Astăzi este Moş Nicolae, preferatul meu dintotdeauna, pentru că mereu am primit cadouri mai multe decât frate-miu. Cine are fraţi ştie cât de cretină, dar totuşi acerbă, este concurenţa între fraţi la vârste fragede. Şi niciodată nu am primit vreo nuieluşă, nu pentru că eram cea mai cuminte, ci pentru că era și ziua mea. Chestiunea asta cu copiii răi care primesc o nuia în loc de cadouri mi se pare atât de româneasca pe cât este vorba „Bătaia e ruptă din rai”. Nu ştiu dacă există oameni din generaţia mea care să nu fi luat măcar vreo palmă, dar sunt curioasă câţi sunt gata să recunoască şi să şi povestească.
VICE: Salut, Care e cea mai mare bătaie pe care ai mâncat-o în viaţa ta?
Videos by VICE
Voluntara: De Crăciun s-a întâmplat, aveam vreo opt, nouă ani şi am dărâmat bradul. Mi-am luat câteva palme. Dar am fost şi pedepsită, ceea ce a fost mult mai rău, fiindcă nu am avut voie să ies din casă câteva zile. Imagineaza-ţi, vacanţă şi zăpadă iar eu stăteam în casă pentru că am vrut să ajung în vârful bradului.
Tu cui i-ai dat cea mai mare bătaie?
Tuturor. La cărţi. Sunt cea mai bună la macao.
Ţi se pare potrivită expresia „bătaia e ruptă din rai”?
Eu am făcut voluntariat pentru protecţia copilului şi pot să spun cu siguranţă că, nu este deloc cea mai bună metodă. Am realizat că o pedeapsă e mult mai eficientă şi normală. Totuşi, la cât de răsfăţaţi sunt copiii din ziua de azi, mă îndoiesc că o să se rezolve vreodată numai cu vorba bună.
VICE: Care este cea mai mare bătaie pe care ai luat-o?
Supravieţuitoarea: Nu prea am mâncat bătaie de la părinţi, au fost buni cu mine, iar eu am fost foarte ascultătoare. După ce am terminat liceul m-am angajat, mi-am luat o maşină, am avut un accident.
Asta a fost cea mai naşpa „bătaie“?
Da, accidentul a fost din vina mea. Am blank, oricum, nu-mi amintesc nici acum exact ce s-a întâmplat în urmă cu şase ani. Mergeam spre Otopeni, că lucram în aeroport, am pierdut controlul, am ajuns pe sens invers şi am sărit peste parapet.
Nasol, îmi pare rău.
Maşina s-a făcut ţăndări. M-am lovit rău la cap, am fost în comă, am stat şase luni în spital şi dupa aceea în recuperare. Cred că Dumnezeu mi-a dat cea mai mare bătaie din viaţa mea.
VICE: Erai rău când erai mic?
Voinicul: Acasă eram foarte cuminte, dar la şcoală defulam şi mereu făceam câte o boacănă, mă certam, mă băteam, mă luam cu profesorii, ei cu mine.
Care e cea mai mare bătaie pe care ai luat-o?
Am luat-o, dar am şi dat-o. Aveam vreo 17 ani. A fost o bătaie între găşti, spontană. Pornise de la nişte fete. Noi eram la un liceul mai bun, teoretic, dar situat într-un cartier rău famat. Ăia de pe acolo se luaseră de ele şi noi ne-am dus să le arătăm cum stă treaba. Era de fapt o chestie mai veche între noi, care trebuia rezolvată.
Câţi aţi fost şi cu ce urmări s-a lăsat?
Noi eram vreo cinci şi am plecat de la ore să-i articulăm. Şi ei erau tot vreo cinci. Nu îţi imagina că a fost o bătaie din aia ca-n ring. A fost ca pe maidan. Dădeai, fugeai, te întorceai să-l aperi pe unul, mai luai un picior în spate, mai fugeai puţin. Îmi amintesc că, în frenezia aia am rupt un gard ca să am par cu care să dau. S-a lăsat cu mâini rupte, ghips. Eu am avut copci sub ochi. Uite şi-acum după 20 de ani mai am semnul.
VICE: Bună fetelor, voi aţi primit nuieluşe?
Stânga: Da, în fiecare an. Eram rea. Dar oricum, pe lângă asta erau şi o grămadă de cadouri. Deci cred că era doar aşa simbolic, să nu mi-o iau în cap.
Care e cea mai mare bătaie pe care aţi luat-o vreodată?
Dreapta: În clasa a doua am luat primul meu insuficient la matematică. Mama m-a bătut cu nuiaua. Nu avea una specială, dar noi stăm la casă şi nu ştiu cum făcea, dar când se enerva pe mine, imediat îşi fabrica una şi îmi dădea la fund. Plus că mă şi pedepsea, dar de obicei nu respectam.
Aţi avut vreun profesor care trăgea copiii de urechi?
Da. Învăţătoarea noastră ne dădea cu rigla la palmă. Pare că ustură, dar nu ustura, fiindcă dădea cu cantul. Unii copii chiar veneau cu părinţii la şcoală fiindcă aveau urme. Din fericire noi nu am luat prea multe, fiindcă erau pentru teme nefăcute şi noi ni le făceam.
Ce ziceţi de vorba asta că bătaia e ruptă din Rai?
Stânga: Eu sunt de acord. Şi spun din proprie experienţă. Cred că trebuia să fiu puţin bătută, ca să fiu mai cuminte acum.
Am luat și un activist, că ăștia primesc cel mai mult bătaie
VICE: Te-ai bătut vreodată pentru o fată?
