Sunt DJ de șase ani în România și simt că petrecerile adevărate au murit

Nu găsesc sensul live-urilor. De vreme ce eu nu am simțit mai nimic din ce simțeam când eram acolo în mijlocul acțiunii, nu cred că de cealaltă parte a ecranului e altfel.
29 Iulie 2020, 8:54am
eugen radescu, dj, control club, quuer, petreceri bucuresti
Gayloween, eveniment din cadrul Queer Culture Festival, organizat de Asociația Accept, octombrie 2019, Apollo 111. Fotografii din arhiva autorului

Eugen Rădescu organizează în timpul liber petreceri și este DJ, iar în rest este manager cultural și curator, co-director Bucharest Biennale, lector la Universitatea București și profesor asociat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Locuiește în prezent în Capitală.

Trăim momente pe care, cu câteva luni în urmă, le credeam ireale, scenarii de filme proaste. Planeta parcă s-a oprit și cam toată lumea cu cap stă mai mult pe-acasă. Gata, pentru un timp nedefinit, viața a intrat în punctul mort și nu mai folosim nici măcar viteza întâi. Stăm pe loc și încercăm să ne gândim la ce va urma, dar nu găsim răspunsuri, totul este incert. Cu cât ne străduim mai mult, cu atât pare că înțelegem mai puțin.

Când am început să pun muzică, acum șase ani, a fost ca un exercițiu, știam ce vreau să pun și eram curios ce reacții stârnesc. Aveam și emoții, că nu știam să folosesc mixerele și făceam „meditații” la Control despre cum se folosește unul. Eram plictisit teribil de electro, de indie și de ce mai era pe atunci, în toate locurile în care mergeam. Mă întrebam de ce nu mai ascultă nimeni muzica anilor ’70-’90 și vedeam asta ca pe o pierdere. Îmi era dor de muzica comercială, pe care o știa toată lumea, dar se prefăcea că nu o ascultă.

Cel mai mult îmi plac anii ’70, disco. Îmi place de mor La Bionda, un aparent fake intalian, dar cu un stil subtil și bine pus la punct și sunt fan Baccara, un fel de Abba al Spaniei. Cu un set-up aparent simplu și tâmpit, melodiile sunt lucrate în detaliu. De la scenografie și lumini până la coregrafie și compoziție, totul e gândit în același ritm. Playlist-ul mi l-am făcut în timp, sunt ceva ani. E mereu în schimbare, am peste o mie de melodii și toate sunt dansabile. Șase ani mai târziu, toată gândirea mea se vede în public, lumea se adună, dansează pe mese și transpiră umăr lângă umăr.

Nimic nu se compară cu sutele de oameni care dansează pe mese

Dar noua realitate a dat toate astea peste cap și nimic nu cred că va mai fi la fel. Mi-a fost greu să mă adaptez, sunt obișnuit să adun oameni la petrecerile Dirty Disco, pe care le organizez de șase ani și să stăm împreună până dimineață. Înțeleg cumva bizarul situației. Muream de cald sau de nervi la coadă la baie sau la bar, iar acum toate astea par amuzante comparativ cu situația în care trebuie să fim, cuminți, rezervați, în grupuri mici, așezați la mese, unde nu avem voie să facem aproape nicio mișcare neplanificată cu grijă.

În ultima lună am încercat o revenire la normalul dinainte de pandemie, am „improvizat” petreceri, la Control, la Apollo sau la Manasia), cu oameni care stau în formație de patru la masă, cu reguli stricte și atmosferă forțată. E complicat să nu te poți mișca, așa cum obișnuiai. Oare vibe-ul de party se va păstra, chiar dacă oamenii nu vor mai putea să se zbânțuie pe terasă? Nu e ușor să dansezi cu fundul pe scaun, uneori cu o mască pe față. Normalul nu mai e ce-a fost.

E dubios să faci petreceri pe ZOOM

De la mii de oameni care dansează în sincron la party până la un live pe internet, drumul e lung și anevoios. Prima problema aici e că e greu să aduni oamenii care să-ți stea la un party transmis live, de multe ori în condiții tehnice nu prea reușite, și să-i întreții ore întregi. Plus că încep să se certe între ei destul de rapid, prin comentarii, mai ales pe dedicații sau pe preferințe, e foarte greu să-i mulțumești pe toți.

În plus, sunt multe date de care trebuie să ții cont ca să iasă un live reușit și trecerea asta de la pus muzică în club spre neant a fost cam bizară. De la partea tehnică, care e de departe mai greu de pus în scenă decât în club, până la logistica petrecerii în sine, ai nevoie de prea multă tehnologie pentru un efect mult prea firav. E complicat să faci petreceri pe ZOOM, e clar că un ecran de laptop nu poate înlocui o noapte de nebunii. Am încercat și nu am putut să mă adaptez. Nu găsesc sensul live-urilor și, de vreme ce eu nu am simțit mai nimic din ce simțeam când eram acolo în mijlocul acțiunii, nu cred că pentru cei de cealaltă parte a ecranului e altfel.

