Cine n-a fost prins cu mâța-n sac mai devreme sau mai târziu? Cine n-a organizat o petrecere când a fost lăsat singur acasă, doar ca părinții să se întoarcă mai devreme decât era planificat și să găsească o gaură în masa din grădină și un golan pe acoperiș? Cine n-a descărcat un virus nasol pe calculatorul folosit de întreaga familie în timp ce se uita la filme porno? Cine n-a negat vehement și apoi a stat nevinovat cu taică-său lângă, galben la față, în timp ce compania de cablu îi enumera la telefon o listă foarte detaliată a site-urilor vizitate recent? Cine n-a fost surprins de maică-sa în timp ce făcea sex, care intrase în cameră ca să întrebe dacă poate împrumuta DVD-ul cu filmul Pirații din Caraibe?
Nu spun că mi s-au întâmplat mie, dar dacă aș fi pățit toate astea, atunci ar fi fost în adolescență, când trăiam cu părinții mei obosiți care chiar voiau cu disperare să mă fac mare ca să iasă în oraș. Până acum, la maturitate, nu s-a întâmplat nimic similar. Și totuși între noi există aceeași dinamică ca în clipul ăsta cu un bărbat care se pregătește să se frece de o dansatoare, asta înainte să fie plesnit de nevastă-sa:
Videos by VICE
Recunoști asta, nu-i așa? Frică, entuziasm, iarăși frică, și apoi un sentiment neidentificat, undeva între rușine și conceptul de „legendă”. Înțelegi foarte bine asta, căci, într-un fel sau altul, ni s-a întâmplat și nouă de multe, multe ori. Asta este nesupunere preadolescentină în acțiune, un ciclu specific de abatere și pedeapsă care le este aplicată doar adolescenților sub 16 ani și bărbaților căsătoriți și resemnați care vorbesc despre soțiile lor folosind cuvântul „nevastă-mea”.
Pe scurt: este un subaltern care primește o pedeapsă, adică forma supremă de comedie, pe lângă arătatul cu degetul la chestii și spus „hei, tu de acolo” sau cineva care scapă un pahar de bere pe jos. Dintre toate episoadele Neveste Care Își Caftesc Bărbații, ăsta-i unul dintre cele mai mărețe și pure exemple. Este în topul acestui gen – aproape de perfecțiune, adică Barbara Windsor care se uită la tine în liniște, cu un aer de superioritate.
Nu pot să explic de unde sau unde a apărut clipul ăsta, pentru că britanicii care fac parte din generația Baby Boomer arată la fel din ’80 încoace, deci, realistic vorbind, chestia asta s-ar fi putut întâmpla marți pe un vas de croazieră sau în Merthyr în 1998. Nu știu dacă sunt britanici, sinceră să fiu, dar o să presupun că sunt. Doar uită-te puțin la blugii lor!
Singurul lucru de care sunt sigură este că bărbatul este super bucuros și soția lui e machiată cu sclipici la ochi, ceea ce înseamnă că sunt în vacanță. Totuși, mai am câteva întrebări:
CE FACE EL?
Nu în general. N-aș pune nimănui întrebarea asta. Tu știi ce faci? Pentru că, la dracu’, eu nu știu. Ceea ce vreau să zic e: corpul lui. Ce face cu corpul lui? Se leagănă înainte, piciorul stâng, piciorul drept, de parcă încearcă să țină în echilibru o minge de plajă între picioare, dar în același timp se mișcă în sus și-n jos și se lasă din ce în ce mai jos. Se împinge în dansatoare, din păcate, chestie pe care cred că ar fi putut s-o scoată la capăt dacă făcea și o mișcare de tipul „DĂ-I BICE” cu brațele, așa cum fac fotbaliștii atunci când dau gol, dar el este nesigur de situație. „Poți să… poți să atingi – nu, mai bine nu”. Așa că în schimb, își lasă brațele să-i atârne pe lângă corp, mișcându-se înainte și înapoi precum cracii unei perechi de pantaloni în vânt. Ăsta-i un fel de dans de tată pe care nu l-am mai văzut înainte. Este ca și cum te-ai uita la un castel gonflabil cum învață să meargă – doar că se și dezumflă încet. Știi cum bărbații trecuți de prima tinerețe cred că sexul este foarte amuzant pentru că le este oarecum frică de el, și d-asta se uită cu toții la Mrs Brown’s Boys și fac glume vulgare despre țâțele lor la Come Dine With Me? Asta este varianta cu muzică și dans a emisiunii TV.
LA CE SE GÂNDEA?
Femeia asta, nevastă-sa, este destul de înfricoșătoare. O respect foarte mult. Ca multe alte eroine East Enders dinaintea ei, merge cu îndrăzneala cuiva care a făcut K.O. mai mulți paznici care i-au cerut să-și termine băutura pentru că se închide barul. Palmele pe care i le aplică repetat cu toată forța, așa cum faci cu o sticlă de ketchup aproape goală, reprezintă de fapt un act de caritate. Ar fi putut cu siguranță să-l strângă de gât în doar câteva secunde.
