FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Au nevoie tinerii din România de un minister doar al lor?

Am vorbit cu tinerii care au cerut Guvernului să înființeze un Minister al Tineretului ca să înțeleg de ce ar fi nevoie ca statul să mai dea alți bani.
Iulia Roșu
Bucharest, RO
Fotografie de Francisco Osorio via Flickr

După cum cred că știi deja, stăpânul Dragnea și-a anunțat marionetele din noul guvern care urmează să ne conducă, teoretic, în următorii patru ani. Cu doar o zi înainte de asta, niște băieți de care ai mai auzit și cu alte ocazii au trimis noului prim-ministru, Sorin Grindeanu, o adresă prin care solicitau ca structura noului Guvern să includă un minister exclusiv pentru tineret.  Ce-or mai vrea și ăștia, probabil că te întrebi? Dar Federația Tinerilor din Constanța (a cărei conducere a  reușit să-l facă pe primarul Mazăre să respecte și el o lege) și alte 11 organizații de tineret din Bacău spun că nu vor decât ca tinerii din România să fie o prioritate pentru Guvern. Pân' la urmă, ei sunt viitorul, nu? Sau asta e doar o frază aruncată de politicieni când le convine?

Publicitate

Copiii ăștia au atras atenția că Ministerul care ar trebui să le reprezinte interesele nu e chiar al tineretului, ci mai degrabă al sportului, asta după ce a fost și al Educației sau n-a mai fost deloc (în 2010 se transformă în ANST). În fine, dacă te uiți la ultimii doi miniștri, Gabriela Szabó și Elisabeta Lipă, îți cam dai seama că sportul e ceva mai bine reprezentat. ‎Bine, nici cu Nicolae Bănicioiu (2012) sau Monica Iacob-Ridzi (2008) la conducere, MTS n-a făcut din tineri o prioritate. Mai degrabă din furat bani publici.

Propunerea tinerilor din asociațiile astea n-a trecut însă mai departe. MTS a rămas MTS, acum cu o nouă șefie: Marius Alexandru Dunca. Un om care n-are legătură cu sportul, iar pe zona de tineret a activat doar ca președinte al TSD Brașov. Ultimul lui job ca șef a fost la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPT), de unde a fost demis după ce a fost găsit (primul) responsabil pentru tragedia din Colectiv, din 30 noiembrie 2015. Poți să afli mai multe despre el aici. Backgroundul ăsta n-o să facă altceva decât să-ți lase impresia că Dunca a fost pur și simplu parașutat într-un fotoliu ministerial ca să aibă ceva de făcut.

Poate peste patru ani, Ministerul Tinerilor va fi doar al lor. Până atunci, însă, am lecturat scrisorile trimise de Asociațiile Tinerilor din Constanța și Bacău către Dragnea și Grindeanu, și am vorbit cu cei implicați să aflu motivele care stau la baza acestei solicitări, oarecum utopice.

Publicitate

Tinerii să fie o prioritate pentru Guvern

Primul dintre argumentele trasate și în comunicatul de presă trimis de asociații a fost ăsta. „O schimbare a Ministerului Tineretului și Sportului în Ministerul Tineretului ar fi și un semnal foarte clar dat către societate. Noi vedem activitatea unui ministru al Tineretului ca un coordonator al tuturor politicilor de tineret prezente la nivelul Guvernului", spune Cristian Ghingheș, reprezentant al asociațiilor de tineret din Bacău.

Dacă intri pe site-ul MTS, îți dai singur seama că mare parte din informațiile de acolo au legătură exclusiv cu sportul. Să nu înțelegi greșit, n-are nimeni nimic împotriva practicării sportului, dar a fi tânăr nu este egal cu a face doar sport.

„Această alăturare (Tineret și Sport) n-are nicio bază funcțională, ci a fost făcută mai degrabă din considerente bugetare. Iar politicile de tineret sunt complet distincte de politicile pe sport", îmi spune și Alexandru Bajdechi, președinte al Federației Tinerilor din Constanța.

Practic, un ministru trebuie să se ocupe de două domenii care, oricât de multe ar avea în comun, sunt totuși destul de diferite, iar 5,5 milioane de tineri - câți sunt în România - au ceva mai multe probleme decât lipsa de sport.

