Când curierul i-a adus nevesti-mii cartea lui, Flash-uri din sens opus, nu mă interesa prea tare personajul Marian Godină. Tot ce știam despre om e că-i polițist la Rutieră, postează povestiri cu tâlc pe Facebook, iar lumea spune despre el c-are curaj și talent la scris. Ah, și are la el o droaie de umor. Dar nu citisem încă nimic scris de el, că nu-s pasionat de tipi care-s haioși pe rețelele de socializare.

Chiar și așa, m-am apucat să-i răsfoiesc cartea, convins că pe la jumătatea ei o să mă plictisesc și-o să renunț. Dar n-a ieșit cum m-așteptam. Până la urmă, poveștile lui Godină m-au ținut acolo și-am terminat-o în vreo trei-patru ore. Nu m-a dat pe spate, dar scriitura-i super degajată și autentică și te prinde, de ajungi s-ai impresia că ești la bar, c-o bere în față, iar Godină a început să dea tot din casă. Poveștile sunt semi-haioase, au un final pe care-l intuiești, în cele mai multe cazuri, dar tot îți smulg câteva zâmbete. Că omul știe să le zică.

Iar pe lângă întâmplările cu șoferi bețivani și puși pe scandal sau cu domnișoare tupeiste, în cartea lui Godină descoperi o grămadă de lucruri despre Poliția Română și angajații ei. Unele pe care le bănuiai, dar sună altfel confirmate de penița unui polițist, dar și unele proaspete, care ar putea să-ți fie utile pe viitor:

În primele capitole, Godină îți povestește isprăvile din tinerețea lui timpurie, pe-un ton care te duce un pic cu gândul la Amintirile lui Creangă. Prima dată, afli că admiterea la Școala de agenți de poliție e ceva mult mai lejer decât îți imaginezi tu. Iar mitul că o să pici, dacă n-ai o condiție fizică de invidiat, e fals. Spre exemplu, Godină a trecut proba sportivă cu brio, fără mari eforturi. După ce-a fumat la greu și-a jucat table cu băieții în zilele de dinaintea probei, omul a băgat niște energizant și-a rupt fâș la rezistență, de se minunau ăia care se uitau la el:

Apoi, după alte câteva zile de table cu băieții, Godină a scos-o ștrengărește la capăt și cu proba scrisă. Și asta a fost tot. Pe bune, o așa admitere la facultate e mai motivațională decât toate postările lui Poptămaș. Așadar, nu-i musai să stai cu burta pe carte sau să dai ture de stadion până leșini. Dacă ești băiat ambițios, ai ceva cunoștințe de gramatică și te duce capul, o să fii admis la Școala de agenți de poliție fluierând. Nici concurența de 6-7 inși pe loc n-ar trebui să te sperie.

Pe măsură ce înaintezi cu lectura, descoperi și ceva dedesubturi, din spatele ușilor închise ale Poliției. Mai întâi, un mic ghid despre cum ajung unii polițiști, deși n-au trecut prin Academia de Poliție. Pe scurt, dacă n-ai reușit să promovezi examenul de admitere la Academie, deși tocmai ce-ai aflat că-i floare la ureche, încă mai ai șanse să îmbraci uniforma de polițist. Condiția e pur românească: să profiți de slăbiciunile sistemului, care îi încadrează în Poliție și pe cei care n-au urmat școala. Ba chiar mai repede decât pe restul.

E cazul unui tip care a picat examenul și pe care Godină îl întâlnește peste ani, în timp ce era student și făcea un stagiu de practică. Tipul ăsta era acum polițistul cu experiență, adică cel de la care Godină trebuia să fure meserie:

Godină a pățit ce-ai pățit și tu, de atâtea ori. E o situație tipică. Îl știai pe unul de prost și l-ai reîntâlnit, după un timp, într-o funcție în care n-ai fi pariat c-o să ajungă vreodată.

Dacă ești șofer, sigur te interesează partea în care autorul îți explică cum stă treaba cu amenzile rutiere. Sigur, ideea e să respecți legea, dar când n-o faci, cică există niște scheme care-i înmoaie pe băieții ăștia care te trag pe dreapta. Și ți le spune chiar unul dintre ei, așa că bagă la cap.

Ca să știi, nu te ajută tertipurile alea de hipster obosit, care vrea s-arate că știe legea. Gen să te legi de detalii aberante, cum că agentul poartă șapca invers sau că n-o poartă deloc, ori să-i reproșezi că nu s-a legitimat și să-i ceri ordinul de serviciu. Nici apelative ca „șefu'" n-au succes în fața oamenilor de la Rutieră. În schimb, ajută mult să fii civilizat, să ai o atitudine ușor spășită și să rânjești la polițist. Asta nu-nseamnă, însă, s-o faci pe dobitocul care nu-nțelege nimic. Tre' să fii echilibrat:

În plus, dacă ai comis ilegalități minore, gen ai vorbit la telefon sau n-ai avut centura pusă, un plus e s-ai plodul cu tine, în mașină. Copilul ăla ar putea face diferența dintre avertisment și amendă. Scrie Godină:

Așadar, ai grijă să pleci la drum cu cine trebuie, că polițiștilor nu prea le arde să dea amenzi șoferilor care cară câte-un copil cu ei.

