Chestii

Cum să falsifici 227 de milioane de euro și să scapi (aproape) basma curată

„Dacă tot o făceam, aveam de gând s-o fac pe picior mare și ca lumea, pentru că dac-o faci pe picior mare, trebuie să fie treabă bună."

de Brigitte Noël
27 Iulie 2016, 6:00pm

Frank Bourassa. Fotografie via Daily Vice

Frank Bourassa bea Goldschlager pentru că nu-i place gustul de alcool. Dincolo de aversiunea asta, băutura lucitoare, cu stropi aurii, pare să fie cea mai la-ndemână alegere pentru un bărbat a cărui goană după avere l-a împins să printeze 227 de milioane de Euro în bani americani falși. Pentru Bourassa, gustul de zaharină al băuturii e cu-atât mai dulce pentru că, în ciuda aventurii sale extraordinare, e un om liber.

Ne-am întâlnit cu omul care s-a autointitulat cel mai bun falsificator din lume în orașul lui natal, Trois-Rivières, din provincia Qeubec, la un bar care pare să-i poarte numele. Dar angajații de la „Les Contrebandiers" („Contrabandiștii", în franceză) nu-l recunosc pe omul pe care-l servesc.

Bourassa pune asta pe seama faptului că mediatizarea (destul de intensă) a aventurilor lui a apărut în principal în Statele Unite, în engleză. „Faza ciudată e că la mine în oraș nu prea se știe, fiindcă aici viața e în franceză, iar engleza nu prea pătrunde în genul ăsta de lume insulară pe care-o avem noi în Quebec."

Asta e viața lui Bourassa acum: o existență liniștită și modestă într-un oraș mic, care se-ntinde de-a lungul râului Saint Lawrence. Dar acum câțiva ani, fostul infractor de carieră punea la cale un plan care avea să-i schimbe viața pentru totdeauna. „Tocmai mă oprisem la un semafor pe roșu", își aduce el aminte, „și m-am gândit că ne trezim dimineața ca să vindem un produs, să oferim un serviciu – dar scopul e, întotdeauna, să faci mai mulți bani."

„M-am gândit: «Păi, atunci de ce să nu elimini toți pașii și să faci direct bani – așa rezolvi problema.» Toate iritările, toate complicațiile și problemele pe care le-avem în viață, la serviciu, n-o să le mai am de-acum înainte."

Frank Bourassa: „Nu prea fac nimic cu moderație."

Ani de zile, Bourassa s-a documentat pentru plan, a studiat meticulos caracteristicile de siguranță ale bancnotei americane și a contactat sute de furnizori de hârtie ca să găsească pânza perfectă pentru ce urzea.

„Chiar sunt de speriat, când vine vorba de documentare", se laudă Bourassa. „Cu samba? Nu prea le am, dar cu documentarea? Am stat mii de ore", zice el. „A trebuit să găsesc rețeta, ingredientele, componentele și locul unde s-o fac. A trebuit să apelez la un furnizor care să-mi producă rețeta fără să pară că e o rețetă pentru hârtia de bani."

După luni de zile de trimis mailuri, Bourassa a găsit, în cele din urmă, o tipografie din Europa dispusă să-i livreze comanda, deși el susține că habar n-aveau de scopul final al planului lui. Despre momentul în care pachetele au ajuns la destinația lor spune că e „de departe cea mai fericită zi din viața lui".

A fost și cea mai stresantă. „Până la faza asta nu vorbisem cu voce tare cu nimeni, pentru că înregistrările cu voce sunt dovezi solide împotriva ta la tribunal", zice Bourassa. „Am făcut totul pe mail și din momentul în care au luat hârtia și-au trimis-o, habar n-aveam dacă sunaseră sau nu la FBI."

A fost un chin să ridice comanda de hârtie din Portul Montreal – și a necesitat trei zile de supraveghere, numeroși complici și o schimbare de vehicule, ca să-și acopere și mai bine urmele.

Citește și Cum funcționa rețeaua de oligarhi ai lui Putin, conform Dosarelor Panama

Bourassa stă într-un separeu întunecos, departe de ceilalți clienți din bar – oamenilor obișnuiți, fără cazier, le spune „oameni legali" – și enumeră nenumăratele măsuri de siguranță despre care zice că nu multă lume s-ar fi gândit să le pună în aplicare.

„Trebuie să transferi [hârtia] pe un alt palet, pentru că s-ar putea să aibă microfoane", explică el, în timp ce trece în revistă toate straturile de acoperire. „Dar odată ce l-am pus în alt camion și l-am adus la tipar, atunci, mamă. Nimic nu mai putea să mă oprească, era imposibil."

Motivul pentru care a tipărit 227 de milioane, zice el, e pur și simplu acela că asta era cantitatea minimă de hârtie pe care ar fi fost dispusă compania s-o producă, astfel încât să poată justifica întrebuințarea unei noi rețete. În plus, e el genul ăla de om. „Dacă tot o făceam, aveam de gând s-o fac pe picior mare și ca lumea, pentru că dac-o faci pe picior mare, trebuie să fie treabă bună."

„Nu prea fac nimic cu moderație."

„Nu m-aș mai atinge de-o bancnotă falsă de 20 de dolari nici să mă pici cu ceară."

Preț de câteva luni, Bourassa a trăit în lux, dar a păstrat aparențele unui stil de viață auster, ca să nu riște să atragă atenția. „[Afacerea] mergea brici. Am început cu clienții mei, o comandă mică de vreo 634 de mii de euro aici și-apoi... La început erau mostre, pe care să le poată plasa la oamenii lor, voiau să vadă totul, să verifice totul. Și, după teste, mă sunau înapoi."