Dacă iei în considerare toate astea, chiar ai merge la un striptease în public la un eveniment unde este și nevastă-ta – presupunând că o să scapi cu un frecat obraznic în timp ce ea e la toaletă? Hai, prietenaș. Nu ești atât de prost. Amintește-ți de toate dățile alea când le-ai spus în glumă prietenilor tăi despre cum „nici nu poți să tragi o bășină în cadă fără să afle ea despre asta”, doar că era pe bune. Îți știe fiecare mișcare. Este în mintea ta, îți știe speranțele, visurile și gândurile despre ce ți-ar plăcea să mănânci la prânz mai bine decât ai putea să știi tu vreodată. Și-a dat seama după bășină că ai mințit când ai spus că n-ai mâncat carne la prânz ca să înfuleci din nou la cină. Ce tupeu pe tine, să crezi că ai putea să scoți la capăt. Ceea că mă duce cu gândul la:
CÂT DE EXCITAT E BĂRBATUL ĂSTA?
Pe o scală de excitare generală, majoritatea operează tot timpul undeva în jurul valorii „ușor”. Ocazional, o poză cu Cate Blanchett la costum ne va face să trecem la „moderat”, și „sever” este rezervat pentru perioadele foarte secetoase sau pentru clipul ăla cu Antoni din serialul Queer Eye în care vorbește în franceză. Ce vedem aici, cred eu, este un „moderat” din gama „adolescent”. Dă din întâmplare peste un episod din Sex and the City la TV și se excită de la o țâță care apare pe neașteptate. Vede o ședință foto cu Cheryl Cole din tabloidul The Mirror și o ia razna. Nu este atât de excitat încât să nu se poată controla. Dar dacă te lași dus de val și ești atras de o dansatoare, doar pentru că poartă un sutien și niște pantaloni sexy de parcă-s făcuți din fulgi de găină, atunci mi-e teamă că nu-i nimic neobișnuit în asta. O greșeală clasică de școlar.
CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎNAINTE?
Deopotrivă, nimeni nu primește tratamentul ăsta fără să aibă antecedente și să fi adus persoana aia la capătul răbdărilor. Dacă Furia de Tată este definită prin urlete care conțin cuvintele „pișat, căcat, RAHAT” pentru un dispozitiv care l-a nedreptățit, Furia de Mamă este reprezentată de analiza atentă a lucrurilor din casă, ca nu cumva să se fi schimbat ceva cât a fost ea plecată. Este urmată de o prelegere de 14 minute în care detaliază exact de ce a greșit tatăl tău când a folosit buretele de sârmă ca să spele tigaia. Chestia asta este adăugată într-o parte a creierului plină de micro-nemulțumiri domestice și aniversări uitate. Ce vreau să zic e că: tipul ăsta este un bărbat, deci prin urmare este un coșmar să trăiești alături de el. Pun pariu că se aștepta la asta.
CE FACE CELĂLALT TIP?
Acolo este un bărbat îmbrăcat într-o ținută „casual de nuntă” care dă târcoale pe lângă tipul numărul 1 și dansatoare. Nu înțeleg care e rolul lui în toată chestia asta. Are niște mișcări ciudate, șerpuite, ceea ce sugerează că cei doi s-au avântat împreună pe ringul de dans. Dar oare se cunosc? Sunt prieteni? Nu sunt îmbrăcați ca și cum ar fi din același grup, dar el face un efort ca să intervină atunci când o vede pe soția bărbatului gonind prin mulțime ca să-l bată. Totuși, el stă pe loc o vreme, își dă părul pe spate și… privește. Ce se întâmplă?
DAR CE ZICI DE FAZA CÂND EA ÎL APUCĂ DE CĂMAȘĂ CA PE-UN SAC DE GUNOI CARE TREBUIE SĂ FIE DUS LA GHENĂ?
Nu prea am ce să adaug aici. Cred doar că e un detaliu interesant.
CE FAC ACUM? O SĂ MĂ GÂNDESC SERIOS SĂ URMĂRESC UN CONT DE TWITTER PE NUME @COCKJOKES PENTRU CĂ M-A FĂCUT AȘA DE VESELĂ CUM NU M-AM MAI SIMȚIT DE SĂPTĂMÂNI ÎNTREGI? OARE ASTA SUNT EU? AȘA AM AJUNS DUPĂ SITUAȚIA POLITICĂ GROAZNICĂ ȘI LIPSA ASTA STRESANTĂ DE NUANȚE ÎN ONLINE? TRUCURI LA STÂNGA, MEMARI LA DREAPTA. EU-S AICI, BLOCATĂ ÎN MIJLOC, PIȘÂNDU-MĂ PE MINE DE RÂS LA UN CLIP VIRAL CU UN BĂRBAT CU O GEANTĂ TIP POȘTAȘ CARE ESTE PĂLMUIT DE NEVASTĂ-SA, PE UN CONT DE TWITTER CARE POSTEAZĂ ÎN GENERAL GLUME RĂSUFLATE DESPRE FEMINISM.
Articolul a apărut inițial pe VICE UK.