Publicitate
Știri

De ce e penibil să mai vorbim despre Casa Regală din România

Nu e nicio diferență între monarhiști, dacopați, neolegionari și nostalgicii după Ceaușescu.

de Mihai Popescu
18 August 2015, 11:36am

Zilele astea, tot internetul se îneacă în lacrimile de crocodil și-n scuipăturile frenetice ale mai multor secte de monarhiști din România, tulburate de faptul că Regele Mihai l-a scos pe Principele Nicolae de la succesiune. Circulă tot felul de conspirații de la manipulările Principelui Duda, la ramolirea lui Mihai și la mașinațiunile diplomatului Mihnea Constantinescu care a fost acuzat că-i general SIE. Dilema mea este, de ce i-ar mai păsa cuiva de o structură depășită care a fost relevantă ultima dată, din punct de vedere politic, acum aproape un secol?

Gif de Mircea Topoleanu, via

Deși m-a pasionat istoria de mic, niciodată n-am reușit să-i înțeleg pe ăia care trăiesc în trecut, care înțeleg atât de puține despre modul în care funcționează lumea înconjurătoare încât își imaginează că ne putem întoarce într-o Românie anterioară, când restul lumii se zbate să progreseze. Unii tânjesc prostește după casele moca primite-n regimul lui Ceaușescu cu prețul libertății, alții jinduiesc după dictatura militară de pe vremea Mareșalului Antonescu ca să-și satisfacă dorința rasistă de a deporta romii, iar unii chiar se imaginează în epoca dacilor, un popor despre care nu știm aproape nimic, că nu aveau vreo formă inteligentă de scriere, dar cu care avem în comun varza, căciulile care atârnă flasce și înfrângerile lamentabile în fața unor state mai puternice.

Din fericire, toți cei care au convingeri de genul ăsta fac parte dintr-o minoritate, câțiva șomeri cu boli mintale care până acum își exprimau ideile delirante la o halbă de bere și-o cinzeacă de Unirea sau în colțurile obscure ale internetului. Toți mai puțin monarhiștii. Dintr-un motiv care-mi scapă, deși monarhiștii sunt într-un trip în trecut la fel de mare ca dacopații, ceaușiștii sau neolegionarii, sunt priviți totuși ca niște oameni respectabili, cu păreri foarte coerente. Problema e că nu există nicio diferență, toți vor să trăiască sub un regim politic retrograd, toți vor să introducă un sistem care n-are cum să funcționeze în prezent și toți își trăiesc, de fapt, niște vise adolescentine, mai ceva că ăia care se costumează în cavaleri la festivaluri medievale. Dacă nu mă crezi, hai să-ți explic de ce Casa Regală din România e o glumă și un nonsubiect.

CASA REGALĂ DE ROMÂNIA ESTE DOAR UN PRODUS MEDIATIC FĂCUT DE ANTENA 3 ȘI PSD

În mod ironic, singurul motiv pentru care încă mai vorbim despre Casa Regală este Antena 3 și publicul lor etern nostalgic. Voiculescu și ai lui și-au dat seama pe undeva prin 2009 că subiectele cu monarhia prind și că e un mod bun să spele imaginea unora din PSD și PC, așa că și-au umplut siteul și televiziunile cu știri despre rege. În perioada aia, au fost singurii care prezentau candidatura principelui Radu Duda la prezidențiale ca altceva decât un publicity stunt al Casei Regale. Apoi, au culminat în 2011 cu Jubileul Regelui transmis secundă cu secundă, în direct, dar și cu multe emisiuni despre cum Radu Duda aduce civilizația monarhistă în politică. Chiar şi zilele astea, televiziunea lui Gâdea se războiește cu „susținătorii fostului președinte Traian Băsescu care au lansat o campanie de denigrare a Casei Regale a României", când, de fapt, ăia spun doar că regele Mihai s-a bagat în barcă cu USL și Voiculescu, ceea ce e purul adevăr.

Dușmanul principal al Antenelor, Traian Băsescu, a devenit nașul copilului lui Paul de Hohenzollern, un descendent nedorit și controversat al familiei regale în fața căruia Regele Mihai a pierdut mai multe procese și pe care nu prea-l suportă. Practic, Băsescu a dus un război deschis împotriva Regelui, de când a văzut că Măria Sa s-a înhăitat cu USL.

