Galeria secretă de unde milionari din toată lumea își cumpără dinozauri reali și obiecte rare

Dacă ai avea sute de mii de dolari ca să-i cheltui pe o fosilă de dinozaur pe care să o ții în sufragerie, unde te-ai duce? În Europa, unde e unul dintre puținele locuri în care poți găsi costume de cosmonauți, meteoriți de pe Marte, suveniruri de la Hollywood și artefacte din toată lumea: Theatrum Mundi din Arezzo, Toscana. 

Jumătate Wunderkammer și jumătate galerie de artă, Theatrum Mundi este deschis doar pe bază de invitație potențialilor cumpărători și este în general foarte discret. Cu toate astea, în exclusivitate, am reușit să obținem acces și să-l intervievăm pe creator: Luca Cableri, un bărbat în vârstă de 49 de ani cu un aspect dandy, care e colecționar și dealer de obiecte prețioase. 

Când nu călătorește în căutare de obiecte pe care să le vândă cumpărătorilor anonimi și foarte bogați, Cableri - un „proprietar al unei galerii imposibile” - așa cum se definește singur - întâmpină clienții în „amurgul permanent” al Wunderkammer-ului său. Draperiile sunt mereu trase, lumina este slabă și nu există ceasuri.

„Impresionant”, „incit”, „surpriză”: toți ăștia sunt termenii pe care-i folosește des Cableri în timp ce discutăm. E încălțat cu pantofi din piele de piton (chiar și ei par de colecție, dar fiindcă sunt foarte la modă acum, nu îi tratează ca și cum ar fi), iar cu ghearele originale ale lui Wolverine îmi arată o fosilă veche de 280 de milioane de ani. 

După ce-mi prezintă unele dintre suvenirurile care sunt la vedere - inclusiv fosile de dinozauri, dinți de T-Rex, sabia laser originală din Star Wars, bagheta lui Harry Potter (din Deathly Hallows) și un costum de cosmonaut folosit pentru o misiune sovietică - mă invită în biroul lui, ascuns natural în spatele unei uși din biblioteca salonului. 

VICE: Salut, Luca, hai să începem cu lucrurile de bază. Ce este Theatrum Mundi?
Luca Cableri: Theatrum Mundi al meu s-a născut din ideea unui Wunderkammer, sau „camerele cu minuni”, care din secolul al 16-lea până la Iluminism - când Enciclopedia lui Diderot și D'Alembert a început să catalogheze totul - au fost create de nobili și cărturari cu scopul de a te lăsa cu gura căscată. 

Aici vreau să fac același lucru: să surprind și să incit pe oricine îmi trece pragul. Expozițiile vin din locuri îndepărtate și diferite. Le caut, le găsesc și le pun într-un nou context. Filosofia din spate este să mut o piață de nișă într-una mai mare, de lux. Într-o piață namibiană poți da peste un fragment de meteorit, aici îl pun într-o cameră alături de alte obiecte extraordinare. E ca și cum ai face o fotografie unei zebre pe vârful Everest. Dacă știi cum să unești lumi diferite nu creezi haos, ci uimire. 

Hai să o luăm pas cu pas: cum a început totul?
Eu vin dintr-un oraș mic din provincia Gorizia, am studiat dreptul în Urbino numai fiindcă era aproape de Rimini (râde) și am început primele vânzări la târguri din distracție. Am cumpărat obiecte vechi și le-am revândut. Cum ar fi lucruri precum fiarele de călcat poloneze. 

Apoi, după ce am absolvit, am ajuns să lucrez la Christie's (una dintre cele mai prestigioase case de licitații din lume) în Londra și acolo mi s-a deschis mintea: am descoperit adevăratele dinamici din lumea artei. 

Și ai ajuns până la urmă să vinzi dinozauri. Cum e posibil să vinzi atât de mulți?
Se crede că toți dinozaurii ar trebui să fie în muzee, dar lumea e plină de fosile. Unele sunt foarte rare, altele absolut comune.

