FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Când ești prea bătrân ca să mai dormi cu animale de pluș

Am întrebat un expert, ca să știi ce să faci.

Când aveam 18 ani, iubitul meu din liceu mi-a dăruit un tigru Bengal de pluș, cu un stomac gen bean bag, pe care l-am numit „Tummy". Când am plecat la facultate, scopul lui Tummy era să-mi aducă aminte de prietenul meu de acasă. Dar după șapte luni ne-am despărțit, iar noul scop al lui Tummy era să îmi ofere un sprijin moral general.

De atunci, el le-a văzut pe toate: perioade de șomaj, probleme personale și dezamăgiri pe plan sentimental. Spre deosebire de bărbații cu care mă vedeam pe la 20 de ani, Tummy nu sforăia, nu se plângea și nici nu mă respingea. Atât timp cât puteam să dorm cu el noaptea, lumea mea era OK.

Publicitate

Acum am 30 de ani și sunt măritată, dar încă mai dorm cu Tummy în fiecare noapte. Fac asta de atâta timp, încât a devenit o parte din rutina mea de somn și sunt reticentă să renunț la el. Nu e un subiect despre care vorbesc deschis sau des.

Dar recent am fost la o petrecere de casă nouă a unei prietene. Ea îmi făcea turul când am observat un animal de pluș pe patul ei. „Încă mai dormi cu jucăria ta de pluș?", am întrebat eu. „O Doamne, da", mi-a spus ea. „În fiecare noapte. E cel mai de preț lucru pe care îl am."

„Cel mai de preț" sună cam exagerat, dar legăturile emoționale jucăriile de pluș sunt foarte reale și pot fi chiar benefice. Un studiu al cercetătorilor de la UV University Amsterdam au demonstrat că atingerea, inclusiv cea al unui ursuleț de pluș sau alte jucării, prezintă beneficii de sănătate și pot ajuta la ameliorarea anxietății existențiale. „Oricine cu un animal de pluș, crede că acesta are puteri tămăduitoare, dar asta e prima oară când știința confirmă", a scris despre studiu The Daily Mail.

Prietenii noștri de pluș joacă rolul de „obiecte tranziționale", care ajută la ameliorarea stresului de separare în timp ce „calmează și liniștește copilul", așa cum explică articolul ăsta din Psychology Today, „More Than Just Teddy Bears".

Desigur, eu nu mai sunt un copil și nici prietena mea. Mă întreb cât de comun e pentru oamenii maturi să mai doarmă cu animale de pluș. Ar trebui să-mi fac griji sau să accept asta?

Publicitate

Conform terapeutului licențiat dr. Robert (Bob) Ryan, LCPC, ART, nu e chiar așa. Există mii de motive pentru care adulții aleg să doarmă cu un animal de pluș. „E un semnal de nevoie", spunea el. „Dacă ești singur în viață și ai un animal de pluș mare, e ca și cum ar fi cineva cu tine în pat. Câteodată ajută să îmbrățișezi și o pernă, iar animalele de pluș ar putea fi același lucru."

Atât timp cât nu intervine sau împiedică capacitatea unei persoane de a funcționa la muncă, în dragoste și viață, dr. Ryan consideră că e ok să păstrezi ursulețul de pluș: „Te împiedică să aduci pe cineva la tine acasă pentru că nu vrei să știe asta?", a întrebat el. „Atunci e o interferență și e momentul să renunți la el."

Sophie Saint Thomas, colaboratoare VICE, doarme în fiecare noapte cu cele două foci de pluș, Big Seal și Little Seal. Tipa de 29 de ani din Brooklyn a fost norocoasă să găsească un partener care nu este deranjat de cele două jucării de pluș. De asemenea, el pare că a înțeles că nu poate negocia ca focile să nu mai doarmă în pat. „Noi locuim împreună, așa că el nu are de ales decât să doarmă în fiecare noapte cu focile", a spus ea.

Singura problemă pe care a avut-o a fost din partea fostului iubit din facultate, care era cu ea atunci când l-a cumpărat pe Big Seal: „El se simțea atât de jenat să fie văzut pe stradă cu mine, care căram noua mea focă gigantică. Dar el nu înțelegea New York-ul și nu știa că era cel mai puțin ciudat lucru pe care puteai să-l vezi pe stradă."

Publicitate

Justin Berry, un skateboarder de 36 de ani din Philadelphia, care lucrează în departamentul de vânzări de la Urban Outfitter, doarme cu un rechin de un metru în fiecare noapte, de mai bine de cinci ani. Când era mic, el a avut doi prieteni de pluș: un ursuleț, pe nume Big Ted și un Popple, pe nume Puzzle. Dar rechinul nu înlocuiește acei prieteni de pluș, iar el îl consideră mai mult o pernă.

„E doar un lucru mai confortabil cu care să dormi acasă."

El demontează rapid grijile altora despre cum bărbații în fire nu ar trebui să doarmă cu animale de pluș. Pentru el, „e doar un lucru confortabil cu care să dormi acasă."

Un sondaj recent de la Best Mattress Brand arată că Berry nu este singurul. Brandul a intervievat două mii de americani și a descoperit că 37,5% dintre ei dormeau cu un animal de pluș. Dintre aceștia, șapte la sută dintre adulți au spus că încă mai dorm cu animalul de pluș, iar principalele motive sunt confortul și obiceiul. Conform sondajului, milenialii au șanse de două ori mai mari să doarmă cu un animal de pluș. Toate generațiile au fost de acord că nu e OK să aduci o păpușă în pat. (Păpușile sunt sinistre noaptea.)

Jenna Walker (care a cerut să i se schimbe numele de familie ca să evite căutările de pe Google) e un designer vestimentar în vârstă de 35 de ani, care are ursulețul ei de pluș, pe nume Bear, de 30 de ani. „Tatăl meu l-a cumpărat pentru mine când am fost împreună la mall", mi-a spus ea. „Când am ajuns acasă cu el, mama mi-a spus că o să adune praf și că nu mai aveam nevoie de încă un animal de pluș. Cred că l-am îndrăgit și mai mult de ciudă." Ea insistă că ar muri dacă l-ar pierde și nu-i pasă ce crede lumea despre asta. Sincer, admir atitudinea lui Walker de „ursulețul meu, treaba mea."

Publicitate

Până la urmă l-am întrebat direct pe dr. Ryan: e îngrijorător ca un adult să doarmă cu un animal de pluș? E asta o dovadă a unei maturități subdezvoltate sau orice altă tulburare mintală latentă?

El a așteptat un pic înainte să răspundă. „Dacă nu te încurcă în niciun aspect al vieții tale, poți să iubești animalul ăla de pluș de parcă ar fi copilul tău."

Eu cred că e un sfat foarte bun și am de gând să-l urmez.

Urmărește-o pe Anna Goldfarb pe Twitter .

Citește mai multe despre relația adultă cu lucrurile semnificative ale copilăriei:
De ce o grămadă de femei vor să devină prințese și mirese la Disney
Ce lucruri ciudate păstrează oamenii din fostele relații
Cât de mult îți afectează creierul desenele animate