Primarul Robert Negoiță i-a arătat fiului meu ce-i impostura (și-i mulțumesc mult pentru asta)

„Copii, sunteți gata?". Vocea din instalația de amplificare se propagă printre blocurile din cartier. De pe balcon, vizavi de locul unde-și va petrece (probabil nefericit) majoritatea orelor din următorii ani din viață, fii-miu turbează. „Hai, mă, că-ncepe și noi suntem încă acasă", îmi zice.

Își trage ghiozdanul la spate și iese în fugă din casă. Merge cu maică-sa, să ia flori pentru „doamna". Mă uit la el și meditez un pic la cât uram eu școala și ce dramă era, în fiecare an, ziua asta din spetembrie. Mă simt puțin bătrân.

Ies afară și dau ocol curții în fugă. Nu pentru că aș vrea, ci pentru că școala e într-un „amplu proces de renovare, prin bunăvoința primarului Robert Negoiță", cum apare pe un afiș prins pe zid. Reconstrucția asta a început pe la sfârșitul lui iulie. Pe lângă deja celebrele cărămizi colorate („biscuiți" le zice fii-miu), munca s-a încheiat prin câteva mormane de pământ și pietriș, depozitate unde era cândva curtea școlii, o tonă de praf și câteva găuri în pământ.

Dar nu asta contează. Contează că intrarea oficială în școală e aproape gata.

Și pentru că simt nevoia de o legendă, ăsta e momentul cel mai bun să o fac. Fii-miu intră în clasa întâi, școala asta e în Titan, sectorul 3 al Bucureștiului, zonă condusă de Robert Negoiță, pe care, de aici încolo, îl voi numi, pentru claritate, PLAGIATORUL.

Festivitatea de deschidere a noului an școlar e anunțată pentru ora nouă. Ajung la fix. Fii-miu e deja acolo, amestecat printre colegi. Vorbesc despre fotbal și Minecraft. Eu stau cu soția, lipiți de perete, ca să lăsăm un culoar îngust prin care să treacă restul oamenilor. Odată cu renovările, spațiul util s-a redus mult, așa că toată mulțimea de oameni, copii, părinți, bunici, cadre didactice, unchi, mătuși etc e comprimată pe o suprafață mică.

E cald. Copiii stau în soare, cu ghiozdanele în spate, transpirați. Așteaptă festivitatea. Pe la nouă și 20, directoarea școlii, cu o voce și o intonație asemănătoare doamnei care te învață ce să faci în caz că dai peste ilegalități la metrou, ne anunță.

Festivitatea se mai amână, trebuie să vină PLAGIATORUL.

Fii-miu mă privește, uscat de la căldură. Îl privesc și eu. Nu ne vorbim, dar e evident că amândoi înjurăm în gând, după posibilități și vârstă, acest moment.

În fine, pe la fără un sfert, apare PLAGIATORUL, într-un superb sacou albastru. Lângă el stau directoarea și un preot. Slujitorul domnului vorbește câteva minute, mă rog, cântă sau ce face el. Din ce înțeleg, sfințește locul, îl protejează de demonii care-l vor bântui în următorul an.

Urmează directoarea:

Lumea aplaudă, normal.

Apoi, la microfon, vine domnul primar PLAGIATORUL.

Live din sectorul 3. Fotografie de pe pagina de Facebookde Facebook a PLAGIATORULUI

Discursul său, care s-a întins pe vreo cinci minute, a fost foarte dens, dar am spicuit câteva fragmente, din care poți deduce mesajul, în întregul său:

Lumea aplaudă din nou. PLAGIATORUL pleacă.

Fii-miu vine spre mine:

Îl întreb ce părere i-a făcut primarul. Mă întreabă care a fost primarul. Îi zic: „Ăla în sacou albastru, care stătea lângă popă". „Nicio impresie", îmi spune fii-miu.

Stau și mă gândesc puțin, în timp ce ieșim, printre niște gropi, din curtea școlii. Ce să fac? Să nu vorbesc de rău omul, să-l las pe fii-miu să se facă mare, să-și formeze singur propriile impresii, fără să fie influențat de chestiile mele?

Sau să-i explic cine e omul ăsta? Că a plagiat, a furat adică, a mai și zis că nu regretă nimic și acum nu numai că se face că nu știe care-i treaba, dar le mai și vorbește elevilor, la începutul anului școlar, despre cât de importantă e educația în viață.

Mă uit la fii-miu, în timp ce mușcă din Kinderul primit „prin bunăvoința domnului primar".

„Tati", îi zic, „vrei să-ți spun niște chestii despre domnul primar ăsta?". Fii-miu se întoarce spre mine, murdar tot de ciocolată la gură. Mă privește atent. „Da, spune-mi", îmi zice.

Mă apuc să-i spun.

Citește și alte chestii despre primarii României:
Am vorbit cu primarul din România care amenință că nevastă-sa va candida împotriva lui
Am vorbit cu Titus Jambon, cel mai adevărat candidat la primăria capitalei
Proiectele absurde ale primarului din Timișoara îi fac pe Mazăre și Oprescu să pară plictisitori