Pe cât de mult mă enervează pozele alea vechi pe hârtie cu mine şi cu dezamăgirile mele stilistice, pe atât le admir pe ale părinţilor mei şi tot ce au îmbrăcat ei în tinereţea lor la sfârşitul anilor ‛60 şi toată perioada anilor ‛70. Bine, atunci a fost şi o vreme foarte mişto în ţoale şi atitudine (preferata mea, trebuie să recunosc), când moda rock’n’roll şi hippie isteriza lumea şi reuşea, cumva, să pătrundă şi în România profund comunistă.
Citește și: România în anii ’70 prin ochii turiștilor nemți
Videos by VICE
În ‛70, tovarăşii încă nu refuzau culăciunea, treaba s-a stricat mai târziu, prin ‛80. Dar n-o să fac acum istoria modei româneşti, ci o să-ţi scriu nişte lucruri pe care, probabil, le-ai descoperit şi tu prin albumele cu poze ale părinţilor sau bunicilor tăi. Pe la 18 – 20 ani, oamenii ăştia s-au îmbrăcat mai bine decât am făcut-o eu la aceeaşi vârstă, în 2000, când moda părea beată şi mai bine s-ar fi dus la culcare.
Şi-ncă ceva! Câte dintre bluzele alea scurte din lamé, pantaloni din scai, sandale şi ce purtau şi băieţii acum vreo 17 ani au rezistat în şifonierul tău până azi, aşa cum se întâmplă cu bluza aia din in a mamei, mai bătrână decât mine, pe care o port şi eu acum? Probabil numeri pe trei degete și-ți mai rămân două.
A, și să știi că e plină perioadă în care România vorbește despre modă. Aflu că revin platformele. Dacă începe să fie mai puternic stilul ăsta de acum aproape 40 de ani, eu o să mă bucur că l-am prevăzut.
Hainele mişto pe care dăm o avere le-au purtat şi ai noştri, fără să-i coste un rinichi
Când maică-mea îmi spunea mai demult că pe vremea ei hainele se făceau din materiale ca lumea, nu din sintetice de prost gust ca astăzi, ziceam ca ea şi făceam ca mine: mă duceam să-mi mai cumpăr o bluză din poliester. Mai târziu, prin ‛90, atunci când lipsa blugilor turceşti din dotare însemna moarte socială, am început să scotocesc prin ţoalele vechi ale maică-mii, sperând să găsesc salopeta aia a ei din blugi, de la Lee, pe care o văzusem la ea când eram mică.
Pe la sfârşitul anilor ‛90, când se purtau în draci saboţii cu talpă din lemn, am făcut o adevărată criză de nervi când am aflat că maică-mea i-a aruncat pe ăia ai ei, foarte mişto, din anii ‛70. Ideea este că tot ce-a fost cool prin tendinţe atunci când am crescut şi-am început să mă-nchin la zeul modei, maică-mea a purtat, în tinereţea ei, fără să dea o avere pe toate ţoalele alea. Şi chiar şi taică-miu, care îmi tot repetă că-n studenţie a avut şi el blugi rupţi în genunchi, cum vezi acum la tot românul.
Şi sunt sigură că blugii părinţilor noştri au fost mai cool decât chestiile alea sfâşiate pe toată pulpa, pe care insistă să-i poarte cei mai burtoşi cocalari din Berceni sau de aiurea.
Haine-ți făceai la vecina cu maşină de cusut sau la mătuşa pricepută la tricotat
Sigur, dacă şi părinţii tăi sunt din aceeaşi generaţie, probabil că ai şi tu aceeaşi imagine cu ei tineri: mama în fustă mini şi tata în pantaloni evazaţi. Maică-mea chiar îmi zice că, pe la mijlocul anilor ‛70, a trăit ultimele zile ale fustei mini, apoi a venit perioada aia anti feminitate, când fustele deveneau lungi, triste şi urâte, la fel ca promotoarea lor, Elena Ceauşescu. Şi trebuie să recunosc că maică-mea chiar ştia cum să poarte un mini şi chiar şi ea recunoaşte, deloc modestă, că făcea senzaţie printre colegii de facultate.
Citește și: Ce am învățat despre moda anilor 70, după coperțile artiștilor români
Dacă rochia lila, din triplu voal, pe care o croitoreasă pricepută i-a făcut-o pe comandă la cununia civilă cu taică-miu, din 1976, s-ar mai afla fizic prin vreun dulap al casei lor, i-aş acapara-o fără regrete. De fapt, cam asta e marea diferenţă dintre hainele tinerilor din generaţia lor şi ale noastre.
