Colecţia mea de casete cu bandă magnetică a început să existe imediat după Revoluţie, când taică-meu a venit acasă cu două casete cumpărate de la un magazin din ăla dubios, cu marfă piratată. Coperțile alea de albume, trase la xerox atât de vizibil, la un aparat cu tuşul pe terminate, chiar nu deranjau pe nimeni în vremurile alea. Oricum, în provincie era mai greu cu albumele sigilate.

Mai curios e ce albume mi-a luat taică-miu: Bad, al lui Michael Jackson, şi discul cu acelaşi nume de la Metallica. De Michael mă aşteptam să ştie, doar era lipit pe toţi pereţii sub formă de postere din Bravo şi alte reviste pentru puştimea acelor vremuri. Dar cum s-a ajuns la Metallica, mai ales că niciunul din noi nu le avea cu rockul?! Pe MJ l-am ascultat zi lumină, melodie după melodie, în ordinea în care erau înregistrate ele, pe partea A sau B, pentru că mi se părea mare bătaie de cap derularea casetei înainte sau înapoi.

Cum la mine-n casă au ajuns și multe albume ale artiștilor din România, sub formă de casete, am fost curioasă să aflu de la oamenii din industria asta câteva chestii: cât de greu făceai rost de muzică prin anii '90, când și-au luat prima casetă sau ce ascultau în anii ăia. S-o luăm pe categorii:

Probabil că te-ai întrebat și tu de multe ori: care a fost prima casetă audio a oamenilor din muzică? Așa că am luat la întrebări câțiva cântăreți cunoscuți în anii ăia, când combinele muzicale şi walkman-urile erau fiţă şi nu visai la stick sau YouTube.

„Îmi aduc aminte de două casete. Nu mai ştiu care a fost prima. Pe una dintre ele mi-am făcut-o singur, cu muzică înregistrată de la radio. Pe vremea aia, se deschisese în Bucureşti un post nou care, dacă îmi aduc bine aminte, se numea Radio Nova sau ceva de genul ăsta. Aşteptam ziua în care se difuza topul muzical, astfel încât să-mi pot pune pe casetă piese de genul Blame it on the rain, de la Milli Vanilli, sau Ice-Ice baby, de la Vanilla Ice.

Pe cea de-a doua mi-am făcut-o contra cost la un centru de înregistrări din apropierea Casei Poporului şi ţin minte exact că le-am cerut să-mi pună pe ea un album Ice-T al cărui nume îmi scapă acum. În orice caz, eram extrem de bucuros să-mi ascult muzica preferată la walkman-ul meu alb."

„Îmi amintesc foarte bine de prima mea casetă «originală», adică cu coperta color. Dacă era cu adevărat originală nu ştiu, că eram prea mic să-mi pun problema asta. Dar țin minte momentul, pentru că a fost cadou de ziua mea, pe 24 noiembrie, şi era vorba de artistul meu preferat: Michael Jackson. Albumul era unul dublu: Dangerous. Deci, erau două casete superbe, pe care le-am ascultat încontinuu. Am cântat şi-am repetat mişcările de dans pe care le ştiam de la TV. Cred că era anul 1992, pentru că albumul a fost lansat în 1991 şi probabil a durat ceva până să ajungă în Braşov, oraşul unde am copilărit. Aveam 12-13 ani."

„Prima casetă, pe care mi-am cumpărat-o singur, a fost cu formaţia rock Pro Musica. I-am văzut live în Timişoara, la festivalul TIMROCK, şi m-am bucurat tare să-i pot avea acasă oricând. Cred că era-n 1987. Ascultam muzică la un radiocasetofon pe care îl cumpărase tatăl meu din Italia. Nu mai ştiu exact marca, dar îmi amintesc că avea opţiunea de înregistrare. Ascultam muzică difuzată de unguri şi de sârbi şi îmi făceam casete cu melodiile preferate. Azi e un pic mai simplu, nu-i așa?!"

Metallica este un nume care apare frecvent când îți întrebi cunoscuții despre prima lor casetă audio. Așa că înţeleg de ce mi-a cumpărat şi taică-miu un album al lor. Probabil că i-a zis vânzătorul că e fiţă.

Actorii par genul rock, aşa că mă aşteptam ca asta să fi ascultat şi când erau puştani. Dar, recunosc, nu mă așteptam și la casete cu jocuri.

„Nu mai ştiu anul, cred că eram în clasa a III-a sau a IV-a când am primit prima mea casetă. Conţinea binecunoscutul joc Râma. Ai mei îmi luaseră primul computer Hc90, care era o tastatură. O legai la televizor şi la un casetofon cu un counter, derulai caseta până la, să zicem, 205 şi începea jocul. Şi, apoi, a fost caseta cu albumul Perfect, al celor de la Timpuri Noi, care a fost absolut… perfectă! Originală şi la propriu, şi la tot."

Oamenii de televiziune cu care am vorbit, chit că sunt din generații diferite, par niște persoane cool. Nu de alta, dar ascultau muzica la modă în anii ăia. Și, bineînțeles, făceau rost și de casete cu artiștii lor preferați.

„Mi se par amintiri din altă viaţă! Eram la şcoala generală, la Târgu- Jiu. Auzeam la bâlciul din cartier, de dimineaţă până seara, melodia Casablanca, cântată de Jessica Jay. Fredonam non-stop piesa asta, aşa că mi-am cumpărat şi o casetă, de la o tarabă din piaţă, contrafăcută, doar pentru cântecul ăsta. Aveam un dublu casetofon, dintr-acela care avea două feţe şi posibilitate de înregistrare. Desigur că îmi pusese tatăl meu şi microfon, aşa că multe zile mă înregistram, să-mi aud vocea. Mai am şi-acum acea casetă, în casa părinţilor de la Târgu- Jiu."

Ce diferență pot face 20 de ani, sau chiar mai mult, în încercarea cuiva să asculte muzica favorită! Prin '90, ca să asculți câteva piese amărâte (chiar și Casablanaca), trebuia să faci efort serios, mai ales dacă le voiai înregistrate de la radio sau de la vreun amic mai pricopsit, cu dublu casetofon din ăla șmecher. Îmi aduc aminte de asta când mă uit la ce a mai rămas din colecția mea de casete vechi, pe care le mai țin așa, prin casă, de dragul vremurilor apuse.

Nu de alta, dar cine știe cum îți vine vreo idee, peste ani, să faci vreo reconstiture istorică a muzicii de pe vremea ta, ascultată la casetofoane de la muzeul tehnologiei?

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre muzica anilor '90:
Ce am învățat din revistele românești de adolescenți din anii '90, de la muzică la educație sexuală
Cele mai nasoale 13 piese românești din anii '90, pe care probabil încerci să le uiți
Cum a fost să cresc ca rocker român în anii '90