FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Un medic îți arată cât de penibil e să ai card de sănătate când ai spitale fără medicamente

Semnul că medicina românească merge spre noi repere ale perfecțiunii este avalanşa de hârtii ce trebuiesc completate.

Imaginea asta ar trebui să fie un fel de brand de țară. Fotografie de kate hiscock, via Flickr

Constantin Cucu este doctor endocrinolog și profesor universitar la Facultatea de Medicină din București. Are 50 de ani, dintre care jumătate sunt petrecuți prin spitale. Și încă nu e bolnav.

Avalanşa de hârtii

Unul din lucrurile care îmi confirmă faptul ce îl bănuiam de mult, respectiv că România este o ţară din ce în ce mai bine condusă, cel puţin în ceea ce priveşte sistemul sanitar, este avalanşa de hârtii ce trebuiesc completate, în plus faţă de anii precedenţi.

Având în minte versul dintr-o melodie a Paraziţilor („Ţara vrea să ştie dacă eşti învelit bine, când dormi în parc cu trei geci pe tine" – citat aproximativ) trec în revistă câteva dintre ele, a căror valoare umană şi managerială nu poate fi contestată:
- formularul de autoevaluare – în care trebuie să-ţi autoapreciezi şi să notezi performanţele anului trecut. Eu mi-am pus cinci pe linie (sperând că cei care mi-au comunicat că notele pot fi de la zero la cinci nu au făcut bancuri cu mine, cum mai fac eu cu studenţii). Mă întreb dacă s-o fi găsit vreun medic mai emo, care să considere că e de patru sau vreunul atât de tare-n ego cât să-şi fi dat singur nota șase.
- procesele verbale de participare la şedinţele de instructaj privind paza şi stingerea incendiilor, fără de care stăpânirea nu are nici o certitudine că noţiunile privind nocivitatea focului, necesitatea evitării lui şi a chemării pompierilor în caz de incendiu ar putea fi cu adevărat înţelese şi aplicate de către creierele mai simple ale lucrătorilor sanitari
- fişa de identificare a factorilor de risc profesional, pe care, sper, cel ce le va citi (sunt 80% convins că nimeni nu o va face) va aprecia răspunsurile mele dintre care spicuiesc
* poziţiii forţate nefiziologice? Răspuns: DA (aplecat la ascultarea inimii)
* manipulare manuală a maselor? Răspuns: DA – foarte ocazional (sic) pacienţi obezi în stare gravă
* temperatura aerului? Răspuns 15 grade iarna, 30+ vara (am apreciat că se încadrează la variaţii repetate ale temperaturii, deci am bifat DA)
* am apreciat presiunea aerului la o atmosferă şi umiditatea relativa la 40-50%, dar mărturisesc că, un pic surprinzător pentru cei care au creat chestionarul, venisem la serviciu fără instrumentarul adecvat de măsurare a acestor parametri
* echipament de lucru? Halatul. Halatul de molton.

Publicitate

Am avut o singură observaţie – cred că este aberant să fiu pus să completez această fişă.

Carduri de sănătate

Într-un sistem în care autopsiile au luat-o cu mult înaintea formalităţilor de dinainte, în care elicopterele cu medici cad ca nucile coapte şi în care în cursul înzăpezirilor sezoniere babelor li se aduce ventolinul cu autoşenilele ministerului apărării naţionale, dirijuitorii sistemului nostru de sănătate au reuşit să cheltuiască suficient de mult cât fiecare alegător al patriei, viu sau mort, să beneficieze de cibernetizarea fără de care berea i s-ar părea acră, şoriciul aţos şi ţigările înecăcioase.

Acum, accesul în leprozeriile în paragină, curajos botezate spitale, în care agonizează cu zile porţiunea poporului cu probleme de homeostazie este, în fine, restricţionat la acel fragment din pulime pe care cardul îl denumește ca fiind bun platnic, cu condiţia firească să existe cititoare de card, curent electric, acces la internet, drumuri practicabile şi medici de familie.

În contextul special al unei ţări în care ce era de furat s-a rezolvat cu hărnicie în 25 de ani de democraţie a baronilor, este semnificativ şi lăudabil efortul şi ingeniozitatea unor oameni care, în loc să cumpere bandaje, oxigen, medicamente, seringi sau ridichii la cantină, necum să mărească cât de cât salariul oamenilor lucrând în sistem, au găsit că ceea ce lipsise cu adevărat unui asistenţe sanitare ştirbe erau aceste carduri lucioase de băgat, fără preludiu, în cititoare de import noi nouţe.

