Vice Blog

Cum e viața când taică-tu e dependent de heroină

Realizatorul de filme Philip Wood n-a vorbit cu tatăl lui dependent de heroină timp de 15 ani, după care a făcut un film despre el, în semn de împăcare.
Max Daly
London, United Kingdom
18.4.16

Philip Wood, tatăl realizatorului de film

Cei aproximativ 120 000 de dependenți care își injectează droguri în Marea Britanie nu au cea mai bună reputație. Sunt priviți adesea ca niște „drogați leneși " și mici infractori care sug bani de la stat și uneori apar la televizor după ce echipa anti-tero le-a spart ușa de la casă. Dar, pentru mulți oameni, ei sunt fii, fiice, mame și tați – și mor pe capete.

Nu e ușor să trăiești cu un membru al familiei care e dependent de substanțe. Conform organizației caritabile Adfam, în Marea Britanie există între 200 000 și 300 000 de copii care trăiesc cu cel puțin un părinte dependent de droguri, iar copiii aceștia au șanse de șapte ori mai mari să dezvolte o dependență de droguri din această cauză.

Realizatorul de filme Philip Wood a ținut distanța față de tatăl lui dependent de heroină timp de 15 ani. În luna martie, când a auzit că sănătatea bărbatului de 53 de ani e în stare foarte proastă, Phillip, care acum are 31 de ani, a hotărât că e timpul să încerce să-și înțeleagă tatăl. Înainte de asta, nu au reușit niciodată să aibă o conversație intimă. Rezultatul e noul film Pe urmele tatei: O dependență de-o viață , în care Phillip intră în lumea haotică a tatălui său, timp de câteva luni, cu o cameră drept martor. Îi privește dependența de aproape și încearcă să treacă de rețeaua de minciuni a tatălui ca să poată obține o reconciliere cu el.

M-am întâlnit cu Phillip ca să-l întreb cum a fost să facă un film atât de emoționant despre un subiect atât de controversat încât e foarte des măturat sub covor.

VICE: Salut, Phillip. Filmul te lovește greu. Cum ai ajuns să-l faci?
Phillip Wood: Tata se îndreaptă spre moarte cu mare viteză. Mi s-a părut că asta e ultima mea șansă să rezolv lucrurile cu el și a fost atât de natural în fața camerei, încât am știut că fac ceea ce trebuie. Aveam o dorință arzătoare să obțin răspunsuri la niște întrebări pe care le-am dus cu mine din copilărie.

Nu v-a fost greu să comunicați prin cameră?
Nu, camera a funcționat ca un intermediar. Înainte nici nu puteam vorbi la telefon și nu-mi plăcea de el sub nicio formă, dar camera ne-a ajutat să comunicăm, în sfârșit.

Filmul ilustrează viața haotică a tatălui tău: nenumărați prieteni care vin în vizită, poliția, evacuarea din casă. Cum a fost să fii parașutat în lumea lui?
A fost foarte palpitant să-i documentez viața și a fost tare că îl durea în cot de cameră. Mi s-a părut magnetic și carismatic, dar și respingător și înnebunitor. Am vrut să arăt mediul în care poate funcționa un dependent de droguri timp de peste treizeci de ani.

A fost epuizant să fac față dramelor zilnice din viața lui, dar economia underground în baza căreia funcționează mi s-a părut fascinantă. Dar nu e nimic pozitiv sau romantic în lumea aceea. E doar tristă, sinistră și tulburătoare.

Citește și: Am locuit nouă luni cu un dependent de heroină

Tatăl tău a încercat să te facă să crezi că a renunțat la heroină. Cum te-ai simțit?
Tot filmul e plin de minciunile lui, e foarte greu să-ți dai seama când spune adevărul și când nu. Unul dintre motivele pentru care n-am reușit să contruiesc o relație cu el.

A zis că nu mai poate spune adevărul pentru că și-a făcut un obicei să mintă și, în plus, se temea că o să-l abandonez dacă îmi spune totul. I-am zis că nu e nevoie să mă mintă și că, deși știu foarte bine ce se petrece, n-o să-l las baltă.

Tatăl și fiul, reuniți prin film după zece ani

Tatăl tău era deja dependent de heroină când te-ai născut. Ce mai ții minte despre copilărie?
Una dintre cele mai timpurii amintiri cu el e de când aveam patru ani și el a venit acasă cu un cățeluș frumos – un basset. Cred că aceea e singura amintire fericită pe care o am cu el. La fel ca mulți alții aflați într-o situație similară, era evident că trecea printr-o perioadă foarte proastă. Dar nu înțelegeam de ce trebuie să acceptăm asta. Eram copii.

Te-a ajutat în vreun fel faptul că și-a cerut scuze pentru că a fost un tată denaturat?
Mi-e greu să răspund. Mulți oameni au interpretarea lor. Nu e un monstru, are niște probleme complexe și profunde. Poate că filmul a fost felul lui de a-și cere iertare.

În film, sora ta spune că îi e milă de tatăl vostru „pentru ce-ar fi putut avea, pentru ce a avut și a pierdut și pentru o viață pe care nu și-ar dori-o nimeni ". Ai învățat ceva nou despre dependență în timpul filmărilor?
Lumea lui e foarte haotică și, deși îi sună telefonul încontinuu și îi bate lumea la ușă, e totuși plină de singurătate. Îl înțeleg mult mai bine acum. Operează după alt set de reguli decât restul lumii. Am observat cercul vicios în care e prins.

Ce n-am înțeles e de ce nu face statul mai multe ca să-i ajute pe dependenți. Nu vreau să le iau apărarea dependenților de droguri, dar sunt convins că s-ar putea găsi metode mai eficiente și mai inteligente de a le ajuta familiile.

Citește și: Cel mai mare (fost) dealer de heroină din lume

Care a fost scena cel mai dificil de filmat?
La un moment dat, după o vizită la spital, când nu i-au putut lua sânge din vene, i-au zis că o să moară în 18 luni dacă o să continue să bage heroină. Am mers spre stația de autobuz, unde s-a întâlnit cu un prieten. Au glumit și apoi prietenul lui a scos niște cutii cu bere foarte tare. La zece minute de când fusese avertizat că va muri, a luat-o fix de la capăt.

Ce crezi că o să înțeleagă spectatorii din film?
Sper să-i ajute să vadă dincolo de stereotipurile despre dependenți de alcool și droguri. Cred că tata și iubita lui sunt oameni inteligenți care au probleme complexe, cu rădăcini adânci.

E un film care îți intră sub piele. Mesajul lui e că, pe lângă conversații, mai ai nevoie, ca să comunici, și de răbdare, perseverență și sinceritate.

Mulțumesc că ai vorbit cu mine, Phillip.

@narcomania

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre dependența de droguri pe VICE:
Am fost în centrele unde bucureștenii se luptă cu heroina
Dependenții de heroină sunt forțați să spele pe jos prin secțiile de poliție
Cum e să te tot îndrăgostești de dependenți de heroină