locuri abandonate din lume
Fotografii de Shane Thoms
Foto

Fotografii cu locuri abandonate horror pe care le-am vizitat în 20 de ani

Shane Thoms reflectă la toate locurile liniștite și ciudate pe unde a fost.
Gabriela Caeli  Sumampow
Melbourne, AU
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia
20.1.21

De la orașele uitate ale Australiei la hotelurile pentru sex abandonate din Japonia, Shane Thoms a văzut o grămadă de locuri părăsite. Fotograful originar din Melbourne a descoperit, vizitat și documentat unele dintre ruinele mai puțin celebre de pe glob – locuri liniștite pe care oamenii le-au lăsat în urmă.

Publicitate

În ultimii douăzeci de ani, Thoms și-a făcut propria hartă de locuri abandonate, ca fotograf urban. Acum a compilat toate aventurile lui vizuale într-o carte, Abandoned Australia, o colecție de locuri nelocuite din țara lui natală.

De la el de acasă, Thoms a vorbit cu VICE despre cum a ajuns să publice cartea și despre felul în care obsesia lui pentru filme horror i-a inspirat cariera de fotograf de ruine moderne.

locuri abandonate

Vagon de tren

VICE: Cum ai aflat de toate locurile astea abandonate?
Shane Thoms:
Am propria hartă pe care am dezvoltat-o de-a lungul anilor. Mă ajută mult și social media, bineînțeles. Din 2010 încoace, de când postez imaginile mele pe Instagram sau Facebook, mă găsesc și alte persoane prin hashtag-uri și am ajuns să-mi dezvolt o rețea de oameni care fac aceleași lucruri. Am o rețea mică de prieteni și facem schimb de locații între noi. Le ținem foarte secrete, pentru că ne place să le conservăm și evident că nu avem chef să vină hoți să fure sau să vandalizeze spațiile. Am cinci sau șase prieteni cu care fac schimb de locații. 

locuri abandonate

Fermă abandonată

Poți să-mi descrii frumusețea spațiilor abandonate?
Eu le văd ca pe niște scene de pe care au plecat actorii și noi, publicul, ne delectăm cu decorul care a rămas în urma lor. Sunt o platformă care reflectă multe despre cultura noastră și aduce în discuție multe întrebări, mai ales despre Australia.

Publicitate

Avem o istorie foarte complicată și multe probleme, mai ales cu cultura indigenă. Multe persoane au impresia că Australia s-a înființat în 1788 și nu e așa. Australia există de zeci de mii de ani. Când ești în spațiile astea, te gândești la toate întrebările astea.

locuri abandonate

Barul abandonat din Big Bell, un oraș fantomă din vestul Australiei

Îți e frică vreodată când faci fotografiile? Pare că ești singur în locurile alea ciudate.
Nu prea. Sunt fan filme de groază și sunt fascinat de tot ce înseamnă macabru. Asta m-a și atras la locurile astea. Nu cred în fantome, dar ador atmosfera din ele.

locuri abandonate

Moară abandonată din Victoria

Nightmare on Elm Street e filmul meu horror preferat. Când eram copil, îmi era groază de Freddy Kruger și îmi imaginam mereu cum bântuie prin fabrici abandonate. Așa am ajuns să fiu fascinat de aceste locuri abandonate: fabrici goale și spații industriale mari. Le iubesc pentru că îmi aduc aminte de Nightmare on Elm Street. Filmul acela m-a inspirat în alegerea carierei.

Un alt lucru care m-a atras la spațiile astea e faptul că sunt queer și mi-am explorat continuu identitatea. Din anii '80, am tot auzit că am distrus familia din cauză că sunt gay. Probabil că vinovăția pe care o simt pentru că am distrus, vezi Doamne, familia tradițională, m-a făcut să îmi caut liniștea în aceste interioare domestice abandonate. Erau la fel de distruse pe cât mă simțeam eu în interior și reprezentau cumva această eroziune domestică. Mă simțeam în siguranță în interiorul lor, pentru că făceam parte și eu din aceste tablouri erodate.

Publicitate
locuri abandonate

O casă din Victoria.

Care e locul tău preferat?
O rezervație naturală din Phillip Island (Australia), care a dispărut acum. Avea un rechin într-un acvariu de sticlă. Când l-am fotografiat prin 2012, împreună cu doi prieteni, mi s-a părut incredibil acvariul ăla. Era în beznă totală și l-am văzut doar pentru că un prieten a dat cu lanterna peste el. Ne-a apărut deodată imaginea siluetei imense a unui rechin, ne-am căcat pe noi.

Cred că a fost cel mai dubios lucru peste care am dat vreodată. Din păcate, cineva l-a găsit în 2017 și l-a transformat în mare trend pe YouTube și s-a dus multă lume acolo și a vandalizat locul, au spart acvariul. Asta mă supără, d-aia prefer să țin locurile astea private.

locuri abandonate

Acvariul abandonat din Melbourne.

Care e următorul pas pe lista ta de locuri abandonate?
O să fac asta toată viața, dar aș vrea să reinterpretez aceste spații sub forma unor proiecte de artă. O să transform multe dintre ideile astea în instalații. 

Una dintre ele are legătură cu Candyman. Caut modalități să reinterpretez spațiile cu graffiti și cultura hip-hop-ului, ca să le transform în instalații de artă. Nu vreau să-ți dau prea multe informații, pentru că e prea complex, dar totul izvorăște din dragostea mea pentru horror și pentru spații abandonate. Fotografia e un mod de a împărtăși aceste imagini, dar mi-ar plăcea să am și alte metode prin care să le prezint.

În Orientul Mijlociu există multe locuri abandonate pe care mi-ar plăcea să le fotografiez. Am fotografiat un loc numit Ordos, un oraș fantomă din China. Sunt ca niște instalații de artă, ca niște sculpturi care evocă pustietatea. Suflă vântul prin ele, nimeni nu va mai locui acolo niciodată. E ca un decor de film post-apocaliptic care a rămas să putrezească și așteaptă să fie din nou populat cu căldură umană, dar nu se va mai întâmpla niciodată. Ca o pădure ciudată, deșertică, din beton. Sunt multe astfel de locuri în Libia și Arabia Saudită pe care le am în vedere.

Publicitate

Mulțumesc, Shane, a fost o plăcere.
Și eu îți mulțumesc.

locuri abandonate
locuri abandonate
locuri abandonate
locuri abandonate
locuri abandonate
locuri abandonate
locuri abandonate
locuri abandonate