Prima noapte în care am făcut dumpster diving m-a marcat: în spatele unui supermarket am găsit cinci tomberoane pline de fructe, legume și alte produse ambalate.
Dumpster diving presupune să cauți în gunoiul supermarketurilor mâncare aruncată, dar care încă este în condiție excelentă.
Videos by VICE
Este o modalitate de a salva produse perfect comestibile care nu mai sunt puse la vânzare în supermarketuri și care altfel ar ajunge în gropile de gunoi.
Începând cu anii 1990, această activitate a început să se răspândească în Statele Unite mulțumită ideologiei freegan și a stilului de viață anti-consumerist care combină veganismul cu eliminarea risipei alimentare. Astăzi, practica este din ce în ce mai răspândită, în special în țările scandinave.
În unele orașe, precum Copenhaga, dumpster diving este folosit în special de studenți și de tineri angajați care decid să se aprovizioneze din gunoi ca să-și reducă impactul asupra mediului și să economisească bani.
Nu toți care fac dumpster diving o fac din motive etice. Pentru unii, este o simplă necesitate, pe când pentru alții poate fi o joacă. În orice caz, din ce în ce mai mulți activiști fac furori pe social media când arată cantități considerabile de alimente găsite la gunoi.
Matt Homewood este unul dintre ei. Postează pe contul lui de Instagram fotografii cu „capturile” sale și ale altor activiști din Europa. A fost invitat recent să vorbească despre risipa de mâncare cauzată de distribuția la scară largă la COP26 în Glasgow.
Cifrele vorbesc de la sine: potrivit Națiunilor Unite, 931 de milioane de tone de deșeuri alimentare au fost produse în 2019, dintre care 118 milioane de tone numai de sectorul de retail. Este estimat că 17 la sută din totalul produs ajunge în gropile de gunoi, cu un impact imens asupra biodiversității și poluării mediului. Inger Andersen, director executiv la UNEP, a spus că dacă deșeurile alimentare ar fi o țară ar fi a treia din lume pentru emisiile de gaze cu efect de seră.
Ca să aprofundez subiectul, am decis să vorbesc cu trei activiști de mediu care mi-au povestit despre dumpster diving și deșeurile alimentare: Anna Masiello, Nara Valsangiacomo și Zoe Cirina.
Deja pornisem de câțiva ani pe ruta cu impact redus și fără deșeuri, deci activitatea asta mi s-a părut perfectă ca să le reduc și mai mult.
Masiello, cunoscută pe social media ca @heroto0, este un activistă zero waste și antreprenoare socială. Locuiește în Portugalia, unde spune că a făcut dumpster diving pentru prima oară în ianuarie 2019.
„Tocmai ce mă mutasem într-o nouă locuință în Lisabona (unde am făcut un master în sustenabilitate) și colega de apartament m-a întrebat dacă vreau să încerc dumpster diving. Deja pornisem de câțiva ani pe ruta cu impact redus și fără deșeuri, deci activitatea asta mi s-a părut perfectă ca să le reduc și mai mult. Cu toate astea, habar nu aveam că voi găsi atât de multă mâncare în tomberoanele de la supermarketuri. Prima noapte în care am făcut dumpster diving m-a marcat: în spatele unui supermarket am găsit cinci tomberoane pline de fructe, legume și alte produse ambalate.”
De atunci, spune că a făcut dumpster diving săptămânal de mai mult de un an (până a locuit în Lisabona) și a postat fotografii și clipuri ca să ajute la conștientizarea problemei. Spune că în ciuda a ceea ce reiese din fotografiile de pe social media, comercianții nu sunt singurii responsabili pentru risipa alimentară care are loc la nivel de producție și în locuințele noastre.
„O cantitate mare de fructe și legume nici măcar nu ajunge pe rafturile magazinelor fiindcă nu arată conform standardelor de «beauty». Cele care ajung pe rafturi sunt adesea aruncate la finalul zilei dacă sunt zgâriate sau deteriorate după o zi lungă în mâinile diverșilor clienți. Acasă, mult prea des se aruncă produse care au fost uitate în frigider până s-au stricat.”
În Italia tomberoanele supermarketurilor sunt adesea plasate pe proprietăți private și încuiate cu lacăte. Forțarea lor este ilegală.
