Un polițist bucureștean m-a certat că sunt din provincie

Vineri, vreo 15 persoane bat pasul pe loc la trecerea de pietoni din fața Spitalului Colțea, o intersecție unde majoritatea traversează nu în funcție de semafor, ci dacă e sau nu șoseaua liberă. De-asta, de multe ori, vizavi, în fața localului La Plăcinte, stă o mașină de poliție. Așa că aștept să se facă verde, dar îmi sună telefonul și, neatentă, fac trei pași pe roșu, cu câteva secunde înainte de a-și schimba culoarea. „Heiii! Eiiiiiiii!", strigă după mine un polițist, iar cel de-al doilea îmi blochează calea și spune răstit: „Un buletin!". Fără bună ziua și fără a se legitima, deși legea impune asta.

Eu îl salut, îl întreb ce s-a întâmplat și cine este. El își prinde uniforma cu două degete și urlă: „Ce, mă, îmi spui tu mie să mă legitimez? Da, ce? Uniforma asta nu e de ajuns?" Îmi aduc aminte că un prieten a purtat una la fel anul trecut, de Halloween, și-i spun: „Nu prea. Vă rog să vă legitimați și apoi vă dau buletinul." Omul aproape că face spume la gură: „Sunt Gheorghe, mă! Gheorghe sunt, e bine?" și-mi flutură două secunde legitimația în față, fără să apuc să citesc. „Gata, hai cu mine la mașină! Ori îmi dai buletinul, ori îți dau amendă șapte milioane!", zice, deși amenzile pentru așa ceva sunt mai mici.

Gheorghe dă să mă ia după gât, ca să-l urmez la mașină. Îl rog să nu mă atingă și-i dau buletinul: „Ce am făcut?", întreb iar. „Cum ce ai făcut? Tu unde te uiți? Ai trecut pe roșu!". Insist că nu e adevărat, dar nu mai stă la discuții, că oricum sunt camere de luat vederi în intersecție și se poate verifica. Fix atunci, o dubiță dă cu spatele pe trecerea de pietoni și parchează în mijlocul trotuarului, pe o muzică de motor vechi: bruuum, bruuum. Gheorghe doar întoarce capul, iar eu vigilentă întreb de ce nu-i atrage șoferului atenția: „Eu acum am treabă cu tine, scriu deja un proces verbal."

Scrie în tăcere. Eu iar îi cer să se legitimeze. El iar ridică tonul: „Așa vorbesc eu, mai răstit". Se chinuie câteva secunde să iasă din mașină, își ia avânt, pășește dezechilibrat, și cum își găsește centrul de greutate, mă întreabă: „Ce mai vrei?". Buletinul și să-mi arate procesul verbal. El duce actul de identitate la spate, ca și cum am fi într-un joc de-a hai să văd dacă poți să-l iei și se ia de ceasul medalion de la gâtul meu: „Ce e ăsta? Merge așa ceva?" Răspund că nu mai are baterie, iar el se luminează: „Da, păi poate așa e la tine la țară (n.r: la Hunedoara), se poartă din astea și se trece fără să se uite la semafor. Dar aici suntem în capitală…".

Între timp, colegul lui atenționează câțiva pietoni grăbiți să se întoarcă pe trotuar, că e roșu. Îl întreb de ce nu a făcut asta și cu mine, iar el răspunde foarte profi: „Păi aveam cu cine vorbi?" Așa că revin la Gheorghe, îl rog să-mi dea procesul verbal. Mi-o taie scurt: „Semnezi sau nu?" Mărturisesc că aș vrea să-l citesc înainte și să știu și cu cine vorbesc, moment în care omul urlă atât de tare, c-am impresia c-o să-i pleznească un nasture de la cămașă: „Bun, refuză să semneze!", și scrie asta pe proces. Îl întreb pentru a nu știu câta oară cum îl cheamă, iar omul subliniază nervos cu pixul pe procesul verbal numele său: Gheorghe Paul!

Atrasă de țipetele lui Gheorghe, o doamnă care trecea pe-acolo îl întreabă de ce-mi vorbește atât de urât. Gheorghe parcă înnebunește: „Gata, gata! Îmi dai buletinul și tu!". Femeia refuză. „Aaa, vezi, deci acum nu te mai bagi!", zice polițistul victorios. Femeia consideră comportamentul inacceptabil și dă să plece. Gheorghe, care „toată ziua are de-a face doar cu nebuni", o ia la fugă după ea, o trage de mâini și îi spune că dacă nu scoate buletinul, îi pune cătușele.

Pentru că, într-adevăr, doamna părea foarte periculoasă și i se aduceau acuzații grave: „A venit și a zis că ai dreptate tu!". După ce femeia mi-a luat apărarea, nu puteam să o las la anaghie, așa că l-am întrebat pe Gheorghe de ce o bruschează, iar a răspuns: „Nu o bruschez, da' cum să o țin?".

Jocul de-a polițistul și infractorul mai continuă cinci minute, timp în care Gheorghe scoate stația să ceară întăriri. Dar doamna reușește să se smulgă din mâinile lui și o ia la fugă. Descurajat, îmi urlă și mie să plec, că „am făcut destul scandal pe bulevard și în capitală lumea e civilizată", așa ca el. Rămas fără delicvenți, Gheorghe trece pe roșu pentru a se întoarce în mașină și bombăne: „Sunteți niște oameni de toată isprava…"

Până la urmă n-am semnat nimic și sunt curioasă dacă îmi vine vreo amendă acasă. Am văzut că, legal, o pot contesta în 15 zile. Până atunci, mă consolez cu faptul că nu am pățit-o mai rău, ca doamna asta care s-a trezit cu cătușe pentru că nu traversa pe la trecerea de pietoni.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre Poliție
Întrebarea zilei: De ce vrei să te faci polițist?
Între două violuri și un furt de porci beți: interviu cu un polițist într-un sat din Vaslui
Dependenții de heroină sunt forțați să spele pe jos prin secțiile de poliție
Lasă-ți drepturile la intrare, dacă ajungi la secție