Internet

O tipă s-a drogat din greșeală cu datura când făcea un TikTok

A inhalat din greșeală scopolamină, o substanță halucinogenă puternică și potențial letală.
datura sau trompeta ingerilor tiktok, droguri
Flori de „Trompeta îngerilor galbenă” (Thousandlies/Istock/Gettyimagesplus)

Când cântăreața și compozitoarea Raffaela Weyman a găsit, în drum spre aniversarea unei prietene, o floare mare și galbenă, ea și prietena ei cea mai bună nu s-au putut abține să nu o miroasă în mod repetat.

Dar Weyman, care locuiește în Toronto, a descoperit mai târziu că a inhalat unul dintre cele mai înfricoșătoare droguri din lume.

Publicitate

„Când am ajuns la ziua de naștere a prietenei noastre, ne-am simțit amândouă foarte rău deodată și a trebuit să plecăm”, spune Weyman în TikTok-ul care avea peste 29 de mii de like-uri și cinci sute de share-uri pe 29 iunie.

În ziua următoare, Weyman și prietena ei au aflat că floarea, cunoscută sub numele de „Trompeta îngerului”, e o sursă de scopolamină, o substanță narcotică halucinogenă și potențial fatală, căreia i se mai spune burundanga sau „Răsuflarea diavolului”.

„Se pare că floarea e super otrăvitoare și ne-am drogat din greșeală ca niște tâmpite”, spune ea pe TikTok.

Răsuflarea diavolului se extrage din floarea colorată sub formă de praf sau lichid și poate fi adăugată în băutură sau inhalată. În 2012, VICE News a zis că e „ca drogul violului, dar de un milion de ori mai rea”.

Dar trompeta îngerului nu e doar otrăvitoare. Din ea se fac și tratamente pentru astm și rău de mișcare, conform Los Angeles Times.

Publicitate

„Problema cu burundanga e că îți elimină voința. Deci pari treaz și poți vorbi ok, dar pierzi controlul asupra acțiunilor tale și oamenii pot profita de tine oricum doresc”, conform VICE News.

În timpul Războiului Rece, atât Statele Unite, cât și Uniunea Sovietică au folosit Răsuflarea Diavolului pentru proprietățile hipnotice ca ser al adevărului, conform The Telegraph. Acum, drogul e folosit adesea pentru comiterea de jafuri și agresiuni sexuale – mai ales în țările sud-americane precum Ecuador și Columbia, conform The Guardian – pentru că îi face pe consumatori mai cooperativi și ușor de manipulat.

În 2015, trei membri ai unei organizații criminale au fost arestați în Paris pentru că au folosit drogul să fure milioane de euro de la persoane în vârstă, conform The Telegraph.

Publicitate

În 2020, o șoferiță Lyft din Atlanta a declarat pentru NBC că doi bărbați au încercat să o răpească folosindu-se de drog. A reușit să scape cu ajutorul butonului de alarmă al mașinii sale, care alertează compania Lyft și autoritățile locale.

Inhalarea Răsuflării diavolului în doze mari poate fi periculoasă. Cincizeci de mii de persoane sunt internate la spital din această cauză în Columbia, conform Departamentului de Stat American.

„Scopolamina te poate face inconștient timp de 24 de ore sau mai mult. În doze mari, poate cauza probleme respiratorii și chiar decesul”, spune raportul Departamentului de Stat.

Din fericire pentru Weyman, substanța n-a făcut-o decât să se simtă foarte rău.

„Când am ajuns acasă și m-am culcat, am avut cele mai dubioase vise și am experimentat pentru prima oară paralizia în somn”, a zis ea pe TikTok.

„E foarte otrăvitoare și cauzează halucinații și transe, așa că mai bine îmi consumați muzica și nu flori necunoscute pe care le găsiți pe stradă”, le-a zis ea followerilor ei pe Instagram.

Răsuflarea Diavolului crește de obicei în țări cu climat cald. Deși e foarte otrăvitoare, e legală în majoritatea țărilor.