18+

Cum își mint prostituatele iubiții și familiile

Fotografie via Paul Falardeau

Timp de vreo doi ani, i-am zis lui taică-miu că sunt îngrijitoare. Înainte să devin escortă, eram bucătăreasă, așa că povestea s-a potrivit cu abilitățile mele și cu faptul că lucram la ore dubioase și-mi luam vacanțe de câte o lună când doream. Și el a lucrat în gastronomie în tinerețe, așa că aveam asta în comun. Uneori mai foloseam tonul agresiv de restaurant acasă și îi povesteam certuri imaginare cu colegii de muncă.

Dacă vrei să le stingi oamenilor curiozitatea, plictisește-i cu ostilitate. Funcționează instant.

Videos by VICE

Mi-a mers o vreme cu minciuna asta. Dar nu eram destul de obosită, muncită și nervoasă ca să fiu credibilă. Întrebările familiei s-au îndesit, așa că am inventat nunți extravagante, apoi am fost promovată la nivel de manager. Știam că patinez pe gheață subțire.

Dar speram că pentru tata era de ajuns că sunt fericită și că nu plănuiesc să mă mut iar la el acasă. Economia instabilă îi obligase pe toți copiii prietenilor lui să revină înapoi în cuibul părintesc. Dar prostituția rezistă întotdeauna crizelor financiare.

Evident, banii au fost cei care mi-au distrus minciuna bine clădită. Tata nu e naiv – după o vreme mi-am dat seama că mințeam amândoi; eu despre activitatea mea, el se făcea că mă crede.

Ce minciuni spun persoanele care lucrează în industria sexului? Pentru început, depinde ce fac. Programul unei escorte independente e neregulat, dar nu rigid. Eu petrec o treime din timpul meu de muncă cu clienții, iar în rest socializez pe Twitter, mă ocup de contabilitate și le scriu mesaje clienților fideli. Majoritatea întâlnirilor au loc după-amiaza sau seara devreme.

O escortă pe nume Jane (am schimbat numele tuturor participanților la acest articol) le spune tuturor că e agent imobiliar. Așa e explicabil de ce are venit variabil. E o minciună bună, dar tot are picioare scurte.

„Acum doi ani, mătușă-mea mi-a stabilit o întâlnire pe neve și după ce am fost de acord, mi-a zis că e un tip care îmi poate face rost de un job la firma lui”, mi-a zis ea. „A trebuit să-i spun că tocmai am cunoscut un tip mișto la sală.

Escortele de agenție au alte feluri de provocări, majoritatea din cauza sistemului de funcționare al agenției. Când o escortă se declară activă la o agenție, trebuie să răspundă oricărei solicitări într-un anumit timp stabilit anterior. Agențiile mari promit că escorta ajunge la destinație în jumătate de oră. Dacă ajunge în 31 de minute, e taxată. Deci e greu să explici de ce ieși deodată în oraș, aranjată și machiată și de ce nu știi când o să te întorci.

Karen, care a fost escortă în facultate, le-a spus rudelor ei din estul Europei că e promoter de petreceri. Și-a petrecut facultatea prin cluburi, deci era aproape de adevăr.

În nopțile de lucru, Lauren, o altă escortă de la o agenție, își lua la revedere de la colegele ei de cameră din cămin și mergea „să facă curățenie în birouri”. Își lua hainele în rucsac și se schimba la o colegă de muncă, după care așteptau să le sune telefoanele.

A funcționat o vreme. „Dar nu-mi plăcea să le mint, uneori trebuia să inventez niște povești incredibile. Odată, le-am zis că m-am culcat cu șeful la birou, după ce am terminat curățenia. Asta li s-a părut ok, dar adevărul nu l-ar fi putut accepta.”