Nara Valsangiacomo este activistă de mediu. Este elvețiană, dar a locuit și în Italia, în Bologna. Îmi spune că nu a încercat niciodată dumpster diving în Italia de frică să nu fie prinsă și fiindcă nimeni nu a vrut s-o însoțească. În Italia tomberoanele supermarketurilor sunt adesea plasate pe proprietăți private și încuiate cu lacăte. Forțarea lor este ilegală.
În schimb, îmi spune cum practica asta este mult mai răspândită în Elveția. „Am făcut facultatea în Zurich, unde practica este destul de bine cunoscută: ca aperitive la diverse asociații ofereau pâine și pesto recuperate din gunoi de mai multe grupuri care se organizau singure.”
Există și niște reguli neoficiale pe care trebuie să le urmezi, cum ar fi: „nu lua toată mâncarea bună, ci lasă și pentru cei care vin după tine” sau „nu lua mâncare care a atins pereții sau fundul tomberonului”.
Zoe Cirina este o bucătăreasă care locuiește în Copenhaga, unde a lucrat la Amass, restaurantul lui Matt Orlando (fostul sous-chef al lui Renè Redzepi la Noma, care gătea sustenabil). Spune că a descoperit dumpster diving când încă locuia în Italia, mulțumită unui youtuber danez. „Am fost foarte impresionată fiindcă începeam (încă o fac) călătoria zero waste și încercam să-mi minimizez cât mai mult impactul asupra planetei. De obicei ne axăm numai pe amprenta asupra mediului convinși că genul ăsta de cale poate face o diferență, dar în acel moment am realizat cât de limitată este puterea noastră dacă marile supermarketuri pot arunca atât de multă mâncare fără să atragă atenția și să fie pedepsite.”
Spune că după ce s-a mutat în Copenhaga a descoperit că nici acolo nu e ușor să găsești tomberoane accesibile, dar că sunt grupuri care se organizează să facă dumpster diving în căutare de fructe, legume, produse animale și alte alimente care sunt încă bune. Există și niște reguli neoficiale pe care trebuie să le urmezi, cum ar fi: „nu lua toată mâncarea bună, ci lasă și pentru cei care vin după tine” sau „nu lua mâncare care a atins pereții sau fundul tomberonului”.
„Am făcut asta o perioadă când lucram în apropiere de un supermarket care avea adesea tomberoanele deschise. Era un mod prin care să fac ceva sustenabil și să economisesc bani și mi s-a părut și distractiv. Am renunțat recent la dumpster diving fiindcă am descoperit asociații care fac ceva similar la o scară mai largă. Adună produsele care nu au fost vândute și sunt puse special separat pentru asta direct din supermarketuri. În cazul ăsta mâncarea este selectată, împărțită în cutii și vândută pentru câteva coroane.”
Și în alte țări există terți care se asigură că mâncarea care rămâne pe rafturile supermarketurilor prea mult timp nu este risipită. Masiello spune că în Europa, de exemplu în Franța și Italia, există legi în privința asta. În Franța există o obligație pentru magazine să doneze produsele alimentare nevândute asociațiilor și se dau amenzi usturătoare celor care nu o fac. În Italia, spre deosebire de Franța, există stimulente pentru comercianții care donează surplusul de alimente și, prin urmare, este mai convenabil pentru ei să doneze produsele decât să le risipească.
În România sunt aruncate 2,55 milioane de tone de mâncare anual. „Cheltuim pe hrană 40 la sută din venituri, iar 33 – 50 la sută din aceasta ajunge direct în coşul de gunoi. De cele mai multe ori, cantitatea de mâncare aruncată într-o zi de o persoană reprezintă o masă completă, în jur de o jumătate de kilogram”, conform unui studiu realizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.
În ultimii ani au apărut mai multe aplicații împotriva rispei alimentare care creează o legătură între distribuitor și consumator. Potrivit lui Valsangiacomo, ar trebui și producția și logistica să fie regândite: agricultură locală (care favorizează și agricultura sezonieră), autoproducția, serviciile la comandă și o distribuție mai eficientă.
Mai sunt multe de făcut în legătură cu risipa alimentară în lumea cateringului. Pentru Cirina bucătăriile nu sunt încă complet transparente când vine vorba despre sustenabilitate. Există premii care se acordă angajamentului în sustenabilitate, dar sunt puține controale. Este dificil pentru un local să fie sută la sută zero waste, dar asta nu înseamnă că tu nu poți încerca să fii așa.
Articolul a apărut inițial în VICE Italia.