Am vorbit cu trupa E-AN-NA despre manele și ce nu s-a văzut la selecția Eurovision România

Ai putea să spui că după ce rockerii de la Måneskin au rupt scena la Eurovision în 2021 cu italiana lor și vibe-ul de The White Stripes, concursul ăsta ar putea să meargă într-o direcție de doamne ajută. Nu-ți face mari speranțe, pentru că nu pare că o să vezi asta prea curând.

După cum s-a văzut, Selecția Națională care trimite un artist și-o piesă să ne reprezinte țara în fața străinilor a părut iar un concurs pe cumetrie, jocuri de culise și de putere și o lipsă de profesionalism. Pe 5 martie o să afli cine o să reprezinte România anul ăsta la Torino, dar după cum a decurs semifinala, poți să te aștepți la aceleași piese pe care le uiți imediat după ce le-ai ascultat și de care nu îi pasă nimănui, cu atât mai puțin străinilor.

Pe scurt, ce s-a întâmplat: trupa sibiană de folk-metal E-AN-NA a concurat în semifinala selecției naționale Eurovision cu „Malere”, un featuring cu Bogdan de la Vâlcea. Am zis aici de când am auzit-o prima dată că piesa e cea mai bună din selecția de anul ăsta, dar fără nicio șansă de reușită. După cum s-a văzut, am avut dreptate.

E-AN-NA și „Malere” aveau probabil cele mai bune șanse să prindă și la publicul Eurovision, având în vedere că melodia s-a viralizat și pe TikTok, dar juriul, format din Cristian Faur, Randi, Ozana Barabancea, Alexandra Ungureanu și Adrian Romcescu, a fost de altă părere. Oamenii păreau că nici măcar nu au fost instruiți să comenteze obiectiv prestația. Așa s-a ajuns la afirmații în care s-au făcut inclusiv glume subtile la adresa meseriilor oamenilor – că unul e „grefier” și altul „cercetător științific”.

Dintre toți, juratul Cristian Faur a părut cel mai deplasat – în loc să vină cu niște argumente pertinente pentru care nu i-a plăcut piesa celor de la E-AN-NA, a părut că-și revarsă frustrările personale atunci când nu arunca cu verdicte precum „fără succes”, „succes zero”, „obositoare”, „nicio garanție la Eurovision”, „ce-i asta, kitsch, parodie sau protest?”. Până și Trăistariu a zis că piesa era de top trei.

În contextul ăsta, am zis să le iau pulsul oamenilor de la E-AN-NA ca să înțeleg cum a fost pentru ei toată experiența asta și să le dau un drept la replică binemeritat.

Ia-ți o pungă de popcorn XXL, pentru că urmează multe „ancore de emoție intelectuală” și multe detalii despre E-AN-NA, TVR și „Malere”. Predau legătura către Roxana Amarandi – tipa cu vocea și cu vioara din trupă, Ovidiu Ban – omul cu chitara, aflat în trupă încă de la început, care se ocupă de social media, de booking și de ideile controversate, și Andrei Oltean – și el aflat în trupă încă de la începuturi, care cântă la fluiere, acordeon, drâmbe, cimpoi și multe alte asemenea instrumente, omul cu compoziția și cu idei la fel de controversate ca ale lui Ovidiu.

VICE: Care-i faza cu numele trupei?
Andrei Oltean: Ideea numelui a venit după lungi căutări și tot felul de variante, pentru că voiam să fie unul sonor, melodios. Citeam la un moment dat din „Tratat de istorie a religiilor” al lui Mircea Eliade, acolo am găsit numele ăsta. E din sumeriana antică, s-ar traduce prin ceva de genul „casa cerului”. Era numele templului zeiței Ishtar. Am simțit că a rezonat din prima și a rămas. E-AN-NA e perfect pentru că are trei silabe și poate să fie strigat la concerte – ai și pauză pe a treia silabă să respiri. 

Și la „Malere” cum ați ajuns?
Ovidiu Ban: „Malere” vine de la M.L.R., albumul nostru de manele rock. Înseamnă „Manele Lovele Rock” sau „Manele Lukoil Rock”. Am ajuns la „Malere” pentru că „M.L.R.” nu era așa melodios. Roxana a găsit varianta asta.

Andrei Oltean: Asta cu Lukoil e un inside joke pentru că atunci când mergem cu trupa în turneu oprim tot timpul la Lukoil. Șoferul nostru ne-a zis că acolo e cea mai bună motorină.

