Am inventat rubrica asta ca să dăm de lucru internilor noștri.
De câte ori nu ți s-a întâmplat să fii la piață, să te uiți la niște fructe și să spui: „Frate, ce piese! Ce le-aș mai perpeli pe sub un jet de apă, ce le-aș mai mușca!”. Cum, niciodată? Bine, se prea poate, dar eu sunt convins că și fructele sunt sexi. Curios să văd dacă sunt singurul, am ieșit pe stradă să aflu dacă putem salva de la faliment revistele pentru bărbați, cu pictoriale de modă în care pozează banane și căpșune.
Videos by VICE
VICE: Care crezi că e cel mai sexi fruct?
Tip pro-afrodisiac: Căpșuna, clar. E mică și pare așa neinteresantă, dar e cel mai bun afrodisiac. Și-mi place gustul ei, e dulce.
Ai folosi-o înainte sau după sex?
Cu siguranță. Înainte pentru efectele ei de stârnire, apoi pentru relaxare, cam ca o țigară de după.
VICE: Care e cel mai sexi fruct?
Tip nehotărât: N-am așa unul special, pe care l-aș alege oricând. Nu știu cât de sexy poate fi un fruct.
Gândește-te la un fruct exotic, cum ar fi avocado sau pepenele roșu.
Atunci aleg fructul pasiunii, ăsta îmi place, cred că, pentru că te gândești la plăcere, la pasiune, undeva pentru sex.
Ar mai fi sexi fără asocierea cu sexul?
N-aș zice. Are și numele așa. Știi deja la ce l-ai putea folosi, pe restul le mănânci doar.
VICE: Care fruct ți se pare sexi?
Tipul de pe malul lacului: Căpșuna. E frumos colorată, e roșie, are și bulinele alea mici. Da’ e frumoasă cât e proaspătă, că după aia se face tare urâtă. Și e sexi doar cât e coaptă, când e verde e ca o minoră.
Ce i-ar trebui ca să fie mai bună?
Niște frișcă. Dacă e vorba de sex, clar adaugi și frișcă.
VICE: Tu care crezi că e cel mai sexi fruct?
Tipa pro-potasiu (din banană): Aș alege banana.
De ce?
Nu știu. Are aspectul ăla… și e dulce și e protejată de tot ce e în jur, are coajă. Îmi place și că e rar întâlnită. Nu găsești bananieri la noi.
Dar în alte țări găsești. Dacă ai trăi acolo, ai mai alege-o?
Da! Din contră, ar fi atât de multe pe care le-aș putea avea. Aș fi la modul: „Dați-mi, dați-mi!”.
VICE: Ce fruct e cel mai sexi?
Tipa monocolorată: Eu zic că mărul. Mărul ăla verde.
Verde că e necopt sau verde că așa e el?
Nu, verde-verde, ăla din copac, necopt. Îmi place cum arată, cum e când îl pui pe masă. Și-mi plac alea perfecte, rotunde, fără lovituri sau alte defecte.
Și l-ai asocia cu sexul?
Nu, mi-e greu să-l văd pe lângă vreun act sexual. Îmi place doar să-l mănânc, las alte fructe pentru sex, poate căpșuna.
VICE: Care fruct e cel mai sexi?
Tipa foto: Sunt prea multe. Dacă aș alege, ar fi cireșele. Mă gândesc că arată cel mai bine.
Cu ce femei le-ai asocia?
Dacă e să iau una din România, aș zice că sunt ca Adela Popescu. Mici, dar sexy, atrăgătoare. Și din afară cu Hayley Williams din Paramore. Ar putea fi puțin exotice.
Ție ce fruct ți se pare mai excitant?
Tipul foto: Fructul pasiunii. Dacă nici el, atunci care?
Doar pentru nume?
Nu doar pentru nume. Are un gust extraordinar. Și e afrodisiac. Îl asociez rapid cu sexul. Câteodată merge și folosit pentru sex, depinde de viziunea momentului.
L-ai încercat?
Nu, n-am nevoie încă. Dar ar fi prima mea alegere.
VICE: Care fruct vi se pare că e cel mai sexi?
Tipa îngrijorată (stânga): Să știi că eu aș alege cireșele. Am și acasă și am uitat să le mănânc, se poate să se fi stricat.
Sunt cireșele la fel de sexi cu viermi în ele?
Tipa îngrijorată: Nu, că eu nu le caut. Prefer să trăiesc fără să știu, că altfel nu le mai plac, nu le mai mănânc. Așa, consider că sunt bune direct.
Dar pe tine ce fruct te atrage?
Tipa cu gusturi exotice (dreapta): N-am mâncat niciodată, dar sunt fructele alea în formă de stea, ca o stea de mare. Cred că star fruit se zice în engleză, nu știu cum sunt în română.
Fructele din România n-ar avea succes în fața ăstora?
Nu prea, arată prea bine. Noi nu prea avem fructe de-astea care să iasă în evidență.
Gata, sex-shop-urile se pot închide, iar angajații se pot reprofila pe vândut fructe la tarabă, în piață. Condiția este ca ei să-și facă stocuri decente de căpșune și cireșe. Sper ca liberii întreprinzători de la Gara de Nord să nu strice piața cu fructe similare găsite la periferie, dar cărora le lipsesc niște dinți și sunt pătate.
Ți-a plăcut? Uite ce-am mai întrebat şi-n alte zile.