Campania anti-hipsteri de la europarlamentare arată că dreapta e la fel de penibilă ca stânga

În ultimele două săptămâni, am urmărit scârbit o campanie, în stilul vânătorilor de vrăjitoare comuniste ale senatorului McCarthy, dusă de diverse laturi ale dreptei de la noi, de la lideri de opinie precum Lucian Mîndruţă şi Moise Guran, la aproape toate publicaţiile din sfera asta, de la Revista 22 la Adevărul.

Nu  zic că boicotarea a fost idee bună, că am fost şi eu la protestul de duminică unde am văzut aceeaşi atmosferă idealistă şi naivă cu dezbateri la iarbă verde despre esenţa democraţiei şi introducerea unui sistem participativ, idei pe care le aud mereu de la ăştia de vârsta mea. Pe de altă parte, e greu să zici ceva de rău de suta de oameni care au venit acolo, pentru că mulţi au adus haine şi alimente pentru sinistraţii din Bosnia şi Serbia, lucru pe care nu l-am văzut la nivel politic, deşi în restul Europei guvernele au făcut strângere de donaţii. Dar aşa e la noi, ne dăm civilizaţi şi europeni din gură, dar cu faptele mai greu.

Eu sunt o parte a tineretului ăluia debusolat, care e înjurat şi făcut prost peste tot în media, dar care s-a dus totuşi să voteze. Mi-am anulat votul, cum o fac mereu, am pus ştampila pe un partid sau pe o persoană de care-s sigur că nu e aleasa decât de mine şi de maică-sa, adică nu scoate 1%. Asta pentru că nu pot să votez nici cu PSD, nici cu PNL, nici cu unul din partidele de dreapta inventate dintr-un motiv sau altul de Traian Băsescu. Pe de o parte pentru că în România nu a avut niciodată loc o lustraţie şi toate partidele fac parte din grupul de interese al unui fost securist, fie că e marinar sau hidrolog. Pe de alta pentru că e foarte greu ca un candidat independent autentic să strângă semnăturile necesare candidaturii, fără susţinerea unei televiziuni sau a Bisericii.

De-asta am făcut o listă cu ideile cu care cred c-ar trebui să rămână toţi cei care au impresia că, la ultimele alegeri, au trăit o confruntare politică între anarhia puerilă şi democraţia de elită.

 1. SĂ VOTEZI DOAR DE DRAGUL DE A VOTA E O IDIOŢENIE

În general, cine îţi spune că votul este o obligaţie, e la fel de nedemocratic ca ăla care-ţi zice că n-ar trebui să votezi. Fă un exercițiu: înlocuiește dreptul de a vota cu dreptul fundamental de a munci în toate sintagmele ăstora de dreapta. O să vezi cum sună un mesaj în care cineva te obligă să te foloseşti de un drept democratic, deşi libertatea ta de conştiinţă sau libertatea ta de alegere (alte drepturi constituţionale) îţi spun să n-o faci. Istoricul Oişteanu spunea zilele astea că „cine nu votează, nu contează,” deci echivalentul meu ar fi „cine nu munceşte, nu contează.“ Amândouă frazele au la fel de multă logică. Amândouă au un iz de capitalism sălbatic, în care democraţia e mai puţin despre alegerile tale personale, cât despre cele pe care le fac alţii pentru tine. Şi dacă o iei invers şi iei una din expresiile mai exagerate de la boicot gen „Mă piş pe vot“, a lui Rogozanu, ajungi în acelaşi loc, cu o frază banală gen „mă piş pe muncă“, care nu prea aduce nimic discuţiei, decât c-o duce în extreme.

Votul e doar un drept în majoritatea statelor Uniunii Europene. E obligatoriu doar în Belgia, unde statul a funcţionat aproape doi ani fără Guvern, pentru că s-au votat atât de multe facţiuni, că n-au fost în stare să facă o majoritate. E obligatoriu si în Grecia (unde nu prea pupi paşaport, dacă nu mergi), în Luxemburg și în Cipru. Nici în SUA, care îi place atât de mult lui Mîndruță, nu e obligatoriu.

2. HIPSTERII PE CARE ÎI ÎNJURI NU SUNT DESTUI SĂ SCHIMBE NIŞTE ALEGERI

Pagina de Facebook a Uniți Salvăm are circa 47 de mii de fani. Să zicem prin absurd că toți ăștia ar fi boicotat votul (dar n-au făcut-o, pentru că mulți s-au certat între ei pe problema asta și s-a cam împărțit comunitatea). Asta ar înseamna în jurul cifrei de 0,95% din ăia care au votat, adică nici măcar cât să acopere mandatul de europarlamentar pe care ei sunt acuzaţi că l-ar fi dat indirect la PSD prin absenteism. Nici nu mai zic că la protestul de boicot s-au strâns maximum o sută de oameni. Numărul de voturi anulate a fost de 5,8%, deci vreo 320 de mii de oameni, mult mai mare decât cifrele de dinainte. Şi aici vorbim de toate alea anulate, adică şi alea completate greşit. Dar asta înseamnă tot doar două mandate de parlamentari redistribuite la primele două partide, adică unul la PSD şi unul la PNL, deci e tot echilibrată situaţia între stânga şi dreapta, şi fără voturile hipsterilor.

