Poveștile triste din spatele lucrărilor de artă făcute de deținuți

Există o teorie care spune că ai nevoie de zece mii de ore de practică întrucât să devii maestru în orice domeniu de activitate.

Dacă vezi tablourile și desenele de pe pereții biroului The Bridge, din centrul Brampton, care aparțin deținuților canadieni, ai zice că te afli în holul Colegiului de Artă și Design din Ontario.

Lucrările astea sunt bune. Gen, bune de pus în galerii de artă.

Curatorul Garry Glowacki este directorul executiv al organizației The Bridge, care ajută foști deținuții să se reintegreze în societate după ce sunt eliberați.

După mai bine de douăzeci de ani de muncă în domeniu, el știe ce impact poate avea arta în viața cuiva. Iar, ca fost deținut, care s-a luptat cu o dependență de heroină, el știe ce efecte negative poate avea închisoarea asupra unei persoane, atât fizice cât și psihice.

Glowacki organizează o expoziție pentru a arăta comunității colecția lui de artă făcută de deținuți, plus umanitatea celor din spatele gratiilor, dintre care mulți de luptă cu tulburări psihice și dependențe.

„Noi ne dorim ca deținuții cu care lucrăm să fie percepuți ca oameni", spune Glowacki. „Ei sunt talentați și au multe calități ascunse, mai mult decât au avut vreodată șansa să demonstreze."

Deși unele lucrări expuse conțin referințe ostentative despre viața în închisoare, cum ar fi simboluri de găști sau perspective din celulă, altele sunt mai metaforice. Multe lucrări sunt concentrate pe natură, sau portrete cu membrii familiei sau prieteni. Unele tablouri sunt mai morbide și mai inconfortabile. Altele sunt sfâșietor de copilăroase.

După ce m-am întâlnit cu Glowacki pentru o pre-vizionare a expoziției, VICE a vorbit cu unii dintre artiști și cunoștințele lor, pentru a afla poveștile din spatele artei din închisoare.

Collins era cunoscut prin Canada ca un artist prolific și un militant pentru drepturile prizonierilor. Deținutul penitenciarului Kingston a murit anul trecut de cancer, la vârsta de 53 de ani. El nu a primit o eliberare din compasiune, ca să-și petreacă ultimele zile într-un cămin, ci a murit în celula lui. El a decedat după ce a servit 32 de ani din sentința pentru omuciderea unui polițist din timpul unui jaf improvizat.

Fratele lui mai în vârstă, Christian Collins a înființat în ultimii ani un website, în care posta arta acestuia pentru cei din exterior. Peter, care evident nu avea acces la internet în închisoare, îi trimitea prin poștă lucrările sale, iar Christian le scana și le punea online.

„Câteodată era dificil [să văd arta]", a spus Christian pentru VICE, într-un interviu telefonic. „Mai are o lucrare similară cu asta, unde a pictat siluete în cinci sau zece celule. Sunt și celule pentru doi, în care stăteau trei. El se pricepea să arate cum e într-o închisoare canadiană."

El speră ca oamenii care vizualizează expoziția, să realizeze că deținuții sunt mai mult decât niște infractori, ci sunt copiii, frații, partenerii unor persoane la fel ca noi.

La un an după ce a semnat lucrarea asta, Anthony a fost condamnat la închisoare pe viață pentru omor de gradul întâi a victimei Cindy Jamieson, care a murit în 2002, într-un asalt sexual brutal din Hamilton. El a pierdut apelul la această sentință în 2007.

Baker, de 30 de ani, s-a sinucis vara asta în izolare, în aceeași închisoare de femei din Kitchener, unde Ashley Smith a murit în 2007. Ea avea o sentință pe viață pentru omucidere. Baker a desenat lucrarea asta în semn de mulțumire, pentru o voluntară, care i-a dăruit un baton cu ciocolată.

Voluntara, Adelia Moura, își aduce perfect aminte de ziua respectivă: „A trebuit să trec prin multe măsuri de securitate, ca să aduc batonul de ciocolată în închisoare și a trebuit să-l mănânce acolo, de față cu mine, deoarece ar fi izbucnit o ceartă fizică între deținute."

Batonul de ciocolată făcea parte din lista de cadouri pentru Crăciun, iar Moura, care preda fetelor din centrul de tineret al închisorii în care Baker era reținută la momentul respectiv (deși în ultimă fază a fost condamnată ca adult), își aduce aminte de cât de copilăroasă era lista ei de cadouri.

„Ar fi putut la fel de bine să fie scrisă și de copilul meu. Ea își dorea cărți, muzică și anumite dulciuri. Culoarea ei preferată era albastru. Ea a scris-o ca pe o listă normală de Crăciun și mi s-a rupt sufletul pentru că ea știa că nu o să le primească niciodată. Avea 16 ani și se purta ca atare. Nu te-ai fi gândit…", a căzut ea pe gânduri.

