Am vorbit cu vasluieni despre familia tradițională și relațiile gay din România

Vaslui e județul ăla care a căpătat notorietate pentru că oamenilor de la oraș le place să mai râdă din când în când de moldoveni, iar presa a muls chestia asta de like-uri și trafic mai ceva ca pe singura vacă din sat. Chiar ziarul Adevărul avea un titlu mare acum ceva timp (2012) în care-l numea județul violatorilor, ca peste câțiva ani (2016) să condamne practica la care și ei au contribuit.

Am luat trenul din Iași până în Rebricea, județul Vaslui, să vorbesc cu sătenii despre familia tradițională, căsnicia între persoane de același sex, parteneriatul civil, avortul și violența domestică; teme de multe ori incomode chiar și pentru ăștia de la oraș, ce să mai zic de un sat de 500 de locuitori.

Niște prieteni chiar mi-au spus, mai în glumă-mai în serios, că mă duc să-mi iau bătaie, o consecință tot a stereotipurilor de care vorbeam mai devreme. Contrar narativei tabloidelor, n-am pățit nimic.

Cum cobori din tren, doar o glumă de câine, mic și rău, te compostează, așa, de control. Localnicii nici nu-l mai bagă în seamă, e ca semnatul condicii, numai puștii care se întorc din Iași, de la liceu, îi mai dau câte un șut când li se agață de picior.

Ion, fost ceferist, a lucrat la gară din '85 până acum câțiva ani, când a ieșit la pensie. Vorbește cu impiegatul tânăr, care i-a luat locul. Când aude de căsătorii între persoane de același sex, începe să râdă. „Mandalâc cu mandalâc", se uită la colegul mai tânăr și râde, „eu asta nu… Am nevastă, copii. Dar dacă asta-i bucuria lor și asta-i face pe ei fericiți în căminul lor, lasă-i așa să fie. Da' vezi, ai grijă cu astea pe-aici. Dacă te duci la Scînteia (satul vecin) cu întrebări de-astea, te ia lumea la fugărit. De fapt și pe-aicea ai grijă, la ora asta, când lumea a mai băut câte ceva."

E două jumate la amiază.

Am întrebat-o pe tanti Zenovia, nu Zenobia lui Gellu Naum, știu că fix la asta te gândeai, despre căsătoriile între persoane de același sex. Tanti a zis „nu". Așa ne-am născut, așa ne-a dat Dumnezeu. „Astea sunt făcute fiecare cum a înțeles sau împrumutate de dincolo, de prin America." Apoi, a adăugat pe un ton cald:

„Deși, dacă omul e bun și cumsecade, și nu te deranjează, e treaba lui până la urmă".

Când vine vorba de concubinaj, Zenovia se arată femeie deschisă:

Am ajuns apoi la subiectul avortului, poate chiar mai neplăcut pentru femeile de la țară decât căsătoriile gay. Zenovia spune că, în tinerețe, când avea serviciu și lucra la o Întreprindere Agricolă de Stat, îi era greu cu copii, așa că „poate ar fi fost de acord cu asta".

„Dar acum n-aș mai fi de acord, în primul rând pentru că este o crimă. Și am ajuns la o anumită vârstă, luând eu din urmă și analizând, cresc toți, săracii, poate mai greu, poate mai ușor, și când sunt mari te bucuri de ei și ești fericită și pe-urmă te gândești «uite, domnule, dacă făceam… »", îmi explică tanti Zenovia.

Pe de altă parte, femeia se opune complet violenței domestice. Cam ca toate sătencele cu care am vorbit: bărbatul nu ar trebui să-și bată nevasta și copiii, indiferent cine cu ce a greșit.

Tanti Zenovia zice: „Dacă e un om calculat, și așa ar trebui, să fie respect, înțelegere". Și adaugă că: dacă doi oameni nu se mai înțeleg, indiferent care dintre părți a greșit, atunci „despărțit frumos, fără violență".

Zenovia îmi explică psihologia bărbatului care-și lovește nevasta: „Ei profită de faptul că femeia e neputincioasă în fața lor și de-asta își iau atuul ăsta. Și dacă mai iau și un pahar la cap, vă dați seama."

Gicu nu s-a lăsat fotografiat, dar era unul dintre sătenii ăia îmbrăcați bine, cu bască și pantofi. Discuția noastră s-a purtat, la șosea, în fața unei case cu ditamai poarta și curtea. Probabil a lui.

Gicu mi-a zis clar că nu e de acord cu căsătoria între persoane de același sex.

„Nu e corect și nu-i frumos și nu-i ortodox. Noi suntem ortodocși, nu suntem păgâni, și avem legea ortodoxă. Păi cum să mă duc eu cu un bărbat sau cum să se ducă nevastă-mea cu o femeie? Nu este corect. Eu unul nu sunt de acord", îmi explică ușor iritat Gicu.

