Ce a făcut Firea pentru sportul din București (în afară că s-a pozat cu Halep)

Singur îți amintești de momentul special, de acum două luni, când Gabriela Firea a fost huiduită pe Arena Națională de 20 de mii de oameni, pentru tupeul de a se urca pe scenă alături de Simona Halep, proaspăta câștigătoare a turneului de tenis de la Roland Garros.

Doamna primar s-a enervat teribil după episodul ăsta și a scris pe Facebook că, de fapt, nu a fost huiduită de bucureștenii obișnuiți, ci de „un grup organizat de sorosiști veninoși”. Pentru că au urmat înjurăturile, Firea a fost nevoită să-și închidă, pentru o perioadă de timp, contul de Facebook.

Videos by VICE

Pentru mine însă momentul ăla a fost un bun prilej să mă gândesc la o întrebare plină de miez: „A făcut totuși ceva Gabriela Firea pentru sportul bucureștean, ca să se afișeze lângă cea mai în formă sportivă româncă a momentului?”.

Înainte de a răspunde, trebuie să-ți fac un mic context.

Gabriela Firea nu este singurul primar care a pozat în mare iubitor al sportului. Cu câțiva ani înainte, Sorin Oprescu spunea că va face astfel încât Bucureștiul va găzdui Jocurile Olimpice și Campionatul European de Fotbal.

Oprescu a inaugurat în 2011 Național Arena, cel mai mare stadion din România, cu o capacitate de peste 55 000 de locuri. Arena, începută în mandatul lui Adriean Videanu, a costat 234 de milioane de euro, de aproape două ori mai mult decât un stadion soră din Germania.

Pe cai mari după această „realizare”, dar și după ce a câștigat detașat alegerile în 2012, din postura de candidat independent cu sprijinul USL (principalul contracandidat a fost PDL-istul Silviu Prigoană), Sorin Oprescu avea să prezinte un plan foarte ambițios.

Aproape 140 de milioane de euro urmau să fie cheltuite pe o sală polivalentă de 12 000 de locuri, un complex de natație, o sală de atletism, un nou patinoar, dar și o academie de tenis. Toate acestea trebuiau să fie gata până în vara anului 2017.

Singura care a fost inaugurată, în toamna anului 2014, a fost Academia de tenis, în timp ce patinoarul Mihai Flamaropol a fost cu greu demolat, abia la finele anului 2016. Lucrările pentru noua construcție au început anevoios și sunt deja în întârziere (ultimul termen de finalizare a patinoarului este vara anului 2019).

În ceea ce privește Polivalenta de 12 000 de locuri, ea a rămas un vis în machetele lui Oprescu. După ce primarul a pus prima piatră de temelie, alături de președintele Federației Europene de Handbal, lucrările s-au sistat din cauza licitațiilor dubioase și a contestațiilor.

Când licitația s-a reluat, Oprescu ne dădea asigurări că până în 2016 Bucureștiul va găzdui în noua sală Campionatul European de Gimnastică. Evident, nu s-a făcut nimic. Competiția de gimnastică a fost găzduit de noua polivalentă din Cluj-Napoca, iar fostul primar general al Capitalei a ajuns după gratii, apoi în arest la domiciliu, pentru luare de mită.

Treburile primăriei, și implicit ale sportului bucureștean, au intrat pe mâinile Gabrielei Firea în vara lui 2016. Chiar dacă nu a pus mare accent pe sport în campania ei electorală, actualul primar al Bucureștiului a promis enorm în acest domeniu, în cei doi ani care s-au scurs de la preluarea mandatului, în special în materie de infrastructura sportivă.

Dar, după cum ne-a obișnuit, doamna Firea pe cât de mult vorbește, pe atât de puțin face.

Prima promisiune în materie de sport a venit în noiembrie 2016. Atunci primărița anunța semnarea unui protocol cu Camera de Comerț și Industrie a României prin care transforma Pavilionul A al Romexpo într-o sală polivalentă de 15 000 de locuri, cu „vestiare, săli de conferințe, loje și tot ceea ce este necesar ca și infrastructură într-o sală polivalentă pentru a putea fi acreditată la nivel european”.

Estimările inițiale erau că amenajarea va dura puțin peste un an, iar în această nouă sală se vor putea organiza toate evenimentele sportive, mai puțin cele de fotbal sau rugby.

De asemenea, Firea spunea că planul pentru Polivalenta „Nadia Comăneci”, de lângă Arena Națională, rămâne în picioare.

Evident, în 2017 nu s-a făcut nicio reamenajare a pavilionului Romexpo. Și nici nu a apărut o sală polivalentă în București. Mai mult, Camera de Comerț (proprietarul Romexpo) a sfidat-o pe Firea și, în ciuda protocolului semnat cu Primăria Municipiului București, a concesionat pavilionul central pe o perioadă de 10 ani unei investitor care are dreptul de uzufruct (adică de folosință) și administrație deplină.

Așadar, un mare eșec pentru Firea, despre care însă nu prea s-a auzit în presă. Pentru că primarul general beneficiază de o largă protecție media, probabil ai remarcat și tu chestia asta.

