​Cum e să fii luat ostatic de o grupare islamistă în Filipine

Îmbrăcat doar într-o pereche depantaloni scurți, Warren Rodwell stătea în fața casei lui proaspăt construite din sudul Filipinelor, unde locuia cu soția lui în decembrie 2011. Era ora șase seara, într-o luni, iar soarele aproape apusese.

Deodată, un zgomot asurzitor l-a trezit pe bărbat din reverie și doi bărbați au apărut la câțiva pași de el, îmbrăcați în uniforme de poliție și cu stickere islamice. „Poliția! Poliția! " au răcnit ei. Unul dintre bărbați l-a împușcat imediat pe Rodwell în mâna dreaptă, iar acesta l-a înjurat pe atacator. Apoi bărbații i-au pus cătușe.

„M-au târât vreo douăzeci de minute printr-un câmp de orez, m-au băgat într-o barcă și am pornit pe mare. Așa s-a petrecut totul, foarte rapid."

A fost începutul unui chin de 472 de zile pentru fostul soldat care a fost ținut ostatic în junglă acum cinci ani de Abu Sayyaf, un grup militant islamist a cărui notorietate a crescut în ultimele luni, după răpirea și execuția brutală a doi ostatici canadieni.

Rodwell a rămas cu cicatrici și pe dinăuntru, și pe dinafară: la mâna dreaptă mai are doar patru degete și suferă de stres post-traumatic.

Povestea lui, pe care a spus-o pentru VICE într-o serie de interviuri de acasă de la el din Brisbane, ne oferă ocazia să înțelegem cum funcționează o grupare militantă care a apărut în ultima vreme pe toate canalele TV.

Marți, Abu Sayyaf a publicat un videoclip cu decapitarea brutală a unuia dintre canadieni, Robert Hall, un fost actor care își cumpărase o barcă și plecase cu ea peste mări ca să înceapă o nouă viață în Filipine. Uciderea lui de weekendul trecut a fost urmată de execuția celuilalt canadian, John Risdel, un afacerist care își cumpărase o barcă și plănuia să navigheze spre Indonezia.

Familia lui Hall și-l amintește pe acesta ca pe un visător. „Era totuși un om de acțiune. Nu doar visa cum o să-și ia o barcă, a reușit chiar să-și îndeplinească visul" – așa suna una dintre declarațiile rudelor lui.

Canadienii au fost răpiți de pe Holiday Oceanview Marina împreună cu partenerii lor, filipineza Marites Flor (prietena lui Hall) și norvegianul Kjartan Sekkingstad(prietenul lui Risdel), care sunt încă ostatici.

În videoclipurile lor, membrii Abu Sayyaf stau deasupra ostaticilor, înarmați până în dinți cu arme albe și puști, în fața unui banner cu Statul Islamic, și își punctează cerințele cu „Allahu Akbar! " Scopul grupării, care își obține finanțările din răpiri și recompense, e să înființeze un stat islamic în Mindanao de Sud, unde e susținută de localnicii musulmani.

Dar povestea lui Rodwell, care a fost foarte bine documentată în presă și într-o carte, arată o altă latură a grupării.

În momentul în care a fost capturat, Abu Sayyaf era afiliată al-Qaeda. Dar tinerii care îl păzeau pe Rodwell făceau asta doar pentru bani și nu erau niște religioși extremiști așa cum îi vedea lumea, conform spuselor lui Rodwell.

Gardienii lui erau, majoritatea, niște tineri localnici fără experiență de luptă. „Au primit instrucțiuni să-l țină în viață. Vorbeau foarte puțină engleză și n-aveau educație."

„Mi-au zis că au nevoie de bani ca să-și cumpere o pușcă pentru protecție și ca să aibă zestre să se poată căsători cu o fată musulmană."

Tinerii aveau doar 19 sau douăzeci de ani și erau plini de testosteron.

„Ziceau că le plac fetele creștine pentru că sunt murdare și vulgare. "

În cele 16 luni de captivitate, gardienii l-au mutat de 28 de ori ca să evite întâlnirile cu poliția, localnicii sau alte grupări în căutare de ostatici. Se mișcau noaptea ca să nu-i vadă armata și fugeau cu barca de pe o insulă pe alta în tot arhipelagul filipinez.

Abu Sayyaf au un avanraj în regiune față de armată, a zis Rodwell, pentru că știu foarte bine junglele și mareele și sunt în continuă mișcare.

„Când mergeau pe mare cu barca, erau înarmați cu mitraliere și aveau centuri mari cu gloanțe, lansatoare de rachete și grenade ", își amintește Rodwell.

El stătea mereu întins pe fundul bărcii și i se spunea că vor avea grijă de el pentru că e prețios pentru ei.

Erau mereu înconjurați de apă din toate părțile, așa că evadarea era imposibilă.

Când nu erau în mișcare, se ascundeau în jungla deasă.

Un gardian primea sarcina să-l păzească și era schimbat odată la câteva săptămâni. Era ca un babysitter, a zis Rodwell. Îi gătea, îi spăla hainele și îl ajuta să facă baie.

