Fotografii cu oameni care se costumau ca urși mutanți sau ca negri în secolul 19

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Fotografii cu oameni care se costumau ca urși mutanți sau ca negri în secolul 19

Poate ai văzut pe rețelele sociale fotografiile alea ciudate cu germani care pozează cu urși polari falși.
10.8.15

Poate ai văzut pe rețelele sociale fotografiile alea ciudate cu germani care pozează cu urși polari falși. Sunt caraghioase, misterioase și tulburătoare – fac parte din colecția de peste 10 000 de fotografii a lui Jean-Marie Donat, un director de ziar care colecționează, de treizeci de ani, fotografii vintage ciudate.

Numită TeddyBär de către Donat, colecția trece în revistă o istorie ciudată a Germaniei. Nu numai urșii arată bizar, ci și personajele, mai ales când le pui unele lângă altele: doi soldați naziști care rânjesc, o copiliță blondă și angelică cu o svastică pe vestuță. Urșii devin o constantă a colecției, în timp ce trece pe lângă ei o paradă de personaje idiosincratice din 1920 până în 1970.

Fotografii de Blackface

Dacă TeddyBär ne prezintă o fațetă dubioasă și sinistră a culturii germane, colecția lui Donat Blackface face același lucru pentru America. Seria de fotografii care datează din 1880 până în 1960 prezintă diverși bărbați și femei cu fețele negre, dintre care unii pozează din motive publicitare sau pentru distracție, iar alții sunt amatori care pozează din motive necunoscute. Per total, efectul e destul de grețos.

Publicitate

Cele două colecții vor fi expuse la festivalul de fotografie Arles, alături de a treia colecție, Predator. De data aceasta, conexiunea e umbra fotografului care se vede în cadru, mereu cu o pălărie pe cap. Titlul colecției o face să pară jucăușă și sinistră, ca și cum personajele din fotografii sunt urmărite și supravegheate de o umbră ciudată cu pălărie.

Am vorbit cu Donat despre descoperirile lui și am rămas cu impresia că omul nu vrea atât să colecționeze dubioșenii istorice, cât să arunce o nouă lumină asupra trecutului.

VICE: Salut, Jean-Marie. Mai întâi, spune-mi câte ceva despre TeddyBär.
Jean-Marie: Am făcut rost de prima fotografie din colecția respectivă acum treizeci de ani. Am făcut schimb cu un colecționar de artă german ; ăsta a fost începutul poveștii. Eu sunt art director pentru o editură franceză, așa că am colecționat dintotdeauna foarte multe imagini. Nu doar fotografii, ci și ziare, picturi și desene. Am început colecția TeddyBär când am gsit a doua fotografie. Pe prima o aveam de un an, apoi de doi, de zece. Când am găsit a doua fotografie, mi-am amintit că o aveam pe prima.

Ce ți-a plăcut la prima fotografie? De ce ți-ai dorit s-o ai?
Suprarealismul ei: un om de afaceri, în stradă, lângă un urs enorm, imediat după Al Doilea Război Mondial. Nu știam povestea din spatele ei, dar ursul polar imens era suprarealist – e fix genul de imagine care îmi place.

La început n-am știut că era o imagine germană, până am găsit a doua fotografie. E o fotografie incredibilă, cu ursul polar și soldații germani. Naziști prietenoși și veseli în jurul ursului. Ce dracu '?

Publicitate

Am început să descopăr povestea din spatele acestei tradiții ciudate. Am un prieten german care mi-a povestit istoria. La începutul anilor 1920, în grădina zoologică din Berlin au venit doi urși polari. Multe familii au mers la zoo să-i vadă și a început un curent în care toți copiii voiau să-și facă poze la zoo cu niște tipi îmbrăcați în costume pufoase de urși. În următorii șaizeci de ani, urșii ăștia falși s-au răspândit în toată Germania. În colecția mea există cel puțin treizeci de urși diferiți.

Ce legătură e între TeddyBär și celelalte colecții ale tale, Blackface și Predator? Există o temă care le leagă?
Nu sunt un colecționar clasic. Pentru mine e important să prezint o poveste istorică și mă interesează ce putem învăța din istorie când vedem o serie de fotografii similare. Când vezi o singură imagine cu un tip cu fața vopsită în negru, te gândești că o fi fost vreo reclamă la ceva sau o glumă. Dar dacă ai trei sute sau cinci sute de astfel de fotografii, deja ai o poveste.

În Blackface, privitorii văd istoria: văd rasismul, segregarea din America – e vorba de relația din perioada aceea dintre negri și albi.

Și care e povestea colecției Predator?
A fost puțin diferită. La asta a contat interpretarea mea, a fost un fel de intervenție artistică. Există mai mulți colecționari care colecționează acest tip de fotografie, cu o umbră în cadru.

Pe bune?
Da, dar pentru mine e importantă pălăria din cadru. Pentru că, datorită ei, ajungi să crezi că e vorba de același bărbat în toate fotografiile. După a cincea sau a șasea fotografie, pierzi ideea de fotograf. Iar numele seriei, Predator, sugerează un film de suspans.

Publicitate

Film noir?
Exact. Deci în seria asta, povestea e intervenția mea. TeddyBär sau Blackface prezintă povestea lumii, nu a mea. Sutn diferite.

Te bucuri că fotografiile tale vor fi prezente la festivalul de fotografie Arles?
E prima oară când îmi voi expune colecțiile în public. E prima oară când le vor vedea oamenii. Dar e și prima oară când îmi văd colecțiile într-o serie completă. Am acasă o cutie în care țin fotografiile, dar le văd mereu pe rând, când le scot din cutie, una câte una. Cred că o să fie important să le văd pe toate deodată pentru prima oară, o să simt exact cum funcționează povestea. Seamănă cu jurnalismul. Am vorbit recent cu un american care a zis că familiile americane își aruncă albumele de familie. Toate fotografiile ajung la gunoi. Blackface, fotografii cu Ku Klux Klanul…Toate fotografiile astea cu istoria americană vor dispărea.

Mulțumesc.