Am făcut videochat la 13 ani și asta mi-a schimbat viața

Înainte să se inventeze sextingul, făceam striptease la webcam pentru băieții de la școală. Singurul meu regret e că am fost descoperită.

Vorbeam cu tata la telefon luna trecută când ne-am trezit că discutăm despre sexting. M-a întrebat, neîncrezător, cu vocea îndurerată, dacă am auzit despre băiatul de 14 ani din nordul Angliei care a ajuns în baza de date a poliției după ce i-a trimis pe Snapchat, unei fete de aceeași vârstă cu el, o poză cu el dezbrăcat.

„Nu e îngrozitor? I s-a schimbat total viața după chestia asta", îmi zice tata și îmi povestește cum școala băiatului a luat legătura cu poliția după ce mesajul lui a circulat printre studenți. Eu îl ascultam, la capătul celălalt al liniei, cu inima cât un purice.

Am vorbit despre băiatul anonim, despre viața lui, sentimentele lui și suferințele pe care le va avea de îndurat. Vorbeam, de fapt, și despre mine.

Evident, sextingul e o invenție a adulților. Etimologia sa trădează o deconectare de tinerețe și, când e asociată cu comportamentul minorilor, utilizarea ei indică o panică parentală. Dar sextingul nu e o invenție recentă – e rezultatul progresiei naturale a sexualității adolescentine în epoca digitală. Înainte de snapchat, aveam MMS și, înainte să comunicăm sexual în realitatea virtuală, aveam webcamul.

Webcamul era un simbol de statut în zilele messengerului. Trebuia neapărat să am și eu una. Când am împlinit 13 ani, părinții m-au dus la mall și mi-am luat primul meu calculator personal. Cel mai mult îmi plăcea că avea webcam, dar părinții mei nu înțelegeau de ce dracu' era webcam-ul ăla așa de important pentru mine.

Sinceră să fiu, drumul sexualității mele începuse cu mult înainte să apară în viața mea ochiul mecanic al webcam-ului. A început când aveam șapte ani și mă ascundeam în toaleta școlii generale cu colegele mele ca să învățăm să sărutăm. La vârsta de nouă ani, am dat click pe o reclamă pop-up la un site porno și am aflat că masturbarea poate fi însoțită de videoclipuri și imagini.

Cam în perioada în care m-am mutat la altă școală, la vârsta de 11 ani, bărbații au început să-mi spună complimente pe stradă, de exemplu, că am un cur mișto. Nu eram conștientă doar de propriile mele dorințe sexuale, ci și de ale altora. Asta mi-a permis să-mi explorez liber sexualitatea de la o vârstă fragedă. Cel puțin asta simțeam că fac.

Pe scurt, la 13 ani, aveam un fel de înțelegere cu cinci sau șase băieți de la mine de la școală. Mă logam pe messenger aproape imediat cum veneam de la școală. La fel ca toată lumea, vorbeam căcaturi cu oricine era online. Dar când se loga unul dintre băieți, opream toate celelalte conversații.

De obicei îmi cereau să mă dezbrac, uneori doar în partea de sus, alteori cu totul. După vreo zece minute, încheiam conversația și treceam la alt băiat. Un băiat m-a rugat să mă masturbez în fața lui, dar am refuzat. Și cam atât.

După un an fericit de striptease la webcam, toată viața mi s-a întors pe dos într-o singură zi. Unul dintre băieți i-a zis maică-sii sau poate o fi aflat ea cumva. Și, deși activitățile mele le erau cunoscute tuturor băieților de vârsta mea de la școală, faptul că acum se știa în afara cercului nostru a transformat activitatea mea în ceva inacceptabil.

Când am intrat în școală în prima zi după ce s-a aflat, am știut că știa toată lumea. Știau părinții mei, știau și părinții celorlalți copii; cred că știau toți profesorii. Când am ajuns acasă, am găsit o scrisore scrisă de mână de cele mai bune prietenele ale mele, care îmi explicau că ce făcusem era dezgustător și că nu se mai pot asocia cu mine. Devenisem o paria.

Cu părinții n-am mai vorbit nimic despre asta după ce am avut o singură ceartă zdravănă, dominată de furie, dezgust și dezamăgire. Deși colegii și profesorii au căzut cu toții de acord că ceea ce făcusem era greșit și rău, nimeni nu s-a oferit să-mi dea un sfat, să mă susțină, să mă ghideze. Acasă, ai mei mi-au luat jurnalul și l-au analizat în căutare de alte dovezi ale comportamentului meu sexual deviant. Eram supravegheată mereu când ieșeam în oraș și aveam ore stricte de întors acasă.

Evident, conform dublelor standarde din societate pe care le cunoaștem, băieții n-au fost pedepsiți în niciun fel pentru faptele lor. Au fost doar felicitați de colegi. Dar eu, eu eram o curvă.

Am început să-mi fac rău singură și să-mi urăsc corpul. Fusesem întotdeauna un copil precoce, cu încredere în el, dar acum nu mai știam cine sunt. Nu știam dacă ce făcusem era ok, nu știam nici dacă plăcerea sexuală pe care o obțineam pe calea aceea era ok. De la băieți toată lumea se aștepta să fie sexuali. Dar propriile mele dorințe și plăceri erau inacceptabile.

Mi s-au evaporat dragostea de sine și sentimentul identității.