Nu cred că industria se poate adapta ușor la noile condiții, am văzut că au încercat și marile festivaluri diverse tertipuri de petreceri online, însă mi-e greu să cred că au fost și de succes. Vibe-ul nu e același, oamenii vor să fie prezenți, să bea, să agațe, să vorbească, să danseze cu alți oameni, ori asta este imposibil într-un live pe zoom. Distanțarea asta intermediată de ecranul laptopului e greoaie, e impersonală și nu duce nicăieri.

eugen radescu

Ultimul party online din primăvara asta de nedescris, Dirty Disco End of the Lockdown edition, mai 2020, Apollo 111

Performezi dacă ai cu cine

În vremuri îndepărtate, spectacolele romane au distras masele și au sărbătorit puterea imperiului pentru mult timp, însă societatea spectacolului de astăzi (Debord) își are originile în cea capitalistă a secolului al XIX-lea, organizată în jurul consumului. Consumăm de toate, inclusiv muzică și vibe de party. Consumăm alcool și energie, plătim bani să intrăm într-un club. Toate astea se contorizează în termeni de capital.

DJ-ul este acel personaj care, fără a crea el ceva, consumă ceea ce au produs alții. Numărat și cuantificat în cantitatea de muzică pe care o are, un DJ este cel care are veleitatea de a răspunde cât mai bine la ceea ce vrea audiența. Publicul este diferit și muzica trebuie să fie la fel. Însă aceste schimbări prin care trecem înseamnă o raportare diferită a artistului, atât la arta pe care o produce, cât și la felul în care aceasta este receptată de public.

DJ-ul are acum un alt statut, acela al unui factor implicat, a cărui imagine este parte din ce produce, care își exploatează toate resursele pentru a-și exprima eficient mesajul. Nici nu știu dacă te mai poți numi DJ, de acasă. Eu nu am toată tehnologia să susțin o petrecere live, nu am aparatură și chiar dacă aș avea, nu cred că m-aș descurca singur prea bine. Ca și un artist, ca să fii DJ, ai nevoie de public, nu? Chiar dacă ești pe online și ai câteva sute de oameni care se uită la tine, interacțiunea e aproape zero și parcă nu te validează un setup fără public.

Apetitul pentru petreceri nu trece niciodată

Suntem mulți cu darul muzicalității, ajungem să transformăm orice sunet în motiv de petrecere. E greu pe la noi să stai pe bară când mai toată lumea vrea să se distreze. Ne place să creăm sunete în jurul nostru și, indiferent ce meșterim prin casă sau pe afară, veșnic va exista măcar un difuzor de unde să se audă o muzică. Dacă ne-a bubuit motorul la mașină, fugim cu boxa să-l reparăm.

Avem un apetit teribil spre petreceri și asta nu e rău. Dar viața ne-a învățat că trebuie să fim mai responsabili și ceva mai stoici în fața naturii. Cum nu stă în puterea noastră să găsim o soluție de salvare a lumii de Covid, tot ce putem face e să respectăm regulile și să nu-i infectăm / afectăm pe ceilalți.

Când a început nebunia, în martie 2020, nimeni nu se gândea că va dura atât de mult sau că toate se vor opri brusc, fără nicio perspectivă de a întrezări un plan, fără posibilitatea de a te gândi ce ai putea face peste o săptămână. Toate proiectele, petrecerile, contractele de peste vară s-au năruit. Trebuie să fii dus cu capul să riști amenzi și să te îmbolnăvești, ca să faci nu știu ce petrece dubioasă pe la mare.

dj în pandemie

Dirty Disco BubbleGum: Primavera Edition, februarie 2019, Club Control

Nu reușesc să mă acomodez cu goliciunea locurilor

Dar dincolo de aspectul ăsta, considerabil, rămâne partea de anxietate care ne face să ne temem și să ne ferim. Dacă acum s-ar putea face o petrecere ca înainte de pandemie, cred că puțini ar fi cei care ar risca să vină. S-a creat un soi de retragere, de respingere sau de teamă de a mai ieși. Nu știu cum va fi când toate astea vor fi trecut, dar acum scena e deprimantă rău. Merg în locurile în care obișnuiam să pun muzică, unde erau mii de oameni care dansau și se distrau și acum e pustiu. Nici nu reușesc să mă acomodez cu goliciunea locurilor. Pe unele nici nu le mai recunosc, nu le-am văzut niciodată goale.

Cel mai important este însă să te simți bine, să ieși cu prietenii acolo unde se poate și să păstrezi toate regulile de distanțare și igienă, va trece și perioada asta, să ne păstrăm calmul.

Editor: Ioana Pîrvu