Amorezul: În clasa a patra eram foarte mândru de mine că aveam o prietenă, pe Andreea, care în același an a plecat în Anglia, iar acum e o cocalară drogată. În fine. În clasă cu mine și prietena mea s-a mutat un puști bătăuș care la fosta școală rămăsese corigent de trei ori. La o oră de sport, s-a decis să-i fută o minge în față Andreei. Femeia a început să plângă și a fost pentru prima oară când m-am enervat și am acționat fără să gândesc – m-am dus la jegos și i-am ars și io una în față, nu cu mare efect din păcate. El nici nu s-a clintit și mi-a dat una în gură de m-a lăsat pe jos cu gura plină de sânge.
Asta a fost tot?
Nu. Aveam prieteni mai mari în școală, care m-au ridicat de pe jos și mi-au promis că pauza următoare îi venim noi de hac. S-a dus băiatul la baie și ăia mai mult, că io mă simțeam copleșit, au mers peste el și l-au ars.
Deci mai mult ai dat bătaie decât ai luat?
Aşa credeam şi eu. Dar după ore, băiatul mă aștepta cu toți cei patru frați ai lui mai mari. Mi-am luat la pumni și picioare în cap, în spate, în burtă și în coaste de nu am înțeles nimic. Când am ajuns acasă eram așa umflat, încât bunică-mea nu m-a recunoscut, iar maică-mea a început să plângă. Și-au luat-o și ăia cu care l-am bătut, dar nu la fel de rău, io a trebuit să stau la pat câteva săptămâni.
VICE: Buna,ai primit vreodată nuieluşe de la Moș Nicolae?
Mini Smiley: În tot anul primesc nu una, mai multe chiar. Dar eu știu că nu Moșul mi le pune în ghete, e mama sau bunica, ele vor să fiu cuminte. Eu chiar sunt, nu știu de ce primesc și nuielușe. Poate pentru că nu mai sunt chiar copil.
Dar ce zici că ești, dacă nu copil?
Un copil mai mare așa, nu știu, adolescent, dar nici adolescent, copil-adolescent. Eu am și un frățior mai mic, are patru ani, el e copil, se joacă mereu, nu merge la școală, nu știe nimic.
Și copiii-adolescenț mai primesc bătaie din când în când?
Depinde, uneori da. Nu sunt rău, dar mă enervez pe frățiorul meu, el plânge, mă pârăște mamei și ea se supără, îmi mai dă câte o palmă din cauza lui. Îmi spune mereu că trebuie să am grijă de el, dar eu mă plictisesc, eu am prietenii mei, stau la calculator. N-am timp de el.
Care e cea mai mare bătaie pe care ai luat-o vreodată?
L-am uitat odată în parcul din fața blocului pe Adiță (fratele mai mic – n.r.). Eu m-am luat cu ale mele, m-am întâlnit cu un coleg, ne jucam cu mingea și la un moment dat mi s-a făcut sete. Obosisem de atâta fotbal! Am urcat să îmi iau apă, dar apoi m-am luat cu joaca și am uitat să-l aduc pe fratele meu acasă. L-a adus o vecină și m-a și spus mamei. Și atunci am luat trei palme peste fund. Dureroase!
Obișnuiești să te încaieri cu alți băieți la școală?
Nu ne lasă doamna, doar ne împingem câteodată sau ne învelim în covor, ca bebelușii. E doar un joc, ne amuzăm.
Ce le-ai transmite părinților care-și bat copiii?
Să nu îi mai bată, că doare prea tare. Tata nu mă bate deloc și îl iubesc mai mult, el stă de vorbă cu mine, el doar se supără, dar îi trece repede. Sau când nu îi trece așa repede, nu îmi mai ia dulciuri.
VICE: Vinzi și nuielușe pentru cei obraznici?
Vânzătoarea de ornamente: Nu, de asta n-am eu, dar sigur găsește Moșul. Există copil cuminte?
Să înțeleg că nici tu nu ai făcut parte din categoria asta. Ai luat bătaie pentru boroboațe?
Luam în fiecare zi, dar eram și rea, mă băteam cu băieții, spărgeam lucruri, nu m-am omorât nici cu cartea. Săraca mamă, câte a mai îndurat cu mine!
Îți aduci aminte de o pedeapsă mai cruntă?
Daaa, odată am pus carbit în călimara de cerneală și i-a explodat învățătoarei în față, pe haine. Și a fost scandal mare atunci! A chemat-o pe mama la școală și acasă m-a plesnit mereu în ziua aia.
Bătaia o fi ruptă din Rai sau din altă parte?
Vânzătoarea de ornamente: Bătaia e mai degrabă din Iad, dar ce să-i faci, când nu merge cu vorbă bună, trebuie să mai știe copilul cine e șeful, că ți se urcă-n cap după aia. Eu nu sunt încă mamă, nu aș vrea să îmi bat copiii, dar cine știe… Sper să nu semene cu mine, obraznică am mai fost!
De unde o fi ruptă bătaia nu cred că știe nici Moș Nicolae. El aduce nuielușe copiilor obraznici, dar le abandonează în ghetuțe, fără a aplica corecții. Dacă atunci când sunt mici, paparele le sunt date de părinți, mai apoi, adulții își rezolvă problemele prin bătaie singuri. Fie că e un scandal în cartier, o luptă pentru inima unei fete, cei mari devin instinctuali când simt că li se cuvine ceva.
Ți-a plăcut? Citește ce-am întrebat și-n alte zile.