Soundcloud riscă să intre în lumea corporatistă a muzicii cu licenţă

Se întâmplă lucruri mari în lumea Souncloud. După luni de negocieri dure, serviciul de audio sharing a semnat până la urmă o înțelegere cu prima casă mare de discuri, Warner Music. Conform acestei înțelegeri, Warner va deține 3 până la 5 procente din acțiunile SoundCloud și va primi bani pe drepturi de autor de câte ori dai play la una dintre piesele lor, inclusiv remixuri sau mash-up-uri. Dar înțelegerea nu stipulează ca Warner să-și pună la dispoziție tot catalogul – care include artiști precum Skrillex, Moby, Tiësto și Madonna.

Dar în afară de faptul că îi bucură foarte tare pe niște tipi bogătani la costum, ce altceva mai face înțelegerea asta? Cum afectează ea viitorul serviciului de streaming pe care îl iubim cu toții? Iată ce credem noi.

Videos by VICE

GIGANȚII TEHNOLOGIEI VOR BATE LA UȘĂ (DIN NOU)

Mai devreme anul acesta, prin mai, Twitter și-a mângâiat barba și s-a gândit să cumpere SoundCloud. La suprafață, părea o idee bună. La urma urmei, Google are YouTube și Apple are iTunes. Achiziția va permite companiei Twitter să câștige mai mulți utilizatori, să ridice prețurile și să dea iama, în sfârșit, în industria muzicii. Dar până la urmă Twitter s-a speriat de lipsa de acorduri pentru licențe a serviciului SoundCloud. Ei bine, înțelegerea făcută de Warner Music e primul pas în direcția corectă și nu ne-ar mira ca Twitter sau alți giganți ai tehnologiei să flirteze din nou cu ideea de a cumpăra SoundCloud.

ÎN SFÂRȘIT SOUNDCLOUD ARE UN PLAN DE AFACERI SUSTENABIL

Farmecul SoundCloud consta tocmai în faptul că era gratuit și că nu te futea la cap cu reclame cum fac YouTube, Spotify, Pandora sau alte platforme muzicale. Na, cum se zice, nimic bun nu durează la nesfârșit. SoundCloud a început să folosească reclame audio pop-up ca să genereze profit pentru acorduri de licențe precum aceasta. Dar profitul acesta nu e de ajuns. Singurul motiv pentru care Warner a urcat la bord e faptul că SoundCloud a promis că va lansa un serviciu de înscrieri în prima jumătate a anului următor. Serviciul va avea diferite nivele de acces pentru diferite prețuri lunare.

Dar asta nu e neapărat un lucru rău! Reclamele + serviciul de înscrieri = un model de afaceri sustenabil, care îi lipsea site-ului SoundCloud din prima zi. Asta înseamnă că va putea să continue să crească și să scape de pierderile de 29 de milioane de dolari pe care le-a raportat anul acesta. Dacă vrem să mai existe SoundCloud, trebuie să acceptăm faptul că are nevoie de bani pentru asta.

NOTIFICĂRILE ENERVANTE DESPRE DREPTURILE DE AUTOR VOR FI DE DOMENIUL TRECUTULUI

Toți iubim SoundCloud, până și mamele noastre îl iubesc! Dar latura afaceristă a industriei muzicale a progresat lent. Până acum, problema era că SoundCloud nu avea licență pentru niciuna dintre piesele încărcate pe site. Pur și simplu le lăsa așa… într-o zonă gri din punct de vedere legal, până când se plângea vreun artist. Sau unul dintre boții lor raportau un material pe motiv de încălcare a drepturilor de autor. Atunci primeai o cerere de scoatere a cântecului de pe site, pe care trebuia s-o respecți dacă voiai să nu-ți fie închis contul.

Mulțumită acestei înțelegeri, muzica deținută de Warner are acum licență de la SoundCloud, care va plăti drepturi de autor casei de discuri de fiecare dată când cineva ascultă o piesă de-a lor. Decizia Warner pavează drumul pentru alte case de discuri, mai mari sau mai mici, care probabil vor încerca să facă același lucru. Iar asta nu e deloc rău.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre industria muzicală:
​Aerosmith au lansat prima melodie care putea fi descărcată de pe net acum douăzeci de ani​
Fă muzică pr​oastă și vezi ce pățești
Noul album Bass Turbat e pentru tipele care fac twerking în ​scara blocului