Am întrebat oameni din Pantelimon dacă BUG Mafia mai reprezintă ceva pentru cartierul lor

Am ascultat prima piesă de hip-hop în şcoala primară. N-aveam nici zece ani şi fredonam versurile de la „Limbaj de cartier“, melodia celor de la B.U.G. Mafia. Ţin minte că învăţasem versurile astea mai repede decât pe cele ale poeziilor pentru serbări. Bunică-mea ar fi zis că m-am dat cu „diavolii”, la cât de agresiv sunau mesajele mafioților.

După ce-am prins filmul cu rap-ul şi-am dat de mai multe piese, făceam concursuri cu amicii de la bloc pe tema „cine ştie mai multă înjurături şi expresii de cartier”. Vremea a trecut şi încă îi mai ascult pe mafioţi. Poate că sună „bătrânicios”, dar îmi răsună-n căşti albume ca „De cartier” sau „Viaţa noastră”.

Videos by VICE

Bun. 6 Octombrie 2016. Unul din membrii trupei, Uzzi, a lansat piesa „Nu caut iubiri”, în colaborare cu Ruby. Deși făcută de-un mafiot, melodia sună ca una a lui Trăistariu, cu diferența că Uzzi nu-i blond.

Dacă te gândești și la ultimele piese dubioase scoase de trupă, „Pe coastă” și „Ulei și apă”, te-ntrebi unde-s B.U.G. ăia adevăraţi. Și dacă măcar pentru cartierul lor, Pantelimon, unde au trăit și despre care au cântat în anii ’90, mai reprezintă ceva. Așa că am mers în zonele pe unde cutreierau pe vremuri și unde muzica lor răsuna din combine vechi, ca să aflu răspunsuri chiar de la oamenii din cartier.

VICE: De cât timp stai aici?
Dan: De când m-am născut. Stau aici de când mă ştiu şi nici n-am de gând să mă mut prea curând.

Mafioţii mai reprezintă ceva pentru Pantelimon?
B.U.G Mafia şi-a făcut un nume în zona asta. Pot să-ţi zic că încă se simte vibe-ul ăla specific lor. Piesele lor încă mai răsună-n boxe, cel puţin pe aici. Dar adevărul e că melodiile vechi sunt mai ascultate. Pe astea noi nici măcar nu prea le-am auzit.

Erau mai mişto vremurile vechi?
Pe la jumătatea anilor 2000, exista un pub la capătul lui 14, unde se asculta exagerat de mult Mafia. Patronul avea o plăcere pentru ei. Eu eram puştan la vremea aia, dar ţin minte că ieșea haos mare la party-urile alea.

Care-i sentimentul care predomină pentru B.U.G. în cartier?
Poate nu mai sunt atât de ascultaţi ca-n trecut, însă respectaţi, da. Fii sigur de asta.

Citește și: Cum te distrai în cluburile din București, la începutul anilor 2000

VICE: În ce zona stai?
Alex: La capătul lui 14, ca Uzzi. Acolo stau din ’90, adică de când m-am născut.

Mai petrece Pantelimonul?
În comparaţie cu anii trecuţi, nu. Mulți oameni din generaţia mea au plecat pe afară ori sunt ocupaţi cu familia și munca. Iar cei care sunt acum la vârsta la care eu eram acum 10 ani nu mai ascultă atât de mult Mafia. Poate că nici băieții n-au mai scos piese reprezentative.

Ai ascultat ultima piesă al lui Uzzi, cea cu Ruby?
Da. Sincer, e horror. Făcută pe repezeală. Genul ăsta de popcornuri mă face să mă-ntreb cum vor să rămână în amintirea fanilor…

Mai reprezintă Mafia ceva pentru tine?
A rămas numele lor. Brandul lor. Toată lumea îl ştie, dar pentru mine s-a cam rupt filmul și nu-i prea mai ascult.

VICE: Mafia mai semnifică ceva pentru Pantelimon?
Radu: Clar. Muzica pe care-au făcut-o va rămâne în topuri. Poate nu se mai vorbeşte atât de mult de ei prin cartier, însă rămân în continuare apreciaţi. Cel puţin cu numele.