„Și considerați că ar trebui modificată constituția, să scrie clar că familia e formată din bărbat și femeie?", insist eu. Omul îmi răspunde ferm: „obligatoriu".

Gicu nu e de acord nici cu parteneriatul civil.

„Nu-i bine, ori îți faci o familie, ori… numai câinii umblă așa. Concubinajul nu are nici un act, niciodată, nu a avut și nici nu va avea. Că eu trăiesc într-o casă pustie sau într-o casă cu o femeie cu care nu sunt cununat nu e bun, nu sunt de acord."

În ceea ce privește avortul, opinia lui Gicu e ceva mai nuanțată.

„Depinde câți copii are."

Și fix în momentul ăsta oprește o mașină cu doi tineri în dreptul nostru, iar bărbatul, înainte să urce, se întoarce spre mine. „Deci chestiile alea, ce m-ai întrebat, să știi că nu sunt de acord." M-a asigurat omul care părea unul dintre cei mai înstăriți din sat.

Pe Vasile îl prind din urmă în timp ce coboară de la șosea spre centrul satului. Îmi atrage atenția mai mult sacoșă portocalie pe care-o poartă cu el, pe când mersul hotărât m-a păcălit că ar fi treaz. M-am dumirit când am ajuns mai aproape de omul slăbuț și tras la față.

Încerc să-i pun câteva întrebări.

Despre căsătoria între persoane de același sex, Vasile zice că „NU!". Adică „de-aia a dat Dumnezeu femeia. Altă între…". Vorbește în fraze scurte și încerc să nu-l rețin prea mult. Deși e beat, ar fi putut fi coerent dacă ar fi vrut.

„Parteneriatul civil, nea Vasile? Ce ziceți de el?", îi mai arunc rapid o întrebare.

Omul răspunde, ușor incomodat de subiectele pe care am ales să le discutăm în după-amiaza aia: „Dacă nu sunt căsătoriți, dar se înțeleg bine, da. Să fie o legătură strânsă".

Se întrerupe brusc și aruncă un: „Săru'-mâna, doamnă" către o femeie din sat. Ăsta-i momentul când îl pierd.

Pe Lenuța n-am reușit să o opresc din drumul ei spre casă, așa că am mers umăr la umăr, de-a lungul șoselei și-am vorbit despre problemele astea de la oraș. Am întrebat-o ce crede despre căsătoria între persoanele de același sex. Și-am primit la schimb o teorie simplă:

„Odată ce s-a născut femeia, de ce să fie bărbat și bărbat, când poate să fie femeie și bărbat? De ce să fie de același sex? Că oricum copii nu pot să facă. Să faci o familie, să facem o populație, să crească populația. Numai așa, să trăiască, că au trăit împreună, dar pentru viitor ce realizează?"

Lenuța e o femeie hotărâtă și nu s-a sfiit să-și spună opinia despre subiectele astea tabu. La un moment dat, femeia trage o concluzie catastrofală:

„Se distruge țara noastră, se distruge populația. Vedeți și fetele astea tinere cum nu se mai căsătoresc, nu mai fac copii."

Nici parteneriatul civil sau concubinajul nu-i sunt la inimă:

„Nici așa nu-i bine. Atunci când ești căsătorit, ai familia ta, te numești femeie și bărbat, dar așa, când trăiești în concubinaj, preacurvești, mă scuzați de expresie. Înseamnă concubină, nu nevastă sau soț sau mai știu eu ce."

Când am deschis subiectul avortului, m-am întors practic la concluzia fatalistă. „Păi și-așa se duce populația noastră, moare tineretul, copii nu se mai nasc. O să rămână țara asta goală, cine o s-o mai conducă? Nu mai are cine, dacă nu se mai nasc copii, dacă se fac avorturi."

Însă Lenuța nu e de acord nici cu violența domestică. Crede că o comunicare mai bună e cheia unei relații sănătoase, chiar dacă greșește femeia sau bărbatul sau copilul. Să-i spună, poate: „Nu-i frumos, ai greșit, să nu mai faci".

Astea-s, așa, ca să fie calumea în țara noastră, să fie bine: „Nu să trăiască bărbat cu bărbat sau să lovească soția și copiii."

Am lăsat-o pe Lenuța în apropierea casei sale și m-am îndreptat spre cârciuma din sat. Era aproape ora cinci după-masa, așa că cei mai mulți dintre săteni terminaseră treaba și se cinsteau acum cu o binemeritată bere.

După ce-am stat și eu timp de două beri în cârciuma satului cu băieții, mă întorc la gară. Când să mă urc în trenul de Iași, impiegatul nou, cu care vorbea Ion acu' câteva ore, mi-a strigat așa, în loc de epilog:

„Cum ți-a zis colegu' mai devreme, fiecare cu treaba lui".