„Dacă aveam nevoie de ceva, ridicam mâna și el venea. Dacă aveam nevoie la baie, venea cu mine, săpa o groapă în pământ și la final îmi turna apă pe spate ca să mă pot spăla. "

Dintre toți „babysitterii", Rodwell s-a apropiat cel mai tare de un bărbat de patruzeci de ani căruia îi zicea „Unchiule ". Așa îi ziceau și ceilalți, era un unchi pentru toată lumea. Unchiul l-a îngrijit 11 săptămâni, mai mult decât oricare alt paznic.

Într-o zi, Unchiul l-a surprins: i-a spus numele liderului Abu Sayyaf.

„Știa că e interzis și mi-a făcut semn să nu spun la nimeni, își amintește el. A început să-mi spună numele tuturor liderilor de sindicat."

Paznicul i-a dat 11 nume, pe care le-a memorat. La final, Unchiul i-a zis că a vrut ca Rodwell să știe numele pentru că și mătușa lui fusese răpită și ucisă de Abu Sayyaf în trecut.

„Până și cei care lucrează pentru ei spun că nu trebuie să ai încredere în ei, pentru că n-au niciun Dumnezeu. "

În primele trei luni, Rodwell a trăit într-o groază continuă că va fi decapitat.

Fără niciun avertisment, tabăra se umplea de fețe noi care șușoteau între ele. Nu știa cine sunt, dar mereu își imagina că o să-i taie capul cu o sabie cu tăișul bont.

Teama și deznădejdea l-au făcut să se gândească la sinucidere.

Ca să supraviețuiască și să-și păstreze sănătatea mintală, și-a zis că va trebui să aștepte până când teroriștii o să se hotărască să-l ucidă și abia apoi să se streseze în legătură cu subiectul.

„Dacă îți lași mintea s-o ia razna cu fantezii nocive, îți afectează și corpul și devii slab. "

Așadar, a început să urmărească mișcarea soarelui pe cer și să numere zilele, în timp ce-și amintea de viața lui dinainte de răpire și își imagina ce le va spune prietenilor și rudelor după ce va fi eliberat.

De trei ori i-au zis că va fi eliberat, dar promisiunile nu s-au adeverit niciodată. A hotărât că e mai bine să renunțe la speranțe, ca să nu fie dezamăgit.

Între timp, negocierile se desfășurau haotic.

La fel ca în cazul canadienilor, guvernul australian a refuzat să plătească recompensa pentru Rodwell. Dar, între timp, guvernul le-a oferit susținere fratelui și surorii lui, în timp ce îi negociau eliberarea. N-au oferit presei niciun fel de informații despre ce se întâmpla.

Apelurile nu veneau niciodată direct din partea grupului. În cazul lui, un guvernator de provincie văzut bine de comunitatea musulmană a negociat plata recompensei. Soția filipineză a lui Rodwell, poliția filipineză și armata erau toți implicați în negociere.

Cum nu aveau semnal telefonic în regiune, iar autoritățile monitorizau convorbirile, negociatorii Abu Sayyaf vorbeau rapid la telefonul mobil și apoi aruncau cartela SIM și părăseau zona.

Între timp, membrii Abu Sayyaf îl întrebau dacă are prieteni sau rude care ar putea să plătească o sumă mai mare, iar intermediarii încercau să pună și ei mâna pe o parte din recompensă, a zis el.

În cele din urmă, după negocieri complexe, Rodwell a fost eliberat în data de 23 martie 2013.

Inițial, Abu Sayyaf a cerut două milioane de dolari, dar frații lui au plătit aproximativ 100 000 de dolari. A fost o sumă substanțial mai mică decât cele cerute pentru ostaticii canadieni. În cazul lor, Abu Sayyaf a cerut trei sute de milioane de peso sau 6,5 milioane de dolari americani.

Când a auzit veștile despre ostaticii canadieni, Rodwell și-a exprimat dezamăgirea și le-a transmis condoleanțe familiilor.

„Știu că nu pot fi consolați în niciun fel. Dar o să înțeleagă că asta e realitatea situației", a zis el.

Fostul ostatic e de părere că prim ministrul canadian Justin Trudeau doar se bate cu pumnii în piept când susține că statul nu e dispus să plătească niciun fel de recompense. De fapt, a zis el, răpirea și recompensa sunt un chin mult mai complex de atât.

A sfătuit Canada să organizeze o întrunire a senatului pe tema luării de ostatici, așa cum a făcut Australia înainte ca el să fie capturat.

„Vor trebui să analizeze mai bine situația și să se pregătească pentru alte cazuri viitoare, pentru că li se va întâmpla chestia asta și altor canadieni, undeva în lume."

Urmărește-o pe Hilary Beaumont pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre răpiri pe VICE:
Cele mai îngrozitoare răpiri din istoria Suediei
Ce m-a învățat răpirea tatălui meu despre teroriști
Cum m-au răpit serviciile secrete iraniene pentru că păream spion