Să trecem la subiectul care încă arde. Ați primit o susținere extraordinară din partea publicului în mediul online, fiind cea mai votată trupă din Selecția Națională Eurovision. Cum ați simțit toată treaba asta?
Andrei Oltean: Reacția ne-a lovit în moalele capului. Ne-au votat peste zece mii de oameni, în timp ce trupa de pe locul secund avea cam trei mii de voturi. Pentru o trupă fără vreun label în spate a fost ceva magnific, așa am ajuns în trending pe YouTube, în top virale pe Spotify.

Roxana Amarandi: Voturile au fost un pic influențate. Înregistrarea din studiourile TVR a trebuit scoasă la scurt timp după ce a fost urcată pe YouTube pentru că era o problemă cu vocea lui Andrei, nu se auzea deloc. Fanii nu aveau de unde să știe asta. Atunci s-a născut valul ăsta de „Wow, vreți să-i sabotați pe ăștia de la E-AN-NA, vreți să le dați jos clipul!”. Ulterior am clarificat că nu a fost vorba de sabotaj. Dar a rămas impresia că TVR a vrut să ne saboteze de la început.

A mai fost și faptul că în faza inițială am depus contestație, pentru că nu trecusem de preselecție. Am făcut-o în baza reacției fanilor de pe grupurile Eurovision România, care ne spuneau că putem să facem show.

Ovidiu Ban: Noi ne-am chinuit să facem spectacol încă de la prima filmare, care era axată mai mult pe cântat. Când s-a văzut că aia care păreau că au venit pe caterincă au dat bine piesa live, și-au dat cu toții seama că e ceva potențial cu noi. Cred că și asta i-a influențat.

Vreau să știu părerea voastră sinceră despre jurizarea lui Cristian Faur. De ce a fost așa acid doar cu voi?
Roxana Amarandi: Hype-ul în jurul nostru s-a născut și după maniera de jurizare, care n-a fost tocmai obiectivă. Noi suntem imuni la hate de ceva vreme și știm să-l recunoaștem. Nouă așa ni s-a părut, un rău gratuit, ceva de genul „nu îmi place piesa, deci o să șterg cu voi pe jos”. Ne așteptam la comentarii de genul „nu treceți mai departe pentru că nu aveți un show bun, iar piesa nu e de Eurovision, dar puteți să faceți mai bine aici și aici”. Înțelegi? Ni s-au dat niște exemple, dar n-am înțeles scopul lor.

Ovidiu Ban: Cred că povestea asta a pornit de fapt dinainte. Cristian Faur era șeful comisiei care a analizat contestația, care a trecut cu două din trei voturi. Atunci, el iar ne-a refuzat. Apoi a urmat faza în care juriul vota piese, dar și publicul. Nici în faza asta nu ne-a vrut. Cel mai probabil, domnul Cristian Faur a ajuns extrem de scârbit de piesă și a avut un puseu de orgoliu. Cred că a asociat faza cu „grefierul” cu faptul că am făcut contestație.

Roxana Amarandi: Oricum, contestația a fost scrisă foarte bine. Am avut și consultanță juridică, altfel nu cred că trecea. E posibil ca și de aici să fi venit hate-ul pe „grefier” – a trebuit să muncească de două ori, în calitate de jurat și în calitate de președinte de comisie. Pentru noi, cel mai deranjant lucru nu a fost ce a zis el, ci că nu ne-au dat dreptul la replică. Eu am vrut să zic ceva, dar domnul Faur s-a băgat imediat peste. Apoi a venit publicitatea.

Ovidiu Ban: Când am auzit-o pe Alexandra Ungureanu am simțit că până acolo a fost. Când cineva te felicită pentru ce ai făcut pe tonul ăla, simți că nu e okay. Și de-aia cred că a fost discutat dinainte cine trece mai departe. Pe parcursul semifinalei mi s-a părut de mai multe ori că multe comentarii nu aveau legătură cu show-ul.

Și, legat de jurizarea domnului Cristian Faur, mai e ceva – am înțeles că nu i-au plăcut „hei-urile” sau versurile, dar în lumea Eurovision se poate face revamp când deranjează anumite elemente. Dacă alea erau problemele, ele se puteau modifica. Potențialul piesei există. S-au căutat motive.

