Quantcast
Ce-am învăţat ca student la 30 ani, în România

În tinerețe nu ratam nicio ocazie să mă îmbăt cu colegii. Acum prefer o bere la televizor. Meh...

Autorul articolului, pe holurile facultății, ia școala în serios. Fotografie de Dan Cotruță

După ce-am terminat liceul, acum 12 ani, m-am apucat de facultate, ca orice absolvent serios, cu planuri de viitor. La 19 ani, mintea-ţi merge brici, iar viaţa e toată în faţa ta. Nu mai trebuie decât să dai un pic din coate şi eşti şef. Doar că... nu toate lucrurile se aşază aşa uşor, iar unii dintre noi trebuie să se mai şi angajeze ca să poată termina facultatea. Eu m-am angajat în presă.

După doi ani la Filozofie, la Universitatea Al. Ioan Cuza din Iaşi, pe specializare de comunicare şi relaţii publice (adică filozofie cu filozofie asezonate cu logică şi, din an în paşti, cu câte-un curs de introducere în mass-media), am decis că e cazul să mă mut în Bucureşti. După un prim-semestru cu câteva restanţe şi cu o groază de datorii şi o a doua sesiune în care am dat o leafă-ntreagă pe deplasarea la două examene, am lăsat totul baltă.

Am mai început, între timp, vreo trei facultăţi, am plătit şi notari pentru legalizare de copii ale actelor pentru înscrieri, am plătit şi taxe de înscriere, ba am plătit şi taxe pe jumătăţi de an. Nu doar că n-am ajuns la niciun curs, darămite la un examen, dar am mai pierdut şi banii. Destui. Nu-i mai socotesc, că nu vreau să-mi amintesc câte rate la apartament plăteam cu ei.

Vara trecută, într-o perioadă în care toceam aparatul de fotografiat aiurea, soția m-a îndemnat să dau la facultate. „Ia vezi, mă, şi tu, când e înscrierea la Arte? Că trebuie să aibă Fotografie, nu?" În toamnă, am fost admis, iar după vreo două luni de cursuri, deja începusem s-o ard artistic în concepte despre studenţie.

FACULTATEA TREBUIE FĂCUTĂ LA VREMEA EI

Am bafta să fac probabil cea mai mişto facultate din câte există. Secţia Fotografie de la Arte Plastice, la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, are nişte profesori atât de mişto, încât te-ntrebi ce dracului ai făcut până acum. Pentru că, la 12 ani de la absolvirea liceului, am sentimente confuze în ceea ce priveşte drumul pe care l-am urmat în viaţă.

Facultatea trebuie făcută la vremea ei. Problema e că nu ştii niciodată când e timpul s-o faci. La 30 ani, îmi dau seama că ar fi fost mişto s-o încep acum zece ani. La 30 ani, memoria mea e deja umplută aproape până la refuz de orice alte informaţii, mai mult sau mai puţin relevante, de la politică la noţiuni de economie, de la design la marketing şi PR, de la programare la tendinţe în tehnologie şi tot aşa. Adică plină de cunoştinţe din tot soiul de domenii în care am lucrat, cu care am avut tangenţă în ultimii zece ani şi pe care le-am studiat mai temeinic sau mai superficial, în funcţie de cât de mult m-au pasionat la un moment dat. Zeci de cărţi, tone de articole, mii de tutoriale, sute de teorii. Unde să mai încapă, acum, toată istoria artei cu miile ei de artişti?

MEMORIA NU MAI FUNCȚIONEAZĂ LA FEL CA LA 20 DE ANI

Pe de altă parte, dacă m-aş fi apucat acum zece ani, probabil că mi-aş fi furat singur căciula. La 30 ani, nu mai înveţi ca să treci examenele, ci înveţi pentru că vrei să înveţi. Citeşti cât de mult poţi, în limita timpul disponibil, şi speri să reţii cât mai multe informaţii cu putinţă. Nu mai e la fel de simplu ca la 20 ani, când citeam cursurile cu o seară înainte de examen şi luam note de şapte-opt-nouă fără niciun fel de efort. Memoria nu mai funcţionează la fel.