Bajdechi vede MTS ca pe un compromis: „Ministrul este cel care face legătura dintre societate, Parlament și aparatul de specialitate. Dacă aceste aparate și funcția de demnitar coincid, atunci ministrul trebuie sa satisfacă în mod egal ambele domenii, dar nu va reuși. Așa că se creează o stare de frustrare în rândul celor care n-au prioritate".

Publicitate

Vrei nu vrei, PSD-ul și-a atras tinerii și cu promisiunile dedicate lor

Fotografie via pagina de Facebook a TSD România

Înainte de alegeri, un coleg a luat la puricat programale partidelor. PSD l-a avut, ce-i drept, pe cel mai stufos, cu o grămadă de măsuri (unele fantasmagorice) pe care și le-a asumat (și) pe partea de tineret: de la creșterea burselor alocate studenților și transport gratuit cu trenul pentru toți tinerii până la programul „Startup Nation" și programe de ucenicie și de stagii care să încurajeze angajarea tinerilor. Site-ul ăsta, născut recent, te ajută să le monitorizezi gradul de implementare.

Poate că sună bine puse pe hârtie, dar o întrebare esențială rămâne, în continuare, purtată de vânt ca punga de plastic din American Beauty: de unde resurse financiare pentru toate măsurile astea? Presupun că vom afla în următorii ani.

Programul ăsta de la PSD a fost un argument adus de tinerii din asociații când și-au motivat solicitarea. Ghingheș spune că un minister al Tineretului ar fi ajutat PSD-ul să explice și să aplice mai ușor măsurile respective. Dar n-a fost să fie.

Rezoluția Tinerilor, document asumat de PSD înainte de alegeri și uitat imediat după

Chiar înainte de alegeri, în data de cinci decembrie, PSD și-a asumat „Rezoluția Tinerilor". Ăsta e un document adoptat în noiembrie 2016, în cadrul Summitului Tinerilor, principalul eveniment al mișcării de tineret coordonat de Consiliul Tineretului din România. Practic, peste 80 de mii de tineri au cerut, prin treaba asta, ca România să se uite mai atent la ei. Iar politicile dedicate tinerilor să ajungă să fie dezbătute la vârful partidelor și în Parlament. Atunci, ALDE, PNL, PMP și PSD au semnat un protocol prin care își asumau o colaborare cu tineretul în privința rezoluțiilor propuse.

Printre măsurile concrete pe educație, voluntariat, sport, mediu, discriminare, Rezoluția menționează și desemnarea unui ministru dedicat activității pentru tineret:

Publicitate

„România are nevoie de politici publice de tineret integrate, de o viziune unitară la nivelul Guvernului în această privință și de un membru al Guvernului care să răspundă de crearea acestei viziuni."

Din toate astea, PSD a înțeles ce a vrut și i le-a dat pe Marius Dunca. Acum, tinerii pot face parte din #clasademijloc.

Măcar Constituția României să fie luată-n seamă

Un alt motiv existent în comunicatul asociațiilor, rămas însă fără rezultat, a fost legat de Constituția României. Aici se specifică negru pe alb că tinerii și copiii au nevoie de politici speciale. E un capitol întreg dedicat:

Articolul 49:  Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor.

Le va fi greu Asociațiilor să convingă orice guvern de necesitatea unui alt minister, pe lângă MTS și Educație, în condițiile în care nici măcar „Strategia Națională pentru Tineret 2015-2020" nu are, în 2017, niște norme de aplicare concrete. A rămas doar o hârtie (sau vreo 40 de foi) dactilografiată și uitată în vreun sertar la MTS.

„Ce am vrut sa evităm a fost ca MTS să rămână cuplat și să fie condus de cineva din sport care n-are nicio treabă cu tinerii. În ultimele două mandate nu am reușit să intrăm în MTS pe niciun fel de discuție, iar bugetele au scăzut pentru că au fost puși miniștri din Sport", mi-a spus și Mihai Dragoș, președintele Consiliului Tineretului din România.

Publicitate

Dacă nu un minister, atunci poate un ministru delegat Fotografie de Francisco Osorio via Flickr

Ideea de separare a celor două ministere ar însemna totuși o investiție sau cheltuială în plus pentru un Guvern care are oricum 26 de ministere. Însă tinerii din Bacău și Constanța au cerut o alternativă: un departament dedicat sectorului de tineret, subordonat direct prim-ministrului.

„Dacă se face descentralizarea, nu mai este nevoie de un minister. Ar fi îndeajuns un departament și un ministru delegat", spune Bajdechi.

