Publicitate
Chestii

Șase tipuri de colegi peste care e imposibil să nu dai prin liceele din România

Probabil că nimeni nu mă disperă mai mult ca fomiștii. Ah, ba da, cocalarii.

de Adrian Crișan
25 Octombrie 2016, 9:24am

După patru ani în care îți miști picioarele pe toate culoarele liceului, ajungi inevitabil să vezi o grămadă de fețe. După un timp ești capabil să le categorisești doar judecându-le după modul în care respiră. Da, știu, par un superficial, dar cam ăsta e adevărul. Împarți cu oamenii ăștia ore întregi, zi de zi, visând la momentul în care totul o să se termine și o să poți și tu, în sfârșit, să treci la chestii mai serioase. Eventual să și câștigi niște bani.

Hai, noroc, tinerilor! Fotografie via Dmitry Terekhov, via Ghidul pentru o viață de licean reușită în România, de la A la Z

Dar eu mai am până atunci. Deocamdată sunt în clasa a doișpea și m-am gândit că ai fi curios să cunoști o parte din tipurile de colegi peste care am dat până acum.

Eventual să-i și compari cu ai tăi. Crede-mă, asemănările vor fi uluitoare.

1. Ăia fomiști care sunt capabili să mănânce și de pe tine

Cel mai bun sandviș e ăla care nu-i al tău. Fotografie de Dan Foy, via Flickr

Ori le e prea lene să își care mâncarea la școală, ori uită că au nevoie de așa ceva, oamenii ăștia sunt ăia pe care îi auzi mereu la prima oră: „Bă, aveți careva ceva de mâncare?". N-ai nicio șansă să îi eviți, tipii ăștia sunt niște ninja ai mâncării și sunt șanse destul de mari să știe înaintea ta când vei mânca și ce. Și stai liniștit: vor fi acolo când îți deschizi pachetul de acasă sau sandvișul cumpărat de la magazinul de afară.

Pe lângă toate astea, ce mă disperă enorm la fomiști e că n-au limită. Nu or să se oprească niciodată după o singura îmbucătură și poți paria mereu că vor cere și de la alții. Până la urmă, dacă stai să gândești poate că ei sunt niște genii economice. Nu își cheltuie banii pe sandvișuri pentru că preferă să ia câte o mușcătură de la fiecare coleg. O mușcătură înmulțită cu treizeci de colegi, face mai mult decât un sandviș. Și nu e vorba doar de sandivișuri aici. Chipsuri, suc, covrigi până și macaroane cu brânză la caserolă, oamenii ăștia cer orice, mereu.

Citește și: Cum era să falsifici scutiri medicale pentru colegii tăi de liceu, în România anilor 2000

Țin minte că eram printr-a zecea când colegul din spatele meu își cumpărase o sticlă de suc de un litru. În clasă erau două exemplare mari de fomiste, d-alea de simt mirosul de dulciuri și suc de la zece kilometri. După ce au încercat cinci minute să se milogească de om să le dea și lor ceva, dar s-au izbit de refuzul categoric al omului, l-au urmarit până la baie ca să fie martore la momentul miraculos de deschidere al sticlei.

Până la urmă, dupa ce a văzut că n-are nicio șansă, tipul le-a cedat sticla și s-a jurat că de data viitoare o ascunde în geacă.

Cum să îi suporți: Linge capacul sticlei sau lasă salivă pe sandviș. Altă metodă n-am găsit în patru ani.

2. Tutungeriile ambulante

N-ai o țigară, frate? Fotografie via Cum e să fii gay într-un liceu din România

Îți dai seama dacă ai întâlnit unu' din ăsta încă dinainte de a-i vedea fața. Oamenii ăștia miros a țigări mai tare decât ăia care lucrau la fabrica de „Carpați". Nu am înțeles încă dacă e din cauză că fumează câte cinci țigări pe pauză, sau dacă e pentru că sângele lor s-a metamorfozat în tutun și acum inima pompează nicotină în draci.

Încerc să mă gândesc dacă transpiră cu gudron sau nu. Oricum ar fi, mirosul ăla de cadavru îmbâcsit cu fum de la cel puțin 15 feluri diferite de țigări e inconfundabil.

Am în liceu câteva exemplare duhnitoare inconfundabile și rezist cu stoicism, când sunt expus la putoarea de plămân putrezit, ori de câte ori stau pe hol.

Sosirea oamenilor ăstora e anunțată ca la Eminescu, direct de natura înconjurătoare. Mai întâi, se cutremură pământul. Ți se ridică părul pe mâini, apoi auzi urletul pe care îl dau oamenii înainte să moară (sau, mă rog, cam așa crezi tu că se întâmplă).

Citește și: Data viitoare când te vei lăsa de fumat, va fi mai greu decât credeai

Atunci, știi. Fumătorul se apropie. Geamurile tremură mai tare decât la cutremur și holul începe să se golească. Cerul se face mai negru decât în Apocalipsa după Ioan și simți că nasul tău ar prefera să fie oriunde altundeva decât acolo.

Întâi intră mirosul, apoi el, TUTUNGERIA. Trebuie să-ți ții respirația trei minute, ca să poți supraviețui. Ce să zic? Multă baftă.

Cum să îi suporți: Îmi pare rău, n-ai cum.

3. Ciorditorii de orice (inclusiv chestii scârboase)

Tristul adevăr e că în România se fură la greu. Și mai nașpa e că se fură și în școli. Indiferent ce ai de valoare, pot să garantez că dacă îl lași nesupravegheat, nu o să reziste acolo mai mult de un minut. Întotdeauna se va găsi o mână iute să-l transporte de acolo până peste granițe, sau, mă rog, la el în buzunar. Și e ciudat că asta se aplică la chestii foarte dubioase. Se ciordește orice, de la manual, la căști, la încărcătoare și până la portofele și telefoane.

