Sunt multe sate lipsite de o viziune asupra dezvoltării și care, asemenea unor case părăsite din București, sfârșesc alături de comorile și poveștile lor, fără ca nimeni să se întrebe dacă pot fi adevărate sau nu.
Unul dintre aceste cazuri dramatice se găsește în comuna Șeica Mare, aflată între Sibiu și Mediaș. Dar bine, aici e încă ok. Este o șosea recent refăcută și mai sunt și trenurile regio care staționează de câteva ori pe zi. Dacă alegi să bați la pas comuna, ai totul planificat până la coborârea în haltă. Cum traversezi linia ferată și te afunzi spre satul Buia, aflat 11 kilometri distanță, intervine norocul de a te lua cineva într-o mașină sau, mult mai pitoresc, într-o căruță. O astfel de călătorie am făcut și eu împreună cu doi prieteni, când am mers să filmăm un documentar despre satul părăsit Engelthal. Însă până acolo aveam de văzut unul dintre cele mai distruse monumente datate din perioada feudală, Castelul Bolyai-Mihai Viteazul din Buia.
Videos by VICE
Am prins ocazia și ne-am suit în căruța unor băieți, alături de care am stat aproape jumătate de drum. Apoi am mers pe jos pe lângă case, dealuri și troițe, până am ajuns în Buia.
Prin locul ăsta izolat își au drum doar localnicii cu mașinile sau căruțele trase de cai și, foarte rar, turiștii curioși. Târziu am aflat că există transport în comun, un fel de Mystery Machine, deși apoi mi-am dat seama că totul ar putea fi o minciună.
Cam asta e priveliștea satului Buia, care, după ultimul recensământ din 2011, ar trebui să aibă o populație de aproape 650 de locuitori. Unul dintre ei era gazda noastră.
Domnul Dionisie ne aștepta cu o pită tocmai ieșită din cuptor. Am dat de el, culmea! – pe net, într-un grup de buieni de pe facebook. Pentru că n-am găsit urmă de vreo pensiune, trebuia să bat toba pe unde puteam că trei tineri fac un popas în sat și au nevoie de un acoperiș deasupra capului. A păi… mare i-a fost mirarea de motivul pentru care am ajuns aici și ne-a spus că, pe timpuri, castelul pe care-l căutam a fost spital cu doctori și asistente permanante și că s-a născut acolo. În cele din urmă ne-a dat o cameră și toți din familia lui s-au purtat suspicios de frumos cu noi. Apoi ne-am grăbit să vedem și noi ruina istorică…
Astfel, ajuns în fața simbolului satului, m-a izbit realitatea și gravitatea situației. Castelul Bolyai-Mihai Viteazul este mai mult o grămadă de cărămizi. Și tot e mult spus, ținând cont că sătenii au furat cât au putut, pentru a-și repara sau extinde propriile case.
Se pare că imediat după Marea Unire din 1918, în Buia s-a investit în amenajarea și organizarea unei instituții sanitare numită Circumscripția Sanitară Rurală Buia. Avea dispensar pentru consultații generale, de puericultură și maternitate locală, iar sediul se afla în incinta acestui castel.
În perioada feudală, fortificațiile închideau o serie de clădiri destinate gospodăririi și protecției castelului, o capelă impresionantă, de dimensiunile unei biserici de sat – cu tot ce trebuie, nava, cor și criptă boltită – și o încăpere plină cu lănci și coase montate cu vârful în sus, destinată execuției condamnaților.
Ea a fost numită generic „temnița cu coase”, locul în care victimele erau aruncate de la un nivel superior, printr-un horn lărgit. Astăzi, hornul este prăbușit, iar întregul edificiu a ajuns o ruină din cauza trecerii prin diverse schimbări de ordin administrativ.
Începuturile acestui castel feudal se pierd în negura timpului și nu există date certe privind ridicarea lui. Se pare, totuși, că a fost construit în mai multe etape între secolele XIV-XVII și că inițial a fost reședința familiei Bolyai. Castelul și domeniul din jurul lui au trecut apoi sub numele altor proprietari cu înalte demnități – familii nobiliare maghiare, principi transilvăneni sau demnitari sași din Sibiu.
Însă, ceea ce completează numele actual al monumentului a fost prezența voievodului Mihai Viteazul. Zidurile astea l-au ocrotit pe el și pe familia lui pentru o scurtă vreme, imediat după bătălia de la Șelimbăr. În 1596, principele Sigismund Báthory i-a dăruit castelul și alte 14 sate din jur ca răsplată pentru viictoriile lui asupra turcilor.
Dar degeaba atâta încărcătură istorică, întrucât, după transformarea lui în dispensar medical, castelul a devenit Cooperativă Agricolă de Producție. Comunismul aproape că a șters orice urmă de istorie prin aceeași nepăsare dovedită în capitalismul zilelor noastre. După 1975 au fost sistate toate tentativele de reabilitare, iar edificiul a fost abandonat și lăsat pradă degradării rapide și ireversibile.
În prima jumătate a secolului al XVII-lea, sub patronajul nobilului maghiar catolic Szilvás Boldiszár, castelul și capela au fost decorate cu picturi renascentiste, ale căror urme aproape că au dispărut astăzi. Din fericire pentru iubitorii de istorie, mai pot fi observate doar câteva mici fragmente din picturile murale, câteva inscripții și o reprezentare a Sfântului Arhanghel Mihail pe exteriorul peretului vestic.
Tot ce-a mai rămas sunt legendele despre existența unui tunel care leagă castelul de satul Engelthal, despre comorile ascunse în piele de bivol de însuși Mihai Viteazul sau chiar despre niște măicuțe care ar fi populat cândva castelul, dar, din cauza săvârșirii unor păcate grave, au fost zidite în pereții superiori ai edificiului. Mai în glumă, mai în serios, lumea din sat vorbește și de fantomele care apar în anumite nopți. Nu doar ale acelor măicuțe, ci chiar ale foștilor proprietari despre care se spune că toți au pierit uciși mișelește.
Locul ăsta are un cv plin de bizarerii și trebuie să menționez că, fără să vreau și să fi știut, am înregistrat pe coloana sonoră a unei panoramări o voce mai puțin familiară prin acea zonă. M-au întrebat mulți dacă în explorările mele am întâlnit fantome sau alte activități paranormale și de fiecare dată le-am răspuns că nu, fără să-i mint. Însă există un început pentru toate.
Mai vezi și alte locuri părăsite:
Hotel Tranzit
Fabrica de biciclete Pegas de la Zărnești
Magazinul Universal București
Societatea de asigurări „Națională”