FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

E o idee groaznică să interzici toate lucrurile cu care se sparg oamenii

E timpul să nu mai lăsăm valorile morale să determine ce au dreptul oamenii să-și introducă în propriul corp.

Un tânăr ține în mână o pastilă chimică legală în data de 26 februarie 2015, în Manchester, Anglia. Dar oare e atât de periculos și irațional să te spargi pe cum cred autoritățile? Fotoilustrație de Cristopher Furlong/Getty Images)

Luna trecută, a devenit ilegală în Marea Britanie vânzarea de aproape orice fel de substanță cu care se sparg oamenii. Legislatorii au făcut excepții doar pentru alcool, tutun, cafea, condimente și medicamentele care se dau pe rețetă în momentul de față, dar interdicția substanțelor psihoactive are scopul de a încheia cursa nesfârșită dintre prohibiționiști și chimiștii de pe piața neagră, care creează mereu noi droguri legale imediat ce o substanță e scoasă în afara legii.

Publicitate

Dar, de fapt, noua interdicție nu face decât să ilustreze incoerența legilor internaționale referitoare la droguri și conceptele religioase de moralitate care stau la baza lor. Dacă vrem politici mai bune, trebuie să înțelegem de ce această abordare nu are cum să funcționeze și că are rădăcini într-o zonă puritană a culturii occidentale.

Când Irlanda a adoptat o legislație similară în 2010, s-au închis multe magazine, inclusiv online. Dar tot nu s-a redus consumul de droguri legale considerate cele mai periculoase și n-a scăzut nici numărul deceselor cauzate de ele. În plus, tot mai mulți consumatori au început să recurgă la dark web. Și e extrem de dificil să-i condamni în baza legii.

De fapt, Statele Unite au avut o lege a drogurilor care interzicea preventiv toate drogurile similare cu drogurile ilegale existente și era foarte greu de folosit ca să condamni pe cineva la închisoare. Drept urmare, Congresul a ținut audieri despre droguri sintetice precum K2 sau Spice – despre care știm că au efecte bizare și periculoase, spre deosebire de iarbă – inclusiv marți, în cadrul Comitetului Judiciar al Senatului.

Să sperăm că nu vor folosit noua lege britanică drept model. După cum a zis psihologul britanic Vaughn Bell, „guvernul se preface că una dintre cele mai dificile probleme ale neurologiei – și unul dintre cele mai adânci mistere ale conștiinței – nu se aplică și la ei."

Problema e că e extrem de greu de definit ce înseamnă să te spargi și ce înseamnă substanță psihoactivă. Dacă încerci să ajungi la o definiție foarte clară, devine evident că natura drogurilor ține mai mult de valori și de cultură, și nu de vreo știință complicată. Discuțiile aparent stupide ale fumătorilor de iarbă despre starea lor mentală și despre natura realității reflectă, de fapt, o problemă filosofică greu de trasat.

Publicitate

Noua lege britanică definește o substanță drept psihoactivă dacă, „prin stimularea sau deprimarea sistemului nervos central al persoanei, afectează modul ei mental de funcționare sau starea ei emoțională." Iar condamnările se fac în funcție de cât de similare sunt drogurile, din punct de vedere farmacologic, cu substanțele ilegale.

Dar definiția largă i-ar putea pune în pericol chiar și pe vânzătorii de flori sau parfumuri: mirosul îți schimbă starea și afectează creierul. Acum, supermarketurile britanice ar trebui să-i discrimineze pe tinerii care par hipioți și vor să-și cumpere frișcă doar ca să se spargă cu oxidul de nitriți din tub și să-i lase pe oamenii aparent serioși să ia orice au chef, conform ultimului ghid emis de guvern.

Citește și: Ce nu te-au învățat la școală despre droguri

Singurul lucru care nu i-a interesat pe autorități și legislatori e cât de periculoase sunt, de fapt, aceste substanțe: interdicția asupra drogurilor psihoactive pur și simplu presupune că plăcerile chimice sunt de natură dubioasă, fie că prezintă sau nu riscuri de sănătate.

