Nu te droga că drogurile-s rele, o să mori tânăr, dacă azi tragi un fum dintr-un joint, mâine o să-ți bagi heroină în venă. Așa sună, de multe ori, campaniile de prevenire a consumului de droguri finanțate de stat.
Dar nu chiar toate. Asociația Beneva, cunoscută pentru festivalul Femei pe Mătăsari, a gândit o campanie cu o abordare care are o șansă să ajungă la tineri. Proiectul lor se numește Aleg să aleg și a fost gândit pentru și împreună cu elevi de gimnaziu și liceu. Când adolescenții devin teribiliști și încearcă să se descopere, uneori fac asta prin consumul de droguri. Asta îți arată și datele oficiale: aproape 4% din tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 35 de ani au declarat în 2017 că au consumat cel puțin odată substanțe interzise.
Videos by VICE
Organizatorii au invitat personalități care sunt modele pentru tineri să povestească în fața camerei cum și-au urmat ei visul. Aceștia nu le spun adolescenților „e rău să te droghezi”, că le-ar pierde atenția din prima clipă. În schimb, le oferă alternative. Mesajul e subtil și deloc moralizator: dacă îți urmezi visul, fie că vrei să devii actor, rock star sau pilot de curse, bucuria de a face ceea ce-ți dorești nu va lăsa niciun gol pe care să-l umple drogurile.
Practic, pe toată durata campaniei nu li s-a spus „nu te droga, că ai să ajungi nasol”. În schimb, li s-a explicat că cea mai bună variantă ar fi să aleagă altceva. Să cânte, să scrie, să danseze. Sau să se înscrie la karting, dacă vor adrenalină.
„Am venit lângă ei ca niște prieteni. Ne-am integrat noi în colectivul lor și am încercat să-i lăsăm pe ei să controleze discuția, să vedem unde ar dori să ajungă. Noi doar le-am fost apropiați și am încercat să-i facem să înțeleagă că viața asta este plină de alegeri, iar alegerea cea mai bună e să facă exact ceea ce simt ei că-i face fericiți. I-am îndemnat să-și urmeze visurile, să ajungă oameni de succes pe o anume nișă pe care și-o doresc. Și am venit în sprijinul acestor idei cu exemple de oameni de succes, cunoscuți, cum ar fi Adi Despot”, mi-a spus președintele Beneva, Iulian Văcărean, despre proiectul care se derulează în școlilele și liceele din București.
„Nu a fost genul ăla de proiect pe care îl prezintă diriga în sala de festivități”
Același mesaj a ajuns la tineri și printr-o piesă de teatru și un film cu același nume – Aleg să aleg. Sesiunile de informare din taberele de vară și de la liceu sunt altă variantă pe care au mers inițiatorii proiectului.
Abordarea asta, de a nu îi interzice unui copil să facă ceva, ci de a-i oferi ocazia să experimenteze pe cont propriu, dar cu condiția de a înțelege riscurile la care se expune, se pare că a funcționat.
„Îmi place că nu se abordează mentalitatea «nu face asta», ci «uite ce poți să faci în loc de asta», ceea ce e mult mai practic și mai atractiv pentru adolescenți. Dacă îi spui unui om să nu facă ceva, o să își dorească să facă acel lucru. Aleg să aleg îndeamnă adolescenții să facă lucruri practice în schimbul celor dăunătoare, nu doar să nu le facă pe cele dăunătoare. Sper să mai am ocazia în viitor să fac parte din proiecte de genul, să îndemn adolescenți ca și mine spre un stil de viață mai bun, din toate punctele de vedere”, mi-a spus Cristian, un licean de 17 ani implicat în proiect.
Nici Iuliei, o altă elevă de 17, nu i se par eficiente campaniile anti-drog clasice:
„Când faci niște vloguri și câteva prezentări fun și interesante, care nu dau în zona aia de cringe, le rămâne și elevilor întipărit în minte ceea ce le-ai prezenat. Chiar nu a fost genul acela de proiect “anti-drog” pe care îl prezintă diriga în sala de festivități, care te presează și te enervează.”
Mesajul a ajuns la 1 500 de elevi
Proiectul a costat 370 de mii de lei și în mare a fost finanțat de stat, prin Agenția Națională Antidrog. Ceea ce nu e puțin lucru, având în vedere că multe dintre campaniile acestei instituții nu-și ating publicul țintă din cauza mesajului moralizator și limbajului greoi. De exemplu, eu nu m-aș regăsi deloc într-un mesaj în care sunt numit „subiect”.
Și nici nu știu câți adolescenți ai auzit vorbind în fraze ca asta: „stimularea factorilor de protecție și reducerea factorilor de risc constituie obiectivul preventiv pe care orice tânăr care își dorește o viață sănătoasă ar trebui să îl urmărească”.
Cam așa îți dai seama care este diferența între o campanie cu efect și una făcută strict pentru a bifa încă un obiectiv pe agendă. Finanțarea a venit în urma aplicației depuse de Asociația Beneva în cadrul Programului de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018. Aleg să aleg a ajuns la peste 1500 de elevi din Capitală, majoritatea de liceu. Pe lângă piesele de teatru și sesiunile de informare la care au participat elevii, marea surpriză a proiectului a fost filmul. Dacă nu l-ai văzut și ai vrea să știi mai multe, poți intră pe site-ul lor pentru a intra în contact cu organizatorii. Pentru că, spre deosebire de restul campaniilor în care pentru un simplu gând sunt etichetați și judecați, proiectul ăsta le oferă adolescenților încrederea necesară să-și aleagă singuri calea pe care doresc să o urmeze.
Editor: Andreea Pocotilă