Publicitate

Citește și: Cum se vede noua generație de studenți români la medicină prin ochii profesorului lor

Înţeleg nevoia stăpânirii de a număra din când în când şeptelul şi, la fel cum văcuţelor le stă bine talanga la gât, ca la nişte medaliate olimpice la păscut, presupun că şi nouă ne priește, în mod similar, această invenţie.

Ar fi, la urma urmei, jenant să deranjăm oamenii veniţi cu salvarea, sub pretextul frivol al vreunui infarct, doar ca să constatăm, la internare, că am lăsat acasă, din lăcomie de aer, taman cardul.

Acum, în lumea reţetelor electronice, a sistemelor avansate de semnătură electronică, arhivare a informaţiei, asigurare de malpraxis, verificare on line a bonităţii financiare a contribuabililor şi de integrare continuă europeană tot ce mai lipseşte, în fapt, prin spitale este aspirina.

O zi banală în medicina informatizată românească

Zi de informatică astăzi în cabinetul Cucului.

Se expertizează o pacientă și se hotărăște, cu înțelepciune, internarea.

Se extrage cardul de sănătate și se introduce, fără preludiu, în cititorul de card.

Se tastează cu atenția cu care un gigolo profesionist masează o babă, PIN-ul.

Se încearcă, cu naivitatea cu care un oblete trage de mustățile somnului, validarea internării.

Se blochează aplicația ca o prințesă expusă la prima bășină a prințului.

Se repetă obsesiv procedura.

Clinicianul remarcă cu perspicacitate faptul că o malfuncție a sistemului este posibilă.

Publicitate

Se formulează în limbaj suburban, oarecum futil, o menționare a factorilor responsabili pentru aceasta, cu o vervă ce sporește pe măsură ce se ascensionează pe scara ierarhică.

Se sună civilizat la Hippocrate.

Se constată că aceștia au pus să răspundă la apeluri un robot, care nu comentează nimic la îndemnul de a mă pupa în cur.

Se intră în contact direct cu specialistul Hippocrate.

Se constată faptul că acesta este plătit indiferent dacă rezolva problema sau nu.

Se cedează, pe calea Teamwiewer, cheile cetății de siliciu din dotare și se urmărește cu interes cum mouseul sare, ca o angry bird, din loc în loc.

Se calmează pacienții de la ușă și sunt asigurați de faptul că în cabinet se petrec lucruri importante.

Se comunică de către faptul că sistemul informatic funcționează beton. O fi de la card.

Se contraargumentează cu exemple din zoologie.

Se întreabă cu naivitate ce este de făcut.

Se află că tot ce este de făcut ar fi să sun la casa de asigurări, a cărei robot este mult mai fain.

Se hotărăște cu genialitate delegarea acestei sarcini asistentei. Femeia nu pare a se bucura.

Citește și: De ce se îngrașă românii, deși toți se laudă că țin diete și nu halesc dulciuri

Anunț directorul medical despre faptul că această internare ar putea să nu fie validată și plătită. Să fie bogăție.

Primesc un telefon de la Hippocrate. Au identificat problema, driverele mele nu sunt aliniate.

Anunț pacienții de la intrare că mai este puțin.

Publicitate

Vine băiatul cu driverele. Remarcă faptul că, dacă driverele mele sunt bune pentru toate celelalte carduri, el, cu simplitatea lui de informatician, apreciază că de fapt problema nu este aici.

Am drivere noi, dar și un număr de oameni care mă urăsc la ușă.

Bineînțeles că validarea nu funcționează. Nici aici, nici la alte stații din spital. Practic cardul respectiv este bun numai ca să răzuiești morcovi cu el.

Se anunță Hippocrate situația.

Se răspunde OK.

Se speră că micul nod în gât, apăsarea precordială și zvâcnitul buzelor clinicianului sunt semne de viață lungă și bucurie.

Undeva, în București, un înger zâmbește.

Este vorba desigur de președintele casei. Tocmai a mai făcut o economie în sistem…

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre medicina românească:
Am vorbit cu studenții români la Medicină despre moarte și cadavre
Cum a mințit Universitatea de Medicină din Cluj care a țepuit o studentă străină cu 5 000 de euro
Ca să ajungi medic, trebuie să dai mai multă șpagă ca pacienții