Roxana Amarandi: Când am revăzut show-ul am observat că la jurizarea noastră domnul Faur se uita doar în jos, e clar că citea anumite lucruri. N-aveai cum să scrii atâtea lucruri complexe în timpul jurizării, e clar că a fost un discurs pregătit înainte de show, iar asta nu e drept. Așa se vede, așa a lăsat TVR-ul impresia.

După ați mai dat ochii cu Cristian Faur, ați schimbat două vorbe după show?
Andrei Oltean: A trecut pe lângă noi când a ieșit din sediul TVR. Eram afară la țigară, cu trupa Dorei Gaitanovici, și a trecut cu viteză pe lângă noi.

Ovidiu Ban: Nu avem nimic cu omul, să știi. Și în online le-am zis oamenilor să înceteze cu bullying-ul la adresa lui, să nu devină o memă. El e responsabil doar pentru ce a zis, nu să devină totul o bătaie de joc. 

De ce v-ați încăpățânat să mergeți la Eurovision știind că se poate ajunge aici? Unii zic că „Malere” a fost un joke entry de calitate, alții că a fost un statement.
Andrei Oltean: Noi nu aveam de unde să știm ce fel de oameni sunt cei din juriu sau de la TVR. Eu n-am auzit în viața mea de Cristian Faur până la concursul ăsta. Trecător am auzit de Randi și de Ozana Barabancea. 

Ovidiu Ban: Eu am insistat să ne înscriem. Am fost influențați și de Måneskin. Cântăm, ne scriem singuri piesele, repetăm mult, de ce să nu facem asta? E o stigmă foarte ciudată în lumea rockerilor din România, că noi n-am aveam ce căuta acolo. De ce? Dacă vii cu ceva artistic și calitativ și care se poate reprezenta pe o scenă, de ce să nu încerci? Mă enerva și când mă uitam în anii trecuți, când vedeam artiști trimiși acolo de label-uri, cu piese scrise de alții, doar ca să-și mai facă un pic de imagine. Dar sunt mulți artiști care au piesele lor și care pot să facă o figură bună. Una e când e piesa ta și știi ce ai vrut să zici și cum să o reprezinți vizual, alta e să primești o piesă și să înțelegi apoi ce a vrut să transmită.

Dar în culise, în spatele camerelor de filmat, cum a fost?
Ovidiu Ban: Regizorul cu care am lucrat a fost foarte okay, și-a dat interesul ca show-ul să iasă bine, la fel și mulți alți angajați TVR cu care am interacționat.

Roxana Amarandi: Dincolo de jurizare, care a lăsat de dorit, eu am plecat cu o super impresie de acolo. Trebuie să vă zic ce nu s-a văzut la TV: în Camera Verde, toți artiștii apreciau și aplaudau fiecare act artistic care tocmai se încheia. A fost o atmosferă de colegialitate cum rar mi s-a mai dat să văd. După ce s-au anunțat finaliștii ne-am întâlnit cu toții și ne-am felicitat reciproc.

Vă simțiți dezamăgiți că oamenii nu au înțeles filmul vostru?
Andrei Oltean: Unii oameni au înțeles. Noi ne-am înscris și pentru că am văzut cât de tare prinde hook-ul de la „Malere”, ți-a intrat în urechi și nu mai iese. De aici și valul de atenție pe care l-am primit.

Roxana Amarandi: În timp, piesa s-a transformat într-un statement. Noi începusem oricum să căutăm mai multe direcții muzicale, să facem fusion-uri. Am scos un album întreg de tango-uri, Fascinathanatango, grație lui Andrei.

Dar cum ați ajuns la fusion-ul ăsta între rock și manele?
Ovidiu Ban: Am dat la un moment peste un vlogger care propunea un challenge: să te forțezi un timp să asculți o muzică care nu-ți place. Așa că am început să ascult manele și mi-am dat seama că e ceva studiat acolo, că instrumentiștii acestui gen muzical sunt extraordinari, iar soliștii au voci super bune. Nu e ca și cum iei microfonul, pui trei kile de reverb și un delay și aia e, ești Salam. Asta nu înțelege lumea când vine vorba de manele. E ca și cum încep eu acum să urlu, deși nu studiez tehnica, apoi să zic că așa sună rock-ul.

