Vasluiul Comunist îți arată orașul așa cum nu l-ai mai văzut niciodată

Ca bucureștean ignorant, probabil știu mai multe despre stațiunea Paralia Katerini decât știu despre Vaslui. Din nefericire, tot ce-am auzit despre oraș au fost clișeele cu violuri de pe televiziunile de știri.

De-aia m-am bucurat când am dat peste Vasluiul Comunist, un proiect de restaurare a unor arhive foto care-ți conturează trecutul recent, dar și îndepărtat al orașului. Mi-a plăcut și că, față de alte proiecte de restaurare foto, îţi prezintă locul din toate perspectivele, de la arhitectura socialist modernistă la activităţile oamenilor şi de la trupe de rock din perioada aia la proiecte video realizate-n zonă.

Vasluiul Comunist este realizat de Andrei Beşliu, un publicitar care își folosește cunoștințele de art director să restaureze imagini de arhivă realizate în perioada anilor ‘60, ‘70 și ‘80. În demersul ăsta a fost ajutat de tatăl său, arhitect şi de un muzeograf din zonă.

Mi-a plăcut proiectul și așa am ajuns să vorbesc cu Andrei ca să aflu mai multe despre istoria acestui oraş, atât prin ce vezi în imagini, cât și ce îmi poate spune el.

VICE: Cum ţi-a venit ideea pentru proiect?
Andrei Beșliu: Am copilărit în Vaslui în anii ‘70 — ‘80, când tot oraşul s-a transformat dintr-un târg prăfuit de 17 000 de locuitori, într-o capitală de judeţ cu aproape 90 000.

Părinţii mei lucrau la Institutul de Proiectări şi cumva am crescut odată cu oraşul. Sistematizarea zonei centrale se studiază şi-n zilele noastre la Urbanism şi a implicat spaţii ample, pietonale, şi scoaterea maşinilor din centru. De fiecare dată când ajungeam prin oraş, observam că primarii post-decembrişti făceau schimbări dezastruoase la oraş.

Aveam acasă multe poze cu Vasluiul şi cu oamenii din anii ‘70 şi ştiam cât de mult s-a muncit pentru lucrurile alea, aşa că le-am făcut publice, ca să fac un pic de conştientizare.

Toate imaginile sunt din arhiva personală?
Un sfert sunt fotografiate de tatăl meu, o altă bună parte provin din materiele tiparite despre Vaslui din acei ani, apoi mai am multe luate de pe Okazii sau de prin târguri de vechituri. Mă mai ajută şi cei de la Muzeul Judeţean de acolo, de la Arhivele Naţionale, unii foşti colegi cu ce au prin arhivele familiale şi chiar oameni de pe Facebook care postează poze vechi şi cărora le scriu ca să le restaurez.

De ce ai ales perioada comunistă ca temă a proiectului?
Generaţia tânără înţelege puţin din ce s-a întâmplat atunci. Se discută despre perioada asta numai în clişee şi, de regulă, doar incriminator. Multe dintre lucrurile de atunci nu erau deloc caracteristice comunismului, ci universal valabile, de la Dacia 1300 care era un proiect sută la sută franţuzesc la „blocurile comuniste” care au fost inventate de Corbusier în Franța anilor ‘50 și au fost construite în multe orașe occidentale.

În același timp, e aberant să discredităm toți oamenii de valoare din perioada aia doar pentru c-au trăit aici. Ne-ar ajuta să înțelegem mai bine vremea în care s-au format părinții noștri. Nu glorific comunismul, ci am vrut doar să fac un soi de review lipsit de prejudecăți, să demitizez.

Pe lângă fotografii, proiectul include și videouri restaurate de la Cineclubul Independența. În anii ‘80, cinecluburile din orașe contribuiau la filmările pentru festivalul național Cântarea României. Asta explică și stângăcia sau absurdul din unele filmări. Asta se făcea în acea perioadă din lipsa banilor.

Care au fost schimbările principale prin care a trecut Vasluiul în acea perioadă?
În ‘68, Nicolae Ceaușescu a ales Vaslui capitală de județ, pentru că Bârlad, cel mai mare oraș din zonă, era locul în care s-a născut Gheorghe Gheorghiu-Dej. În cinci ani s-a transformat dintr-o comună într-o capitală de județ. Sigur că a fost adusă și o mare masă de țărani care au ajuns peste noapte orășeni cu găini în balcon, dar primarul local tot pe arhitecți și pe ingineri se baza înainte să facă ceva.

Practic, acea perioadă i-a adus orașului chestii precum arhitectură, industrie, școlarizare, apă curentă, termoficare. Când eram mic, am fost martor la toate astea și, deși nu înțelegeam mare lucru, era spectaculos.

Se întâmplă vreodată să se recunoască localnicii în poze?
Da, de exemplu, a apărut într-o revistă Cutezătorii din ‘75 un articol cu o mamă eroină din Vaslui care avea opt copii. Am găsit revista pe net, am scanat-o, am pus articolul.

Trei dintre ei s-au recunoscut în poze și au comentat la poză. Uneori oamenii se regăsesc în cărți poștale sau în fragmente video. Uneori spun emoționați o mică istorisire de atunci, care, deși nu e foarte spectaculoasă, e foarte prețioasă pentru ei.