Partea bună însă e că, deşi nu mai reţii la fel de repede, înveţi logic. Îţi creezi un sistem de învăţare ce-ţi permite nu doar să reţii informaţia, ci să o şi înţelegi, iar dacă ai priceput-o, să trăiţi dom' profesor Sălăvăstru, să vă luaţi logica şi să... nu mai zic, că nu-i frumos, cele mai groaznice cursuri pe care l-am avut în Iaşi au fost ale lui.

EȘTI MULT MAI APROPIAT DE PROFESORI

La 30 ani, şi relaţia cu profesorii e alta. Ce-i drept, şi viziunea ta asupra vieţii e alta, mult mai apropiată de a lor, decât de a majorităţii colegilor tăi. Cu un profesor discuţi despre chestii administrative, că aveţi aceeaşi vârstă, cu altul vorbeşti de politică şi geopolică, iar cu alţii n-ai nicio tangenţă.

Diferenţa dintre facultatea făcută la 20 ani şi cea făcută la 30 ani e că, la 20 ani, habar n-ai cât de deschişi sunt profesorii cu elevii. Şi, aşa cum zicea unul dintre profesorii mei de atelier (care, întâmplător, are aceeaşi vârstă cu mine), facultatea nu e obligatorie, de aia-i zice facultate, că-i facultativă. În facultate, nu trebuie să aştepţi să te-mpingă profesorul de la spate ca să-nveţi, ci trebuie să tragi tu de el ca să te-nveţe cât mai multe.

Or, asta nu pricepe studentul de rând, iar asta-i hiba întregii educaţii româneşti. Învăţământul e văzut ca o obligaţie. Eşti obligat să mergi la şcoală, eşti obligat să-ţi faci temele, eşti obligat să dai teze, eşti obligat să. De fapt, nu te obligă nimeni să termini mai mult de opt clase. Până şi liceul e opţional. Problema însă e că nu există profesori, ci doar instructori, căci doar aşa le poţi numi pe acele cadre didactice care au doar pregătire, nu şi chemare pentru a fi dascăli.

EXPRESIA „SĂ NU-ŢI FURI SINGUR CĂCIULA" CAPĂTĂ SENS

Facultatea la 30 ani e aia în care nu te duci cu copiuţe şi cu servite, ci e aia în care te duci să scrii ceea ce ştii. Pentru că, la 30 ani, ar trebui să fii conştient că, dacă copiezi, îţi furi singur căciula. Toată lumea a auzit expresia asta, e clişeul suprem al oricărui profesor, dar n-o înţelegi decât ani mai târziu. Mai ales când ai vrea să să înveţi, că-ţi place facultatea pe care o faci, dar n-ai timp.

Eu am ales să mă duc la examene să prezint cunoştinţele pe care le am, nu să mă stresez căutând metode de copiat. Facultatea nu e obligatorie, examenele cu atât mai puţin. Examenele nu sunt verificări pentru profesori, sunt autoverificări. Îţi verifici ţie cunoştinţele. Dacă toţi studenţii ar conştientiza asta, n-am mai avea zeci de mii de absolvenţi care-şi urăsc slujbele doar pentru că, atunci când au dat admiterea la facultate, s-au dus acolo unde au auzit ei că diploma îi ajută să aibă salarii mai mari.

FACI CE-ŢI PLACE, NU CE ŢI-AR ADUCE BANI

Îmi asum fiecare notă ca indicator al cunoştinţelor mele şi îmi propun să aprofundez fiecare materie la care am greşit, indiferent dacă iau nota minimă sau nota maximă. Am decis să fac o facultate care-mi place şi care-mi deschide ochii, nu una care să-mi aducă o leafă generoasă.