Multe dintre rochiile, fustele, bluzele şi pantalonii pe care noi le admirăm azi în pozele lor vechi erau croite, croşetate sau tricotate de vreo mătuşă sau vecină cu maşină de cusut şi mult mai puţine cumpărate din „comerţ”, vorba mamei. Astăzi, croitorii încă n-au fost scoşi din afaceri pentru că mai sunt persoane care au nevoie să-şi strâmteze sau scurteze vreo ţoală. Serios, când te-ai dus ultima dată cu tipar la croitoreasă, să-ţi facă vreo rochie sau orice altceva?
Fâşul şi cojoacele Alain Delon erau hainele moderne în vremea costumelor
Taică-miu îmi spune de când mă ştiu că el, în studenţia lui, era tare și cool şi ştia cu hainele, ba mai mult, doar el şi încă vreo doi colegi de serie şi-au purtat părul mai lung, Beatles style. Sau, mai degrabă, Rolling Stones style. Ştii imaginea: pantaloni evazaţi, geci scurte de piele, pulovere mulate pe gât.
„Blugi mai buni, Levi’s sau Lee, găseai de cumpărat pe la studenţii africani sau la cei din Constanţa, care îi cumpărau de la marinari. Foarte greu se mai făcea rost, pe vremea aceea, şi de cojoacele Alain Delon, foarte la modă pe atunci. Şi mai era nebunie mare cu nişte fâşuri aduse de afară, care se băgau numai în Bucureşti, în nişte magazine de pe Lipscani. Fâşul şi cojoacele Alain Delon erau, pe atunci, hainele moderne, într-o vreme în care se mergea mai mult la costum”, îşi aminteşte tatăl meu.
Costumul sau chestia aia pe care românul de rând o mai poartă, astăzi, doar când se-nsoară sau dacă lucrează ca ospătar la Hilton.
Româncele din anii comunismului îndrăzneau coafuri à la Diana Ross
Dacă despre pletele cool ale lui taică-miu am vorbit mai sus, observ o tendință la extrema cealaltă în cazul femeilor, mai ales spre sfârșitul anilor ’60. Frezele tip Margareta Pâslaru și pozele alea alb-negru de dimensiuni minuscule, cu filtrul ăla gen patina timpului care-ți ștergea orice fel de rid și imperfecțiune de pe față, le-ai descoperit și tu, cu siguranță, în albumele mamelor, bunicilor sau ale mătușilor.
Înainte să se strice totul și să se îngroape toate pretențiile de cochetărie ale femeilor în acel odios permanent scurt și comunist care mi-a speriat copilăria, femeile din generația maică-mii au descoperit un semi-afro.
Era undeva prin 1980 și dacă-ți amintești că prin anii ăia erau pe val muzicieni precum cei de la Jackson Five, te-ai gândi că există o legătură. Și există, mama mi-a confirmat că divele disco de culoare precum Diana Ross sau Donna Summer au adus nebunia părului creț și rotund în România.
Citește și: Fotografii cu moda disco a anilor ’70 din New York
Dar de ce să vrea niște femei albe din Europa de Est coafuri ca ale negrilor din trupele funk și, mai ales, unde găseau coafeze cărora să le reușească capodoperele astea din cap? Singura mea tentativă de păr creț a fost una mult mai recentă și ratată, bineînțeles, prin clasa a XI-a, când am încercat celebrul – pe atunci – déchiré.
Am reușit să mă căpătuiesc cu un păr cu textură de mătură și o formă nedefinită și acela a fost momentul în care mi-am pierdut încrederea în așa-zișii stiliști. Probabil că tipei care a coafat-o pe maică-mea în ’80 i-ar fi reușit ce-mi doream eu.
Una peste alta, e clar: mama a trăit primele și ultimele zile ale fustei mini în comunism, taică-miu a cunoscut anii de glorie ai pantalonilor evazați purtați și de bărbați și-amândoi au prins tot ce s-a inventat original în modă. Tu te mulțumești, astăzi, să porți tot ce revine în tendințe din tinerețea părinților tăi și să speri c-au mai păstrat în stare bună câteva piese mișto, în șifonier.
Vezi mai multe despre anii ’70:
Ce probleme aveau părinții tăi când erau adolescenți în România anilor ’70
Am vorbit cu părinţii mei ca să aflu cum se distrau în România anilor ’70
Un venezuelean a fotografiat Bucureștiul anilor ’70 în plină dictatură a lui Ceaușescu