Am auzit de cel puțin trei cazuri în care s-au furat până și adidașii puturoși de sport uitați într-un colț al vestiarului. Și oamenii nici măcar nu s-au uitat la mărime atunci când i-au furat. Adică, serios, ce poți să faci cu o pereche de teniși mărimea 48 când tu ai 40? Clăpari?

Cum să îi suporți: Ascunde tot ce ai, cât mai rapid. Și roagă-te la Sfântul Nectarie.

4. Copiii de tip viitură

Încă nu am înțeles complet care-i treaba cu ăștia, dar aș zice că, pur și simplu, au o pasiune de a strica absolut tot ce le pică în cale. Îți garantez că dacă trece o ceată de oameni din ăștia pe hol, lasă în urma lor cel puțin un calorifer spart și o balama de la geam ruptă și aruncată în curte. Nu înțeleg cum pot niște copii să distrugă atâtea chestii și nu îmi pot imagina cum naiba fac să găsească mereu ceva nou de distrus.

De cele mai multe ori ăștia nu ajung nici măcar să raspundă în fața profilor, pentru că dispar de acolo, înainte ca tu măcar să realizezi că mai ai chiloți pe tine.

Le-am văzut pe toate în patru ani. Am văzut calorifere rupte, pardoseli umflate, geamuri sparte, table găurite, pereți mânjiți cu urme de minge, uși de dulap rupte, uși de clasă rupte, clasicele scaune și bănci rupte, bucăți din balustradă aruncate, veceuri sparte, calculatoare cu copii căzuți peste ele, perdele folosite pe post de parașute. You name it. I saw it.

Acum un an am văzut un grup care a reușit să rupă balamalele de la ușă și, ca să facă mișto de profa de engleză, s-au gândit să așeze ușa în așa fel încât să nu pară stricată. Săraca profesoară a avut un șoc destul de mare când a aflat că ușa nu e prinsă în nimic. Mai ales că a și căzut peste ea.

Cum să îi suporți: Dă-te la o parte și bucură-te de spectacol. Uneori e amuzant să îl vezi pe unu căzut peste un calculator

5. Cocalarii ăia abjecți

Cei mai frumoși ochelari de soare. Fotografie via N-ar trebui să mai facem mișto aiurea de cocalari

Nici nu știi câtă scârbă am față de ăștia. Sunt inconfundabili: îți dai seama că fac parte din categoria asta înainte să intre în curtea liceului. Se pregătesc pentru o zi de școală mai mult decât se pregătește Botezatu când își lansează noua colecție de chiloți cu trompă.

Principalele caracteristici: 1-1,5 kilograme gel sau spumă de păr aplicate, două-trei kilograme de parfum făcut pe vapor în drum spre Europa și, absolut necesar, una bucată ceas tip conservă de fasole cu ciolan, cu diametru de cel puțin zece centimetri.

Citește și: M-am culcat cu profa mea din liceu și a fost nașpa

O altă metodă de a-i identifica este cea fonică. Indiferent unde te-ai afla, dacă sunt și ei acolo, îți răsună în urechi melodii ale unor oameni care au în loc de nume de familie localitatea de unde provin.

Probabil că ura asta față de ei mi se trage de la o fază de prin clasa a noua. Eram un copil urâcios, nu aveam prieteni. Și, ca toți ciudații, mă plimbam pe holuri și ascultam muzică pe telefon. Aveam o pereche de căști supradimensionate, de parcă eram ceva muncitor pe șantier. Anyway, un exemplar din ăsta mi-a tras căștile de pe cap și mi-a zis ceva de genul: „Învață, bă, să ne saluți".

După cum spuneam, scârboși oameni.

Cum să îi suporți: Cocalarismul e întipărit adânc în mintea majorității elevilor români. Ai grijă cum îți alegi prietenii ca să ai cât mai puțin contact cu cocalarii.

6. Sacii de box

Fotografie de Jessica Pereira, via Flickr

Sincer, mă simt foarte prost când mă gândesc la ei. Practic, sunt doar niște oameni care vor să își facă prieteni și din cauza asta acceptă o grămadă de glume de rahat la adresa lor. În timp, glumele astea ajung să devină ceva mult mai rău. Violență. Fie verbală sau fizică, ea există și cred că e prezentă în aproape toate școlile din România.

Nu înțeleg cum funcționează mecanismul, dar bănuiesc că are legătură cu reacția lumii, pentru că, din ce am observat, violența, fie ea înjurat, scuipat sau lovit, are loc atunci când e mai multă lume de față.

Înțeleg că glumele mai răutăcioase fac parte din farmecul liceului și nu vreau să par un plângăcios, dar, really, toate trebuie să aibă o limită.

Am un prieten (și sper să citească asta) care a trecut prin o grămadă de tâmpenii. Înjurăturile sunt la ordinea zilei, dar am fost acolo cand l-au băgat în coșul de gunoi, când l-au lovit și i-au scos plomba, sau ceva de genul. Sau când dădeau cu picioarele în el, când îl lau la țintă cu mingile la fotbal și când l-au atârnat cu capul în jos pe geam de la etajul doi.

Frate, îmi e rușine că nu te pot ajuta mereu.

Cum să îi ajuți: Nu încuraja chestiile de genul. Și ia-le apărarea, când poți.

Citește și alte chestii despre liceu:
Legende urbane sexuale din liceu

Prin ce trec colegii tăi gay din liceele românești, când te porți ca un ghiolban

Școala românească: între profesorii care mă băteau și ăia care plângeau la ore

Tagged:
opinie
Vice Blog
Liceum
mancare
violenta
bataie
cocalari
pericole
fomisti