Dacă voiam o leafă bună, experienţa în câmpul muncii din ultimii zece ani mi-ar fi permis să mă angajez într-o companie care mi-ar fi oferit un job călduţ. Dar, vorba aia, am vrut să fiu artist. Artiştii, după cum ştii, sunt nişte săraci, iar eu pot să confirm asta. Din cauză că vreau să merg la toate cursurile, am tot mai puţin timp de lucrat şi, deci, sunt plătit în consecinţă, aşa că am toate premizele să mă stresez lună de lună când vine vorba de plătit ratele la bănci, întreţinerea şi utilităţile.

Petrecere de sfârșit de ani, via UNArte

NU AI CE SĂ DISCUȚI CU COLEGII LA BERE

Cu toate astea, viaţa de student la 30 ani nu mai e ca aia de la 20. Acum zece ani, nu ratam nicio ocazie să mă-mbăt în căminele din Iaşi, fie în Tudor, fie în Puşkin, fie la mama dracului, în căminele celor de la Sport, din Târguşor. Acum vreo opt ani, n-aveam nicio problemă să mă-mbăt nici prin cârciumile de pe lângă căminele din Bucureşti, salutări celor din Piranha, Pui de Urs şi restul, dac-or mai exista sau nu.

La 30 ani, vrei s-ajungi acasă, să-ţi desfaci o doză de bere şi să te trânteşti în faţa televizorului. Ţi-o veni sau nu să crezi, dar te-a ajuns generation-gap-ul. Mai ieşi cu colegii la bere, dar cu cei cu zece ani mai tineri ce să discuţi? Despre situaţia din Ucraina? Despre condiţiile din spitalele româneşti? Despre Rusia şi viitorul război din Europa? Despre Elena Udrea?

TE SIMȚI CA UN PENSIONAR

Ce-i drept, uneori mă simt ca un pensionar. Dacă m-aş fi născut în şatră, aş fi putut să fiu tată unor colegi sau colege. Partea proastă e că nu-s pensionar, ci trebuie să mă-ntreţin. Iar când ai deja o rată la un apartament şi toate cheltuielile aferente, başca vrei să mai şi mănânci, nu mai e atât de simplu.

Dintr-un punct de vedere, eşti ca un pensionar român, că nu-ţi ajung banii să trăieşti. Ba eşti ca un pensionar şi dacă ai primi bursă. Şi te simţi ca un pensionar şi din cauză că nu mai am capacitatea de memorare a colegilor, ale căror creiere încă sunt ca nişte bureţi ce absorb toată informaţia. Şi te simţi ca un pensionar şi când vezi că toate bursele sunt pentru cei până-n 26 ani.

Uneori, chiar mă-ntreb dacă există burse pentru studenţi ca mine. Private, desigur. Eventual, condiţionate şi de performanţe, deşi nu ştiu dacă notele sunt cele mai relevante sau dacă, în cazul facultăţii mele, proiectele sau expoziţiile.

Fotografie de Ana Maria Preduț

NU TE MAI GÂNDEȘTI LA SEX, CI LA CE O SĂ FACI CÂND TERMINI

Citeam ghidul pentru viaţa studenţească. La 30 ani, nu te mai gândeşti la sex şi la virgine, că s-ar putea să fii însurat, iar unii s-ar putea să aibă deja copii. Nici măcar la droguri, deja eşti prea plictisit să cauţi chestii de fumat. Eşti deja cetăţean responsabil, deja calculezi cât te costă un city-break în Amsterdam pentru asta.

La 30 ani însă te gândeşti ce-o să faci când termini facultatea. La vârsta asta, nu-ţi mai pui problema miştourilor altora, ci începi să te concentrezi pe muncă serioasă şi încerci să-ţi dai seama cum te ajută şcoala pe care ţi-ai ales-o. E vârsta la care laşi copilăriile deoparte şi vrei să înveţi, nu să pierzi trei ani pentru o diplomă. În fond, altfel eşti responsabil cu viaţa ta.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre viața studențească:
Întrebarea zilei: Cât de important este pentru un student pachetul primit de acasă?
Studenţii din provincie o ard pe Facebook
Studenţii ocupă Facultatea de Istorie cu plenarele
GHIDUL STUDENTULUI CĂMINIST