Când mă gândesc la zilele în care făceam striptease la webcam, îmi amintesc că eram împăcată cu mine. Îmi doream să fiu sexuală. Eu alesesem să mă implic în activitățile acelea sexuale. Era opțiunea mea, luată cu consimțământul meu. Videochatul nu mi-a distrus în niciun fel sexualitatea și percepția sinelui, dar reacția celorlalți a făcut asta.

Poate că e o excepție. Nu există multe informații despre activitățile sexuale ale copiilor din Marea Britanie și nici nu putem diferenția care dintre aceste activități sunt rezultatul presiunii sociale și care nu. Conform legii, eu cream și distribuiam, fără să-mi dau seama, pornografie cu minori. Dar mie videochatul mi-a dat încredere, m-a ajutat să-mi înțeleg preferințele sexuale. Mă excita exhibiționismul. Adevăratele daune pe care le-am îndurat au apărut abia un an mai târziu.

„Oricine are dreptul să-și exprime sexualitatea atâta timp cât nu face rău altei persoane sau societății", mi-a zis dr. Fiona Grey de la Centrul Victimelor pentru Viol din Londra. „Din cazurile cu tineri pe care le-am analizat, am observat că aceștia trimit fotografii nud cu ei pentru că sunt presați din exterior și nu pentru că ar vrea să se exprime liber."

Deci ce înseamnă consimțământul meu la 13 ani când toate părțile implicate sunt la vârsta la care nu se știe dacă au consimțământ? Cam nimic, în ochii legii. În Marea Britanie, legea nu crede că copiii pot face alegeri informate în termeni de comportament sexual, iar instituțiile și organizațiile nu iau în calcul această posibilitate când se ocupă de astfel de cazuri.

La fel ca băiatul de 14 ani din Anglia, nici eu n-am fost conștientă de potențialele consecințe ale acțiunilor mele. După cum zice dr. Grey: „De cele mai multe ori, copiii din astfel de cazuri sunt șocați când aud că pot fi acuzați de creare sau distribuție de pornografie cu minori." Când am întrebat-o dacă e de părere că am putea învăța copiii să-și respecte intimitatea unul altuia pentru a crea un mediu mai sigur în care să poată practica sexting, mi-a răspuns: „Nu se pune problema de respectarea intimității. Imaginile sexuale sunt folosite drept monedă de schimb în viețile tinerilor, iar băieții sunt încurajați să împărtășească imaginile pe care le-au primit de la fete ca să-și dovedească masculinitatea și heterosexualitatea."

Oricât de greu le-ar veni educatorilor și legislatorilor să creadă, a fost alegerea mea să mă dezbrac în fața webcam-ului. Cred asta cu tărie. Dacă li s-ar fi spus colegilor mei să gestioneze comunicarea sexuală digitală cu încredere și sensibilitate, în loc să li se spună să se abțină de la ea cu totul, daunele asupra mea și a altor copii aflați în situația mea ar fi fost reduse.

Sexualitatea copiilor e incredibil de tabuizată. În timp ce fetițele sunt bombardate cu semnale contradictorii din partea media care, în același timp, laudă și condamnă corpul feminin și sexualitatea feminină, experiențele reale ale copiilor sunt măturate sub preș. Nu știu dacă pot măsura ce procent din sexualitatea mea de la 13 ani a fost alimentată de aceste mesaje și ce procent din ea a fost o explorare naturală, dar știu că mă simțea confortabil cu mine însămi înainte ca cei din jur să mă facă să mă simt prost.

Acum câteva săptămâni a apărut o altă știre despre un tânăr de 17 ani din Carolina de Nord care i-a trimis iubitei lui în vârstă de 16 ani mesaje și fotografii sexi și, drept rezultat, a fost acuzat de exploatarea sexuală a unui minor. Cazuri din astea apar din ce în mai frecvent și legile tot nu se schimbă. Legile cu referire la consimțământ sunt vitale pentru protejarea copiilor împotriva pedofiliei și a violului, dar în aceste cazuri de sexting, ajung să facă mai mult rău decât bine copiilor și adolescenților implicați.

Un avocat și apărător al drepturilor omului, care a dorit să rămână anonim, mi-a zis că legea nu reușește să prindă din urmă sexualitatea adolescentină contemporană. „E o zonă în care viața adolescenților și dorința de experimentare se ciocnește cu ce vrea să obțină legea", a zis el. „Deci legislatorii sunt în dificultate: „Cum creezi o lege care protejează copiii de abuzuri și exploatare dar ține, totuși, pasul cu comportamentul adolescenților?"

Din punct de vedere legal, foarte puține lucruri se pot schimba în felul în care gestionăm aceste cazuri. „Ar fi o mișcare periculoasă să schimbăm legea ca să se potrivească cu dorința de experimentare a adolescenților, pentru că e ca și cum le-ai da mână liberă pedofililor."

Dar nu poți să nu-i lași pe adolescenți să experimenteze, fie prin mesaje sexuale sau webcam. Până atunci, ar trebui să ne concentrăm să-I ajutăm pe tineri să se simtă în siguranță și să-I susținem în caz că aleg să se implice în activități sexuale online sau offline. E trist să văd că societatea e în continuare nepregătită să susțină minorii care aleg să comunice sexual sau sunt presați să facă asta.

Mă simt norocoasă că activitatea mea de la 13 ani nu m-a introdus în baza de date a poliției; Nu mă simt deloc norocoasă dacă mă gândesc cum am fost tratată după ce s-a aflat despre ea. Dar niciun copil n-ar trebui să suporte consecințele pe care le-am suportat eu, darămite să se mai aleagă și cu dosar penal din cauza asta.