Cu toţii ne amintim prima datǎ cȃnd am vǎzut filmul Enter the Dragon, care-i plin pȃnǎ la refuz de clişee din ani '70.

John Saxon ȋl joacǎ pe bǎiatul rǎu adorabil. Ȋl rod problemele cu banii, dar pieptul lui flocos poate convinge orice femeie care i-ar putea fi fiică sǎ ȋi sarǎ ȋn pat. Existǎ şi un negru care luptǎ pentru egalitate de şanse jucat de Jim Kelly.

Enter the Dragon e un film care are destul de mocnit comparativ cu altele de genul ăsta, dar explodeazǎ la un moment dat, ȋn ultimele 30 de minute ale filmului, cȃnd eroul Bruce Lee ajunge ȋn bȃrlogul subteran al inamicului. Aici apare faza cȃnd ȋşi rupe de pe el helanca, pȃnǎ rǎmȃne la bustul gol şi se vede că-i plin de pǎtrǎţele.

Deodată, ȋl atacǎ gardienii ȋn valuri. El face pȃrtie printre ei cu propriile lor arme, pe care le foloseşte, apoi le aruncǎ. E o fază stupidă, dar te ţine lipit de ecran.

Scena are apogeul ȋn fragmentul de zece secunde ȋn care Bruce se agitǎ cu nunceagul. Au scos alea zece secunde dintr-un numǎr foarte mare de fragmente trase. Scena asta a fost cenzuratǎ ȋn mai multe ţǎri pentru că o groază de copii şi adulţi şi-au făcut nunceag, dupǎ ce au vǎzut filmul. Şi l-au bǎgat ȋn ochiul cuiva imediat dupǎ aia. Ǎsta e motivul pentru care nici acum, ȋn California, n-ai voie sǎ deţii chestii mişto de genul ăsta.

Enter the Dragon este doar jumǎtate din moştenirea lǎsatǎ de Lee. A doua jumǎtate, publicatǎ abia dupǎ moartea sa, se numeşte The Tao of Jeet Kune Do. E un text alcǎtuit ȋn mare din notiţele lui. Lumea spune că e un stil inventat de el, dar de fapt e un amestec de citate provenite din mai multe pǎrţi:tehnica de box a lui Edwin Haislet, filosofia lui Jiddu Krishnamurti ş.a.m.d.. Bruce Lee a fost un produs al celor care l-au influenţat, la fel ca oricare alt om.

Un lucru fascinant ȋn legǎturǎ cu scrierile lui Lee e cǎ autorul lor era un maestru Wing Chun veritabil, Lee fusese elev de nota zece al marelui Yip Man, ȋn adolescenţǎ. Putea sǎ se opreascǎ acolo şi sǎ repete chestia ȋnvǎţatǎ la infinit, la fel ca restul. Erai ori karatist, ori judoka, ori kung fu man. Lee a fost diferit, pentru cǎ lui ȋ i plǎcea sǎ ȋnveţe chestii noişi aşa a ajuns tatǎl artelor marţiale mixte.

Evoluţia artelor marţiale din ultimii ani face cuvintele lui Bruce Lee sǎ parǎ de-a dreptul profetice. După ce-a asimilat ceea ce i se părea util şi a dat la o parte ce considera inutil, Lee a prezis viitorul MMA-ului şi al sporturilor de contact. Mulţi dintre factorii c are se regǎsesc ȋn ȋnvǎţǎturile şi filosofia lui de viaţǎ au fost considerate inutile pȃnǎ acum cinci ani. Se pare cǎ oamenii s-au pripit cu judecata.

Cu toate cǎ lovitura de picior lateralǎ a fost trademark al filmelor de kung fu cu mult ȋnaintea intrǎrii ȋn scenǎ a Dragonului, el era obsedat de lovitura asta. A bǎgat-o ȋn toate filmele fǎcute. Existǎ ȋn Wing Chun, dar Lee a ajuns sǎ o stǎpȃneascǎ abia dupǎ ce i-a aflat subtilitǎţile de la practicantul de Taekwondo Jhoon Goo Rhee.

MMA-ul era la ȋnceput un fel de caftealǎ parte-n parte construitǎ pe schelet de Muay Thai. Lovituri cu piciorul prin rotire şi posturi stabile. Dar în ultimii ani s-a ȋntȃmplat ceva, din ce ȋn ce mai mulţi luptǎtori din elita sportivǎ opteaz ǎ pentru lovituri foarte joase de picior, la genunchi sau mai jos. Asta pentru cǎ lovitura prin rotaţie pe pulpǎ poate face piciorul sǎ alunece spre mȃinile adversarului, care te poate pune jos uşor după aia.

E la modă lovitura cu piciorul în cârlig la gambă, deşi loviturile laterale rapide cu piciorul au prins şi mai tare . Lovitura oblicǎ de picior cu care Jon Jones l-a blocat pe Quinton Jackson şi lovitura lateralǎ datǎ genunchiului din faţǎ schimbǎ jocul la propriu. Sunt rapide, lungi şi greu de interceptat. Au pătruns ȋn UFC, cȃnd And erson Silva avea nevoie sǎ ȋşi „macine" adversarul, fǎrǎ să rişte sǎ ȋl atace frontal. Lupta cu Demian Maia, marele luptǎtor de Jiu Jitsu.