Când Moura a aflat de sinuciderea lui Baker, a afectat-o destul de tare, deși știa că ea se lupta cu tulburări psihice, plus auto-vătămare și mai încercase să se sinucidă.

Baker a fost condamnată pentru o atrocitate, iar Moura știa asta. Dar, ea speră ca oamenii care-i văd lucrările de artă, să înțeleagă și partea ei umană și vulnerabilă.

„Îmi aduc aminte de o zi, în care lucram împreună și din camera alăturată se auzea cum o altă fată plângea. Terry a bătut în perete și i-a spus: 'E ok. O să fie bine'", povestește Moura.

Glowacki își aduce aminte de o conversație tulburătoare pe care a avut-o cu artista, când aceasta a împlinit 17 ani. Ea plângea, pentru că își făcea griji că era prea bătrână pentru clienții ei. Jericka era o prostituată, se lupta cu o dependență și ajungea deseori în închisoare. Lucrările ei, cu chipuri de fete apoi stricate cu acuarela, reflectă viața ei complicată. „Faptul că ea și-a luat viața în 2010, la 23 de ani, e și mai tragic", explică Glowacki.

„Mulți dinte noi, care au lucrat de-a lungul anilor cu Jerricka, ne aducem aminte de ea cu drag și tristețe și cât de mult o plăcea toată lumea", notează Glowacki într-un tribut agățat alături de lucrările ei de artă. „Deși nu a reușit să-și schimbe propria viață, ea a schimbat multe vieți din jurul ei. "

Tabloul de dimensiuni mari a fost făcut pe un cearceaf din celula lui din Penitenciarul Kingston. Lui nu i s-a permis o pânză, așa că a improvizat. În colțul din dreapta sus, se vede un înger brodat, un cadou de la mama lui.

„Este absolut inuman și nemilos și despre asta e vorba în arta mea", a spus Martland pentru VICE. „Practic, tot sistemul te pune la pământ, îți omoară sufletul și spiritul. Se resimte în sănătatea ta și corpul tău."

Un alt desen e un autoportret care-l prezintă pe Martland cu brațele pline de tatuaje. Un tablou mai mic, din aceeași ramă, prezintă mecanica unui casetofon, pe care Martland spune că l-a dezmembrat în închisoare, ca să-și facă un aparat de tatuat. Astăzi, Martland este eliberat condiționat și lucrează la un salon de tatuat.

El povestește cum sistemul i-a distrus familia și viața, dar el încearcă în fiecare zi să răzbească. Arta lui îi oferă o fereastră de evadare.

„Eu sunt un artist, iar asta îmi oferă o detașare de la furia și sufletul meu chinuit", spune el.

Picturile lui Tom Campbell sunt reprezentări detaliate ale naturii, scene pe care, în realitate, nu le-ar putea vedea din celula sa. Materialele pe care le folosește (uleiuri pe pânză) reflectă un sistem din închisoarea federală mai binevoitor cu arta, evidențiază Glowacki. În instituțiile provinciale, accesul la materiale de pictură este limitat. Ai noroc dacă primești un creion și-o hârtie.

Wayne Forest este unul dintre artiștii preferați ai lui Glowacki. O serie, pe care el a numit-o „angry birds", se bazează pe un soț și o soție.

„Eu lucrez mult la liber", a spus el pentru VICE într-un interviu telefonic. „Eu intru în capul meu, încep să schițez și de aici improvizez."

El spune că a început să deseneze de când era mic, dar s-a oprit la vârsta de 17 ani, când a devenit alcoolic. Atunci când era în închisoare, el spune că folosea doar „un creion și o hârtie, nimic mai mult".

Astăzi, eliberat, el spune că pasiunea pentru artă și libertatea de exprimare îl ajută să rămână pe calea cea bună.

El are aproape două sute de ilustrații. O mare parte din lucrările lui sunt inspirate de arta nativă. Unele piese le vizualizează cap coadă, în timp ce, pe unele le pune deoparte până când se simte pregătit să termine conceptul. El spune că asta îi oferă câteodată o nouă perspectivă, atât asupra artei dar și asupra vieții sale.

„Unele chestii le desenez când sunt supărat, dar după câteva săptămâni, când ma uit la ele, mă întreb la ce naiba mă gândeam atunci", spune el.

Glowacki nu mai ține minte cine a desenat asta, dar se pare că întruchipează perfect munca de la The Bridge. Tabloul este agățat pe peretele de lângă biroul unui asistent social. Unele lucrări nu au fost niciodată semnate sau numele artistului a fost uitat de mult. Multe lucrări au fost primite atunci când s-au închis alte programe de artă din provincii (cum ar fi Brantford's Prison Art).

Urmărește-o pe Molly Hayes pe Twitter.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre arta din închisoare:
Sâni, cranii și Mickey Mouse: Arta naivă a deținuților mexicani
Deţinuţii români comentează cărţile mai bine decât le scriu politicienii
Fotografii din închisoarea arctică a Canadei