În zone precum Wyoming sau Carolina de Nord din Statele Unite sunt atât de multe, la fel și în Mongolia. Problema ar fi mai degrabă să le scoți din pământ, fiindcă rămășițele aceluiași dinozaur pot fi la 500-600 de metri distanță unele de altele. 

Dar e legal să iei o fosilă de dinozaur?
Depinde. În unele state din SUA, da. Legea spune, dacă o simplificăm puțin, că ce găsești e al tău dacă deții pământul. În Italia, o lege veche făcută de Mussolini este încă valabilă (1 iunie 1939, n.1089 - legea Bottai) care spune că bunurile găsite în subteran sunt proprietatea statului. A fost creată ca să protejeze descoperirile arheologice, dar se aplică și fosilelor.

Deci aici, în Toscana, dacă sap și găsesc o fosilă în grădină nu pot să o vând…
Nu-i bai, nici nu o să găsești vreuna aici: pe vremea dinozaurilor totul era sub apă. 

OK. Dar sunt reguli sau legi pentru importarea obiectelor în Italia?
Sunt legi internaționale, implementate de Interpol, care sunt foarte stricte, de exemplu în cazul arheologiei. Dar nu-mi pasă prea tare de genul ăsta, am avut doar câteva sarcofage în trecut. În principiu, toate obiectele care sunt mai vechi de 50 de ani au nevoie de autorizație și pentru import și pentru export. Cumpărăm totul din afară, nu avem nimic care vine din Italia. Cerem pur și simplu un „certificat de liberă circulație” de la oficiile vamale ale administrației italiene. 

Păcat. Dar cum e cu costumele spațiale și meteoriții? Unde găsești obiectele astea, există o piață?
Ține de surse. Aceste obiecte se găsesc în colțurile lumii. De exemplu, costumele spațiale sovietice le găsești în Korolev sau Moscova, meteoriții în Namibia sau Maroc și trebuie să ai contact direct cu cei care le recuperează.

Sursa va fi mereu partea dificilă. Dacă vorbim, de exemplu, despre meteoriți, prima oară am mers la un târg și, de acolo, cu puțină răbdare am ajuns la fel de departe ca cei care iau Jeep-ul de dimineață și pleacă să le caute în deșert. 

Deci există cineva care care caută meteoriți ca job și apoi te sună….
A durat ani de zile, dar da. Te știu, știu că ești o galerie serioasă care plătește imediat. Sunt oameni care nu vor prea multe probleme.

Hai să trecem la clienți. Care este clientul tău obișnuit?
Fără să dau nume, cel mai frecvent este un colecționar eclectic care are o casă frumoasă și vrea să adauge un obiect anume, cum ar fi un cap de triceratops, care îi seamănă. Sau vrea un costum de Batman pentru birou. Sunt oameni care au companii, dar și nume importante din modă, cinematografia internațională sau, de exemplu, un miliardar canadian din lista Forbes cu cei mai bogați cinci sute de oameni din lume. 

Deci totul se rezumă la bogați?
Oamenii ăștia au o super disponibilitate. Să fiu clar: prețurile aici pot fluctua de la mii de euro până la câteva milioane.

Dacă vrei un fragment dintr-un asteroid marțian, știi că riști să cheltui o mie de euro per gram (valoarea aurului este în jur de 50 de euro pe gram). În general, astea sunt obiecte cărora le crește valoarea în fiecare an, este o piață în expansiune. 

Dar știi unde ajung obiectele? Unde le pun clienții?
În unele cazuri, da, ne arată unde le-au pus, ne trimit poze. De obicei în case, iahturi sau birouri. Majoritatea dintre ele sunt folosite ca mobilier. 

Scuze, dar unde merge o bucată de pe Marte?
Pot fi o mulțime de soluții frumoase (râde). De exemplu, un client și-a atașat trei fragmente de meteoriți într-un perete iluminat divin. Un lucru frumos, foarte elegant. Un altul, un francez, a pus un dinozaur foarte mare într-un castel, iar un client indonezian în sufragerie. Sunt obiecte excelente de mobilier ca să spargi gheață, să începi conversații cu musafirii. 

