Știm deja că traficanții din carteluri au folosit drone de mică dimensiune pentru a introduce droguri și alte produse de contrabandă în închisori și o dronă homemade pentru a transporta țigări în Rusia. Acum, mai multe rapoarte au confirmat că unele carteluri de droguri din Mexic construiesc și ele drone pentru a transporta narcotice peste graniță în Statele Unite.
Informațiile despre drone au fost raportate inițial anul trecut de un avocat specializat în drone din Missouri, apoi de site-ul de știri Americas Postes în 2010 și de curând au fost publicate de Quartz și de Robotic Business Review.
Videos by VICE
„În scurt timp, membrii ambițioși ai cartelurilor vor începe să transporte cu ajutorul dronelor narcotice valoroase în Statele Unite”, a scris pe blogul său avocatul specializat în drone John L. Davidson.
Utilizarea dronelor pentru transportul drogurilor nu surprinde pe nimeni. Vehiculele homemade fără pilot sunt mai eficiente și prezintă mai puține riscuri decât submarinele sau avioanele cu piloți folosite pentru transportul drogurilor în Statele Unite.
„Teoretic, e o opțiune care poate fi pusă în practică și ar trebui să ne așteptăm la asta în viitorul apropiat”, mi-a spus într-un e-mail Peter Singer, expert în servicii de securitate și informații la Brookings Institute.
„Cartelurile se adaptează rapid la tehnologia modernă. Iar dronele sunt o tehnologie tot mai accesibilă”, a spus el. „Vor folosi noi mijloace pentru a-și atinge vechile scopuri și își vor asuma tot mai puțin riscul de a fi prinși.”
Davidson a scris că traficanții din Mexic și America Latină folosesc drone homemade construite de inginerii din fabricile de avioane care lucrează pentru carteluri. O astfel de linie de construcție de drone există în districtul Santa Fe din Mexico City, lângă fabrica de bombardiere din Queretaro, zice Davidson. Dronele sunt ușoare, simplu de transportat, destul de puternice cât să reziste la o încărcătură grea și nu sunt detectate de radare.
S-a raportat că dronele cartelurile sunt pe radarul autorităților. Americas Post a raportat că Secretariatul Siguranței Publice din Mexic (SSP) a publicat un anunț acum patru ani în care explica modul în care cartelurile folosesc UAV-uri ultra-ușoare pentru a introduce cocaină în State.
Subsecretarul SSP, Francisco Gonzalez, a declarat pentru the Post că dronele cu droguri cântăresc aproximativ 45 de kilograme și pot transporta 100 de kilograme de cocaină într-un singur drum. Un kilogram de cocaină care costă 1700 de dolari în Columbia sau 8000 de dolari în Mexic se vinde cu 30 000 de dolari în State, ceea ce înseamnă că traficanții câștigă 2 milioane de dolari la un singur zbor.
Patrula de graniță a Statelor Unite folosește de ani de zile drone pentru a spiona activitatea cartelurilor, dar autoritățile n-au confirmat că aceeași tehnologie e folosită de traficanții de droguri. Am contactat biroul FBI din El Paso pentru a le cere detalii despre această operațiune și voi reveni ulterior cu informații noi.
Traducere: Oana Maria Zaharia