Bine, acum poți să zici că Antena 3 s-a folosit de imaginea Casei Regale și legătura cu PSD e mai greu de dovedit, mai ales că Regele s-a luptat cu Iliescu de când acesta nu l-a lăsat să se întoarcă-n România după Revoluție și a refuzat public să dea mâna cu el în 2011 (deși a dat mâna cu Iliescu în orice altă ocazie). Ar fi greu de dovedit dacă Adrian Năstase n-ar fi postat pe blog o serie de poze în care apare alături de Mihai I, de la vizite la mânăstiri, la premiile Viva din 2003, când Regele i-a înmânat premiul de Omul anului 2003. Da, Regele e atât de nobil încât a fost pasator de trofeu la o revistă tabloidă. Apoi a urmat premierul Victor Ponta, care a stat în dreapta regelui la masă de-a lungul timpului (orice monarhist prăjit o să-ți spună că asta e poziția cea mai importantă după rege) și și-a făcut poze familiste de sărbători cu familia regală Duda.

PRETENDENȚII LA TRON SUNT PUȘCĂRIABILI SAU PUR ȘI SIMPLU DUBIOȘI

Regele Mihai și ceilalți membri ai Casei Regale de România sunt politicieni români în toate sensurile acestui cuvânt, ceea ce nu e neapărat un lucru rău. Bine, glumesc, evident că e un lucru rău. Din nefericire, deși de ceilalți politicieni putem scăpa prin alegeri, cu ăștia din familia regală rămânem pe viață, că așa funcționează legile retrograde din Evul Mediu care spun că ei sunt unșii lui Dumnezeu pe Pământ, pentru meritul important că s-au născut din spermatozoizii unui anumit tip și nu din ai altuia.

Primii urmași la tron sunt principesa Margareta și consortul ei Radu Duda. Margareta are cea mai curată imagine în ochii monarhiștilor, după rege în sine. Ceea ce e ciudat, pentru că a fost implicată într-un scandal de mită cu o companie britanică, BAE Systems, prin care statul român a cumpărat niște nave scoase din uz pe niște bani grei. Ei au intrat într-un scandal și cu familia regală Hohenzollern-Sigmaringen, care s-au supărat că Duda și Margareta se prezentau peste tot ca Hohenzollern, după care s-au resemnat să-și zică simplu Margareta și Radu de România, un titlu mult mai puțin pompos. Duda a făcut parte din guvernare ca Reprezentant Special al Guvernului (2002-2008), iar de atunci și-a intrat în rolul activ de candidat monarhist la președinție. Margareta i-a fost mereu alături în toate demersurile astea și a venit chiar să dea binețe Senatului condus de Tăriceanu și să arate că cei din Casa Regală rămân în barca USL, chit că nu mai există formațiunea.

O altă urmașă a regelui, Principesa Irina, a fost condamnată la trei ani de supraveghere federală, pentru că a organizat lupte de cocoși în Oregon. Nu poți decât să te întrebi dacă aveau sânge albastru.

Fotografie de Silviu Gherman

Principele Nicolae, care era cel mai popular între monarhiștii de la noi, a fost scos de la succesiune și și-a pierdut titlul nobiliar, pentru că practica sporturi extreme, conform purtătorului de cuvânt al Casei Regale. E cumva la fel de absurd ca băiatul ăsta să fi fost proclamat liderul nostru absolut.

De restul membrilor familiei nu știu nimic, dar și asta spune multe despre cât de relevanți sunt pentru România.

CASA REGALĂ POSTEAZĂ DESPRE FURNIZORII LOR, MAI CEVA DECÂT O FACI TU PE FACEBOOK

Casa Regală poate să-și furnizeze ciocolata singură, de când au lansat ciocolata Alteța Sa Regală Principele Radu, care-i 55% de cacao. Nici Iliescu n-a dat-o atât de tare-n cultul personalității. Foto via emag.ro

Pe siteul Casei Regale de România au o rubrică de furnizori. Acolo apar toate firmele care prestează pentru casa regală timp de un an (nu se precizează dacă o fac gratuit sau contra cost). Firmele, evident, se laudă peste tot cu statutul ăsta, ca să facă un ban în plus, și organizează chiar și o gală în care se laudă reciproc că sunt un fel de aristocrație a comercianților. Am luat și eu o dată o cafea de la unii care aveau scris peste tot prin magazin că-s furnizorii casei regale. Cred că a fost singura dată când am dat trei lei pe-un ness de 50 de bani.