Stripteuzele au altfel de provocări. Ai program fix și poți purta ce vrei până ajungi la club, dar e dubios să ajungi acasă la 5-6 dimineața, obosită și transpirată. Miranda le spunea iubiților că era barmaniță. Dar de fiecare dată când relația devenea serioasă, iubiții voiau s-o viziteze la muncă. M-am panicat câteodată, ba chiar m-am gândit să-mi iau un job ca barmaniță. Dar de obicei le spuneam că m-au concediat când voiau să mă viziteze. Unul dintre ei s-a prins când am încercat să-i spun că m-am angajat altundeva și a trebuit să-i mărturisesc.

Evident, n-a fost atât de supărat din cauza jobului, cât din cauza faptului că l-am mințit.

Joburile care funcționează și pe timpul zilei și au un sediu sunt mai ușor de ascuns. Jill lucrează ca dominatrix într-un agenție, de la zece dimineața la șase seara, de luni până vineri. Are echipamentul la sediul agenției, care are și duș și internet. Pleacă de acasă la 9:30 și ajunge acasă la 6:30. Babysitterița ei crede că lucrează în Resurse Umane.

„Ar trebui să inventez altceva, habar nu am ce fac oamenii de la resurse umane. Dar cred că nimeni nu știe, că nu mă întreabă nimeni”, mi-a povestit ea.

Lily merge la școală trei zile pe săptămână și două zile pe săptămână lucrează într-un salon de masaj. Își face temele în pauze. „Majoritatea prietenilor știu ce fac, dar pentru cei care nu știu, le spun că lucrez într-un subsol cu computere unde nu avem semnal. Nu-mi fac griji despre asta.”

Cel mai mare avantaj când vrei să-i minți pe cei dragi e faptul că nici ei nu vor să știe lucruri neplăcute.

Betty a postat o reclamă pe un site de escorte la vârsta de 21 de ani. Nu știa cum să explice banii și cadourile pe care îi primea de la clienți, dar a găsit un subterfugiu.

„I-am zis mamei că am câștigat telefonul într-un concurs la radio, că am găsit o chirie foarte mică pe care mi-o permit. Din fericire, n-a vrut să știe mai multe”, mi-a explicat ea.

„Uneori chiar am vrut să vorbesc deschis cu ea, dar mi-a dat semne că nu e interesată de adevăruri incomode, așa că am lăsat-o în pace.”

Dacă minciunile fac lucrurile mai ușoare pentru toată lumea, lipsa lor pot face opusul. Dan, care are treizeci de ani, dar a lucrat ca escortă acum zece ani, își amintește că nu le-a spus părinților cum se întreținea pe timpul facultății. „Am rezistat patru ani, dar mă durea că nu mă întrebau nimic. Oare bănuiau ceva? Cum reușeau să nu se gândească la asta?

După un an în care am ținut-o cu minciuna asta cu firma de catering, am început să mă întreb de ce mințeam. Prietenii mă susțineau în ce făceam, economiseam bani, părinții mă lăudau pentru cât de bine îmi merge. Dar în fundul sufletului, minciuna mă măcina.

Dacă ascunzi faptul că lucrezi în industria sexului înseamnă că ai impresia că faci un lucru greșit sau imoral, iar eu nu credeam asta. Mințeam pentru că aveam impresia că tatăl meu n-o să știe cum să proceseze o activitate atât de stigmatizată. M-am gândit că o să ne distanțăm dacă îi spun adevărul. Nu am avut puterea să-i trântesc pe umeri o astfel de povară.

Dar el e insistent, iar eu am gura mare când beau, așa că până la urmă a ieșit la iveală. Conversația a decurs mult mai bine decât mă așteptam. Au trecut trei săptămâni de când nu mai trăiesc în minciună și mă simt minunat, ușoară ca un fulg.

Urmărește-o pe April Adams pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre prostituție pe VICE:
Chiria contra menaj e cea mai amuzantă formă de prostituţie din România
În China s-a descoperit o reţea de prostituţie cu alăptare
Lucrătoarele sexuale din Ibiza au format primul sindicat al prostituatelor din Spania