De vreo trei ani mi-am luat filmul că societatea o arde prea standard şi încerc să profit de fiecare ocazie şi să experimentez pe termen scurt utopiile micilor comunităţi din Europa, care se dezic de regulile sistemului. Aşa am ajuns să trăiesc în Tipi Valley din Ţara Galilor, în Christiania şi orăşelul containerelor navale din Danemarca. Ultima escapadă a fost la 70 de km de Copenhaga, în Knabstrup, unde am trăit timp de o lună alături de voluntarii activişti ai proiectului Makværket.

Makværket - în traducere liberă „lucru' slab‟ – e o fostă fabrică de ceramică, devenită falimentară prin anii '80 şi ocupată, acum opt ani, cu acordul statului danez, de un grup de tineri care şi-au luau angajamentul să o transforme într-un spaţiu cultural alternativ. Pe ruinele uriaşei clădiri vechi, activiştii Makvæket au construit din materiale reciclate spaţii în care se poate trăi, munci şi înveseli.

Spaţiul e deschis oricui, trebuie doar să afli de loc şi să-ţi anunţi venirea într-un e-mail, dar e ok şi dacă apari spontan. Există camere speciale de dormit, hostel style, dar dacă nu-ţi place aglomeraţia poţi găsi alte zeci de camere libere prin fabrică, unde poţi trânti o saltea sau un hamac. Dacă ai o structură proprie – iurtă, tipi, dom – poţi să campezi în imensa grădină.

Iarna nu va fi foarte cald decât dacă adormi lângă sobă, în camera de seminarii. Trebuie să ai neapărat un sac de dormit bun ca să nu-ţi sară fulgii de frig. Eu am dormit până la deshidratare pe sobă în cele mai multe nopţi.

Există grădini şi sere comunitare unde cresc legume şi alte plante comestibile, dar pentru că terenul e poluat de la fostele activităţi din fabrica de ceramică, producţia nu e prea mare. Aşa că sursa principală de hrană în Makværket vine tot pe filiera supermarket-urilor, dar de la „casa din spate‟. În plus, se face săptămânal dumpster diving organizat.

Dieta e exclusiv vegetariană şi vegană. Pentru fiecare dintre cele trei mese pe zi există câte un voluntar care găteşte ce se nimereşte pentru toată lumea prezentă. Cu puţină creativitate, mesele pot fi absolut delicioase.

Mediul e internaţional şi se vorbeşte engleza. Nu există limită de timp pentru cât poţi sta în colectiv. Sunt vreo patru rezidenţi, care n-au mai reuşit să plece şi locuiesc de ani buni aici, dar majoritatea voluntarilor sunt în tranzit. Călători, artişti, activişti de mediu, imigranţi, nomazi, au format de-a lungul timpului tot ce e Makvaerket.

E un loc care funcţionează ca o comunitate temporară, personajele se schimbă des şi asta îl face destul de divers. De obicei, nu sunt mai mult de douăzeci de persoane care locuiesc în tot spaţiul.

Duşul solar e fascinant doar dacă-ţi place nespus să combini apa călduţă cu cea rece. În ce mă priveşte, sauna e ceva mai fierbinte şi merita să aştept trei-patru zile pentru o baie ceva mai consistentă. Toaleta e fără sistem de apă şi 100% eco: fecalele ajung compost, iar urina se separă automat într-un container de plastic.

Deşi nu există voluntari calificaţi pe un anumit tip de job, avantajul e că poţi învăţa practic din experienţa celorlalţi. Sau poţi experimenta la liber tot ce n-ai încercat să lucrezi până acum. Poate fi orice, de la curăţenie, grădinărit, pictat sau decorat, la tâmplărie. În perioada în care am stat eu, proiectul principal era producerea sucului de mere natural. Pe lângă treaba asta, am folosit pentru prima dată multe maşinării sofisticate din atelierul de lemn sau metal pentru proiecte personale.

În fiecare dimineaţă, după micul dejun de la opt, se împart la alegere muncile zilnice pe o tablă. Apoi urmează o rundă în jurul mesei în care fiecare spune ce are chef să facă în ziua respectivă pentru organizarea colectivului. E destul de formal, mai ales când nu cunoşti oamenii. Eu m-am simţit adesea ca un tovarăş pe cale să aplic planul cincinal al uzinei sub aripa îndrumătoare a Partidului.

Oamenii din colectiv spun că organizarea este non-ierarhică, iar deciziile se iau pe bază de consens la întâlniri deschise periodic. Iar dacă asta sună deja ca utopia care ţi s-ar potrivi şi ţie, e bine să ştii că există adesea conflicte principiale şi structura decizională e destul de rigidă. În plus, cei care au stat mai mult şi ştiu mai bine ce se întâmplă în comunitate vor avea tendinţa să dirijeze deloc subtil mersul lucrurilor.