Craig Reinarman e profesor de sociologie la Universitatea din California în Santa Cruz și co-autorul unei colecții de eseuri critice despre dependența de droguri. În ele, descrie cum majoritatea legilor referitoare la droguri au fost introduse în urma unor frici iraționale în legătură cu anumite grupuri de droguri și cu consumul substanțelor demonice cu care oamenii își pot face rău lor sau altora. Practic, a declarat Reinarman pentru VICE, „guvernul nu vrea să lase pe nimeni să se distreze. "

Publicitate

Aceste legi presupun că plăcerea e nocivă dacă nu are scop – dar chestia asta e valabilă doar pentru droguri, nu și pentru toate celelalte plăceri capitaliste pe care ni le bagă pe gât toate companiile și publicitarii lor. Dacă o substanță psihoactivă nu a fost folosită, de-a lungul istoriei, de coloniștii europeni, practic e privită ca o substanță periculoasă.

Reinarman a zis că dacă am lua în serios ideea că alterarea conștiinței e periculoasă, ar trebui să interzicem meditația, muzica, arta, dansul, sexul, sportul și parcurile de distracții. Din această listă – care a fost ținta religioșilor extremiști de diverse tipuri de-a lungul timpului – e clar că ideea de psihoactiv e mai mult un concept spiritual decât unul care poate fi cuantificat.

Și atunci cum se pot defini substanțele cu potențial problematic după activitatea lor farmacologică asupra activității creierului? Nici aici nu ne ajută foarte mult știința.

Citește și: Ce am învăţat după șase luni de fumat droguri legale în România

David Nichols, profesor emerit de farmacologie la Universitatea Purdue, a fost primul care a sintetizat niște substanțe chimice pe care alții le-au numit droguri legale. După cum a declarat în mărturia pe care a predat-o Congresului în luna mai, „nimeni nu poate prezice potențialul unei molecule noi, netestate. Poate avea efecte asupra omului similare cu ale altor structuri, poate avea efecte complet noi sau poate fi total inactivă." A adăugat că schimbarea unei singure molecule din structura LSD-ului poate face substanța inactivă – iar mici modificări aduse structurii morfinei creează un antidot pentru ea.

Publicitate

Singurul mod de a afla ce efect are o substanță e s-o încerci.

Nichols e mai preocupat de efectele pe care această interdicție le poate avea asupra medicinei. S-au făcut de multe ori descoperiri extraordinare cu droguri utilizate „greșit", mi-a zis el. „Psilocibina din ciupercile halucinogene e foarte eficientă în tratarea depresiei, anxietății și dependenței. Există multe droguri cu efecte similare psilocibinei, iar unele dintre ele ar putea fi chiar mai bune decât psilocibina. S-ar putea să nu aflăm niciodată."

Nichols a zis că fiul lui, care e tot profesor, a descoperit accidental o substanță psihedelică cu proprietăți anti-inflamatoare extraordinare, care ar putea tratat astmul. Dar poate lucra cu acest produs doar atâta timp cât nu devine ilegal.

Ca să găsești un drog care să funcționeze trebuie să testezi sute de droguri, dar oamenii de știință nu vor mai avea acces la aceste substanțe și nu-și vor putea continua munca. Iar asta înseamnă că un posibil leac pentru Alzheimer, de exemplu, ar putea fi amânat la infinit sau chiar rămâne nedescoperit pentru totdeauna.

Citește și: Cum e să stai la închisoare pentru iarbă în România

E timpul să nu mai lăsăm valorile morale să determine ce au dreptul oamenii să-și introducă în propriul corp. Oamenii care vor să se spargă oricum vor găsi mereu o modalitate s-o facă. Unii adolescenți americani au început să se joace de-a sufocarea, doar ca să își altereze conștiința – iar jocul ăsta e mult mai periculos decât fumatul de iarbă.

Publicitate

Drogurile ar trebui categorisite în funcție de potențialul lor de a face rău – nu în funcție de potențialul lor recreațional. Plăcerea nu e o otravă. Nu despre ea ar trebui să ne facem griji, ci despre dependență, boli, îmbolnăvirea organelor, condusul sub efectul substanțelor și alte pericole reale. Politicienii n-au decât să se preocupe de cum să pună capăt veseliei în exces după ce au rezolvat problemele reale care macină lumea, cum ar fi inegalitatea, sărăcia și durerea.

Urmărește-o pe Maia Szalavitz pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre droguri pe VICE:
Iarba ar putea să-i ajute pe oameni să renunțe la droguri grele Dependenții de heroină sunt forțați să spele pe jos prin secțiile de poliție Întrebarea zilei: Ce dependenţă te supără?