Pe de altă parte, Gabriela Firea a știut foarte bine să joace cartea victimei, de fiecare dată când a avut ocazia. Spre exemplu, atunci când a lansat un potop de acuzații la adresa fostului premier, Mihai Tudose (și el tot pesedist, evident).

Primarul a spus, spre exemplu, că s-a înțeles mai bine cu guvernul tehnocrat decât cu cel PSD, iar acuzațiile au culminat cu stenogramele care practic au decis soarta lui Tudose în fruntea guvernului.

„Am tăcut jumătate de an. Jumătate de an în care ați consumat timp și energie pentru a mă bloca, pentru a stopa toate proiectele comune Guvern-Primăria Capitalei”, urla Firea ca din gură de șarpe.

O fi fost și proiectul Romexpo unul dintre aceste blocaje? Tot ce-i posibil.

Cert este că, după acest episod nereușit, doamna primar a revenit cu noi promisiuni, de data aceasta și mai grandioase.

Săli polivalente fără număr, promise de Firea bucureștenilor

Aflată la inaugurarea Sălii Polivalente „Gabriela Szabo” din Voluntariul condus de soțul său, Florian Pandele, (o sală mică, dar cu un design interesant, având și o pistă de atletism indoor) Gabriela Firea a promis nu una, nu două, ci TREI săli polivalente noi în București!

„În București am lucrat la câteva studii de fezabilitate care vor fi prezentate curând într-o conferință de presă. Vom demara construirea a trei săli de sport multifuncționale de mari dimensiuni care vor purta numele unor mari campioni: Nadia Comăneci, Ilie Năstase și Ion Țiriac. Sportul este un domeniu de viitor, dar și de prezent. Sportul ne apără, ne unește și ne însănătoșește. Niciun leu investit în sport nu e pierdut”, a declarat Gabriela Firea, cu ocazia acestei festivități.

Unde nu a ratat ocazia să se pozeze alături de fosta campioană olimpică Gabi Szabo care, printre altele, este și președintele CSM București.

De asemenea, la eveniment a fost prezent și un sobor de preoți care a sfințit noua construcție.

O zi mai târziu, Gabriela Firea avea să anunțe ceva măreț:

„Am luat decizia să construim cu forţe proprii una dintre aceste săli de sport multifuncţionale, prin intermediul Trustului de Construcţii Metropolitane, iar alte două săli de sport multifuncţionale vor fi construite pe sistem de concesiune, deci de către – să spunem – companii private. De ce? Pentru că ne dorim să se lucreze simultan şi considerăm că Trustul de Construcţii Metropolitane are acum o încărcare suficientă pentru că va construi şi locuinţe sociale şi de serviciu pentru bucureşteni şi, de asemenea, clădiri pentru afterschool, grădiniţe, şcoli, creşe. Şi, de aceea, celelalte două obiective de investiţii vor fi tratate şi vom lansa în curând procedurile de licitaţie către investitori privaţi”, a explicat primarul general.

Și Firea nu s-a oprit aici, a găsit și vinovați pentru nerealizarea acestora până acum.

„Una dintre primele constatări în momentul în care am devenit primar general a fost aceea că multe proiecte demarate în anii trecuţi erau blocate, printre care şi proiectul Sălii Polivalente Lia Manoliu. Aşa cum ştiţi, am fost puşi în situaţia de a constata că după şase-şapte ani licitaţia trebuie să fie pornită de la zero, ceea ce nu este foarte îmbucurător şi pare că în administraţie e un fel de muncă de Sisif. Acum avem o nouă speranţă, prin faptul că s-au modificat prevederile Legii achiziţiilor publice şi sperăm să nu mai existe astfel de situaţii, în care pur şi simplu pe motivul de a şicana sau a obţine un interes propriu anumite firme, anumite SRL-uri depun contestaţii care se dovedesc – dar, din păcate, prea târziu – a fi fost neîntemeiate, dar care au blocat foarte mult activitatea în unităţile administrativ teritoriale”, a fost concluzia Gabrielei Firea.

Interesant este că Trustul de Clădiri Metropolitane SA are un buget în 2018 de 88 de milioane de lei și a avut printre obiectivele din acest an și realizarea a trei săli de sport multifuncționale, pe lângă renovarea mai multor școli și clădiri din patrimoniul PMB.

Nu am auzit foarte multe despre realizările acestei instituții, alta decât că dă contractele pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice în mai puțin de 5 minute. În ceea ce privește licitațiile pentru celelalte două săli polivalente, care ar fi trebuit construite de „companii private”, acestea se lasă așteptate.

Așadar, Bucureștiul rămâne să se bazeze în continuare pe o singură sală polivalentă capabilă să găzduiască evenimente sportive internaționale, iar aceea este bătrâna sală din Parcul Tineretului.

Inaugurată în august 1974, sala a suferit câteva renovări în 2008 și 2011, dar este depășită pentru necesitățile actuale. De altfel, bătrâna polivalentă nu are nici prize și nici căldură pe timp de iarnă, un lucru absolut jenant dacă ținem cont numai de colecția de vedete pe care CSM București a reușit să o adune la echipa de handbal feminin, în frunte cu Cristina Neagu. Dar acest subiect merită un articol separat.

https://www.facebook.com/viceromania/