​Cum e când colegul tău de apartament o ia razna

Locuiam cu el de peste un an, dar n-am știut niciodată foarte multe despre el. Simțeam afecțiune în relația noastră, chiar dacă locuiam împreună de conveniență. E convenabil să stingă cineva aragazul pe care l-ai uitat aprins sau să închidă robinetul pe care l-ai uitat deschis la baie. Te liniștește să știi că, în caz că te îneci, există cineva lângă tine care să-ți facă manevra Heimlich sau să sune la Urgențe. Te liniștește să știi că, dacă mori, o să fie cineva lângă tine care să găsească până nu putrezești.

Dar chiar și așa, schimbam maximum patruzeci de cuvinte pe săptămână. Ne salutam dimineața și seara sau ne ceream scuze dacă ne deranjam unul pe altul în bucătărie din lipsă de spațiu. Nu aveam niciodată certuri legate de curățenie. Eu curățam bucătăria, iar mâinile lui invizibile curățau baia. În fiecare lună, lăsam pe masa din bucătărie un vraf de facturi pe care el le rezolva până veneam eu acasă.

Te apropii rapid de necunoscuți când e convenabil. Mergi cu ei cu mașina ca să nu dai bani la taxi, le încredințezi cheile de la casă și dormi în camera de lângă ei ca să plătiți amândoi o chirie mai mică.

Nu am aflat că colegul meu de apartament suferea de episoade psihotice decât în momentul în care au apărut la ușă asistenții sociali ca să-l ia la spital, într-o zi de luni. Episodul se declanșase vineri.

În vinerea respectivă, observasem că tipul cânta și era mai gălăgios ca de obicei. Dar m-am gândit că pur și simplu am ajuns la un alt nivel de intimitate. Deși nu părea bolnav, mi-a zis să mă țin departe de el pentru că avea gripă. Se tunsese foarte ciudat și inegal, cu cheliuțe în diverse părți.

Sâmbătă a pus muzică trap la nesfârșit și a dansat prin apartament într-un halat. Dar cum locuiam în Berlin, m-am gândit că o fi luat niște acid. Am bănuit asta și atunci când a început să urle lucruri neinteligibile prin casă noaptea.

Pisicile fostei lui iubite au venit în fugă în camera mea duminică dimineață. Stăteau la noi de două luni, așa că mă împrietenisem cu ele. M-a întrebat dacă pot avea grijă de ele o vreme, după care m-a anunțat că o să plece într-o călătorie.

Mai târziu în aceeași zi, am intrat în baie și i-am văzut peștișorul auriu înotând în cadă, dar am presupus că probabil curăța acvariul.

În noaptea aceea, a urlat atât de tare și de constant încât pisicile s-au temut să plece de lângă mine. Atunci am realizat că ceva era în neregulă, dar n-am știut ce să fac. Am stat treaz aproape toată noapte și tresăream când îl auzeam cum trece pe lângă ușa camerei mele.

M-a trezit soneria. La ușă erau un bărbat și o femeie care au zis că sunt de la serviciile sociale și că veniseră pentru colegul meu. Au vrut să inspecteze casa, care devenise un haos peste noapte. Se pare că vecinii îi sunaseră ca să-i anunțe despre un posibil episod psihotic.

Când m-am dus să-l caut, nu l-am găsit. Asistenții sociali m-au rugat să-i anunț dacă se întoarce.

La scurt timp după asta, a apărut un alt vizitator: fosta lui iubită. Mi-a zis că îi lăsase pisicile ca să-l ajute să se liniștească și că venise să-l ia la spital, unde va sta o lună sau două. Am așteptat împreună până când a apărut și el și a plecat, calm, cu ea.

În stare de șoc, am făcut curat prin casă. În fiecare vază erau pești morți, podeaua era mânjită cu vopsea galbenă și tipul spărsese o chitară și o chitară bas. Încercase să facă un cocktail în blender, cu mâncare de pisică, vitamina C și peștișorul auriu din cadă. Cu ajutorul unei sticle de oțet, am reușit să scap de mirosul de acvariu din casă.

Am hotărât să ies în oraș și să beau o cafea, ca să pot procesa ce se întâmplase. În cafenea, m-a sunat fosta lui iubită, care m-a rugat să-i deschid ca să poată lua niște haine și niște cărți pentru perioada cât el va fi internat.

Când am urcat scările, l-am găsit desculț în fața ușii. Ieșise din spital fără să anunțe pe nimeni și ne-a salutat vesel. Am simțit că probabil au nevoie de intimitate, așa că am plecat să-mi termin cafeaua. Când m-am întors, toate obiectele din sufrageria noastră erau împrăștiate prin curte, iar colegul meu de apartament era târât afară din clădire de zece polițiști. Aruncase pe fereastră, de la etajul patru, două calculatoare Mac, un scaun, niște picturi, ghivece de flori și mai multe scrisori.

Le-am zis polițiștilor că sunt colegul lui de apartament și m-au rugat să fac curat în curte. După curățenie, am urcat sus și am făcut din nou curat și în casă, pentru că era iar vraiște. Rafturile cu cărți erau trântite pe jos, toate borcanele cu monede fuseseră golite pe podea și nicio floare nu mai avea frunze sau petale.