Loviturile funcţioneazǎ nu doar la cei ce-ţi sar la picior. De exemplu, Jon Jones a folosit lovitura lateralǎ de picior asupra piciorului din faţă şi a corpului ca să-şi liniştească şi să-şi înmoaie adversarul, automatul de pumni Vitor Belfort. Lui Belfort ȋi place sǎ atace ȋn linie dreaptǎ şi sǎ dea tare din mȃini: dacǎ-i intri în raza de atac, eşti mort. Dar tot n-a reuşit sǎ treacǎ de lovitura aia lateralǎ.

Ȋn meciul Conor McGregor contra Max Holloway avem seria aia de lovituri laterale la genunchi cu piciorul din faţǎ, care l-au ţinut la distanţă pe cel din urmă.

Deşi Bruce Lee lipea ditamai sacul de box de tavan cu lovitura de picior lateralǎ, nu o vedea doar ca pe o loviturǎ de forţǎ prin care să-ţi distrugi adversarul. Asta se poate ȋnţelege din faptul cǎ vedea varianta micǎ la genunchi a loviturii ca pe jab-ul din box: arma cea mai lungǎ loveşte ţinta cea mai apropiatǎ.

Ȋn articolele de auto-apǎrare, Lee dǎ importanţǎ aceleiaşi lovituri laterale joase de picior. Aproape fiecare situaţie de auto-apǎrare primeşte lovitura asta la genunchi ca rǎspuns.

Lovitura lateralǎ de picior a fost consideratǎ destul de inutilǎ multǎ vreme , dar logica lui Bruce a fost beton, aşa cǎ o vedem azi reabilitatǎ. Dacǎ nu ai mai exersat tehnici de mulţi ani, o poţi folosi destul de bine, ca sǎ ȋţi revii ȋn formǎ pentru chestiile grele. Ia luaţi de-aci nişte violenţǎ marca Glory World Series.

Mȃna stȃngǎ coboarǎ ca să reacţioneze şi croşeul direct loveşte capul.

Una dintre temele preferate din filmele sau scrierile lui Lee e cea a atacului cu mȃna puternicǎ ȋn faţǎ. Majoritatea artelor marţiale te ȋnvaţǎ sǎ bagi stȃnga ȋn faţǎ şi sǎ dai loviturile puternice cu dreapta. Ȋn mintea lui Bruce, lucrurile stǎteau la fel ca ȋn situaţia anterioarǎ: arma lungǎ atacǎ ţinta apropiatǎ. Dacǎ mȃna ta dreaptǎ e cea apropiatǎ, de ce sǎ nu dai cu ea?

Cȃţiva dreptaci au avut un succes răsunător cu metoda lui Lee. Jerome Le Banner, Hercule din K-1, era ceva de speriat cȃnd era tânăr. Kickboxerul francez imens putea dǎrȃma bǎrbaţi cu lovituri scurte de dreapta care pǎreau cǎ n-au nicio forţă. Şi ȋşi şi punea dreptul ȋn faţǎ, ca să scurteze distanţa pentru loviturile sale laterale de forţǎ cu piciorul.

AU!

Ȋntȃmplarea face ca ȋn MMA dreptele sǎ fie cele mai frecvente. De ce? O mulţime de luptǎtori au ȋnceput ca wrestleri, iar ǎstora le place sǎ conducǎ cu piciorul drept ȋn faţǎ.Se ştie cǎ Matt Hughes ȋn tinereţe lupta cu stȃngul ȋn faţǎ şi schimba garda cȃnd se pregǎtea sa ȋşi lanseze piciorul drept, un obicei de care a scăpat, în timp.

Pumnul dat cu dreapta cât e în faţa gărzii e o loviturǎ atȃt de periculoasǎ şi vine dintr-un unghi atȃt de ciudat ȋncȃt mulţi wrestleri dreptaci au ȋnvǎţat pur şi simplu cum sǎ lovească direct din poziţia „cu dreptul ȋn faţǎ". Takanori Gomi, de exemplu, şi Kid Yamamoto sunt ambii dreptaci şi aşa au luptat de la ȋnceput.După ce au învăţat sǎ ȋşi foloseascǎ noua lor poziţie tacticǎ, cu mȃna puternicǎ ȋn apropierea adversarului, au obţinut o mulţime de knockout-uri marfǎ.

Ȋn ultimii ani, doi dintre cei mai mari strikeri ai UFC-ului , Lyoto Machida şi Anderson Silva,au luptat ca nişte stângaci. Ambii conducea cu dreapta, deşi ambii sunt dreptaci.