În caz că ai avut vreodată impresia că agenții de la Rutieră stau pitiți prin boscheți ca să te ginească pe tine când ai depășit viteza legală cu unu-doi km/h, cartea lui Godină îți confirmă bănuielile. Da, șefii ăi mari chiar îi trimit pe polițiști să stea cu radarele pornite în cele mai aiurea zone posibile, doar ca să strângă amenzi la dosare. Cum ar fi pe șoselele ocolitoare de la marginea orașului, fix acolo unde șoferii apasă ceva mai tare pedala de accelerație, după ce-au scăpat din traficul aglomerat.

Asta cu toate că oficial nu există un barem de amenzi pentru polițiști. Dar, de fapt, cică activitatea agenților de circulație se măsoară tocmai în numărul de amenzi pe care ei le aplică. Iar calificativul lor la final de an depinde strict de chestia asta. Cu alte cuvinte, nu scrie în fișa postului de polițist la Rutieră să curgă cu amenzi, dar cei care le-mpart cu nemiluita sunt mai apreciați.

Multă vreme am trăit cu impresia că polițiștii de la circulație se au ca frații cu taximetriștii. Că există un soi de înțelegere secretă între ei. Ideea asta-i alimentată și de văicărelile șoferilor, care spun că agenții rutieri îi trag pe dreapta pentru orice mizilic nesemnificativ. Asta în timp ce băieților de la taxi le tolerează ilegalități grosolane, ca întoarcere pe linia continuă sau depășirea tramvaiului prin stângă. Dar, din scurta povestire intitulată „Lapte și fiere", înțelegi că nu-i chiar așa. De fapt, polițiștii sunt oameni absolut normali, ca mine și ca tine, deci nici ei nu-i au la inimă pe taximetriști.

Motive se găsesc întotdeauna, chiar pe lângă alea evidente. Spre exemplu, Godină îi urează numai de bine unui taximetrist care, după ce-a șmecherit nițel aparatul de taxat, i-a luat cutia de lapte unei femei care n-a avut bani să plătească integral cursa.

Da, ăsta-i genul de întâmplare care te face să ai boală pe întreaga breaslă. Chiar dacă nu-i neapărat corect, chiar dacă poate alți taximetriști nu se bagă la din astea, că știu dinainte că au intoleranță la lactoză.

Una din temele care reies din carte e corupția din Poliție. Ideea e că, la fel ca-n multe alte locuri de pe la noi, și-n Poliție pilele-s baza. Dacă știi pe cine trebuie, cel mai probabil scapi de amendă. Se ajunge într-acolo încât polițiștii care nu se conformează sunt trași de urechi. Godină, care-și vede liniștit de treabă și se face că nu-nțelge că unii șoferi sunt scutiți de răspunderea în fața legii, ajunge să fie catalogat „prost" chiar de un superior de-ai lui.

În plus, omul îți arată cum șefii ăia mari din Poliție sunt, în general, niște tipi învechiți, incapabili să se adapteze vremurilor actuale. De exemplu, Godină își amintește cum, prin 2006, polițiștii erau trimiși în intersecții doar la 'șto, ca să-i vadă lumea, chiar dacă n-aveau nimic de făcut. Iar partea în care Godină povestește ce reacție a avut șeful de inspectorat de la Brașov, după ce pagina sa a devenit virală, e tragi-comică. Avem așa: glume de șantier, fudulie cât cuprinde și misoginism la greu. Asta la început, cel puțin, că după aia a urmat puțină lingușeală, în tentativa de a-l convinge Godină să-și redeschidă pagina. Că na, dădea super-prost pentru Poliție să rămână închisă.

Iar dacă te întrebi cum de au rămas elefanții în funcții și de ce nu se schimbă nimic la vârf, răspunsul îl găsești într-un alt capitol. Ăla în care Godină explică cum polițiștii, ca toți românii, sunt „…unu pentru toți". Adică extrem de uniți în fața problemelor, atâta vreme cât discuțiile rămân doar între ei. Dar când apare șeful și întreabă cine și de ce-i nemulțumit, dau înapoi toți, pe rând, până când doar unul rămâne să-și spună oful:

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre Poliția Română:
Am vorbit cu șeful de la Antidrog despre ce bagă-n ei românii
Poliția Română nu mai poate să te bată, atât timp cât e filmată
Tot ce trebuie să ştii despre hoţii de buzunare din RATB, de la poliţiştii care-i prind