O dată la câteva luni pun pe hârtie ce cheltuieli am, în afară de chirie și utilități, iar concluzia e aceeași de fiecare dată: cheltui cei mai mulți bani pe mâncare. Am calculat că mi-aș permite o vacanță lungă și low-cost pe an dacă aș pune deoparte ce dau pe mâncare în oraș. Asta m-a entuziasmat și am reușit să-mi fac niște sandvișuri vreo trei zile la rând.
M-am mutat de la ai mei acum 3 trei ani, când m-am angajat, timp în care am schimbat trei job-uri și trei apartamente, cu bucătării pe care le-am folosit pentru cafea și ascunderea obiectelor care nu mai au loc în dormitor. Combina mea frigorifică, de 1,70 de metri, depozitează două sticle de gin, un sac de gheață și niște lămâi uscate. Pentru că prefer să caut cele mai ieftine bodegi și restaurante decât să gătesc, iar bugetul pentru mâncare a crescut direct proporțional cu salariul, în ăștia trei ani. Evident, în ultima lună, de când testez freelancing-ul și mi-am dat ultimul salariu pe chirie, situația s-a schimbat un pic: nu mai mănânc în fiecare zi.
Videos by VICE
În iunie 2018, salariul mediu pe economie net a ajuns la 2 721 de lei, dar sunt puțini cei care primesc banii ăștia. Oricum, România se află pe penultimul loc în ceea ce privește costul mediu al forței de muncă și 46% din angajați iau salariul minim pe economie.
În momentul ăsta sunt unul dintre cei 46% care fac minimul pe economie, dar îmi asum total că n-am chef sau plăcere să gătesc. Oricum, dimineața nu pot să înghit decât apă sau cafea, seara nu mai mănânc, așa că îmi rămân prânzul și o gustare. Și îmi analizez toate opțiunile de mese în oraș.
Niciun ban, că primești mâncare moca de la oamenii care aduc de acasă
Termenul de comunitate e un eufemism pentru colegul de birou care îți dă din mâncarea lui pentru că tu ești o lepră. Sunt două categorii de oameni care vin cu prânzul de acasă, peste care am dat și de care am auzit. Primii, cei care gătesc și iau la pachet, pentru că preferă să pună deoparte banii pe care i-ar cheltui lunar la cantină.
Dacă facem o medie de 15 lei pe zi, pentru mâncare și gustare/suc/desert, și 21 de zile lucrătoare, cineva care vine cu mâncare de acasă face o economie de 315 lei pe lună. Chiar dacă scădem banii de ingrediente, tot rămâne cu aproximativ 200 de lei în plus, un bilet low-cost de avion pentru un concediu.
Niciun ban, că îți pregătesc ai tăi prânzul
În a doua categorie intră cei care stau cu părinții. Roxana, la 31 de ani, stă cu ai ei și lucrează acum de acasă, dar în cei șase ani de birou a mâncat la prânz mâncarea gătită de mama ei. Nu fumează, nu prea bea și își pune toți bani deoparte pentru călătorii. În ultimul an, cu un salariu net mai mic decât ăla mediu pe economie, a făcut turul Europei cu mașina și a stat aproape o lună în Australia.
Mai suntem și noi, cei care nu venim cu mâncare de acasă, nu avem nici bani să spargem în oraș, așa că ne combinăm cu colegul. La ultimul job, am încercat un sistem: una dintre fete zicea ce are prin casă, de adus, și restul mai cumpăram câte ceva de la Mega și puneam de-o câmpenească în sala de ședințe.
În jur de 10 lei pentru prânzul prost, ieftin și fast
Intră într-un Mega Image, McDonalds sau KFC, la 12.00 și pregătește-te să stai la coadă. Șase lei un combo la Mc, 8 lei un Snack Bock la KFC și în jur de 10 lei un meniu la Mega, la care e esențial să nu iei niciodată mici.
Am trăit pe fast-food și sandvișuri cinci luni, împreună cu două colege, în timpul primului job, când câștigam 1 200 de lei, și de multe ori aia era singura masă a zilei. Mai există supa la plic, dar pentru asta e nevoie de un cuptor cu microunde. Sau, ok, de apă fierbinte din dozatorul Cumpăna.
Mai rele decât meniul cu mici sunt casoletele alea cu pui shanghai/snițel sau chiftele, congelate. Dai 8-9 lei și mănânci ceva ce are gust de carton ud. Însă nimic nu e mai ieftin și mai bun decât eternul covrig sau pateu cu brânză. Dacă e o zi bună, îți faci de cap cu o merdenea de 2-3 lei.
15-20 de lei, de obicei, la cantina cea de toate zilele
O găsești în Pipera, în centru, în Petrache Poenaru sau Cotroceni, are două feluri de ciorbă, șnițele, fripturi, ceva pentru felul doi și se golește rapid. Legenda spune că există unele cantine mai ieftine și altele de fițe (ca exemplu: Q’s inn, fițe. Eat etc, ieftin. Autoservire Amzei, mediu), dar orice ai face, tot ajungi să cheltuiești cel puțin 15 lei într-una. Pare puțin când te gândești că dai atâta pe două feluri de mâncare, dar se adună.
Cantinele sunt populare pentru că sunt mai ieftine decât un restaurant, în unele zone de corporatiști nu găsești altceva și pentru că toată lumea dă mai ușor bani când vede „promoție meniu”. Dacă vrei un singur fel, cu garnitură, poți să dai doar 10-12 lei, iar dacă vrei meniu complet, ajungi undeva pe la 15-17 lei. Cu desertul se strică treaba, că o prăjitură ajunge și la 8 lei.
La final de lună, cheltuiești mai bine de 100 de euro pe mâncare a.k.a câteva nopți la un hostel/airbnb, pentru concediu. Sau poți să trăiești doar cu ciorbă și să scapi cu 7-8 lei per prânz.
Peste 30 de lei, atunci când te porcești la salariu
E un moment în care se dă zvonul că au intrat banii și simți că poți să faci orice, așa că îți comanzi mâncare la birou. De obicei, se combină mai mulți oameni și logica ar fi că vă luați chestii împreună, să iasă ieftin, dar tot ajungi să dai o groază de bani.
Opțiunile sunt nelimitate, pizza, paste, burger, chinezesc, toate peste 20 de lei. Dar de data asta îți iei și desert, extra topping și-un sos în plus. Lași un bacșiș și ai depășit 30 de lei.
Ca să îți permiți să mănânci așa în fiecare zi, trebuie să câștigi undeva peste 3 000 de lei și numai vreo 16% dintre români sunt acolo.
În final, dacă nu te regăsești în niciunul dintre scenariile de mai sus, înseamnă că ai probabil peste 35 de ani, un job serios și bine plătit, o bucătărie utilată și chiar o plăcere în a găti.