3. NU EXISTĂ IDEOLOGII POLITICE ÎN POLITICA ROMÂNEASCĂ, CA SĂ ZICI CĂ VOTEZI CU PARTIDELE EUROPENE

Un alt argument des auzit în ultima lună este că tinerii sunt prea proști și nu-și dau seama că votul lor decide dacă vor domina socialiștii sau popularii în Parlamentul European. Un punct de vedere foarte valid, dacă ieri Crin n-ar fi spus că partidul său va adera la Partidul Popular European, în locul principalei grupări liberale europene ALDE (lucru pe care Frunzăverde l-a anunțat prin martie). Și nu e prima suceală ideologică. PD-ul lui Traian Băsescu este singurul partid popular care a organizat o întrunire a Internaționalei Socialiste în România, înainte să sucească doctrina. Hai să fim serioși, la noi toate partidele sunt de dreapta, când e vorba de introducerea unor noi impozite, și de stânga când vine anul electoral și măreasc pensiile votanților (în partidele de dreapta îi zice „recalcularea pensiei”, ca să sune capitalist). În rest, nu există ideologii, decât în manualele studenților de care se face mișto zilele astea şi nu-s convins că orice partid nu se poate suci în UE la fel de uşor cum o face în ţară.

4. NIMENI NU O SĂ TE ASCULTE DACĂ ÎL FACI PROST ŞI COMUNIST

După cum spune Tolontan în articolul ăsta, n-o să convingi niciodată pe cineva să vină la vot dacă îl iei de sus și-l cerți. Ei bine, tinerii au fost caracterizați de intelectualii, jurnaliștii și liderii de opinie din sfânta dreaptă românească drept: hipsteri, comuniști, sclavii lui Putin, ahtiați după Coreea de Nord, proști, bătuți în cap, ecoanarhiști, teroriști, antidemocratici, penibili, snobi, șomeri, lepre etc. Sper că nu le-am ratat p-alea importante. Cel mai grav mi s-a părut la intelectuali precum Liiceanu, care a fost oripilat când amicul său Patapievici a fost făcut fascist de Victor Ponta, dar nici el, nici alții n-au avut problemă că activiștii eco au fost făcuți comuniști. Din contră, a simțit nevoia să adaugeși el peste grămada de epitete: „E un răsfăț de copii mari bosumflați care se cred interesanți prin blazarea lor.” Că la noi în țară elitismul vine mereu la pachet cu o garnitură de ipocrizie și o salată de dublu standard.

5.  PER TOTAL PROPAGANDA DREPTEI FĂCUTĂ PE SPATELE HIPSTERILOR A ADUS MAI MULŢI OAMENI LA VOT DECÂT ÎN 2009

Hai să ne uităm pe cifre, dragă prieten de dreapta. Prezenţa  la vot în România la alegerile europarlamentare a fost de 32,17%, ceva mai mare faţă de aia 27,21% din 2009, deci partea cu absenteismul e vrăjeală. Tendința în alegerile europarlamentare a fost mereu una de scădere chiar și în restul Uniunii, unde prezența a rămas neschimbată din 2009, în jur de 43%.

Adevăratul motiv din spatele campaniei de injurii e că dreapta nu a avut nicio campanie electorală reală până la atacurile față de boicotul Uniți Salvăm. Boicotul a oferit dreptei un dușman comun nou, Uniti Salvam, cu care să-şi mobilizeze electoratul cu un mesaj de tipul „Tineretul debusolat o să ajute PSD-ul. Numai voi puteți salva situația.“ Și chiar le-a mers, cât de vreo cinci procente. Pe care probabil le-a luat Mircea Diaconu.

PD-L-ul a încercat să ne amintească că există Monica Macovei, dar n-a reușit să ne facă să uităm de Blaga, Boc, Igaș și alte personaje mai puțin simpatice de acolo. De PMP nici nu mai zic. Nu știu dacă „hipsterii drogați“ de care au tot scris ‘telectualii de dreapta au fumat vreodată ce-a băgat tipul care-a pus-o pe Udrea pe posterul campaniei. Probabil ca în plină prăjeală a creierului și-a spus „Hai s-o băgăm pe Nuți, că sigur o iubește lumea acum c-a slăbit și are freză de PR-istă.“ Restul partidelor au fost practic inexistente mediatic oricum.

În concluzie, cred că pot să le spun cu destul de multă convingere partidelor şi reprezentanţilor dreptei, că dacă vor adopta în continuare limbajul lui Vadim Tudor, nu ar trebui să se mire când o s-o sfârşească la fel ca el din punct de vedere politic.