Știri

Un student a fost acuzat de terorism pentru că citea o carte despre teroristi

Mohammed Umar Farooq a fost interogat de autoritățile universității, după ce a fost văzut citind o carte numită „Studii despre Terorism", în biblioteca facultății.

de Sirin Kale
25 Septembrie 2015, 9:31am

Ăsta nu e genul de loc unde te-ai aștepta să dai de teroriști. Imagine via Wiki.

La o săptămână după ce un puști musulman a fost arestat pentru că a adus un ceas făcut de el la școală, The Guardian scrie că un student de la contracararea terorismului a fost acuzat de terorism pentru că citea o carte în biblioteca facultății sale despre cum să... contracarezi terorismul.

Mohammed Umar Farooq, un student la masterul de terorism, infracțiuni și securitate globală de la Universitatea Staffordshire, a fost interogat de autoritățile universității, după ce a fost văzut citind o carte numită Studii despre Terorism, în biblioteca facultății.

Incidentul a avut loc în martie, dar a ieșit la iveală abia după ce universitatea și-a cerut scuze față de Farooq, printr-o declarație în care afirmă că cel care l-a interogat în biblioteca universității abia avea câteva ore de pregătire. Lui Farooq i s-a cerut părerea despre faptul că ISIS aruncă gay de pe clădiri, precum și opinia sa generală despre islam și Al-Qaeda.

Cage, un grup de Advocacy din Marea Britanie, susține că asta face parte dintr-o problemă mult mai mare. „Încă din octombrie 2014, Cage a primit aproape o sută de cazuri de genul ăsta. Ceea ce s-a întâmplat în acest caz nu e nou pentru noi: cele mai des întâlnite sunt cele care amplifică un comportament normal și apare o abordare bazată pe teamă, care alienează și antagonizează comunități."

Un purtător de cuvând al universității a declarat, „Ne cerem scuze față de domnul Farooq și deja am luat legătura cu el ca să găsim o cale prin care el să continue studiile la noi. Conform legislației recente, ne asigurăm că tot personalul universității are pregătirea care trebuie."

Urmărește VICE pe Facebook