima stai la bar, în spate sunt mesele. Centrul acelui U e spart pe jumătate de rafturile cu sticle, care se duc pînă în tavan. Pe partea stîngă a raftului e cabina DJ-ului. Pe partea dreaptă e un cuptor mic cu microunde la care se mai fac senvișuri, chestie pe care n-am suportat-o-n viața mea, să bagi la ghiozdan atunci cînd te duci să bei. În Grund e plin de baruri, unul lîngă altul, în case de piatră groasă, pe străzi înguste pavate cu piatră de rîu, străzi care urcă și coboară, se întretaie în depresiunea asta dintre dealurile marelui ducat – mica bijuterie a tuturor celor care l-au stăpînit, de unde mulțimea de fortificații în ruine, fortificații întortocheate care îl străbat dintr-o parte în alta. Mă duc la automat să-mi iau țigări și dacă tot sunt acolo mă uit puțin pe fereastră la rîul negru luminat de pe mal de felinare negre coclite și la petrecăreții beți, hieratici, din Luxemburg, care nu mai poartă căciuli de vîrcolacși cape cu interior din mătase roșie, așa cum au făcut acum cîteva zile, de Halloween. Cînd am venit aici anul trecut în decembrie vremea era la fel – a plouat fără oprire trei zile după ce am venit și eu stăteam la fereastră să mă uit la portughezii care se întorceau beți pe la casele lor confortabile de muncitori care au venit aici după război ca să facă canalizare și construcții, în fine, muncile fizice.

M-au luat și m-au dus în Liquid. Din întîmplare, mai mult decît pentru că știau că e acolo un tip care mai pune Radiohead, adică Jean-Mathieu, un francez solid din Strasbourg, deci un german a cărui glumă preferată, atunci cînd are clienți mulți și se rupe-n servit bere cu sprite și ce mai beau ei pe aici, e să-și miroasă subțiorile și să dea din cap îngrijorat. Trei luni am venit în Liquid cam de două ori pe săptămînă – mă așezam la bar fără să-mi scot căștile, ceream o halbă, Jean-Mathieu mi-o împingea în față zicînd ”Cheers, my good sir” și eu îi spuneam ”thank you”. Au început să fie prietenoși cu mine și atunci mi-am scos și eu căștile. Dani e mic și cînd e de serviciuțipă, face glume, îi sticlesc ochii în spatele ochelarilor, sufletul petrecerii. Louie sau Louis e pe jumătate irlandez, are douășase, e into house stuff și umblă cu trampe blonde. Patric, care e și patronul, e responsabil, cred, pentru muzica proastă, pentru că aici oamenii și mor dacă nu ascultă jazz sau blues.

Dar în seara asta, luni, cînd e mare sărbătoare, Ziua Sfinților sau nu știu, nu se aude nici blues, nici jazz. Se aude Brian Adams. Se aude pentru că o tipă blondă care stă în stînga barului se duce din cînd în cînd în cabină la DJ, care nu vine decît sîmbăta să pună alternative la puștime, și pune ea muzică. Mă gîndesc c-o fi nevasta lui Jean-Mathieu, dar nu poate fi pentru că:

Mă duc acum două luni, într-o seară de sîmbătă parcă sau oricum pe week-end, în Liquid. M-am bucurat să văd că-i Jean-Mathieu la bar, de el îmi place cel mai mult dintre toți pentru că atunci cînd intru mă ia cu ”Oh-la-la, le mec!” și după aia tot fute cu ”What’s your poison” sau strigă tare să-l audă toți ”the usual?” și ”Cheers, my good sir” și așa. Prietena mea, Ileana, trebuia să ajungă și ea mai tîrziu așa că pînă să vină m-am așezat la bar. Jean ca de obicei, numai că la un moment dat a pus a nu știu cîta oară piesa de sinucidere și înainte pusese alta și cînta pe ea și mi-a urlat în ureche ”your perfect in your way”, ceea ce nu-i chiar usual behaviour așa că m-a pus dracu să-l întreb ce are și mi-a zis că nevasta, care era în Franța în concediu cu cele trei fetițe ale lor, îi scrisese în seara aia un mail că se desparte. Eu dacă aș păți așa nu m-aș duce la muncă în ziua aia.

Mai tîrziu, cînd a venit Ileana, Jean-Mathieu stătea pe treapta din fața cabinei de DJ și plîngea muci de beat, Dani nu mai reușea să facă singur față comenzilor și eu futeam o plictiseală rară.

În fine, după o vreme s-a întors nevasta acasă și s-au împăcat. Mi-o imaginam cu trei copii pe cap, știam că au probleme pentru că Jean-Mathieu mă băgase demult în viața lor deși de la mine nu auzea un cuvînt despre a mea. Despre cum vine muci acasă de la muncă și se bagă în pat și miroase a băutură cum s-a dus dracu relația etc și eu mi-o imaginam pe femeie ținînd casa și așa.