La un moment dat, un hipiot suedez a fost rugat să plece din comunitate după ce majoritatea rezidenţilor au decis că nu comunică şi lucrează prea lent pentru că se spărgea frecvent. Tipul îmi părea relaxat, simpatic şi comunicativ pe frecvenţa lui…

Dacă de la cules şi stors mere ţii să treci pe cuie şi bere, nimeni nu o să aibă nimic împotrivă. Dar dacă asta îţi poate afecta tripul din timpul orelor de muncă, s-ar putea să existe omuleţi care să te roage s-o iei mai uşor. În Makvaerket se fumează ganja, se beau alcool şi cafea şi se iau ocazional ciuperci sau chimicale, dacă e week-end, festival sau seară târzie.

Nu e mediul ideal în care să abuzezi, dacă nu eşti în stare să munceşti consistent. Puţini oameni îşi cresc în comunitate propriul material, deci vei merge „la shopping‟ tot în Christiania.

Dacă nu eşti genul care se distrează prin muncă şi vrei să participi la working week-ends, în care se dărâmă sau construieşte câte ceva alături de găşti de arhitecţi care vizitează des locul, există opţiuni mai soft. Serile de board games sau proiecţiile de film documentar pe teme anarhiste sunt la ordinea serii.

Eu m-am distrat bine la party-uri spontane pe skate şi muzică în Skate Hall, sau m-am prostit, în Circus Hall, alături de alţi jongleri dezlănţuiţi. Când te saturi de colindat pădurile din împrejurime, e ok să ieşi în grup la party-uri random prin Copenhaga. După o lună, am ajuns la concluzia că oamenii pot transforma în câteva secunde cele mai banale momente în party-uri monstruoase.

În Makvaerket nu există discriminare de gen, ba mai mult, îţi poţi alege genul de câte ori ai chef. Dacă simţi că nu te mai înţelegi cu latura ta masculină, poţi cere tuturor la discuţia săptămânală să te apeleze la genul feminin. Am întâlnit personaje ce se doreau apelate cu „it‟, pentru că nu se mai simţeau foarte bine în pielea unui om.

Sună puţin schizo, dat nimeni nu are o problemă cu preferinţele sexuale şi de gen, atât timp cât hormonii tăi n-o să abuzeze de altă fiinţă, împotriva voinţei ei.

Nu vei mai avea nevoie de bani decât pentru tutun, alcool sau alte chestii personale la care chiar nu poţi renunţa. Haine mişto se găsesc în freeshop, care e mereu aprovizionat cu orice doreşti şi nu doreşti. Tot ce ţine de un trai peste limita supravieţuirii e asigurat de comunitate.

Makvaerket are nişte economii împrumutate de la fondatori şi prieteni, dar se autosusţine prin organizarea de evenimente, donaţii şi închirierea unor studio-uri pentru artişti. În administrare se folosesc şi bani, dar partea bună e că nu va trebui să-ţi baţi tu capul cu asta. Poţi face cu uşurinţă abstracţie de existenţa lor.

În cultura comunităţii, banii sunt un pretext al sistemului capitalist pentru a priva oamenii de libertate şi de a-i exploata cu preţul fericirii lor.

Nu există direcţii clare şi nici ritualuri organizate. Majoritatea oamenilor întâlniţi de mine în Makvaerket sunt deschişi să contacteze felurite divinităţi, dar argumentele cvasi-ştiinţifice sunt baza conversaţiilor pe teme spirituale. Doamne-ajută!

Pe mine nu m-a deranjat deloc să trăiesc în afara zonei fizice de confort, dar dacă nu te-nţelegi bine cu frigul, praful şi pişatul afară la lumina lanternei s-ar putea să-ţi scadă moralul după primele două săptămâni. Problemele mele au apărut la întâlnirile interminabile de la Factory Meeting, în care am ascultat săptămânal traumele emoţionale ale diverşilor prăjiţi şi am dezbătut ore-n şir cu oameni pe care abia îi cunoşteam tot felul de dubioşenii organizatorice.

La asta s-a adaugat atitudinea rezidenţilor, puţin plictisiţi de oamenii noi care apar frecvent şi prea obosiţi psihic ca să-şi dea seama că e ok să te prosteşti zgomotos după o zi de lucru. La un moment dat, atmosfera devenise atât de sobră, încât am decis să vizitez mormântul lui Kirkegaard din Copenhaga, ca să mă înveselesc puţin.

Partea bună e că locul ăsta există şi e conectat şi cu altele asemenea. Dincolo de minusuri şi plusuri, cred că e-ntotdeauna binevenit să ai la dispoziţie spaţii de retragere în care să-ţi dai refresh pupilei, înainte să-ţi iei rolul social prea în serios. Alas, să rămâneţi frumoşi!

Urmărește VICE pe Facebook

Citeşte şi alte materiale despre Danemarca:
Ghid pentru românii care vor să studieze în Danemarca
Blowjob-uri și hipsteri decapitați în clipul pro-vot din Danemarca
Este Danemarca pe cale să devină paradisul zoofililor?