De aici m-am gândit să scriem niște piese. Ușor, ușor s-au băgat și colegii de trupă. Cam 99 la sută din „MALERE” e făcut de Andrei, iar celălalt Andrei din trupă, Andrei Piper, care e un chitarist super bun, s-a apucat să învețe manele pe chitară. A ajuns să studieze foarte mult, apoi a devenit bun și la compus.

Comunitatea de rockeri ce a zis despre voi?
Ovidiu Ban: Suntem imuni la hate, pentru că l-am tot primit. Multă lume a zis că e selling out, dar pentru noi asta înseamnă să lansezi o piesă bună după care s-o refaci la nesfârșit, așa cum fac AC/DC de 40 de ani. De-asta mie-mi plac Bring Me The Horizon, pentru că riscă de la un album la altul și pot oricând să-și ia hate sau unfollow de la fani. Dar o fac pentru ei, pentru că în muzica aia au ajuns să creadă. După ce am început să facem demo-urile de la „M.L.R.” am început să ne simțim de parcă e prima dată când facem muzică, nu mai era rețeta anterioară pe care o tot foloseam.

Asta ar fi calea de convingere și a altora, gen Cristian Faur? Că noul și nonconformismul nu sunt așa de speriat?
Ovidiu Ban: Dar Cristian Faur a făcut manele. Am descoperit ulterior niște „ancore de emoție intelectuală” incredibile.

Roxana Amarandi: Cea mai mare „ancoră de emoție intelectuală” pe care am descoperit-o în creațiile lui Cristian Faur este de la formația Bairam, piesa „Alladin”. Versurile zic așa: „Eu sunt Alladin, Alladin, Alladin / Hai, fetițo, freacă lampa mea puțin”.

Păi și atunci, de ce s-a luat Cristian Faur de versurile voastre?
Ovidiu Ban: Ironia la comentariile domnului Faur este că un camion de Pakistan arată foarte frumos. Tocmai lumea care spune că nu avem pic de cultură pentru că am ajuns la versul ăsta ar trebui să știe cum arată. E în sine un vers cu un element cultural.

Roxana Amarandi: Iar rochia mea era fix ca un camion de Pakistan. Era colorată, fix pe sufletul meu. Sunt foarte multe easter eggs în piesă, dar nu le înțelegi decât după ce stai puțin să analizezi textul. Iar faza cu „chipul de șofran” se leagă de faptul că găsești ceva prețios unde nu te aștepți. Este un condiment foarte scump din Orient, nu te aștepți să găsești așa ceva într-un loc unde sunt războaie.

La anul mai încercați să mergeți la Eurovision?
Ovidiu Ban: În momentul ăsta aș zice că nu. Participarea la Eurovision implică foarte mult timp și resurse financiare și se întâmplă și lucruri pe care nu le poți controla. În ultima noastră apariție live pe scena Eurovision, setul de tobe nu trebuia să se vadă, iar dinozaurul trebuia să apară de după o cortină. E nasol să fii limitat din punctul ăsta de vedere – să nu pară bine făcut, dar nu din vina ta. În plus, nu am pornit la drum cu ideea de a scrie o piesă de Eurovision. Dacă am face asta sigur ar ieși ceva de care nu am fi mândri.

Cum ar trebui să sune o piesă de Eurovision pe care străinii să o audă și să zică: „Da, dom’le! A intrat ritmul ăla românesc!”
Ovidiu Ban: Ăia de afară nu respectă reguli – Letonia are o piesă cu „Instead of meat I eat veggies and pussy”, iar Norvegia una intitulată „Give That Wolf A Banana”. Cred că ori te duci la Eurovision cu o piesă safe, dar cu potențial enorm de hit, ori cu ce numește lumea „joke entry”, ceva ce nu e standard. 

Roxana Amarandi: Așa-i, e nevoie de ceva ce iese din tipare – Prin coregrafie, decoruri, costume, orice. Cum a fost și cu Conchita Wurst sau cu Netta, au fost niște statement-uri clare. Și la Måneskin a fost la fel.

Care e the next step pentru voi, unde duceți muzica asta de acum încolo?
Andrei Oltean: Ca să participăm acum la Eurovision, noi ne-am pus toate planurile pe pauză. Acum ne întoarcem pe făgașul nostru. Avem un album gata în proporție de 80 la sută pe care vrem să-l terminăm și avem planuri și pe vară, poate și niște concerte, în funcție de cum mai evoluează pandemia. Eurovisionul nu ne-a pus frână, ne-a dat un brânci și mai puternic.