De aia nu putea fi blonda aia nevastă-sa, pentru că nu arăta ca o tipă cu trei copii care ține casa – proletariatul ar spune despre blonda asta că era chiar cochetă. Deci Atîta S-a Futut În Cur Cînd Era Fără Nevastă Că Nu Era Om În Liquid Să Nu-i Știe Drama Și Acum Și-a Tras Amantă Pe Care Proletariatul Ar Numi-o Chic(que)!

- I m supposed to confess to the bartender and not the bartender to me, i-am zis într-o zi lui Dani și după aia mi-a părut rău că am zis asta, eram doar iritat pentru că mi-era foarte milă de om, care ajunsese o varză totală și mă iritau colegii ăia ai lui, cum era Dani, care îl tot bîrfeau și eram convins că merseseră și la Patric să-i zică cum nu-și face Jean-Mathieu munca (ceea ce era real dar totuși și de fapt nici un totuși) și din iritarea asta cam fără subiect, venită peste o perioadă în care iar stăteam rău cu nervii, așa cum obișnuiesc să numesc eufemistic niște crize oribile în care atît de mult vreau să mor și să se termine cu toate astea, atîta, să se termine și-n rest orice e ok, nimic nu poate fi mai rău, din iritarea și perioada deci, ce să fac, am mai înfipt și eu un cuțit în bietul Jean-Mathieu, solidul francez din Strasbourg, adică german.

Eram nervos deci că era așa de slab, că futuse atîta cu cum a fost părăsit ca după aia să-și revină fenomenal și să se țină de prostii după care dacă-l părăsea nevasta iar lacrimi în barul, iar piese muzicale, iar arătat poze cu copiii pe telefon și tot restul. În fine, totul mi se părea foarte jos, foarte meschin și de ce sunt eu aici dacă nu să-i judec și să-i îndrept pe bulangii. Toți mă înșelaseră și eu îi înșelasem pe ei. Speri mereu că există cineva mai bun ca tine și nu există.

Am gemut și eu și tipul din dreapta barului – pe care-l știam vag dintr-o duminică cred, cînd Jean-Mathieu era mai în formă și ne punea muzică și la fiecare piesă se ducea în cabină de unde-l auzeam cum ne zice ce trupă e din ce an e cîntecul apoi o scurtă descriere generală a devenirii trupei de-a lungul anilor și atunci eu i-am zis că pls don t get too american psycho și băiatul ăsta din dreapta mi-a rîs gluma foarte mult și acum am gemut amîndoi cînd a început Please forgive me I know not what I do și blonda a ieșit ca regina de la cabina de muzică fără să-i pese de noi care doar doi proști cu nasul în bere luni seara.

Cînd să-l întreb pe Jean-Mathieu dacă, cînd și unde i-am greșit așa de rău, intră două fete în blugi și hanorace și una se întinde peste bar și-i lipește o ventuză: ei, da, asta e nevastă-sa! mi-am zis frecîndu-mi mîinile pentru că așa sunt eu - rău, răzbunător și-n orice caz sunt genul de băiat la care-i place să vadă o situație. Blonda s-a repezit și ea de s-a pupat, în fine, au făcut grup, blonda chic și proastele cartierului. Mi-am aprins o țigară înainte să înceapă filmul. Eram ca un burete ud, gata să iau tot și nimic nu se-ntîmpla dă-i cu noroc, dă-i pupat, nimic în pula pizdelor morminților nici urmă de conflict luni seara în ducatul Luxemburg, în care avortul e ilegal dar no problem marijuana o să fie imediat legală. E adevărat că nevasta se cam trăgea de la pupături cu blonda dar conflict nici urmă, nici cît negrul sub unghie și eu îmi plănuisem că plec după ce terminam halba asta din care mai aveam doar puțin așa că am mai cerut una.

- There you are, golden boy, îmi lasă Jean-Mathieu berea în față.

- Thank you, kinda slow tonight, er?

- Want a shot?

- No, thank you.

- C’mon have a shot you always say no.

- Listen, I ve heard you - you say Brussels. Why?

Se uită nedumerit la mine.

- Because that’s what it’s called.

- No, I mean you’re French. Don’t you have a tendency to say Bruxelles?

- Oh, no even the French say Brussels now. Și oricum m-am învățat să vorbesc engleză, servesc în superbul bar în care vă aflați de fooooaaaarteee mult timp.

Cînd tot ce aș vrea ar fi o discuție foarte nuanțată în romînă.

- So, ‘bout the shot? Have one? și-mi trage un zîmbet irezistibil cu sticla în mînă deja.

- Yes, thank you.

Dăm noroc, dăm peste cap, dăm cu păhăruțul tare de bar pizda mă-sii pînă la capăt!

- Man, I m so bored, mă ia la sentiment.

- How come, Jean-Mathieu? You know, in Romanian, being the French-lovers that we were, we also say Bruxelles.

- Really?

- Yes, and Anvers too.