Colegul meu de apartament suferă de o tulburare bipolară, ceea ce înseamnă că poate funcționa normal multă vreme, după care cade, timp de câteva săptămâni, într-o depresie care se încheie cu haos maniacal. Tulburarea poate fi tratată prin medicație și terapie, dar anumiți factori îi pot declanșa o stare hiperactivă maniacală care reprezintă un pericol pentru el și cei din jurul lui.

Fosta lui iubită a zis că e a patra oară când se întâmplă asta și, de obicei, starea e declanșată de droguri sau de alcool. M-a liniștit și mi-a zis că nu e cazul să-mi fac griji pentru siguranța mea și că o să-și revină în timpul internării în spital. Am hotărât că nu voi lăsa tulburarea lui să ne schimbe relația și am crezut că, atunci când se va întoarce, lucrurile vor reveni la normal.

În următoarele săptămâni, fosta lui iubită a mai trecut să ia din casă niște produse de igienă, iar prietena lui actuală a venit să aducă niște haine și niște cărți. Prietena lui actuală era o clubberiță tipică din Berlin – tunsă scurt, cu cercel în nas și o borsetă plină de pastile recreaționale. În timpul crizei iubitului ei, nu fusese disponibilă pentru că petrecuse patru zile în șir.

Tresăream de fiecare dată când una dintre ele deschidea ușa, gândindu-mă că o fi venit el acasă mai devreme. Prietena actuală ajunsese să se simtă ca acasă în apartamentul nostru și, cum avea cheile, începuse să aducă în weekenduri diverși tipi pe care îi cunoștea în club.

La două săptămâni după ce îl luase poliția, colegul meu mi-a trimis un mesaj pe Facebook în care m-a anunțat că se întoarce. L-am așteptat cu drag și am presupus că medicii nu i-ar fi dat drumul să plece dacă nu era ok. Dar n-a fost ok.

A luat-o de la capăt. A scos toți cactușii din ghivece și i-a pus într-o cană, a făcut cafea din boabe nemăcinate și a uitat aragazul aprins. Aproape a inundat baia și a urlat în fiecare noapte peste muzică techno industrială. A fost un coșmar pe parcursul căruia n-am putut dormi deloc.

Am stat în camera mea toată noaptea și am ascultat cum urlă, în timp de vecinii sunau la ușă și băteau în țevi. Speram ca cineva să cheme poliția. Eu nu i-am sunat pentru că nu știam ce să le spun și pentru că mă temeam de reacția lui în caz că mă aude.

A doua zi dimineață, am băgat multă cafea și o grămadă de țigări și am plecat la muncă. Când m-am întors, părea să se fi relaxat. Apartamentul era un dezastru, dar el era în camera lui și se uita la televizor, ca de obicei. M-am gândit că poate luase medicamentele și își revenise.

Pe la 2 dimineața, a luat-o razna din nou.

Am reușit să adorm abia la opt dimineața, dar, o oră mai târziu, ușa de la intrare era larg deschisă, iar el dispăruse. Iubita lui nu venisesă-i aducă cheile, așa că a rămas pe din afară când am plecat la serviciu.

Pe la 4 după-amiaza, serviciile sociale m-au sunat să-mi spună că îl găsiseră în apartament. Zgâriase cu unghiile ușa până când putuse deschide broasca. Odată intrat, pusese tot conținutul acvariului în chiuvetă și umpluse cada cu haine și clor.

Îl ducem din nou la spital, mi-au zis. Dar cred că ar trebui să veniți acasă, pentru că ușa nu se mai poate închide. "

M-am dus acasă, am făcut curat și le-am zis părinților mei că o să vin acasă, în Statele Unite, timp de o săptămână. Tipul îmi zgâriase numele de pe sonerie și de pe ușă și îmi tăiase fâșii toate costumele de baie.

Deși știam că e la spital, tresăream de câteori auzeam pe cineva cum urcă scările. Vecinii mi-au spus că refuzaseră să-i dea cuțite ca să-l ajute să spargă yala - devenise agresiv cu ei și bolborosise furios chestii despre mine.

Cât am fost plecat, părinții lui au încercat să-l ia acasă în Spania, dar era într-o stare gravă și până la urmă a rămas internat. Mi-a trimis mesaje în care spunea că poliția ne făcuse razie în apartament pentru că ne suspecta de terorism. Atunci am hotărât că nu mai puteam locui acolo.

M-am întors în Berlin pe la prânz, am făcut rost de un apartament temporar și până la ora cinci eram mutat cu toate lucrurile.

O parte din mine se simte vinovat că l-am părăsit la greu, dar o altă parte se simte ca un narcisist naiv la gândul că mi-am închipuit că-l pot ajuta când nici cei mai apropiați oameni ai lui nu reușiseră. Am fost ultimul care a aflat de problema lui, ultimul care a aflat că a fost externat și primul pe care l-au afectat aceste schimbări.

Cel mai prost moment în care să te apropii de persoana cu care locuiești e în timpul unui episod psihotic.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre tulburări mintale pe VICE:
Ce efecte au drogurile recreaţionale asupra sănătății mintale?
Cum e să trăiești cu teama că iubitul te înșală non-stop
Cum sunt relațiile tale când suferi de tulburare de personalitate borderline
Ketamina ar putea trata tulburările bipolare