Câți bani îți asigură un trai „decent” minim în România, dar și de ce ți-e teamă ca angajat

munca romania bani bestjobs ejobs salarii

De la întrebarea personală care se aplică unei întregi societăți – De ce muncim? – am zis că poate e util să explorăm răspunsuri posibile și altfel, decât frământări personale. Așa că am creat un spațiu, i-am zis emisiune, în care să discutăm, prezentăm și aflăm: Fluturașul de salariu. Nu e doar despre joburi, cum nu e doar despre investiții, economii și salarii. E despre toate și un pic mai mult.

În episodul de acum, primul, am pornit de la datele comunicate de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România potrivit cărora, în septembrie 2023, valoarea coșului minim de consum e mai aproape de salariul mediu din București decât de salariul minim. 

Videos by VICE

Astfel, valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulți și doi copii este de 9.978 lei pe lună. Valoarea coșului pentru o familie de doi adulți și un copil este de 8.205 lei pe lună, pentru o familie de doi adulți fără copii este de 6.162 lei pe lună, iar pentru o persoană adultă singură este de 3.807 lei pe lună.

Ideea unui coș minim de consum pentru un trai decent presupune compunerea unui set de cheltuieli periodice necesare pentru îndeplinirea unor nevoi de bază pentru individ sau familie. Pe lângă nevoile imediat necesare supraviețuirii – adăpost, alimentație – coșul minim pentru un trai decent acoperă o serie cuprinzătoare de nevoi curente, cum ar fi îmbrăcămintea, igiena personală, educația, îngrijirea sănătății, transportul, comunicațiile, recreerea, precum și eventualele cheltuieli neprevăzute (evenimente familiale, probleme de sănătate etc.).

Între septembrie 2022 și septembrie 2023, valoarea pentru familie cu doi copii a crescut cu circa 1.300 de lei. Da, imens, de unde știai? Ai simțit-o la pungă, nu? La casa de marcat a magazinului? Sau la self check, dacă preferi. Creșterea e determinată de creșterea puternică a costurilor pentru toate capitolele, cu excepția cheltuielilor cu locuința (apă, energie electrică, gaz și energie termică).

Poate tocmai date ca astea au determinat oamenii să-și caute mai binele în alte părți. Datele Bestjobs arată că, în octombrie 2023, au fost trimise 1,1 milioane de CV-uri. Număr record pe anul ăsta, cu o medie de nouă joburi la care a aplicat un candidat.

Pe partea de salarii, a venit eJobs cu date. Au fost înregistrate creșteri salariale de 10-15% în aproape toate domeniile de activitate. 

Unde se câștigă mai bine?, te întrebi tu în timp ce-ți aranjezi CV-ul. Ei bine, încă în IT (ChatGPT, ceva?): medie de 6.500 de lei pe lună. Pe doi este project management cu o medie de 6.000 de lei. Iar media în banking e de 4.000 de lei. Iar în HoReCa, de exemplu, media salarială e la 3.500 lei.

În ceea ce privește distribuția banilor în România, din salarii, situația arată așa: București pe primul loc cu o medie de 5.000 de lei. Timiș e la 4.700 de lei, Cluj la 4.500 de lei, iar la polul opus sunt județe ca Argeș (3.800 de lei), Alba (3.800 de lei) și ceva mai departe Caraș-Severin și Vaslui, unde salariul mediu e de 3.100 de lei. 

Da, ai văzut bine. Sunt sub nivelul unui coș minim pentru o persoană singură. Ceea ce mută viața în modul supraviețuire și descurcare

Dincolo de cifre și salarii, ziceam ceva și de temeri. Conform unui sondaj Bestjobs, cei mai mulți dintre cei care au răspuns au zis că o posibilă restructurare a companiei care ar putea duce la concedieri (36%) îi sperie cel mai tare. Apoi e scăderea salariului (27%), urmată de creșterea volumului de muncă (23%) sau lipsa de fonduri pentru prime sau cadouri de Crăciun (21%) – da, vezi, cei care au mai primit își fac griji că nu mai vin. Cei care n-au mai primit n-au surprize. Dar nici bucurii. 

În activitatea de zi cu zi, oamenii sunt sătui de call-urile interminabile (28%), ședințele individuale cu șefii (25%), prezentările live în fața colegilor (11%) sau deadline-urile foarte strânse (7%). Dar da, ai sesizat bine, au răspuns white collars. Pe alții îi sperie alte lucruri, cu siguranță, dar erau prea ocupați să lupte cu supraviețuirea ca să răspundă la sondaje. 

E posibil să nu rezolvăm prea multe cu astfel de răspunsuri și altele care vor mai veni. Dar tot le dăm și le vom da, ca să nu știm doar noi și, mai ales, ca să știi tu mai multe despre ce-i în jur și în țara asta – cu bune și cu rele. Am început, așa că se impune să mai revenim.