Am vorbit de relaţia lui Bruce Lee cu Yip Man, genul ǎla de re laţie la care visează fiecare practicant de Wing Chun. Cu toate astea, cǎtre sfȃrşitul vieţii sale, Lee lupta mai degrabǎ ca un boxer sau karateka, decȃt ca un practicant de Wing Chun. Wing Chun-ul se ocupǎ mai ales cu loviturile de mână şi cu prinderile, adicǎ le foloseşti ca să deviezi sau să controlezo mȃna şi loviturile adversarului. Poţi să vezi asta ȋn filmele cu Jackie Chan, unde adversarii pareazǎ loviturile cu ambele mȃini şi ȋşi contorsionează braţele ȋn unghiuri ciudate.

În lupta cu O`hara (jucat de bǎiatul rǎu prieten cu Bruce Lee, Bob Wall) Lee aratǎ cum agaţǎ prinde adversarul cu mȃna din spate ȋn timp ce ȋl loveşte cu cea din faţǎ, care intră prin deschiderea făcută de cea dintâi.

Tehnicile de tip prindere sau sticky hands din exemplul de deasupra au o mare pondere ȋn stilul lui Lee şi apar peste ȋn cǎrţile lui. Odatǎ ce a ȋnceput sǎ ȋnveţe sǎ boxeze şi sǎ ȋmpǎrtǎşeascǎ ceea ce ştia elevilor sǎi, Lee s-a lovit de o problemǎ: prinderile în serie erau imposibile ȋmpotriva boxerilor disciplinaţi . Dar una perfectǎ era îndeajuns ca să dea un pumn ca lumea, iar un pumn duce ȋntotdeauna la mai mulţi.

Unde gǎsim aşa ceva ȋn fazele de MMA? Peste tot. Fedor Emelianenko a folosit o agǎţare din exterior pentru a neutraliza jab-ul lui Tim Sylvia , apoi a venit cu o dreaptă din faţǎ.Emelianenko l-a distrus pe fostul campion UFC ȋn 26 de secunde, totul mulţumitǎ prinderii sale.

Mai demult, doar Emelianenko şi ȋncǎ cȃţiva luptători foloseau mȃinile pentru prinderi. În prezent, toţi o fac. O fac atȃt de mult ȋncȃt ȋn douǎ lupte recente pentru titlu - Johny Hendricks versus Robbie Lawler şi Lyoto Machida versus Chris Weidman - totul a degenerat ȋn prinderi.

Cel mai important principiu din filosofia lui Bruce Lee e cel al interceptǎrii adversarului. Şi-a numit arta Jeet Kune Do, Calea Pumnului Care Intercepteazǎ. Lee credea cǎ un expert în arte marţiale n-ar trebui sǎ intre ȋn defensivǎ în timp ce blochează loviturile,apoi să aştepte momentul să riposteze, ci ar trebui sǎ ȋşi atace adversarul în timp ce acesta încearcă să-l lovească.

În toate articolele mele vorbesc despre importanţa interceptărilor directe şi despre cât de importante sunt coliziunile. Majoritatea oamenilor nu pot lovi foarte tare, dar cȃnd celǎlalt tip ȋţi vine ȋn pumn, oricine poate fi bǎtǎuş de knock out. Ȋn karate, interceptarea loviturilor se numeşte sen-no-sen. Majoritatea knockout-urilor pe care le poţi vedea vin sub formǎ de interceptǎri. Lyoto Machida, de obicei, fuge prin ring trei-patru, ca să-şi facă adversarul sǎ atace neglijent. Machida ȋl lǎsa apoi sǎ ȋi intre ȋn directa de stânga sau ȋn genunchi.

Cu cȃt creşte calitatea loviturilor ȋn MMA, cu atȃt mai des vom vedea luptători care preferă ca adversarii sǎ ȋi atace, ca sǎ le intercepteze lovitura, decȃt sǎ atace direct. E util sǎ faci asta mai ales cȃnd te lupţi cu wrestleri, pentru cǎ vrei sǎ eviţi sǎ fii dǎrȃmat prea uşor. Unii dintre luptǎtori, cum e campionul de categoria panǎ, Jose Aldo, chiar ȋncurajeazǎ adversarii sǎ ȋi dǎrȃme , ca să le intercepteze acţiunea cu un upercut sau un genunchi.

Se poate dezbate la nesfȃrşit forma pe care ar fi luat-o pȃnǎ astǎzi ȋnvǎţǎturile lui Bruce Lee. Deşi o mul era concentrat pe evoluţie, foarte mulţi experţi în arte marţiale au abandonat ideea asta cȃnd au ȋmbǎtrȃnit şi au reȋnceput sǎ vorbeascǎ despre tradiţie. Acum ştim că , chiar ȋnainte de apariţia MMA-ului şi a Jiu Jitsului brazilian, Lee ȋnţelegea importanţa grappling-ului. El s-a antrenat cu wrestleri şi judokani şi a inclus multe schiţe din aceste stiluri ȋn The Tao of Jeet Kune Do.

Naibii, Lee a inclus între ele şi mişcarea de ghilotină din wrestling, iar asta cu decenii ȋnainte ca Eddie Bravo sǎ demonstreze cǎ e o chestie care chiar funcţioneză, pe care a botezat-o The Twister.

Traducere: Robert Negoiță

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre arte marţiale:
Arte marţiale mixte în Cuba Un preot ortodox vrea să-ţi transforme copiii în luptători Luptătorii de MMA din India