Apar și multe povești interesante de la filmările producției Ștefan cel Mare -Vaslui 1475. La reconstituirea luptei de lângă Vaslui au participat 30 000 de figuranți și a fost cea mai mare scenă de luptă filmată în România. Cei mai mulți erau din județ și din oraș, iar lecția asta de istorie pe viu a fost o infuzie de naționalism pentru ei. Fiecare vasluian a avut ocazia să salveze Moldova de turci alături de Ștefan.

Care a fost cel mai emoționant moment legat de acest proiect?
Am făcut rost de numărul arhitectului Nicolae Munteanu, cel care a proiectat întreaga zonă centrală a orașului și o bună parte din clădirile de acolo. L-am sunat și, cu sprijinul Muzeului Județean din Vaslui, am organizat o expoziție unde și-a prezentat din nou proiectul tinereții în fața noului primar, dar și în fața unora dintre cei mai vechi.

La 75 de ani, trăia mai retras. A venit în lacrimi de bucurie. Ne-am plimbat până noaptea să ne povestească cum a proiectat fiecare colț de stradă.

Sunt și oameni reticenți să vorbească de acea perioadă?
Majoritatea îmi spun povești sau îmi arată fotografii, dar mă roagă să nu le divulg identitatea sau să nu-i folosesc în cadrul proiectului.

Un fost primar al Vasluiului din anii ‘80 mi-a povestit patru ore istorii super-interesante, pe care m-a rugat să le fac publice, dar la sfârșit mi-a zis: „Dumneata poți să faci proiectul ăsta pentru că n-ai de ce să te temi. Ești curat, n-au cu ce să se lege de tine.”

Cum era atmosfera în Vaslui, în acea perioadă?
În anii ‘70 Vaslui avea un iz de orășel cosmpolit. Mulți oameni de valoare din București sau din marile orașe au fost împrăștiați oarecum forțat în orașe precum Vaslui, ceea ce a ajutat mult regiunea, în ciuda faptului că nu era un destin tocmai fericit pentru ei. Mulți dintre ei au rămas acolo.

Erau și italieni sau francezi care corespondau cu vasluience și veneau cu mașina acolo în concediu. În fabricile din oraș se făceau haine pentru Italia și mobilă pentru IKEA.

Îmi amintesc de petrecerile de acasă, cand se adunau la noi arhitecți și artiști, colegi de-ai părinților mei și se discuta de toate pe cea mai bună muzică disponibilă în perioada aia. Aveau toți blugi Levi’s originali și aveau laboratoare foto improvizate acasă. Aveam abonamente la reviste italienești sau franțuzești de social, mondene sau de arhitectură. Și la Pif.

Nu zic că în Vaslui era mai bine decât în alte părți, eu am fost oarecum plasat într-un context mai favorabil.

Cum s-a schimbat orașul de atunci până în prezent?
În ‘90, infuzia de capital intelectual și economic s-a oprit. Orașul a revenit la traseul pe care l-ar fi avut fără schimbările din comunism. Economia, cultura și dezvoltarea erau toate artificiale și ar fi trebuit să treacă măcar două generații ca să prindă rădăcini, nu doar 20 de ani de oraș nou.

Nu s-a investit în nimic, așa că s-a înjumătățit populația, iar cei rămași au devenit o pepinieră de muncitori necalificați pentru occident.

Primarul încearcă să restaureze orașul pentru prima dată după ‘89. Pe lângă chinezăriile și greșelile pe care le face cu duiumul, mai ies și chestii bune precum parcul orașului care e probabil cel mai bine întreținut din Moldova. Alta e susținerea pe care am primit-o din partea unora dintre autoritățile locale pentru proiectul ăsta. Treptat începe să se formeze o comunitate tânără de susținere a orașului pe Facebook.

De ce crezi că există atâtea prejudecăți legate de Vaslui, deși București stă mai rău în statisticile legate de criminalitate?
Vasluiul e de obicei pe primele locuri în topul celor mai sărace județe din România. Lipsa banilor e întotdeauna direct proporțională cu deficitul în educație. Poate de-asta comunismul teoretic a prins foarte bine acolo. Figuri importante ale partidului precum Ana Pauker, Gheorghiu-Dej și Trofin s-au născut acolo și au încercat să rezolve problema sărăciei, din păcate cu metode greșite. Totuși, când eram mic, aveam destui eroi locali cu legături strânse cu Vasluiul, precum Ștefan cel Mare, Eminescu, Al. I. Cuza, Peneș Curcanul, Constantin Chiriță, cel care a scris „Cireșarii”.

În 2005, un preot a ucis o enoriașă la Tanacu, lângă Vaslui. O scriitoare a scris o carte despre caz, iar pe baza acesteia a făcut Mungiu un film. Apoi, tot acolo, niște băieți au violat o fată. Cu puține ingrediente de Antene și Realități s-a legat. Astfel, vasluienii sunt acum precum oltenii sau caracalenii, precum românii în Italia.

Cineva trebuie să fie Bulă sau Dorel, iar emoția nu ține cont de statistici, dar e doar o chestiune de timp până îi ia altcineva locul. Fără Vaslui am pierde un sfert din glumele de pe Times New Roman.

Interviul a fost editat pentru lungime și claritate.

Poți explora Vasluiul Comunist pe Facebook și Flickr.

Articolul a fost publicat inițial pe 15 februarie 2016. A fost actualizat cu un plus de claritate adus subiectului și localizarea unora dintre fotografii.