Un minister al Tineretului, în forma actuală, nu ar avea însă nici putere, nici buget. Tocmai d-asta Mihai Dragoș vede un minister care să ia programele dedicate tinerilor de la toate celelalte ministere. „Altfel, nu se justifică un minister plin, că ar fi foarte slab", spune el. Alternativa cea mai fezabilă rămâne, însă, un ministru delegat care să asigure o coerență în ceea ce fac diferitele ministere pe zona de tineret.

Nici Marian Staș, profesor și specialist în educație, nu crede că un Minister al Tineretului de sine stătător ar fi mai mult decât „o birocrație de tip formă fără fond, nefinanțat și neîncadrat corespunzător". Staș susține că „marile proiecte de tineret sunt acoperite (sau ar trebui) de ministere de linie (Educație, IMM, Sport)".

E greu de înțeles de ce să-i dai Ministerului Tineretului toate programele care îi vizează pe tineri, dacă se regăsesc, de fapt, sub umbrela Educației. Dar tinerii spun că e vorba, de fapt, de a avea o coerență între ministere.

Publicitate

Autoritățile locale i-ar putea ajuta pe tineri să prospere Fotografie de Francisco Osorio via Flickr

Asociațiile care au semnat scrisoarea cred că descentralizarea, proiectul de lege susținut și eșuat de USL în 2012, ar ajuta sectorul de tineret prin transferul patrimoniului administrat de direcțiile de sport și tineret (DJST), adică tabere, săli de sport, hoteluri etc. către autoritățile locale, „acolo unde există bani și voință pentru valorificarea lor. Asta pentru că tineretul primește mult prea puțini bani din bugetul național", spune Ghingheș.

„Ar rezolva problema responsabilității și ar permite politicile integrate pentru tineri, cu tot cu învățământ și alte activități. În momentul de față, deconcentratele MTS, adică DJST nu fac nimic. Doar acordă finanțări pe legea 350/2005", crede și Bajdechi.

Autoritățile locale însă vor avea nevoie de susținere și, în cele mai multe cazuri, de instructaj pentru a aplica local programele în folosul tinerilor: centre regionale și județene unde tinerii să se întâlnească, să desfășoare activități împreună și poate chiar să fie consultați atunci când guvernul vrea să implementeze decizii care îi privesc.

De fapt, Asociațiile au solicitat ca Tineretul să nu mai fie doar o anexă a Sportului, ci să aibă fie un minister, fie un departament care să poată aplica politici integrate pentru tineri și copii. „Noi ne gândeam chiar ca Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopției să treacă la acest Minister al Tineretului. Că acolo îi e locul, nu la Ministerul Muncii, care are deja o grămadă de chestii în subordine", spune Ghingheș.

Publicitate

Cum se întâmplă pe la alții

Fotografie de Francisco Osorio via Flickr

Probabil, cel mai fericit model pentru o astfel de solicitare este cazul Canadei, unde prim-ministrul Justin Trudeau are și funcția de ministru interguvernamental pentru Tineret. Dar asta e departe de noi, așa că nu o să te las să visezi la cel mai cool premier.

Am vrut să văd ce țări din Europa mai au un minister dedicat doar Tinerilor și, din câte am găsit, cele mai multe guverne includ principalele politici pentru tineri în departamente separate aflate în subordinea ministerelor pentru copii și familie. De exemplu, Germania are ceea ce se numește Ministerul pentru Familie, Seniori, Femei și Tineri, iar în Polonia programele pentru tineri vin mai degrabă de la Ministerul Educației.

Pe de altă parte, Norvegia - țara asta despre care ai aflat cum fură copii după isterizarea națională în cazul familiei Bodnariu - are Directoratul pentru copii, tineri și familie, dar și Ministerul pentru Copii și Egalitate. Ceva asemănător există și-n alte state nordice, ca Danemarca și Suedia.

În Franța, modelul nostru atotcuprinzător, există Ministerul Tineretului și Sportului. Dar cumva cred că a învățat să aplice altfel politicile destinate tinerilor, ținând cont că ministerul a fost înființat în 1947, când la noi se înființa echipa de fotbal Steaua București și tocmai ne schimbam numele în Republica Populară Română.

Citește și alte chestii despre tinerii României:
Am întrebat tineri români care votează cu PSD ce e în sufletul lor
De ce tinerii nu se mai distrează ca pe vremuri
Tot mai mulți tineri sunt miopi din cauza tehnologiei și a educației