Bineînțeles că dacă vezi un dinozaur, inevitabil vei vorbi despre asta.
Exact (râde).

Cum selectezi obiectele pentru galerie? Pe baza a ce îți cer clienții sau ai alți parametri?
Dacă nu primesc cerințe speciale de la un client, aleg obiectele care mă fascinează. Un lucru nu trebuie să lipsească niciodată: trebuie să fie unic, extraordinar. Mă plimb, vizitez târguri, expoziții, citesc cărți și dacă ceva îmi gâdilă imaginația, pot decide să-l caut.

Fiecare obiect are propria poveste și asta mă interesează, asta vreau să comunic celor care-l vor cumpăra. Când vine vorba despre obiecte foarte speciale, cei care vor să le cumpere știu deja câteva lucruri - deși recent au apărut mulți oameni bogați noi care cumpără doar pentru estetică. 

Cum te asiguri că obiectele pe care le cumperi sunt autentice?
Deci, fiecare categorie e o poveste în sine. Hai să vorbim despre meteoriți. Sunt trei mari categorii: cei de pe lună, de pe Marte și cei care au o formă interesantă din punct de vedere estetic. Bineînțeles că ăștia sunt meteoriți care au lovit Luna sau Marte și apoi au căzut pe Pământ, într-o zonă unde pot fi recuperați, cum ar fi în deșertul Sahara. Vei înțelege că ăștia sunt o serie foarte rară de factori, și de aici și valoarea lor. Cine știe câți meteoriți există care au căzut în mare și pe care nu-i vom recupera niciodată. Când se descoperă un meteorit, tăiem 20 de grame și trimitem bucata la Washington unde este analizată, ca să înțelegem dacă e de pe Marte, de pe Lună sau de pe o altă suprafață. Sperăm apoi să fie certificată și inclusă în International Meteorite Bulletin. 

Cu costumele spațiile, lucruri stau altfel. În cazul ăsta sunt specialiști care verifică dacă chiar este original. Din păcate, sunt o mulțime de falsuri. Iar la suvenirurile din cinematografie, cer mereu un COA (Certificat de Autenticitate), adică certificatul american care arată autenticitatea unui obiect. Totuși, am două sau trei surse în care am încredere și pe care le folosesc, altfel sunt o mulțime de vânzători și e foarte dificil să înțelegi cine e serios și cine vrea să-ți tragă țeapă. 

E vreun obiect la care încă visezi?
Când eram mic, visam să fiu astronaut. Pentru mine costumele spațiale sunt grozave, o modalitate de a pune în practică visul pe care-l aveam. Dar acum, singurele lucruri care mă interesează sunt obiectele de artă din cinematografia americană. 

Când le-am dus prima oară la expozițiile internaționale, mulți au strâmbat din nas. Nu le-au considerat artă. După părerea mea este o mare neînțelegere: multe obiecte, de exemplu scutul lui Captain American, extraterestrul din Alien, au fost create de adevărați maeștri. Nu toate obiectele din cinematografie sunt opere de artă, dar unele da. 

Ce se vinde mai bine?
Istoria naturală se vinde singură, are deja un public cu case de licitații internaționale foarte solide: deci dinozaurii și meteoriții. Un schelet de T-Rex la Sotheby’s se vinde cu 30 de milioane de euro. Când vine vorba despre vânzarea fosilelor de dinozauri, poți de asemenea să mai adaugi un zero și se vinde oricum. 

O ultimă întrebare. Ce zici despre NFT-uri? Te interesează?
N-aș zice. Poate că sunt de modă veche, dar sunt în principal un hedonist: vreau să văd, să mă uit și să dețin un obiect. Să plătesc două milioane pentru un video cu Michael Jordan nu îmi oferă aceeași euforie. 

Interviul a fost editat și scurtat pentru lungime și claritate. Mai jos ai și alte imagini din galerie.

Articolul a apărut inițial în VICE Italia.