La modul ideal, trebuia să convingă cel mai mic număr de clienți cu putință să cumpere cele mai mari sume de bani, pe care Bourassa le vindea cu 23 de lire pachetul de 76 de lire. Dar, în căutarea de clienți noi, a ajuns direct în brațele unui polițist sub acoperire, care a pus rapid punct afacerii lui înfloritoare.

„Toate merg bine și-apoi îți bate cineva la ușă – și, bum!, ți se prăbușește toată lumea. Pe bune, se-ntâmplă toate-n aceeași secundă", descrie el experiența.

Bourassa era acum la mila RMCP-ului și a Serviciului Secret al Statelor Unite, dintre care cel din urmă cereau, în mod evident, extrădarea lu. Asta, zice el, a fost cel mai mare coșmar al lui.

Citește și Am vizitat piaţa de falsuri din Istanbul cât încă mai există

„Atunci, gata, chiar s-a terminat, a fost sfârșitul lumii pentru mine. Te duci în State, ești departe de casă, nu primești vizite. N-aveam să-l mai văd niciodată pe tata, avea să moară fără să-l mai văd niciodată. A fost o catastrofă totală pentru mine."

Cu ajutorul unui tip pe care-l descrie drept „cel mai bun avocat din lume" și cu un strop de noroc, Bourassa a reușit, în cele din urmă, să reducă acuzațiile și să primească protecție împotriva ordinului de extrădare. Totul s-a redus la o unică măsură de siguranță: când a livrat o tură de bancnote false, în timp ce se afla sub supravegherea poliției, s-a băgat într-o zonă ascunsă și, ca atare, n-a fost văzut niciodată cu prada în mână.

Avocatul lui a susținut că scăparea asta anulează mandatul inițial de percheziție iar Bourassa a împins negocierile și mai departe când s-a oferit să predea bani falși încă nedescoperiți în valoare de 150 de milioane de lire sterline. În cele din urmă, avea să îndeplinească o sentință de șase săptămâni și să plătească o amendă de o mie de lire sterline.

Amenda, zice el, e pentru cantități mici de substanțe ilegale. „Au găsit droguri la mine-n mașină, pentru că iau tot soiul de oameni cu mașina – știu că pare o minciună, dar eu nu iau nimic – și-au găsit tot felul de chestii de a căror existență habar n-aveam, cantități microscopice de ce-o fi fost, o pastilă căzută pe jos."

Contrabandiștii care-au fost prinși

În spatele nostru, zidul barului, acoperit cu cărămidă aparentă, e decorat cu pozele din arest, înrămate, ale lui Lucky Luciano, Arnold Rothstein și Al Capone – toți infractori celebri, toți tipi care-au stat mult și bine la închisoare sau care au suferit morți violente.

Bourassa zice că simte că a câștigat: și-a salvat viața, libertatea și poate și o parte din bani. Din averea lui falsă, circa 40 de milioane de lire sterline n-au fost găsite niciodată.

„Tot ce pot să zic, în afară de faptul că-s bine ascunși, e că nu mă grăbesc să-i scot", zice el despre rezervă. „La un moment dat am zis că-i la 50 de pași de stejarul cel mare, dar, nu, nu pot să-ți zic. Mister", rânjește el.

Când îl întreb dacă nu cumva fărădelegea lui merita o pedeapsă mai aspră, Bourassa pare să se blocheze. „Bună întrebare. Păi, un om obișnuit ar zice, probabil, că da. Dar, nu știu, m-am asigurat că nu fac rău nimănui, dar am făcut rău guvernului și guvernul reprezintă poporul, să zicem."

Citește și Am fost șoferul unui traficant de droguri și încă sunt în viață

Zice că, după părerea lui, fărădelegea lui n-a prea făcut victime, din moment ce majoritatea banilor erau trimiși peste hotare, către clienți din Asia, Africa și Europa, ca să evite înșelăciunile împotriva americanilor.

„[Americanii] sunt printre cei mai mișto oameni de pe planetă, dar îi trage în piept guvernul, e vai și amar de ei", zice el și aduce-n discuție lipsa de acces la îngrijiri medicale gratuite drept exemplu de greutăți. „Așa că n-am vrut să-mi fac o rețea de clienți care să cheltuiască banii ăștia în Statele Unite, pentru că așa merge treaba cu banii falși: cine se frige cu ei, îi pierde."

„Oi avea eu multe defecte, dar n-am de gând să trag lumea-n piept, să fur și să fac rău cuiva. Dar să fac ceva împotriva guvernului – cu asta n-am mari probleme."

E aproape imposibil să dai de urma banilor pe care i-a vândut, așa că Bourassa n-are de unde să știe dacă n-au fost folosiți pentru alte fărădelegi, deși „mă îndoiesc că au ajuns la biserică".

Gustul libertății – cel puțin în Canada

Cel mai bun falsificator din lume are, acum, propria afacere, oferă consultanță companiilor care vor să scape de falsificatori. Nu se bucură de libertate totală: Bourassa e protejat de extrădare doar dacă rămâne în Canada și tot nu știe să spună dacă e supravegheat sau nu (reprezentanții Serviciului Secret au declarat pentru VICE că nu pot să comenteze cazul, pentru că ancheta e încă în desfășurare).

Bourassa zice că ar fi pierdere de vreme să-l mai supravegheze. „N-aș mai pune mâna pe o bancnotă falsă de 15 lire nici să mă pici cu ceară", zice el. „Niciodată-n viață." Ar mai face același lucru, dac-ar putea s-o ia de la capăt? „Da, sunt fericit. Am făcut treabă bună."

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre infractori:
Cei mai căutaţi zece traficanţi de droguri din lume
Am vorbit cu câțiva infractori ca să aflu ce înseamnă să fii mafiot
5 lecţii pentru infractori învăţate de la susţinătorii lui Becali