- You are all going to hell man.

Dacă aș putea să am o conversație foarte nuanțată în romînă ce bine ar fi.

Între timp femeia care nu știu sigur dacă e nevasta lui Jean-Mathieu dar oricum e mai credibilă s-a luat puțin, e palidă și se uită drept înainte – prietena cu care a venit a luat-o pe după umeri și-i zice nu știu ce la ureche și blonda se bagă și ea la grămadă.

De afară se aude un mare zgomot ca de fiare. Ne întoarcem cu toții spre geamul barului și vedem cum un camion intră încet, ca un animal mare, prin ploaie, părînd pentru o clipă că nu va putea trece pe străduță printre bar și casa de vizavi, că s-a înțepenit între ele și gata, nu mai iese nimeni, doar șoferul dacă vrea poate să-și întredeschidă ușa, care e exact-exact în dreptul ușii de la bar și să join us unde, cum i-a zis Louie la un tip care a intrat mai demult să întrebe dacă au happy-hour, ”man, there s nothing happy about this place”.

Dar pînă la urmă trece și se duce-n treaba lui, so rămînem noi între noi, luni noaptea în marele ducat în care prezența la vot e obligatorie dar no problem marijuana o să fie în curînd legală.

S-a spart grupul de femei, a dispărut blonda și nevasta e tot mai pămîntie și cu capul pe tejghea, împinsă parcă și mai rău în groapă de prietena care stă tot aplecată peste ea, peste ea cu totul și-i vorbește mereu la ureche.

Mă duc să mă piș. După ce scutur sar ca de obicei și dau cu capul în globul de disco de deasupra, plăcerea mea nu te joci cu lucruri de astea.

Mă întorc la barul. Mă așez pe scaunul și dacă țineți minte v-am povestit (și nu degeaba, nu balzacian) cum arată barul dar pentru că ați uitat să luăm un paste:

Barul e în formă de U și e așezat în mijlocul fostei pivnițe, delimitînd simbolic cele două încăperi. În prima stai la bar, în spate sunt mesele. Centrul acelui U e spart pe jumătate de rafturile cu sticle, care se duc pînă în tavan. Pe partea stîngă a raftului e cabina DJ-ului. Pe partea dreaptă e un cuptor mic cu microunde la care se mai fac senvișuri.

Ce văd eu care stau în mijloc, unde se închide perfect U e că pe partea dreaptă femeia e consolată mai departe de prietenă și pe partea stîngă, cu cabina, Jean-Mathieu se linge cu blonda. Ca într-un film de artă nevasta se uită la mine de parcă ar vedea prin ochii mei, eu îmi las privirea de jenă și Jean se linge.

Intră o fată tînără. Rămîne în picioare lîngă mine și se uită la Jean, care se linge. Poate pentru că găsește amuzante lucrurile astea fata pufnește după cinci minute în rîs. Și boul de Jean zice sorry, ca să fie și mai clar. Nevasta, dar ce să zici despre nevastă. Așteaptă să fie servită fata cu pufnitul după care se face demnă și strigă ”Jean-Mathieu, tu a de clients!”. Jean se duce ceremonios, cu o mînă la spate, cum a văzut el la chelnerii de la hotel, și le servește pe doamnele ducatului. Care se lasă cu capul pe tejghea cînd Jean dispare și plînge dar prietena de ce-i acolo dacă nu să se lase peste ea, împingînd-o parcă și mai mult în groapă, și să-i vorbească la ureche.

- Au revoir, Jean-Mathieu, îi zic, joyeux-anniversaire.

- Mais c’est pas mon... mais reste un peu le mec! Reste p tit prince...

- Ne pleure pas Jeannette.

- Bye, Bogie. I just wanted to buy you a beer.

- Another time, Jeannette, who s to say. I m here to pass judgement, you know.

Îmi pun căștile și ies. Camionul a julit totuși puțin, cînd deschid ușa cade ceva ca o pulbere. Plouă de rupe. Am de mers mult, foarte mult pînă în Neudorf, juma de oră de pădure neagră și ploaie. Îmi trag gluga și ce bine era dacă aveam un cîine mare, negru cu mine.

O găsesc pe Ileana bonomă ca un carlin. Și-a pus florile, acum se uită la un film ce-i pasă. Mă dezbrac repede pînă la piele, las hainele să se scurgă în vană și mă bag sub pătură lîngă ea.

- Mai bine îți faci un duș fierbinte să nu răcești, tîmpito, zice dar eu, neintimidat, încep să cînt:

This is the last day of our acquaintance

whooh-whooh-whooh

I ll meet you later in somebody s office

whooh-whooh-whooh

I ll talk but you won't listen to me

I know what your answer will be.

Se țipă la mine, mi se dă în cap și în șold dar nimic pe lumea asta nu mă poate opri să-mi cînt cîntecul: Iiiii taaaalllk buuuut you woooon’t listeeeen to meeee. I know your answer already.