Amuzant e că furnizorii ăștia se tot se schimbă de la un an pe altul și totul pare ca un fel de Instagram sau Facebook, unde casa regală postează cu mult aplomb ce mai bea, ce mai halește și ce mașină de spălat nouă și-au luat. De exemplu, am aflat că ei nu mai mănâncă mezeluri Get Beget și nu mai folosesc produse Avon din 2011, dar bagă vinuri de Murfatlar și Topoloveni și Segarcea. Pe scurt, după lista de furnizori îți dai seama că cei cu sânge albastru folosesc multe cosmetice, poartă haine de designer și iubesc lactatele și vinurile. Își dau chiar și check-in-uri, ca să știi unde-i găsești, prin faptul că-ți spun că apelează doar la Carol Parc Hotel pentru servicii hoteliere.

De ce sunt importante aceste detalii absolut meschine? Ca să-ți arăt că ei sunt absolut la fel de banali ca orice alți români, doar mult mai bogați.

DE CÂND S-A ÎNTORS ÎN ROMÂNIA, REALIZAREA PRINCIPALĂ A CASEI REGALE A FOST SĂ-ȘI RECUPEREZE PROPRIETĂȚILE

Dacă te întrebi de ce sunt atât de omniprezenți Regele, Margareta și Duda în viața politică, răspunsul e simplu: pentru proprietăți. Averea Regelui Mihai a fost aproximată de cei de la Capital la 60-62 de milioane de euro în 2013. Ca să ajungă acolo, el a militat constant pentru asta și acceptat chiar și să facă o reconciliere umilitoare cu Iliescu, în 2001. A făcut-o ca să primească domeniul regal de Săvârșin. În 2008, după ce s-a băgat în barcă cu Năstase, a primit și domeniile de la Sinaia. Îi înțeleg perfect, în sensul că și eu aș fi făcut tot ce pot ca să smulg bani de la un stat român care n-are nicio treabă cu ăla care m-a exilat, dar mi se pare o ipocrizie să spui că ăștia din Casa Regală sunt niște neprihăniți cu intenții nobile, când au dovedit doar că-s la fel de obsedați de proprietați ca oricare alt politician român.

Poți să zici că ei fac și multă muncă în domeniul carității prin Fundația Principesei Margareta, dar, în esență, asta e ca și cum ai spune că Fundația Dan Voiculescu și Fundația Dinu Patriciu ar fi fost ocupațiile principale ale celor doi oameni de afaceri controversați.

MONARHIA, PE PLAN MONDIAL, E CA O PARADĂ ETERNĂ DE 1 DECEMBRIE

Fotografie de Mircea Topoleanu, via

Poate cea mai stupidă cerere a monarhiștilor este aceea ca România să devină o monarhie constituțională. Dacă întrebi orice monarhist de ce, cum am făcut eu la un miting de ziua Regelui, o să afli că e „ca să ne spălăm imaginea, să nu ne mai vadă toți străinii ca un popor de hoți și țigani". E o motivație cam la fel de superficială și labilă ca a rasiștilor care au impresia că, dacă schimbi numele de „rom" în „țigan" rezolvi problema de imagine a țării noastre.

Pe plan mondial, monarhia a rămas un simbol, cam cum e la noi parada aia de 1 Decembrie în care ne mințim an de an că suntem o țară cu o armată puternică. O flexare a mușchilor prin care popoarele Europei spun „noi am fost un popor aristocratic și rasat, înainte să ne ucidem conducătorii absoluți în revoluție și să instaurăm o democrație". Monarhia este acuzată de fraudă fiscală în Spania, e implicată în scandaluri sexuale în Suedia și e în general privită ca un vestigiu al trecutului. Viitorul monarhiei în Europa constă într-o scădere treptată a fondurilor primite de la stat, câteva scandaluri tabloide și niște înmormântări pompoase televizate, la care o să se uite doar pensionarii și pe care puștanii o să le serbeze în club.

Monarhia e ca masa aia cioplită cu model maramureșan, pe care ai moștenit-o de la bunică-ta și o ții în beci, unde adună praf. Îți e absolut inutilă, nu ai da bani ca s-o restaurezi, se degradează pe an ce trece, dar refuzi s-o vinzi, că e primită de la bunica. Tu chiar vrei să fii condus de o masă cioplită cu model maramureșan?

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre monarhie:
La încoronarea regelui Spaniei mirosea a balegă de cal
Jubileul de diamant al Reginei Angliei, prin ochii unor americani
Am serbat nașterea prințului Angliei, cu pelerinii de la maternitate

Tagged:
USL
printing
Politică
Duda
Vice Blog
PSD
Traian Băsescu
Antena 3
legionarios
ciocolata
monarhie
nonsubiect
Regele Mihai
comert
crestinopati
invechiti
proprietati
реге