Chestii

Copiii ăștia instituționalizați din București fac un show care merită banii tăi mai mult decât Bănică Jr.

Puștii de la centrele astea au învățat din teatru mai mult decât învață alții din viață.
5.12.16

Laura face chestia asta pur și simplu din pasiune. Pentru arte și pentru ăștia mici. Fotografii de Andrada Lăutaru

„Trebuie să vorbiți ca în realitate", le spune Laura, o tipă micuță, care pășește pe vârfuri în fața lor. „Da, e foarte bine că v-ați învățat replicile, dar trebuie să fiți prezenți, asta e actorie."

Sunt la penultima repetiție a copiilor din două centre pentru copii abandonați - Mia's Children și The Door, înainte de spectacolul de teatru Steaua Nordului, un spectacol scris și regizat pentru ei, de un prieten de-ai Laurei, Chris Baisan, care a ajutat-o în mai multe proiecte.

Publicitate

Regizoarea e Laura Doliș. În viața de zi cu zi, reprezentant medical, Laura a adoptat în 2011 o fetiță care are acum zece ani. A devenit mamă pentru ea și prietenă pentru restul copiilor din centru. În opt și nouă decembrie vor juca cel de-al cincilea spectacol pe care l-au pregătit împreună.

„Când intri în lumea asta, lucrurile se întâmplă. Eu dacă nu fac chestii artistice, mor."

Crede că pentru copii, toată chestia asta e la început o joacă, dar apoi iau lucrurile mult mai în serios.

Citește și: Cum a devenit șpaga de Crăciun pentru educatorii români un cadou oferit cu dragoste

În fiecare an au două reprezentații. Laura își amintește că anul trecut, într-una din zile, sala a fost doar pe jumătate plină. După spectacol, câțiva dintre copiii-actori au întrebat-o:

„De ce nu au venit să ne vadă, nu suntem buni?"
Alții i-au spus: „Nu au venit pentru că suntem de la centru?"

Repetiția se ține într-o sală din centrul în care locuiesc. Câțiva copii se uită la platoul cu dulciuri și așteaptă pauza, alții își frământă mâinile de emoție și o fetiță desculță, îmbrăcată într-o rochie de prințesă, turuie replica pe nerăsuflate. Mai mănâncă și câte o literă: „E, nu vine, mami?", restul copiilor spun în cor: „EAAAA, nu vine, mami?"

La repetiție își știu replicile unul altuia.

Albert, un alt puști talentat din centrul de plasament, a făcut poza asta

Steaua Nordului, spectacolul de teatru pe care cei mici îl vor juca, e despre un marinar care vrea să ajungă acasă. Nu are hartă, are o stea care îl ghidează.

Când tatăl-marinar ajunge acasă, e o scenă romantică între el și mamă - cei doi se iau în brațe. Copiii chicotesc. Laura le spune că dacă fac așa la spectacol, strică tot.

Publicitate

Azi e ziua de naștere a Monei, o fetiță slăbuță, cu un zâmbet mare. Împlinește 12 ani. În prima pauză de la repetiții, i se cântă „La mulți ani" și primește un tort cu o lumânare, pentru o dorință. În spectacol, Mona dansează un vals, apoi intră în dans cu colegii ei, care sunt deghizați în clovni. Mă întreabă dacă sunt ziaristă. Mai văzuse ea o ziaristă și săptămâna trecută, în serialul pe care-l urmărește: Ziua în care mi s-a scris destinul. O întreb ea ce-ar vrea să se facă. Ridică din umeri și se uită la mine cu ochii mari.

Cei 16 copii care joacă în spectacol se pregătesc de aproape trei luni. Majoritatea sunt de la centrul Mia, dar au și câțiva colegi de la The Door.

Copiii care vor să ajungă actori de-adevăratelea

Matei îmi ia aparatul și face poza asta

Matei, un băiețel de 12 ani, vorbește cu entuziasm din spatele zulufilor. El este cel care a făcut coregrafia pentru dansul din spectacol.

Matei e un artist în devenire, a făcut cursuri de dans și actorie, dar și un curs foto. Joacă în spectacole în fiecare an, în decembrie. Ar vrea să facă asta și când crește, să fie scenograf și actor.

Ca să nu aibă emoții când urcă pe scenă, se gândește că o să fie aplaudat la final și speră ca totul să iasă bine.

Citește și: Cum te învățau comuniștii să-ți torni părinții

Ioni, o fată de 17 ani, e mama din spectacol. Spune că nu i-a fost greu la replici, ci la mișcarea scenică, că nu poate să dea din mâini, ca de obicei. Anul ăsta se fac patru ani de când urcă pe scenă.

Într-un spectacol a fost o „fată figurantă care își dorea chestii de la Moșul", iar în altul a fost un spiriduș. Spune că rolul ăsta, de mamă, e preferatul dintre toate pe care le-a avut. Ion zice că are mai multe emoții la repetiții, decât pe scenă. Pe scenă, lucrurile sunt mai simple, pentru că nu vede nimic de la lumina reflectoarelor. Cel mai mult își dorește „să iasă ok, să ne concentrăm și să transmitem emoțiile pe care le simțim și noi".

Citește și: Deținuții chinezi sunt transformați în actori de reality show

Colegul ei Adi, tatăl-marinar din spectacol, are 14 ani. Sare din barcă și își spune replicile cu privirea în sus și mâinile strânse la piept. Le-a învățat din prima. În seara dinainte de repetiții, le-a citit de câteva ori și apoi le-a știut.

Spune că scapă repede de emoții. În primul moment când urcă pe scenă, simte cum îi bate inima mai repede, dar își revine la normal când începe să vorbească.

Publicitate

Când crește și-ar dori să se facă „ori fotbalist, ori veterinar."

Lecția din teatru

Gabriela e Steaua Nordului din spectacol. Și-a învățat replicile dintr-o duminică în alta. Pentru că a fost un ritm progresiv, câte o mișcare, câte o replică în plus. Are un plan și pentru când va crește. Știe că se va face „actriță și dacă nu merge, avocat". Până una alta, învață la un colegiu de arte. Și-a dorit să fie actriță de la opt ani, când a jucat în filmul Schimb valutar al lui Nicolae Mărgineanu.

„Nu știu cum m-a luat pe mine", spune, încă emoționată, fetița.

Pe scenă, cel mai frică îi e să nu se împiedice. Dar se gândește și „să nu uit nicio replică și să simt".

Pentru copiii de aici treaba asta cu teatrul nu este o joacă, e mai degrabă un soi de lecție. O pregătire pentru viața „pe bune".

Înainte de a trece la repetiția cu dansatorii din spectacol, cei care au replici sunt aproape liberi pentru duminica asta. Laura îi strânge pe toți, se iau de mână și îi întreabă:

- Ce am învățat azi?
- Să fim inteligenți.
- Să fim prezenți.
- Să nu ne băgăm peste vorba omului.
- Dacă uităm o replică, să băgăm una nouă, numai să fie bună.
- Să nu ne bălăngănim.

Se adună toți într-un cerc, intră unul într-altul și se amestecă precum beteala de pe un brad de Crăciun. Strigă în cor: „Eu POT!".

Spectacolul se joacă pe opt și nouă decembrie 2016, la Sala Studio a Universității Naționale de Muzică București (Conservator), de la orele 19:00.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre Crăciun:
Ghidul VICE pentru cum va fi petrecerea tristă de Crăciun de la birou
Poveștile trăznite de Crăciun ale românilor: datini locale bizare și bunici virili
M-am îndopat cu mâncare tradiţională românească de Crăciun și am simțit gloria grăsimii