Când mergi prin cartier, se mai aud melodiile lor?
Să ştii că se mai aud. Ce-i drept, alea old school. Am nişte vecini care dau muzica mai tare pe melodiile lor.

În ultima perioada au scos câteva piese care nu-s tocmai pe stilul ăla vechi al lor.
Băi, eu cred că s-au adaptat foarte bine la vremurile actuale. Asta se cere, asta cântă oamenii. C-o fac pentru bani, e treaba lor. Cu toate astea, încă prind la public. Uite, mie-mi plac chiar şi melodiile astea noi.

VICE: Te leagă ceva de cartier şi are legătură şi cu Mafia?
Gabriela: Da. Am studiat la liceul din zonă, la „Sfântul Pantelimon”. Şi ţin minte că eu eram în echipa de volei a liceului, iar imnul nostru de început era piesa lor. Cea cu „Pantelimonul petrece”.

În momentul de faţă, mafioţii au fost uitaţi?
În niciun caz. Cred că cei trei băieți au pus Pantelimonul „pe hartă”. Sunt și acum apreciați pentru ce-au făcut. Că nu mai scot piese bune în ultima vreme, asta e altă treaba.

Tu mai asculţi piesele lor?
Nu. Am renunţat la asta.

De ce?
Pur și simplu, nu mai empatizez cu mesajele lor. C-am mai crescut. Poate d-aia.

VICE: Când ai ascultat ultima oară B.U.G.?
Andrei: Recent. Prietenii mei au rămas în continuare mari fani. Dar eu nu. Adică, dacă se iveşte ocazia, ascult cu plăcere, însă nu mai bag eu acasă.

Ce se bagă mai mult? Piese ca „Poezie de stradă” sau astea mai noi, ca „Pe coastă”?
Nu pot să zic că se ascultă mai mult astea vechi ori astea mai noi. Pe de-o parte, sunt ăia care spun ce mişto erau mafioții pe vremuri şi ascultă versurile mai vechi, de dragul timpurilor trecute. Dar sunt și oameni deschiși, care bagă piesele noi la greu.

Ultima piesă a lui Uzzi, „Nu caut iubire”, cu Ruby, ai ascultat-o?
Da. Am făcut o faţă, gen „Ce dracu?!”. Dacă e să mă întrebi pe mine, sunt două voci foarte bune, însă e o discrepanţă mare între ei. Nu ştiu, poate nu le mai merge şi vor să se reprofilieze. Cert e că nu-s contra pieselor ăstora, dar nici pro.

Citește și: Am ascultat noul album Paraziții și am simțit cum mă întorc în anii ’90

VICE: Oamenii îi mai ascultă pe mafioţi la colţ de bloc?
Tipul care a mai apărut o dată în VICE: Din când în când. Am mai auzit piesele lor printre blocuri. Dar, na, îţi dai seama c-au trecut vremurile în care bubuiau difuzoarele.

Tu îi mai asculţi?
Am crescut cu „Băieţi buni”, dar m-am oprit de la „Să cânte trompetele”. Ultimele melodii sunt pentru alt public, mult diferit de cel cu care şi-au făcut imaginea. Totuşi, îi înţeleg că trebuie să facă bani şi n-am nimic împotrivă. Doar că nu-i mai ascult ca-n anii trecuţi.

Cu toate astea, mafioţii mai semnifică ceva pentru Patelimon?
Simbolic, ei au rămas nişte clasici pentru Pantelimon. Dar nimic mai mult. Când se spune „Pantelimonul petrece”, automat lumea se gândeşte la Mafia. Așa stau lucrurile.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citeşte mai multe despre hip-hop:
Cum te distrai în cluburile de hip-hop din București, la începutul anilor 2000
Ce-am învățat despre relații din hip-hopul românesc al anilor 2000
Ce am înțeles despre cum arată și ce face bărbatul român adevărat din ultimul clip al lui Cheloo